Primul imperiu din istorie s-a înălțat dintr-un pământ fierbinte și uscat, fără ploaie pentru a hrăni recolta, fără copaci sau pietre pentru construcții. În ciuda acestor lucruri, locuitorii lui au construit primele orașe ale lumii, cu o arhitectură monumentală și o populație mare – și ei le-au construit în totalitate din lut. Sumerienii au ocupat partea sudică al Irakului modern în regiunea numită Mesopotamia. Mesopotamia înseamnă „între două râuri” – Tigru și Eufrat. În 5000 î.Hr. primii sumerieni au folosit canale de irigații, baraje și rezervoare pentru a direcționa apa și a cultiva teritorii mari de terenuri uscate. Comunități agricole ca aceasta s-au înălțat încet în jurul lumii. Însă sumerienii erau primii care au făcut următorul pas. Folosind cărămizi făcute din lut din râu ei au început să construiască case și temple supraetajate. Ei au inventat roata – o roată de olărit, pentru a transforma lutul în unelte de gospodărit. Acele cărămizi din lut au înălțat primele orașe ale lumii, probabil în jurul anului 4500 î.Hr. În vârful piramidei sociale s-au aflat preoții și preotesele, care erau considerați aristocrați, apoi comercianții, meșteșugarii, fermierii și oamenii înrobiți. Imperiul sumerian era compus din orașe state distincte care acționau ca state mici. Ele erau legate strâns de limbaj și de credințele spirituale, dar le lipsea controlul centralizat. Primele orașe au fost Uruk, Ur și Eridu, și în cele din urmă au fost o duzină de orașe. Fiecare avea un rege care deținea un rol undeva între preot și conducător. Câteodată s-au luptat între ei pentru a cuceri noi teritorii. Fiecare oraș era dedicat unui zeu protector considerat întemeietorul orașului. Cea mai mare și cea mai importantă clădire din oraș era casa zeului protector: ziguratul, un templu proiectat ca o piramidă în trepte. În jurul anului 3200 î.Hr, sumerienii au început să se extindă. Roata de olărit avea o nouă utilizare, fiind folosită la care și cărucioare. Au construit bărci din stuf și din frunze de curmal, cu pânze din materiale ce le transportau pe distanțe mari pe râu și mare. Pentru a suplimenta resursele deficitare, au construit o rețea de comerț cu imperiile în dezvoltare din Egipt, Anatolia și Etiopia, importând aur, argint, lapis lazuli și lemn de cedru. Comerțul a fost impulsul improbabil pentru invenția primului sistem de scriere din lume. A început ca un sistem de calcul pentru comercianții sumerieni care făceau afaceri cu neguțătorii din străinătate. După sute de ani, sistemul de pictograme de la început, numit cuneiform, s-a transformat în scris. Sumerienii au redactat primele legi scrise și au creat primul sistem școlar desemnat să educe scrierea și a inițiat invenții mai puțin captivante ca birocrația și taxele. În școli, scribii studiau din zori până în amurg, din copilărie până la vârsta maturității. Ei învățau contabilitate, matematică, și au copiat lucrări de literatură: imnuri, mituri, proverbe, fabule, vrăji magice, și primele poeme pe tăblițe de lut. Câteva dintre tăblițe spuneau povestea lui Ghilgameș, regele orașului Uruk, care era prezent și în poveștile mitice. Dar în mileniul al treilea î.Hr. Sumer nu era singurul imperiu din preajmă, sau din Mesopotamia. Valuri de triburi migratoare au venit în regiune din nord și est. Câțiva nou-veniți au admirat sumerienii, adoptând modul lor de viață și au folosit scrierea cuneiformă pentru a se exprima în propria limbă. În 2300 î.Hr. regele akkadian Sargon a cucerit orașele-state sumeriene. Dar Sargon a respectat cultura sumeriană și akkadienii și sumerienii au trăit unii lângă alții de-a lungul secolelor. Alte grupuri invadatoare s-au concentrat numai pe jefuire și distrugere. Deși cultura sumeriană s-a răspândit, o invazie violentă a distrus poporul sumerian până în anul 1750 î.Hr. După, cultura sumeriană a dispărut în noroiul deșertului fără a fi redescoperit până în secolul al XIX-lea. Dar cultura sumeriană a trăit mii de ani, prima dată prin akkadieni, după prin asirieni, apoi babilonieni. Babilonienii au transmis tradițiile și invențiile babiloniene prin culturile ebraică, greacă și romană. Câteva persistă și astăzi.