Îmi petrec majoritatea timpului

gândindu-mă la fetițe,

ceea ce e un pic ciudat pentru un adult
să spună asta în societatea noastră.

Dar o fac, petrec mult timp
gândindu-mă la fetițe,

și cred că e mai ales pentru că am una.

Ea este a mea și cred
că v-ar plăcea mult de ea.

E deșteaptă, amuzantă,

amabilă și o prietenă bună.

Dar când vorbesc despre fiica mea,
termenul pe care-l folosesc adesea

e „sportiv”.

Copilul meu e sportiv.

E puternică, rapidă

și are echilibru și control corporal bun.

A câștigat de trei ori consecutiv
campionatul statal

din Shaolin Kempo.

La nouă ani e deja la jumătatea drumului
pentru centura neagră.

Fiica mea e sportivă.

Când un bărbat de 2 metri
și 120 Kg vă stă în față

și spune că fiica sa e sportivă,

ați putea crede că ea e reflexia tatălui.

Nu este.

(Râsete)

În liceu, soția mea a fost de două ori
campioană la fotbal

și de două ori la volei,

iar eu am jucat „Temnițe și dragoni”.

Și asta e motivul pentru care

chiar dacă fiica mea e sportivă,

ea e și o tocilară, și iubesc asta.

Umblă prin casă într-o pelerină cu flăcări

pe care și-a făcut-o ea.

Stă pe Tronul de Fier -

(Râsete)

deși nu a văzut niciodată
„Urzeala Tronurilor”,

mai ales pentru că nu suntem 
cei mai răi părinți de pe pământ.

Dar știe că există cineva
pe nume Mama Dragonilor,

iar ea își spune așa 
și-i place la nebunie.

E o mare fană a benzilor desenate.

Acum, personajul ei preferat e Groot.

Îl iubește pe Groot.

Îl adoră pe Incredibilul Hulk.

Dar în adâncul inimii fiicei mele,

e, de fapt, Războiul Stelelor.

Copilul meu e un Jedi.

Chiar dacă uneori e și un Sith,

care e o alegere pe care o respect.

(Râsete)

Dar aici e întrebarea pe care mi-o pun.

De ce când fiica mea se costumează,

fie în Groot sau Hulk,

ori Obi-Wan Kenobi sau Darth Maul,

de ce fiecare personaj
în care se costumează e un băiat?

Și unde sunt toate femeile supereroine?

Și asta nu e de fapt întrebarea,

pentru că există multe femei supereroine.

Întrebarea mea e unde sunt
toate produsele cu femei supereroine?

Unde sunt costumele?
Unde-s jucăriile?

Pentru că zilnic când fiica mea
se joacă deghizându-se,

ea învață diferite lucruri

printr-un proces care în meseria mea
de profesor în studii mass-media,

se numește pedagogie publică.

Se referă la felul în care societățile
sunt învățate ideologii.

E despre cum ai învățat ce înseamnă 
să fii bărbat sau femeie,

cum se cuvine să te comporți în public,

ce înseamnă să fii patriot
și să ai bune maniere.

E despre toate componentele
care ne fac pe noi oameni.

Pe scurt, e despre cum învățăm
ce știm despre alți oameni

și despre lume.

Dar noi trăim într-o societate
100% saturată de mass-media.

Ce înseamnă asta e că fiecare
aspect al existenței umane,

în afară de funcțiile de bază
ale organismului,

e într-un fel sau altul
atins de mass-media.

De la mașina pe care conduci
la mâncarea pe care o mănânci,

la hainele pe care le porți,

la modul în care
îți construiești relațiile,

chiar la limbajul folosit
pentru a transmite gânduri -

toate acestea sunt într-un fel mediate.

Deci răspunsul în societatea noastră,

la cum învățăm ce știm 
despre alți oameni și despre lume,

e în mare parte prin mass-media.

Ei bine, e o chichiță acolo,

în societatea noastră,

mass-media nu există doar ca tehnologii 
și dispozitive de difuzare a informației.

Ea există și ca entități corporative.

Iar când distribuția informațiilor
e legată de câștigul financiar,

acolo e o problemă.

Cât de mare?

Gândiți-vă la asta:

în 1983, 90% din mass-media americană
era deținută de 50 de companii.

Pe orice piață, 50 de companii
făcând ceva înseamnă mult.

Sunt o mulțime de perspective.

În 2015, numărul a scăzut la șase,

șase companii.

Sunt NBCUniversal Comcast,
AOL Time Warner,

Compania Walt Disney, News Corp,
Viacom și Corporația CBS.

Aceste șase companii produc 
9 din fiecare 10 filme pe care le vedeți,

9 din fiecare 10 emisiuni televizate,
9 din fiecare 10 melodii,

9 din fiecare 10 cărți.

Deci întrebarea mea pentru voi este:

dacă șase companii controlează 90%
din mass-media americană,

câtă influență credeți că au 
asupra ce ne e permis să vedem zilnic?

În studiile mass-media,

petrecem mult timp zicând că mass-media
nu ne poate spune ce să gândim

și nu pot; sunt groaznici la asta.

Dar asta nu e treaba lor.

Mass-media nu ne spune ce să gândim.

Mass-media ne zice despre ce să ne gândim.

Ei controlează discuția,

iar controlând discuția,

ei nu trebuie să te facă să gândești
ce vor ei să gândești.

Ei te vor face doar să te gândești la
lucrurile la care vor ei să te gândești,

și mai important, să nu te gândești 
la ce nu vor ei să te gândești.

Ei controlează discuția.

Cum funcționează asta în practică?

Hai să luăm una dintre acele companii.

Luăm una simplă.

Hai să vorbim
despre compania Walt Disney.

Motivul pentru care am ales
Walt Disney e următorul:

E vreo persoană în această încăpere
care nu a văzut vreun film Disney?

Uitați-vă împrejur. Exact.

Am ales Disney pentru că ei au
ceea ce numim 100% pătrundere

în societatea noastră.

Fiecare persoană a fost expusă la Disney,

deci e ușor pentru mine să o folosesc.

Din 1937 Disney a făcut majoritatea
banilor vânzând prințese fetițelor.

O mare parte din banii săi.

Dacă nu, bineînțeles, prințesele
de care e interesată fiica ta,

ca și a mea, e aceasta.

Vedeți, în 2012,

Disney a cumpărat LucasFilm
cu patru miliarde de dolari,

și au umplut imediat 
magazinele Disney cu Han Solo

și Obi-Wan Kenobi, cu Darh Vade, 
Luke Skywalker și Yoda,

dar nu cu Prințesa Leia.

De ce? Pentru că această prințesă
dă peste cap pedagogia publică

referitoare la aceste prințese.

Așa că Disney nu a introdus
produse cu Prințesa Leia în magazine,

iar când oamenii au mers
la Disney și au zis:

„Hei, unde-s produsele cu Prințesa Leia?”

Disney a zis: „Nu intenționăm

să aducem produse 
cu Prințesa Leia în magazin”.

Și fanii supărați au asaltat Twitter-ul

cu hashtag-ul #OVremPeLeia.

Iar Disney a răspuns:
„Stați, nu asta am vrut să zicem.

Ce am vrut să spunem e

că nu avem produse cu Prințesa
Leia încă, dar vom avea.”

Asta a fost în 2012, iar acum în 2015

dacă mergi într-un Magazin Disney,
cum am fost eu,

și cauți produsele cu Prințesa Leia,

știți câte articole cu Prințesa Leia
sunt în magazinele Disney?

Niciunul, pentru că Disney 
nu intenționează s-o introducă-n magazine.

Și nu ar trebui să fim surprinși,
pentru că le-am aflat politica

atunci când au cumpărat Marvel în 2009

cu suma de 4,5 miliarde de dolari.

Pentru că atunci când faci mulți bani
vânzând prințese fetelor,

cam vrei să faci bani și din băieți.

Ce altceva mai bun să le vinzi 
băieților decât supereroi?

Deci acum Disney a avut acces
la Căpitanul America și la Thor,

Incredibilul Hulk,

și au avut acces

chiar și la un grup de supereroi
de care nimeni nu auzise,

atât de bun a fost Marvel
în a-și vinde supereroii.

Anul trecut au lansat un film
numit „Gardienii Galaxiei”.

E un film care nu ar fi
trebuit să aibă succes.

Nimeni nu a știut cine sunt,
în afară de tocilarii ca mine.

Unul dintre personaje
e un copac vorbitor.

Unul dintre personaje
e un raton antropomorf.

Nu ar fi trebuit să aibă succes.

Iar ei au făcut un succes
din „Gardienii Galaxiei”.

Numele personajului din mijloc e Gamora.

Ea e jucată de Zoe Saldana,

și e puternică, deșteaptă,
rapidă, luptă ca un ninja,

și e jucată de o frumoasă
femeie de culoare,

iar fiica mea s-a îndrăgostit de ea.

Ca un bun tată tocilar, m-am dus
să-i cumpăr fiicei mele produse Gamora,

și când am ajuns la magazin
am aflat un lucru foarte interesant.

Dacă am vrut să-i cumpăr
un rucsac Gamora,

Gamora nu era pe el.

Probabil ar fi trebuit să comercializeze
asta ca „unii” dintre Gardienii Galaxiei.

(Râsete)

Și dacă voiam să-i iau o cutie
pentru prânz, Gamora nu era pe ea,

iar dacă voiam un tricou,

ea nu era pe el.

De fapt,

dacă mergi la magazin, cum am făcut eu,

și te uiți la produsele expuse,

vei găsi o imagine mică
a Gamorei chiar acolo,

dar dacă te uiți la produsele
de pe rafturi,

Gamora nu apare pe ele.

Aș fi putut asalta Twitter-ul
cu hastag-ul #Unde-iGamora,

cum milioane de fani
au făcut în întreaga lume,

dar adevărul e 
că nu am fost surprins deloc,

pentru că am fost acolo
când Disney a lansat „Răzbunătorii”.

Anul acesta a apărut un nou film
„Răzbunătorii”, „Sub semnul lui Ultron”,

și am fost foarte bucuroși,

pentru că nu a fost doar una,
ci două femei supereroine,

Vrăjitoarea Scarlet și Văduva Neagră.

Și eram foarte entuziasmați.

Dar acesta e adevărul.

Chiar dacă Scarlett Johansson,

una dintre cele mai populare actrițe
din America, o joacă pe Văduva Neagră,

iar Văduva Neagră e vedeta

nu a unu, nu două,
ci a cinci filme diferite Marvel,

nu există nici măcar un singur produs
Marvel cu Văduva Neagră.

Nici măcar unul.

Și dacă mergi în magazinul Disney
să cauți un costum Văduva Neagră,

îl vei găsi pe Captain America
și pe Incredibilul Hulk.

Îl vei găsi pe Iron Man și Thor.

Vei găsi chiar și War Machine,

care nici măcar nu apare așa mult în film.

Pe cine nu vei găsi e Văduva Neagră.

Și ai fi putut merge pe Twitter,
cum au făcut mulți alții, cu hashtag-ul

#UndeENatasha.

Dar sunt sătul să fac asta.

Sunt sătul să fie nevoie să fac asta.

Peste tot în țară

sunt copii care se joacă
cu setul Cycle Blast Quinjet,

în care Captain America iese 
pe o motocicletă dintr-un avion în mișcare

și e foarte tare.

Știți cât de tare e?

Atât de tare încât în film

Văduva Neagră e cea care a făcut-o.

Nu numai că a fost ștearsă,

dar a fost și înlocuită
cu un personaj masculin.

Ce ne învață asta pe noi?

Mă refer, peste cinci ani,

Disney, Warner Bros.
și o grămadă de studiouri de film

vor lansa peste 30 de lung metraje

cu personaje de benzi desenate,

și din acele 30 de lung metraje,

fix două vor avea femei în prim-plan.

Două.

Vor fi femei în restul filmelor,

dar vor fi ajutoare, vor fi iubite,

vor fi membri de echipe.

Nu vor fi personajul principal.

Dacă ce învățăm și ce știm

despre alți oameni și despre lume
învățăm din mass-media,

atunci aceste companii îmi învață fiica
că deși e puternică,

deșteaptă, rapidă
și se luptă ca un ninja,

toate patru caracterizând-o cu adevărat,

nu contează.

Ea va fi ignorată ca Gamora

sau ștearsă și înlocuită cu un băiat,

la fel ca Văduva Neagră.

Și nu e corect.

Nu e corect pentru ea, nu e corect
nici pentru băieții și fetele voastre.

Uite care e treaba:

Cresc o fetiță care are
o latură băiețească,

ceea ce, apropo, e ceva
groaznic să-i zici unei fete.

De fapt, asta înseamnă 
că acele trăsături care te definesc

nu sunt chiar ale tale,

îți sunt doar împrumutate
de la un băiat pentru o vreme.

Dar știți câtă durere
va acumula toată viața

pentru că are o latură băiețească?

Zero. Nimic.

Lumea va crede că-i drăguț.

O vor numi curajoasă,
pentru că în societatea noastră,

adăugarea de trăsături masculine unei fete

e văzută ca o îmbunătățire,
ca un bonus.

Nu cresc un băiețel, ca Mike.

Mike e un băiețel de 11 ani din Florida,

și ce-i place cel mai mult pe lume

e o emisiune numită „Micul Meu Ponei:
Prietenia e Magică”,

ca milioane de alți copii din America.

Emisiunea e destinată fetelor
între cinci și nouă ani,

dar sunt milioane de băieți

și bărbați în toată firea

cărora le place „Micul meu
ponei: Prietenia e Magică”.

Ei au un club.

Se numesc Franei,

frați ponei,
tipi cărora le plac poneii.

Se întâmplă să fiu unul dintre ei.

Și ce suntem eu și Mike

și alte milioane de băieți 
și bărbați care învață

în această lume feminizată 
a „Micului meu ponei”?

Păi, învață să studieze din greu,
să muncească din greu, să se distreze,

să arate bine, să se simtă bine

și să facă bine,

și ferească-ne sfântu' să-i învățăm 
pe băieți aceste concepte.

Ceilalți băieți din cartier
se iau de Mike și-l bat

și râd de el,

și la 11 ani, Mike se duce acasă,

găsește o curea,
o strânge în jurul gâtului

și se spânzură de pat.

Pentru că am dezvoltat o societate

în care ca băiat preferi să mori decât 
să se creadă că-ți plac lucruri de fete.

Iar asta nu e vina lui Mike. 
E vina noastră.

Noi l-am dezamăgit.

Le-am greșit copiilor noștri.

Trebuie să ne străduim mai mult pentru ei.

Trebuie să încetăm să punem
femeile supereroine

pe tricouri roz pentru fete.

Trebuie să ne oprim.

Când am pus cap la cap totul,
oamenii mi-au spus:

„Asta nu se va întâmpla niciodată.”
Iar eu am zis: „O, serios?”

Pentru că anul acesta Target a anunțat

că nu vor mai împărți
pe sexe raionul de jucării.

Le vor amesteca.

Acum, înainte de a-i ridica în slăvi
pe cei de la Target,

chiar săptămâna asta au lansat un tricou,

una dintre cele mai faimoase scene 
din „Războiul stelelor: O nouă speranță”,

în care Prințesa Leia îl înfruntă
pe Dark Lord of the Sith,

a apărut pe un tricou

în care ea e misterios înlocuită de Luke.

Deci hai să nu ne mai lăudăm atât.

Tot săptămâna asta,

Disney a anunțat că nu vor mai diferenția
pe sexe costumațiile de Halloween

și am zis: „Mersi, Disney,

doar că singurele tale costume 
sunt de supereroi bărbați,

deci mai contează cine le poartă?”

Chiar săptămâna asta, Mattel,
cei care fac Barbie,

au anunțat că vor lansa 
o linie de fete supereroine DC.

Și amuzant e că

s-au întâlnit cu fete

și le-au întrebat
ce vor să vadă la păpuși,

și după cum vedeți, ele au gambe

și coate care se îndoaie ca să poată
face chestii de supereroi.

Și vă rog să le cumpărați.

Și nu le cumpărați doar fetelor voastre,

ci și fiilor voștri.

E important ca băieții să se joace
cu și ca femei supereroine,

exact cum fiica mea se joacă
cu și ca bărbați supereroi.

De fapt, ce mi-ar plăcea e

o lume în care toate persoanele
care se duc la un magazin

au o mică listă în minte
care să le spună dacă ar trebui sau nu

să cumpere această jucărie 
pentru un băiat sau o fată,

și e o listă simplă 
pentru că are doar o întrebare pe ea:

„Funcționează această jucărie
datorită organelor tale genitale?"

(Râsete)

Dacă răspunsul e da,

atunci nu e o jucărie pentru copii.

(Râsete)

Și dacă răspunsul e nu,

atunci e pentru băieți și fete.

E foarte simplu.

Pentru că azi este despre viitorul
viitorului, și în viitorul meu,

băieții și fetele sunt
respectați în mod egal,

apreciați și, mai important,
reprezentați în mod egal.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)