Imaginează-ţi o neurocercetătoare
ingenioasă numită Mary.
Mary locuiește într-o cameră
colorată în alb și negru,
citeşte doar cărţi colorate
în alb şi negru,
iar ecranele ei afişează
doar culorile alb şi negru.
Dar deşi n-a văzut niciodată culori,
Mary e expertă în vederea cromatică
şi ştie tot ce s-a descoperit
referitor la fizica şi biologia culorilor.
Ştie că diferite lungimi de undă
ale luminii
stimulează trei tipuri
de celule cu conuri din retină
şi că semnalele electrice
se transmit la creier prin nervul optic.
Acolo creează tipare
de activitate neuronală
ce corespund milioanelor de culori
pe care oamenii pot să le perceapă.
Acum imaginează-ţi că într-o zi
ecranul alb-negru al lui Mary
afișează din greşeală un măr colorat.
Pentru prima dată
poate experimenta ceva
ce cunoaşte teoretic de ani de zile.
Oare va învăța ceva nou?
E posibil ca cunoştinţele ei despre
perceperea culorilor să nu fie complete?
Filozoful Frank Jackson a propus
acest experiment mintal în anul 1982,
pe care l-a numit „Camera lui Mary”.
Dacă Mary știe totul despre
fenomenul fizic al percepţiei culorilor
şi totuşi experienţa
de a vedea culori a învăţat-o ceva nou,
atunci toată teoria
nu reuşeşte să descrie pe deplin
capacităţile cognitive
precum perceperea culorilor.
Experimentul „Camera lui Mary”
descrie ceea ce filozofii numesc
„argumentul cunoaşterii”,
potrivit căruia există
calităţi şi cunoştinţe fără formă fizică
pe care doar experienţa conştientă
poate să le lămurească.
Argumentul cunoştinţei
se opune teoriei fizicalităţii,
ce spune că toate fenomenele,
inclusiv cele mintale,
au o explicație fizică.
Mulți dintre cei care aud istoria lui Mary
înţeleg în mod intuitiv
că există o mare diferenţă
între a învăţa despre culori
şi a le vedea cu proprii ochi.
Deci perceperea culorilor
trebuie să aibă o calitate
ce depăşeşte capacităţile
unei descrieri fizice.
Argumentul cunoaşterii nu se aplică
doar la perceperea culorilor.
„Camera lui Mary” folosește
vederea cromatică
pentru a reprezenta experienţa conştientă.
Dacă ştiinţa fizică nu ne poate explica
totul despre perceperea culorilor,
poate că e la fel
şi cu alte experienţe conştiente.
De exemplu, chiar şi dacă ştim
toate detaliile fizice
despre structura şi funcţiile
creierului altcuiva,
s-ar putea totuşi să nu ştim
cum se simte această persoană cu adevărat.
Aceste experienţe inexplicabile
au câteva caracteristici subiective,
așa-zise „qualia”, pe care nu le putem
descrie sau măsura cu exactitate.
Qualia sunt trăsături unice
pentru cei care le experimentează,
exemple fiind mâncărimea,
îndrăgostirea
sau plictiseala.
Ştiinţa fizică nu ne poate explica
total aceste stări mintale.
Filozofii interesați
de inteligenţa artificială
au folosit argumentul cunoştinţei
ca să teoretizeze
că recrearea unei stări fizice
nu recreează neapărat
o stare mintală corespunzătoare.
Cu alte cuvinte,
un calculator care imitează funcţiile
fiecărui neuron al creierului uman
nu e neapărat în stare să creeze
un creier artificial conştient.
Nu toți filozofii sunt de acord
că experimentul lui Mary e folositor.
Unii cred că, cu cunoştinţele ei
extensive despre vederea cromatică,
Mary ar putea să recreeze
aceeaşi stare mintală
ca și cum realmente ar fi
capabilă să vadă culori
şi n-ar mai învăţa nimic nou,
în ciuda disfuncţiei ecranului.
Alţii spun că cunoştinţele ei
n-au fost niciodată complete
deoarece sunt bazate
numai pe faptele fizice
care pot fi exprimate prin cuvinte.
Jackson însuşi și-a schimbat părerea
privind experimentul lui mintal.
A decis că chiar și experiența lui Mary
de a vedea culoarea roşu
corespunde unui eveniment fizic
din creier care poate fi măsurat,
deci nu e vorba de o „qualia”
necunoscută şi imposibilă de explicat.
Dar totuşi încă nu există
un răspuns definitiv la întrebarea
dacă Mary ar învăţa
ceva nou uitându-se la măr.
E posibil ca cunoştinţele
noastre să fie limitate
dacă e vorba despre un lucru
imposibil de experimentat?
Şi înseamnă asta oare
că unele aspecte ale universului
vor rămâne pentru totdeauna
dincolo de înțelegerea noastră?
Sau ne vor permite știința și filozofia
să depăşim limitele minţii noastre?