O scurtă istorie a plasticului

Vizionați întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/a-brief-history-of-plastic

Timp de secole, bilele de biliard au fost făcute din fildeș de elefant. Dar când vânatul excesiv a cauzat scăderea populațiilor de elefanți, s-au căutat alternative. John Wesley Hyatt a acceptat provocarea. În cinci ani, el a inventat un nou material numit celuloid care va deveni cunoscut ca primul plastic. Urmărește istoria materialului ce a introdus „secolul materialelor plastice".

Regizat de Sharon Colman.

Astăzi, materialele plastice
sunt peste tot.

Tot plasticul își are originea
în acest obiect mic,

care nici măcar
nu este realizat din plastic.

Timp de secole, bilele de biliard
erau făcute din fildeș de elefant.

Dar când vânatul excesiv a cauzat
scăderea populațiilor de elefanți

în secolul XIX,

producătorii de bile de biliard
au început să se uite după alternative,

oferind recompense uriașe.

Așadar, în 1863, un american numit
John Wesley Hyatt a acceptat provocarea.

În următorii cinci ani, el a inventat
un nou material numit celuloid,

realizat din celuloză,
un compus găsit în lemn și paie.

Hyatt a descoperit curând că celuloidul
nu rezolva problema bilelor de biliard;

materialul nu era îndeajuns de greu
și nu sărea prea bine.

Dar putea fi colorat
și se puteau aplica modele pe el

care să imite materiale
mai scumpe, precum coralul,

carapace de broască țestoasă,
chihlimbar și sidef.

El a creat ce a devenit cunoscut
ca primul plastic.

Cuvântul „plastic” poate descrie
orice material făcut din polimeri,

care sunt doar niște molecule mari
ce constau din aceeași unitate repetată.

Asta include tot plasticul
realizat de oameni,

dar și multe materiale
găsite în lucrurile vii.

Dar în general, când oamenii
se referă la plastic,

se referă de fapt la materiale sintetice.

Caracteristica comună
este că sunt moi și maleabile

și pot fi modelate într-o formă anume.

Cu toate că e considerat oficial
primul plastic,

celuloidul era foarte inflamabil,
ceea ce făcea producția riscantă.

Așa că inventatorii au început
să caute alternative.

În 1907, un chimist a combinat fenol,

un deșeu al gudronului de cărbune

și formaldehidă, creând
un polimer nou dur numit bachelită.

Bachelita era mai puțin inflamabilă
decât celuloidul, iar materiile prime

folosite la fabricare
erau mai disponibile.

Bachelita a fost doar începutul.

În anii 1920, cercetătorii au dezvoltat
comercial pentru prima dată polistirenul,

un plastic buretos folosit pentru izolare.

Curând a venit clorura de polivinil,
sau vinilul, care era flexibil, dar dur.

Acrilicele creau panouri transparente,

rezistente la spargere
care imitau sticla.

Iar în anii 1930 nailonul
a ocupat o poziție centrală;

un polimer gândit pentru a imita mătasea,
dar mult mai puternic.

Începând cu 1933, polietilena a devenit
una dintre cele mai versatile

materiale plastice,

încă folosită astăzi pentru a realiza
orice de la pungi, la sticle de șampon,

la veste anti-glonț.

Noile tehnologii de fabricație
au acompaniat apariția de noi materiale.

Invenția tehnicii
numită turnare prin injecție

a făcut posibilă inserarea materialelor
plastice topite în mulaje de orice formă,

unde se vor întări rapid.

Asta a creat posibilitatea apariției
de produse noi de diferite forme

și un mod ieftin și rapid
de a produce materiale plastice în masă.

Oamenii de știință au sperat
că acest material economic nou

va face obiectele odată inaccesibile,
accesibile pentru mai mulți oameni.

În schimb, materialele plastice au fost
folosite în al doilea Război Mondial.

În timpul războiului, producția
de plastic în SUA s-a mărit de patru ori.

Soldații au purtat căști din plastic
și pelerine rezistente la apă din vinil.

Piloții au stat în cabine din plexiglas,
un plastic rezistent la spargeri

și s-au bazat pe parașute
realizate din nailon rezistent.

După asta, companiile
producătoare de plastic

care au apărut în timpul războiului
și-au întors atenția

către produse pentru consumatori.

Plasticul a început să înlocuiască alte
materiale ca lemnul, sticla și textilele

în mobilă, haine, pantofi,
televizoare și radiouri.

Materialele plastice versatile
au creat multe posibilități de ambalare,

concepute pentru a menține mâncarea
și alte produse proaspete mai mult timp.

Dintr-o dată, existau saci de gunoi
din plastic, folii din plastic,

sticle ce se pot turti din plastic,
ambalaje de mâncare la pachet

și containere din plastic
pentru fructe, legume și carne.

În câteva decenii, acest material versatil

a introdus ce a devenit cunoscut
ca „secolul materialelor plastice”.

Chiar dacă secolul materialelor plastice
a adus confort și eficacitate,

a creat probleme de mediu nemaivăzute.

Multe materiale plastice sunt
realizate din resurse nereutilizabile.

Iar ambalajele din plastic
sunt concepute pentru unică folosință,

dar unor materiale plastice
le ia secole să se descompună,

creând acumulări uriașe de deșeuri.

În acest secol va trebui să ne concentrăm
inovațiile ca să adresăm acele probleme,

prin reducerea utilizării plasticului,
dezvoltarea plasticului biodegradabil

și găsirea de noi metode
pentru a recicla plasticul deja existent.