Fiecare ascunde ceva. Haideţi să ne găsim curajul de a ne deschide

În această prezentare emoţionantă, Ash Beckham oferă o abordare proaspătă spre empatie şi deschidere. Începe cu înţelegerea faptului că fiecare, la un moment dat în viaţă, a avut experienţe grele. Singura modalitate de a scăpa, afirmă Beckham, este să recunoşti şi să-ţi dezvălui secretul.

Vă voi vorbi în această seară

despre dezvăluirea unui secret personal

şi nu mă refer aici

doar la secretul de a fi homosexual.

Cred că toţi avem secretele noastre.

Secretul tău neîmpărtăşit poate fi
să spui cuiva

pentru prima oară că o iubeşti,

să spui cuiva că eşti însărcinată,

sau să spui cuiva că ai cancer,

sau orice alt gen de conversaţie dificilă

pe care o avem de-a lungul vieţii.

Un secret neîmpărtăşit înseamnă
să ai o conversaţie dificilă

şi, deşi subiectele pot varia
extraordinar de mult,

experienţa de a avea un secret personal

şi de a-l dezvălui este universală.

Ne îngrozește, îl urâm
şi trebuie să-l facem cunoscut.

Acum câţiva ani,

lucram la South Side Walnut Cafe,

un restaurant local.

Cât am lucrat acolo,
am trecut prin faze intense

de lesbiană militantă:

nu mă rădeam la subsuori,

citam versurile lui AniDiFranco
de parcă ar fi fost vreun cântec bisericesc.

Şi, în funcţie de cât de tare îmi atârnau
pantalonii scurţi milităreşti

şi de cât de recent eram ras în cap,

îmi era deseori aruncată întrebarea,

de obicei din partea unui copil:

„Ăăă, eşti băiat sau fată?”

Şi urma o tăcere ciudată la masă.

Îmi încleştam fălcile ceva mai strâns,

ţineam ibricul cu cafea ceva mai răzbunător.

Tatăl îşi răsfoia stângaci ziarul

şi mama îi arunca o privire de gheaţă copilului.

Dar nu răspundeam nimic

şi fierbeam în mine.

Ajunsesem până acolo că,
de fiecare dată când mergeam

la o masă cu un copil între 3 şi 10 ani,
eram pregătit să lupt.

(Râsete)

Şi este un sentiment groaznic.

Aşa că mi-am promis că
data următoare voi spune ceva.

O să port conversaţia aceea dificilă.

Aşa că, în câteva săptămâni,
s-a întâmplat iar:

„Eşti băiat sau eşti fată?”

A urmat tăcerea obişnuită,
dar de data asta eram pregătit,

şi eram gata să predau
un curs general despre femei

la masa respectivă. (Râsete)

Aveam pregătite citate din Betty Friedan.

Aveam citate din Gloria Steinem.

Mă gândeam chiar să citez un pic
din „Monologurile vaginului”.

Aşa că am respirat adânc
şi m-am uitat în jos,

iar la mine se zgâia o fetiţă de patru ani
într-o rochie roz.

Nu era o provocare la un duel feminist,

ci doar un copil cu o întrebare:

„Eşti băiat sau eşti fată?”

Deci am respirat iar adânc,

m-am aşezat pe vine lângă ea
şi i-am spus:

„Hei, ştiu că e cam confuz.

Părul mi-e scurt ca la băieţi

şi port haine de băieţi, dar sunt fată.

Ştii cum uneori îţi place să porţi o rochie roz

şi alteori să porţi pijamale lejere?

Ei, eu sunt genul de fată
căreia îi plac pijamalele legere.”

Iar copilul se uită fix în ochii mei,

fără să clipească, şi spune:

„Pijamalele mele preferate
sunt violet cu peştişori.

Îmi aduci o clătită, te rog?”

(Râsete)

Şi asta a fost tot. Doar
„O, în regulă. Eşti fată.

Ce zici de-o clătită?”

A fost cea mai uşoară conversaţie dificilă

pe care am avut-o vreodată.

De ce? Pentru că Fata cu Clătita şi cu mine

am fost sincere una cu cealaltă.

Şi ca mulţi dintre noi,

am trăit cu nişte secrete personale
în viaţa mea şi, da,

de cele mai multe ori,
sentimentele îmi erau diverse.

Dar în interior, în adâncul sufletului,

nu-ţi dai seama exact ce simţi.

Ştii doar cum e să trăieşti
cu un secret în cârcă.

Deci, pe bune, secretul meu nu este
mai diferit de al vostru,

al vostru sau al vostru.

Desigur, o să vă dau 100 de motive
pentru care

dezvăluirea secretului meu a fost mai grea
decât a secretului vostru,

dar iată care-i treaba:
„Greu” nu e relativ.

Greu înseamnă greu.

Cine-mi poate spune că
să explici cuiva că tocmai ai dat faliment

e mai greu decât să-i spui cuiva
că tocmai l-ai înşelat?

Cine-mi poate spune că
dezvăluirea homosexualităţii cuiva

e mai grea decât să-i spui
copilului tău de 5 ani că divorţezi?

Nu există „mai greu”, ci doar „greu”.

Trebuie să încetăm să măsurăm
cât de greu ne e nouă faţă de alţii,

pentru a ne simţi mai bine sau mai rău
faţă de secretele noastre,

şi să ne compătimim pentru faptul că
la toţi ne e greu.

În unele momente din viață
toţi ascundem secrete

şi poate aşa ne simțim în siguranţă,

sau cel puţin mai în siguranţă
decât dacă s-ar afla.

Dar sunt aici să vă spun,

indiferent cât de bine
încerci să te protejezi,

să trăieşti cu un secret în cârcă
nu e un mod de trai.

Mulţumesc. (Aplauze)

Imaginaţi-vă cum arătaţi acum 20 de ani.

Cât despre mine, aveam părul prins în coadă,
o rochie fără bretele

şi pantofi cu toc înalt.

Nu eram lesbiana militantă

gata să lupte cu orice copil de 4 ani
care intra în cafenea.

Eram paralizată de frică, ghemuită într-un colţ

cu secretul meu negru ca smoala,

strângând în mână grenada homo.

Să mişc vreun muşchi a fost
cel mai înfricoşător lucru

pe care l-am făcut vreodată.

Familia mea, prietenii mei sau simpli străini -

mi-am trăit toată viaţa

încercând să nu dezamăgesc oamenii aceştia;

iar acum întorceam lumea cu fundul în sus

intenţionat.

Ardeam paginile din scenariul

pe care îl respectasem toţi atâta timp,

dar dacă nu arunci acea grenadă,
te va ucide ea.

Una din cele mai memorabile
aruncături de grenadă

a fost la nunta surorii mele.

(Râsete)

Era pentru prima oară când
atât de mulţi din cei prezenţi

ştiau că sunt lesbi; făcându-mi
îndatoririle de domnişoară de onoare

în rochie neagră şi tocuri,

mergeam printre mese

şi am aterizat în final
la masa prietenilor părinţilor mei,

care mă ştiau de ani de zile.

După o conversaţie superficială,
una din femei a strigat:

„Îmi place de Nathan Lane!”

Şi a început bătălia pe homosexualitate.

„Ash, ai fost vreodată în Castro?”
(cartier de homosexuali în San Francisco)

„Păi, da, de fapt, avem prieteni
în San Francisco.”

„N-am fost niciodată,
dar am auzit că e fabulos.”

„Ash, îl ştii pe stilistul meu, Antonio?

E chiar bun şi nu a menţionat vreodată o iubită.”

„Ash, care e spectacolul tău TV preferat?

Spectacolul preferat? Will&Grace.

Şi ştii de cine ne place? De Jack.

Jack e preferatul nostru.”

Şi apoi o femeie, încurcată,

dar dorind cu disperare să-şi arate sprijinul,

ca să-mi arate că e de partea mea,

a scăpat în final o perlă:

„Uneori soţul meu poartă cămăşi roz.”

(Râsete)

Am avut în acel moment
posibilitatea de a alege,

ca toţi cei care aruncă grenade.

Puteam să mă întorc la masa
cu iubita mea şi alţi homosexuali

şi să-mi bat joc de răspunsurile lor,

să-i pedepsesc pentru naivitatea
şi incapacitatea lor

de a mă trata corect ca homosexuală

sau puteam să fiu înţelegătoare

şi să realizez că ăsta era probabil
unul din cele mai grele lucruri făcute de ei,

căci să înceapă şi să aibă acea conversaţie

însemna pentru ei
să-şi scoată la iveală secretele.

Desigur, ar fi fost uşor
să scot în evidenţă greşelile lor.

E mult mai greu să-i vezi
aşa cum sunt

şi să admiţi că şi-au dat silinţa.

Ce altceva poţi cere de la cineva
decât să încerce?

Dacă vrei să fii sincer cu cineva,

trebuie să fii pregătit să fie sincer cu tine.

Conversaţiile dificile nu sunt punctul meu forte.

Întrebaţi pe oricine cu care m-am întâlnit.

Dar e tot mai ușor
şi urmez ce numesc eu

cele 3 principii
ale Fetei cu Clătita.

Vă rog uitaţi-vă
prin ochii unui homosexual,

dar să ştiţi că în esenţă
se aplică la oricine

are un secret personal
de dezvăluit.

Numărul unu: Fii sincer.

Dă-ţi jos armura. Fii tu însuţi.

Acel copil din cafenea nu avea armură,

dar eu eram pregătit de război.

Dacă vrei să fie cineva sincer cu tine,

trebuie să ştie că şi tu sângerezi, ca oricine.

Numărul doi: Fii direct. Spune clar ce ai de spus.
Smulge rapid plasturele.

Dacă ştii că eşti homosexual, spune-o clar.

Dacă le spui părinţilor că
poate eşti homosexual,

vor spera că poate asta se va schimba.

Nu le da speranţe false.

(Râsete)

Şi numărul trei, şi cel mai important:

(Râsete)

Nu te scuza.

Spui adevărul tău.

Nu te scuza niciodată pentru asta.

Probabil ai rănit nişte persoane pe parcurs,

deci sigur, cere-ţi scuze pentru ce ai făcut,

dar nu-ţi cere scuze niciodată
pentru cine eşti.

Da, poate unii oameni vor fi dezamăgiţi,

dar asta e problema lor, nu a ta.

E din cauza speranţelor lor despre tine,
nu speranţele tale.

Este cursul lor, nu al tău.

Singurul lucru care contează

e calea pe care doreşti tu s-o urmezi.

Aşa că, data viitoare când ai un secret întunecat

şi simţi că ai în mână
o grenadă gata de explodat,

să ştii că toţi am trecut prin asta.

Poate te vei simţi singur;
dar nu eşti.

Ştim că e greu, dar avem nevoie
ca tu să te eliberezi.

Nu contează cât de bine
încerci să te protejezi;

îţi garantez că sunt şi alţii

care aşteaptă timid,
cu secretul lor în braţe,

ca un suflet curajos să facă primul pas,
aşa că fii acea persoană

şi arată lumii că suntem
mai mult decât fricile noastre

şi că nimeni nu poate trăi
ascuns

cu un secret în cârcă.

Mulţumesc, Boulder. Bucuraţi-vă de seara asta.
(Aplauze)