O bunică guralivă și un bandit hoinar se confruntă pe un drum de țară. Un vânzător de biblie ademenește un filozof olog într-un hambar. Un meșter călător învață o femeie surdă primul ei cuvânt pe o fostă plantație. De la ferma ei din Georgia rurală, înconjurată de un stol de păsări de casă, Flannery O’Connor a început să scrie povești despre înstrăinați, impostori și inadaptați puși pe scena lumii pe care o știa cel mai bine: sudul Americii. Ea a publicat două nuvele, însă e mult mai cunoscută pentru povestirile sale scurte ce explorau viața din orășele cu un limbaj înțepător, umor ciudat și scenarii încântător de neplăcute. În timpul ei liber, O’Connor schița benzi desenate, iar scrierile sale sunt de asemenea pline de caricaturi. În povestirile sale, o mamă are o față „mare și inocentă ca o varză”, un bărbat are la fel de multă energie ca un „mop de podea”, iar corpul unei femei are forma unei „urne funerare”. Numele personajelor sunt și ele șirete. Să luăm povestirea „Viața ce o salvezi poate fi chiar a ta”, unde Tom Shiftlet, un pierde-vară ciung dă buzna în viața unei femei pe nume Lucynell Crater și a fiicei sale surde și mute. Deși doamna Crater e sigură pe sine, casa ei izolată se dărâmă. La început, am putea suspecta motivele lui Shiftlet atunci când el se oferă să o ajute pe lângă casă, însă O’Connor ne dezvăluie în curând că femeia în vârstă e la fel de intrigantă ca și oaspetele ei neașteptat – și spulberă presupunerile cititorului despre cine deține controlul. Pentru O’Connor niciun subiect nu era interzis. Deși era o catolică devotată, nu îi era frică să exploreze posibilitatea gândului religios şi a comportamentului nereligios ce coexistă în aceeași persoană. În nuvela ei „Năvalnicii pun mâna pe ea”, personajul principal se luptă cu alegerea de a deveni un om al Domnului, dar de asemenea provoacă incendii și ucide. Cartea începe cu profetul indecis într-o poziție compromițătoare: „Unchiul lui Francis Marion Tarwater era mort de o jumătate de zi atunci când băiatul s-a îmbătat prea tare pentru a termina de săpat mormântul său”. Astfel că un trecător „îi trage corpul de pe masa unde era încă așezat și-l îngroapă […] cu destul pământ deasupra, ca să nu-l dezgroape câinii.” Deși propriile sale principii încă mai sunt discutate, ficțiunea lui O’Connor s-ar putea potrivi cu rasismul din sud. În „Tot ce se ridică trebuie să se unească", ea ilustrează un fiu mâniat de bigotismul mamei sale. Însă povestea dezvăluie că și el are punctele sale oarbe și sugerează că doar recunoscând răul nu-l scutește de examinarea propriului caracter. Chiar dacă O’Connor cercetează cele mai neplăcute aspecte ale umanității, ea lasă loc pentru reabilitare. În „Un bărbat bun e greu de găsit”, ea izbăvește o bunică nesuferită pentru iertarea unui criminal periculos, chiar dacă se apropie de familia ei. Deși am putea dezaproba prețul mântuirii al acestei femei, suntem forțați să acceptăm nuanțele în momente în care altfel le-am putea considera violente sau rele. Măiestria grotescului lui O’Connor și felul cum explorează gândirea îngustă și superstițiile din sud au clasificat-o drept o scriitoare gotică din sud. Însă creația sa a împins-o dincolo de ridicolele și înspăimântătoarele trăsături asociate cu acest gen, pentru a dezvălui varietatea și nuanțele firii umane. Ea știa că unele din aceste varietăți erau inconfortabile, iar povestirile sale puteau fi neplăcute – însă îi plăcea să-și provoace cititorii. O’Connor a decedat de lupus la vârsta de 39 de ani, după ce boala a ținut-o captivă la ferma ei din Georgia pentru 12 ani. Pe parcursul acelor ani, a scris o mare parte a operei sale. Abilitatea ei de a oscila între dezgust și revelație continuă să atragă cititorii spre lumile fictive mereu surprinzătoare. Aşa cum remarcă personajul Tom Shiftlet, corpul e „asemeni unei case: nu pleacă nicăieri; însă spiritul, doamnelor, e asemeni unui automobil: mereu în mișcare.”