Corpul devine propriul său corset. Trecutul, prezentul și viitorul există ca o singură forță. Un leagăn fără gravitație atinge o înălțime înfricoșătoare. Conturul oamenilor și al lucrurilor dispare. Nenumărați poeți și scriitori au încercat să redea în cuvinte experiența unui atac de panică, o senzație zdrobitoare confundată de mulți cu un infarct, un accident vascular sau alte crize care pun viața în pericol. Cu toate că atacurile de panică nu fac rău fizic pe termen lung, ulterior frica de un alt atac poate afecta traiul zilnic al persoanei, provocând mai multe atacuri de panică. Studiile arată că aproape o treime dintre noi vom experimenta cel puțin un atac de panică în timpul vieții. Și fie că e primul sau al 100-lea, sau doar ești martor când cineva trece printr-unul, nimeni nu vrea să mai treacă prin această experiență. Chiar și studierea lor e incomodă, dar este necesară, deoarece primul pas pentru a le preveni este să le înțelegem. În esență, atacul de panică e o reacție exagerată la răspunsul fiziologic obișnuit al corpului când percepe un pericol. Acest răspuns începe cu amigdala, regiunea din creier unde e procesată frica. Când amigdala percepe pericolul, stimulează sistemul nervos simpatic, care generează o descărcare de adrenalină. Adrenalina stimulează o creștere a ritmului inimii și a respirației, pentru a duce sânge și oxigen la mușchii brațelor și ai picioarelor. Tot astfel se trimite oxigen și la creier, făcându-l mai alert și mai receptiv. În timpul unui atac de panică, acest răspuns este exagerat cu mult mai mult decât ar fi cazul într-o situație periculoasă, provocând creșterea pulsului, respirație grea sau hiperventilație. Modificările din fluxul sanguin provoacă amețeli și amorțeli la nivelul mâinilor și picioarelor. De obicei, un atac de panică își atinge apogeul în zece minute. Apoi cortexul prefrontal preia controlul de la amigdală, stimulând sistemul nervos parasimpatic. Aceasta generează eliberarea unui hormon numit acetilcolină, care scade ritmul cardiac și calmează atacul de panică. În timpul atacului de panică, percepția corpului despre pericol e de ajuns să declanșeze un răspuns ca și când pericolul ar fi real. Nu știm cu exactitate de ce se întâmplă asta, dar semnale din mediul înconjurător ne amintesc câteodată de experiențe traumatice din trecut și pot declanșa un atac de panică. Atacurile de panică pot face parte din tulburările de anxietate, ca PTSD, tulburarea de anxietate socială, OCD și tulburări anxioase generalizate. Atacurile de panică recurente, frica de un nou atac și schimbările de comportament pentru a evita un atac de panică pot duce la un diagnostic de tulburare de panică. Două tratamente principale în tulburarea de panică sunt medicamentele antidepresive și terapia cognitiv comportamentală, CBT. Ambele au o rată de succes de 40%, deși cineva care răspunde la una s-ar putea să nu răspundă la cealaltă. Însă medicamentele antidepresive pot avea efecte secundare, iar 50% dintre oameni recidivează după ce nu le mai iau. Pe de altă parte, CBT durează mai mult, având rata de recidivă de doar 20%. Scopul CBT în tulburarea de panică e să-i ajute pe oameni să învețe și să pună în practică metode concrete pentru a exercita control fizic și mintal asupra senzațiilor și gândurilor asociate cu un atac de panică. CBT începe cu explicarea cauzelor fiziologice ce provoacă atacul de panică, urmată de exerciții de respirație și relaxare musculară, pentru a-i ajuta pe oameni să-și controleze conștient respirația. Urmează restructurarea cognitivă, care implică identificarea și schimbarea gândurilor care sunt frecvente în timpul unui atac, cum ar fi senzația că nu mai poți respira, vei avea un infarct sau vei muri, și înlocuirea lor cu gânduri raționale. Următoarea etapă e expunerea la situații și senzații corporale care declanșează de obicei un atac de panică. Scopul e de a schimba convingerea, prin expunere, că aceste senzații și situații sunt periculoase. Chiar și după CBT, urmărirea acestor pași nu e simplă în ghearele unui atac. Dar prin antrenament, aceste metode pot preveni și diminua un atac, iar în cele din urmă pot reduce panica din viața unei persoane. Dincolo de terapia specifică, multe persoane găsesc alinare în aceleași idei propuse de CBT: frica nu-ți face rău, dar va degenera în panică dacă persiști în ea. Chiar dacă nu ai avut niciodată un atac de panică, înțelegerea acestora te va ajuta să le identifici la tine și la ceilalți, iar cunoașterea e primul pas în prevenirea lor.