[ Mediul ]

Hai să ne uităm la bătrânul Siggy; Sigmund Freud, bine, care cu siguranță și-a făcut treaba.

El spune că, comportamentul este influențat de părinți, de vise, de glume și sex;

nu neapărat în aceeași ordine. Bine, dar, ce ne spune asta?

Aceasta este tabăra mediului înconjurător încă o dată, da?

Multe cercetări științifice au arătat fapte evidente

cum ar fi că, comportamentul uman este creat de mediu.

Dacă genele predispun un anumit comportament dar mediul înconjurător nu-l susține,

atunci acel comportament nu se va manifesta, asa că în acest caz, genele nu sunt importante.

Noi trăim într-o perioadă remarcabilă,

epoca genomică.

Genomul tău este întreaga secvență a ADN-ului tău.

Secvențele tale și ale mele sunt ușor diferite.

De aceea arătăm diferit.

Eu am ochi căprui,

tu s-ar putea să îi ai albaștrii sau gri;

dar nu este vorba doar despre cum arăți.

Titlurile ne spun

că genele ne pot da boli înspăimântătoare,

poate chiar ne pot modela personalitatea,

sau ne pot da boli mintale.

Genele se pare că au

o putere nemaipomenită asupra destinelor noastre.

Și totuși, mi-ar plăcea să cred că

eu sunt mai mult decât genele mele.

De asemenea, fiecare conectom

se schimbă cu timpul.

Ce fel de schimbări au loc?

Ei bine, neuronii, ca și copacii,

pot dezvolta noi crengi,

și le pot pierde pe cele vechi.

Sinapsele pot fi create,

și pot fi eliminate.

Și sinapsele pot crește mai mari,

și pot deveni mai mici.

A doua întrebare:

Ce cauzează aceste schimbări?

Ei bine, este adevărat,

pană la un anumit punct, ele sunt programate de gene.

Dar asta nu este întreaga poveste,

pentru că acolo sunt semnale, semnale electrice,

care călătoresc de-a lungul ramurilor neuronilor

și a semnalelor chimice,

care sar de la ramură la ramură.

Aceste semnale sunt numite activitate neuronală.

și sunt o grămadă de dovezi

că activitatea neuronală

ne codeză gândurile, sentimentele, și percepțiile,

experiențele mintale.

Și sunt o grămadă de dovezi că activitatea neuronală

îți poate schimba conexiunile.

Și dăcă pui aceste două fapte împreună,

înseamnă că experiențele tale

îți pot schimba conectomul (harta activității neuronale a creierului).

Și de aceea fiecare conectom (hartă) este unic,

chiar și acelea ale gemenilor identici din punct de vedere genetic.

Conectomul este atunci când natura întâlnește mediul.

Și s-ar putea să fie adevărat

că până și banala acțiune de a gândi

îți poate modifica conectomul;

o idee care ți se poate părea "puternică"

Ați auzit întrebarea aceea despre,

problema genului (masculin sau feminin) ca fiind creat social, și nu hormonal sau biologic?

Bineînțeles, tind să merg mai mult pe partea biologică, evident, dar...

Cred acum că, dupa ce am studiat mulți ani biologia,

și chiar crezând în ea, dezbaterea natură- mediu, în multe feluri, cred că e... moartă,

în punctul ăsta, pentru următorul motiv:

Creierul este foarte, foarte maleabil;

Toți ne naștem cu predispoziții feminine sau masculine.

Iar apoi avem hormonii care sporesc acel circuit

pentru comportament, ceea ce un hormon ar trebui să facă.

Treaba hormonului este să ne facă predispuși la anumite comportamente.

Totuși, felul în care suntem crescuți, de exemplu, băiețeii:

Studiile au arătat că băiețeii cărora li se spune că nu ar trebui să atingă ceva anume,

adesea îl vor apuca și-l vor atinge, pe când unei fetițe i se poate cere verbal să nu-l atingă

În general băiețeii sunt pedepsiți mai frecvent pentru abateri.

Băiețeilor li se spune să nu plângă... că ei ar trebui să se comporte ca bărbații, corect?

Chiar de la o vârstă fragedă, tații sunt caâeodată foarte foarte speriați dacă băiețeii lor

dau semne de comportament feminin.

De exemplu, îmi aduc aminte de un zbor de la un capăt al țării până la celălalt, alături de un tip care stătea lângă mine.

El spunea.. că fiul lui de 18 luni, atunci când a văzut că sora lui își deschidea cadoul, mai devreme în săptămâna aceea;

Era o poșetă, primise o poșetă.

Ea avea 4 ani. Și el spune, "Oh, pot să am și eu o poșetă?"

Și el zice că s-a simțit ca și cum cineva l-ar fi lovit în stomac,

și a început să urle la fiul lui de 18 luni, "Nu, băieții nu au poșete!"

Și îmi povestea întâmplarea asta... și s-a simțit atât de jenat și rușinat după aceea;

pentru că și-a dat seama că băiețelul lui nu exprima nimic... despre a fi feminin sau nu.

Așa că, aceste lucruri: felul cum creștem băiețeii și fetițele,

Circuitele noastre din creier sunt atât de maleabile. De exemplu... nu știm să cântăm la pian din naștere, corect?

Trebuie să exersăm , să exersăm, să exersăm.

Poți să-ți reinstruiești circuitele creierului să facă o multitudine de lucruri.

Și.. toată viața noastră, suntem instruiți, instruiți în legătură cu genul (masculin sau feminin), să fim mai mult într-un fel decât în altul.

Bărbații: expresiile faciale de exemplu, atunci când le măsoară și pun electrozi pe ele,

și le arată o fotografie cu un urs grizzly care ar trebui să te facă să te ascunzi sau să-tț provoace emoție,

expresiile lor faciale, față de cele ale femeilor, au arătat de fapt mai mult răspuns emotional

în timp, înainte să devină conștient. Apoi, imediat după primul nivel, atunci când devin conștienți,

încep să devină serioși, mușchii lor faciali îngheață, nu se mai încruntă sau râd;

La femei, mușchii faciali, de fapt, se amplifică, iar la bărbați se diminuează.

Oamenii de știință cred că ipoteza este asta: bărbații au fost instruiți să-și suprime sentimentele emoționale.

Așa că, mulțumesc pentru iîtrebare; este... o țintă în mișcare pentru viețile noastre.

Și modurile în care suntem crescuți, și ce avem voie să facem, ce au voie să facă, (sau nu) băieții

are mult de-a face cu felul cum cresc ca să devină bărbați.

Gândiți-vă la felul cum vă purtați, expresiile voastre faciale,

valorile acceptate de voi, felul cum vorbiți, totul,

și amintiți-vă că sunt un rezultat al mediului vostru înconjurător.

Creierul uman nu are nici un mecanism de recunoastere a ce este relevant sau nu.

[Eu mă pictez,

pentru că vreau să câștig o fată.]

[Tipul acela chiar este chipeș]

[Atunci când bem sânge, devenim mai puternici]

[Tribul întâlnește un om alb pentru prima oară...]

Nu există un asemenea lucru cum ar fi: oameni răi, criminali, leneși,

geniali, hoți sau rasiști.

Doar oameni predispuși la un asemenea comportament;

dar dacă mediul înconjurător nu le scoate la suprafață,

comportamentul nu se manifestă niciodată.

Rețineți:

creierul uman nu are nici un mecanism de recunoaștere a ceea ce este relevant sau nu.

Cel mai extrem caz este reprezentat de copiii sălbatici.

Un copil sălbatic este un copil care a trăit izolat

de contactul uman de la o vârstă foarte fragedă,

și nu are niciun fel de experiență (sau foarte puțină) legată de îngrijire din partea oamenilor,

dragoste sau comportament social și, cel mai important, de limbaj uman.

Copiilor sălbatici le lipsesc aptitudinile sociale de bază

care în mod normal sunt învățate în procesul de asimilare al culturii societății în care trăiesc.

De exemplu, ei s-ar putea să nu fie în stare să învețe să folosească toaleta,

vor avea probleme în încercarea de a învăța să meargă

și vor arăta o lipsă de interes total legat de activitatea umană din jurul lor.

Oxana Malaya și-a început viața trăind cu câinii,

respinsă de mama și de tatăl ei, cumva a supraviețuit timp de 6 ani,

trăind ca o sălbatică, asta înainte de a fi luată în grijă.

Sunt puține cazuri de copii sălbatici care au putut compensa total

neglijența pe care au suferit-o.

Oxana are acum 22 de ani,

dar viitorul ei este încă incert.

Au învățat oamenii de știință îndeajuns din cazurile anterioare încât să poată să reabiliteze?

Timp de 6 ani, Oxana și-a petrecut viața, trăind într-un coteț, cu câinii.

Total abandonată de mama si tatăl ei,

ea a fost descoperită comportându-se mai mult ca un animal,

decât ca un copil.

Timp de două secole, copiii sălbatici au fost obiectul unui studiu fascinant.

Crescuți fără dragoste sau interacțiune socială,

copiii sălbatici ne fac să ne întrebăm:

Care este acel lucru care ne face umani?

Oxana s-a născut în Noiembrie,1983.

Când fetița s-a născut, cântărea 5 livre, 11 uncii, și nu avea niciun fel de anormalități.

Genie a petrecut 13 ani, izolată,

îintr-o cameră aproape goală, lipsită de orice fel de contact social.

Deși, nu suferea de nicio boală mintală,

din cauza acelui mediu, ea se comporta ca o persoană bolnavă mintal.

Nu putea crea conexiuni sociale,

nu putea vorbi; chiar și mersul ei era ciudat.

După un timp, datorită insistenței altora de a o reabilita,

Genie a început să se exprime prin semne

și să socializeze cu oamenii.

Ei și-au luat de asemenea responsabilitatea pentru terapia lui Genie,

încercând să o ajute să se lupte cu oroarea copilariei ei.

''Haide scumpo, deschide gura!''

În acest primitiv exercițiu de roluri,

Marilyn pretinde că este mama lui Genie.

''Grăbește-te! Grăbește-te, că nu e timp.

''Tata se va înfuria.''

'Marilyn încearcă să producă amintiri din trecutul lui Genie.''

(Marilyn)'' Mă întreb la ce te gândești.'' (Genie) RĂSPUNS NECLAR.

Genie este dovada extremă a influenței mediului.

'În ciuda a tot ceea ce a îndurat, problemele lui Genie nu se terminaseră.

În prima casă în care a fost îngrijită, Genie a fost pedepsită sever din cauză că vomita.

Experiența a fost atât de traumatizantă, încât Genie a ajuns înapoi în spitalul de copii,

acolo unde cei de la Rigler i-au oferit asistență.

''Nu te-ai putut abtine.''

"Așa că acum ți gura închisă ca să nu vomiți.''

Lui Genie îi era frică să deschidă gura.

S-a întors la singurul mod în care se simțea în siguranță, complet tăcută.

Daca nu expui un om la crimă,

viol, pedofilie, zoofilie, necrofilie, arme, rasism,

atunci el nu va știi ce sunt.

E ca și cum ai încerca să-ți imaginezi

o culoare pe care nu ai mai văzut-o niciodată.