Un lider e serios, categoric, neezitant.
Nu îți arăta oboseala,
să ai un răspuns la orice.
[Modul în care muncim]
Numele meu este Dan, sunt partener
la o firmă de consultanță mondială.
Însă am și o a doua față:
Carrie Dragshaw,
personajul creat pe Instagram.
În timp ce reflectam la viața mea dublă,
mi-am pus următoarea întrebare...
Când adevăratul tu e cam neconvențional,
în ce proporție
îl poți lua cu tine la birou?
E autenticitatea pentru unii
dintre noi interzisă?
În primii zece ani din carieră
am crezut că e doar un mod
în care să fii lider:
categoric şi serios.
Dar eu nu sunt așa.
Așa că am început să mă prefac:
foloseam o voce groasă,
controlam mișcările mâinilor.
Sunt genul care se entuziasmează imediat,
așa că m-am temperat.
O voce din capul meu îmi tot spunea:
„Ești prea gay,
prea feminin, prea exuberant."
Cineva foarte bine-intenționat mi-a zis:
„Toată lumea știe că ești gay.
Și asta e grozav.
Dar nu trebuie să insiști atât de mult.
Apoi: eu, costumat în rochie de balerină
de Halloween în 2016.
M-am costumat în personajul meu preferat,
Carrie Bradshaw,
crezând că prietenilor mei le va plăcea.
Dar apoi totul a luat-o razna.
Postarea a devenit virală
și la început doar mă amuzam.
Primeam mesaje incredibile de la oameni,
despre cât i-a bucurat,
cum au fost încurajați să fie ei înșiși.
Și atunci mi-am zis:
poate e timpul să opresc
acea voce din capul meu
și să îmi dau voie să fiu eu însumi.
Apoi lucrurile au scăpat de sub control.
Carrie Dragshaw era peste tot:
în „New York Post”, „US Weekly”.
Apoi m-am îngrozit:
„Ce o să creadă șefii mei?
Colegii mă vor respecta ca lider?
Ce o să creadă clienții?
Am crezut că trebuie
să caut alt loc de muncă.
Dar apoi, ceva s-a întâmplat,
ceva nesemnificativ.
Am primit un mesaj scurt de la șeful meu:
„Wow, Cosmo!”
Și link-ul unui articol proaspăt publicat.
M-a ajutat să pun deoparte vocea speriată
şi să fiu încântat
pentru această lume complet nouă,
decât să o las să mă sperie.
Asta e puterea unui om,
uneori ai nevoie de un singur aliat
ca să te simți confortabil.
Colegii au început să se comporte diferit.
Au devenit mai deschiși, mai glumeți,
faptul că acum știau cealaltă latură a mea
le-a dat și lor voie să fie ei înșiși.
Credeam că expunerea și vulnerabilitatea
mi-ar strica imaginea în fața colegilor.
Dar s-a întâmplat exact pe dos.
Au trecut doi ani,
niciodată nu aș fi crezut că latura asta
nu numai că va fi acceptată,
ba chiar mă va ajuta în carieră.
Sunt un om norocos.
Muncesc în New York,
într-un loc care apreciază creativitatea
şi deja eram bine poziționat în carieră
când a început totul.
E posibil să te regăsești, sau poate nu.
Dar toate astea mi-au dat o lecție
despre cât e de important
să fii tu însuți la serviciu.
Am pus la îndoială propriile prejudecăți
despre ce înseamnă să ai succes.
Nu exista un anumit mod de a fi lider.
Trebuie să îți găsești punctele forte
și să înveți să le amplifici.
Până acum, la o ședință mai dificilă
adoptam atitudinea liderului perfect.
Acum pot spune pur și simplu:
„Doamne, ce frustrant!"
Putem vorbi despre provocări și efort
într-un mod deschis,
decât să pretindem că suntem bine
până devine prea târziu.
Ca să îți ascunzi identitatea
e nevoie să depui efort.
Gândește-te la energia
pe care o consumi prefăcându-te,
dorindu-ți să fii altcineva.
Interesant e un studiu
pe această temă ce afirmă
că 93% din cei care își ascund
felul de a fi la muncă
totodată cred că organizația
pune preț pe incluziune.
Sigur că locul de muncă
și vocile noaste interioare ciudate
mai au mult până să ne accepte.
E o mare diferență
între a te adapta și a te ascunde.
Și simt că am aflat asta cam târziu.
Personal, folosesc ce am învățat
ca o provocare să devin acel aliat
care, asemenea șefului meu,
face oamenii să înțeleagă
că e în regulă să fii deschis.
Dacă ești gay, sau poate mândru
de locul din care provii,
poate ai o dizabilitate
sau ești o persoană religioasă,
vezi cum e să fii tu însuți la muncă.
S-ar putea să fii plăcut surprins.