Un lider e serios, categoric, neezitant.

Nu îți arăta oboseala,
să ai un răspuns la orice.

[Modul în care muncim]

Numele meu este Dan, sunt partener
la o firmă de consultanță mondială.

Însă am și o a doua față:

Carrie Dragshaw,

personajul creat pe Instagram.

În timp ce reflectam la viața mea dublă,
mi-am pus următoarea întrebare...

Când adevăratul tu e cam neconvențional,

în ce proporție 
îl poți lua cu tine la birou?

E autenticitatea pentru unii
dintre noi interzisă?

În primii zece ani din carieră

am crezut că e doar un mod
în care să fii lider:

categoric şi serios.

Dar eu nu sunt așa.

Așa că am început să mă prefac:

foloseam o voce groasă,
controlam mișcările mâinilor.

Sunt genul care se entuziasmează imediat,

așa că m-am temperat.

O voce din capul meu îmi tot spunea:

„Ești prea gay,
prea feminin, prea exuberant."

Cineva foarte bine-intenționat mi-a zis:

„Toată lumea știe că ești gay.
Și asta e grozav.

Dar nu trebuie să insiști atât de mult.

Apoi: eu, costumat în rochie de balerină
de Halloween în 2016.

M-am costumat în personajul meu preferat,
Carrie Bradshaw,

crezând că prietenilor mei le va plăcea.

Dar apoi totul a luat-o razna.

Postarea a devenit virală
și la început doar mă amuzam.

Primeam mesaje incredibile de la oameni,

despre cât i-a bucurat,

cum au fost încurajați să fie ei înșiși.

Și atunci mi-am zis:

poate e timpul să opresc
acea voce din capul meu

și să îmi dau voie să fiu eu însumi.

Apoi lucrurile au scăpat de sub control.

Carrie Dragshaw era peste tot:
în „New York Post”, „US Weekly”.

Apoi m-am îngrozit:

„Ce o să creadă șefii mei?

Colegii mă vor respecta ca lider?

Ce o să creadă clienții?

Am crezut că trebuie 
să caut alt loc de muncă.

Dar apoi, ceva s-a întâmplat,
ceva nesemnificativ.

Am primit un mesaj scurt de la șeful meu:

„Wow, Cosmo!”

Și link-ul unui articol proaspăt publicat.

M-a ajutat să pun deoparte vocea speriată

şi să fiu încântat
pentru această lume complet nouă,

decât să o las să mă sperie.

Asta e puterea unui om,

uneori ai nevoie de un singur aliat
ca să te simți confortabil.

Colegii au început să se comporte diferit.

Au devenit mai deschiși, mai glumeți,

faptul că acum știau cealaltă latură a mea

le-a dat și lor voie să fie ei înșiși.

Credeam că expunerea și vulnerabilitatea

mi-ar strica imaginea în fața colegilor.

Dar s-a întâmplat exact pe dos.

Au trecut doi ani,

niciodată nu aș fi crezut că latura asta
nu numai că va fi acceptată,

ba chiar mă va ajuta în carieră.

Sunt un om norocos.

Muncesc în New York,

într-un loc care apreciază creativitatea

şi deja eram bine poziționat în carieră
când a început totul.

E posibil să te regăsești, sau poate nu.

Dar toate astea mi-au dat o lecție

despre cât e de important
să fii tu însuți la serviciu.

Am pus la îndoială propriile prejudecăți

despre ce înseamnă să ai succes.

Nu exista un anumit mod de a fi lider.

Trebuie să îți găsești punctele forte
și să înveți să le amplifici.

Până acum, la o ședință mai dificilă
adoptam atitudinea liderului perfect.

Acum pot spune pur și simplu:
„Doamne, ce frustrant!"

Putem vorbi despre provocări și efort
într-un mod deschis,

decât să pretindem că suntem bine
până devine prea târziu.

Ca să îți ascunzi identitatea
e nevoie să depui efort.

Gândește-te la energia 
pe care o consumi prefăcându-te,

dorindu-ți să fii altcineva.

Interesant e un studiu
pe această temă ce afirmă

că 93% din cei care își ascund 
felul de a fi la muncă

totodată cred că organizația 
pune preț pe incluziune.

Sigur că locul de muncă 
și vocile noaste interioare ciudate

mai au mult până să ne accepte.

E o mare diferență 
între a te adapta și a te ascunde.

Și simt că am aflat asta cam târziu.

Personal, folosesc ce am învățat
ca o provocare să devin acel aliat

care, asemenea șefului meu,

face oamenii să înțeleagă 
că e în regulă să fii deschis.

Dacă ești gay, sau poate mândru
de locul din care provii,

poate ai o dizabilitate
sau ești o persoană religioasă,

vezi cum e să fii tu însuți la muncă.

S-ar putea să fii plăcut surprins.