Când am fost invitat să țin
această conferință acum două luni,
am discutat mai multe titluri
împreună cu organizatorii
și s-au discutat multe variante.
Dar nimeni n-a sugerat titlul
„Învingerea Ebolei”
Motivul e că acum două luni
cazurile de Ebola creșteau exponențial
și se extindeau pe zone geografice
mai vaste decât am văzut vreodată
și lumea era terifiată, îngrijorată
și alarmată de această boală,
cum nu s-a mai întâmplat
în istoria recentă.
Dar astăzi vă pot vorbi despre
învingerea Ebolei
mulțumită unor oameni
de care n-ați auzit niciodată,
oameni ca Peter Clement, un doctor
liberian care lucrează în regiunea Lofa,
un loc de care mulți
nici n-aţi auzit, din Liberia.
Motivul pentru care Lofa
e atât de importantă
e că acum aproape cinci luni,
când epidemia abia începea să se extindă,
Lofa era chiar în epicentrul
acestei epidemii.
Atunci, MSF și centrul
de tratament de acolo
consultau zeci de pacienți zilnic
și acești pacienți, aceste comunități
deveneau din ce în ce mai speriate
cu trecerea timpului de această boală
și de ce le făcea familiilor lor,
comunităților, copiilor și rudelor.
Așa că Peter Clement a fost trimis
să conducă 12 ore pe un drum dificil
din Monrovia, capitala, în Lofa
să încerce să țină sub control
epidemia care se extindea acolo.
Când a ajuns, Peter a fost întâmpinat
de teroarea de care v-am spus.
Așa că a stat de vorbă cu liderii locali.
Ceea ce a auzit era dureros.
A auzit despre devastarea și disperarea
oamenilor afectați de boală.
A auzit povești cumplite
nu doar despre răul pe care
Ebola l-a făcut indivizilor,
ci și despre ce le-a făcut
familiilor și comunităților.
I-a ascultat pe conducătorii locali
care i-au spus:
„Când copiii noștri
sunt bolnavi, pe moarte,
nu le putem fi alături
când au cel mai mult nevoie.
Când rudele noastre mor,
nu le putem îngriji după tradiție.
Nu ne e permis să le spălăm
trupurile și să-i înmormântăm
așa cum cer comunitățile și
ritualurile noastre.”
Din acest motiv,
erau tulburați și alarmați
văzând cu ochii lor extinderea epidemiei.
Localnicii s-au răzbunat pe medicii
care veniseră acolo,
eroii care veniseră să ajute
la salvarea comunității,
să lucreze cu comunitatea,
dar nu aveau acces la ei.
Apoi Peter le-a explicat
liderilor situația.
Liderii au ascultat.
Și-au schimbat perspectiva.
Peter le-a explicat ce e Ebola.
Le-a explicat ce e această boală,
ce le face comunităților lor.
Le-a explicat că Ebola amenință
tot ceea ce ne face umani.
Ebola înseamnă că nu poți fi alături
de copiii tăi, așa cum ai vrea.
Nu-ți poți îngropa morții
așa cum ai vrea.
Trebuie să te încrezi în oamenii în
costume spațiale să facă lucrurile astea.
Doamnelor și domnilor, ce s-a întâmplat
a fost extraordinar:
comunitatea, voluntarii și Peter
au discutat
și au creat un plan
pentru a ține sub control Ebola în Lofa.
Motivul pentru care asta e o poveste
atât de importantă
e că astăzi, în această regiune,
care e în centrul epidemiei,
ați urmărit situația,
ați văzut în ziare, la televizor,
astăzi sunt 8 săptămâni de când
n-a mai fost niciun caz de Ebola în Lofa.
(Aplauze)
Asta nu înseamnă că treaba s-a terminat.
Există în continuare un risc enorm
de cazuri noi acolo.
Ce putem învăța din asta
e că Ebola poate fi învinsă.
Asta e principal.
Chiar la această scară,
cu o creștere rapidă
observată în acest mediu,
acum știm că Ebola poate fi învinsă.
Când comunitățile cooperează cu medicii,
această boală poate fi oprită.
Cum a ajuns Ebola în Lofa
în primul rând?
Pentru răspuns, ne întoarcem
acum 12 luni, la începutul epidemiei.
Virusul s-a extins fără a fi detectat.
N-a fost detectat 3–4 luni de la apariție.
Pentru că Ebola nu e
o boală a Africii de Vest,
ci a Africii Centrale,
la jumătate de continent distanță.
Oamenii nu mai văzuseră boala înainte,
nici medicii.
Nu știau cu ce se confruntă
și, mai rău decât atât,
virusul a creat un simptom,
o formă de prezentare,
atipică bolii.
Așa că oamenii n-au recunoscut boala,
nici cei care-i știau simptomele.
Din acest motiv
n-a fost detectată o vreme.
Contrar opiniei publice,
uneori în zilele noastre
odată ce un virus e detectat,
ajutorul vine foarte repede.
MSF a creat un centru de tratament
pentru Ebola în zonă, așa cum știți.
Organizația Mondială a Sănătății
și partenerii cu care lucrează
au trimis sute de oameni
în următoarele două luni
pentru a putea urmări evoluția virusului.
Problema, doamnelor și domnilor,
e că pe atunci acest virus
cunoscut drept Ebola,
se răspândise prea departe.
Deja depășise una dintre
cele mai mari mobilizări
efectuate pentru epidemii de Ebola.
La mijlocul anului, nu doar Guineea,
ci și Sierra Leone și Liberia
erau infectate.
Virusul se extindea geografic,
și numărul victimelor creștea.
De data asta, nu numai că sute
erau infectați și mureau din cauza bolii,
dar, la fel de important,
cei din prima linie,
care au mers acolo să ajute,
medicii, ceilalți voluntari,
erau și ei bolnavi și mureau cu zecile.
Președinții acestor țări
au înțeles urgența.
S-au întâlnit atunci și au decis
să acționeze împreună,
creând centru comun de urgență în Conakry,
ca să lucreze împreună
să pună capăt bolii,
să implementeze strategiile menţionate.
Dar ce a urmat
nu mai întâlniserăm la Ebola.
S-a întâmplat că virusul,
sau o persoană infectată,
a urcat la bordul unui avion,
a zburat în altă țară
și pentru prima dată, virusul a reapărut
într-o ţară îndepărtată.
De această dată în Nigeria,
în metropola aglomerată Lagos,
21 de milioane de locuitori.
Acum virusul era în acest mediu.
Anticipați că s-a declanșat
o panică internațională,
griji internaționale la o scară
nemaivăzută în ultimii ani
cauzată de o asemenea boală.
Organizația Mondială de Sănătate
a convocat imediat o rețea de experți
care au analizat situația, declarând
stare de urgență internațională.
Făcând asta, s-au așteptat la un val
de asistență internațională pentru
a ajuta aceste țări
care se confruntau atunci
cu atâtea dificultăți.
Dar ce am văzut a fost foarte diferit.
Reacția a fost grozavă.
Multe țări au venit în ajutor,
multe ONG-uri și alții, așa cum știți.
Dar totodată şi în multe locuri
s-a întâmplat invers.
Panica a crescut și, curând,
aceste țări au realizat
că nu primesc ajutorul necesar,
ci sunt tot mai izolate.
Companiile aeriene comerciale
au început să zboare în aceste țări
și oameni care
nici nu fuseseră expuși la virus
n-au mai fost lăsați să călătorească.
Asta nu a cauzat probleme
doar pentru țări,
ci și pentru reacție.
Organizațiile care încercau
să aducă oameni
pentru a lupta contra epidemiei,
nu puteau trimite oamenii
în avioane,
nu-i puteau trimite în țările afectate
să se ocupe de epidemie.
În acea situație, doamnelor și domnilor,
un virus ca Ebola profită.
Ce am văzut atunci e tot fără precedent,
nu doar că virusul a continuat
în locuri deja infectate,
ci a început să se intensifice
și am constatat numerele pe care
le vedeți aici;
ceva nemaivăzut la o asemenea scară,
o creștere exponențială
de cazuri de Ebola,
nu doar în țările sau regiunile
deja afectate din aceste țări,
ci extins mai departe în aceste state.
Doamnelor și domnilor, aceasta a fost
una dintre cele mai îngrijorătoare
urgențe internaționale în sănătate
publică văzute vreodată.
Ce s-a întâmplat apoi în aceste țări,
mulți aţi văzut la televizor,
aţi citit în ziare,
am văzut sistemul de sănătate
prăbușindu-se sub greutatea epidemiei.
Am văzut școli închizându-se,
piețe care nu s-au mai deschis,
nu mai funcționau
cum ar fi trebuit în aceste țări.
Am văzut dezinformarea și opiniile greșite
începând să se răspândească
chiar mai repede în comunitățile
care deveniseră mai alarmate
în legătură cu situația.
Au început să se ferească de
oamenii în costume spațiale,
cum le spun ei, care au venit să-i ajute.
Situația s-a deteriorat chiar mai mult.
Statele au trebuit să declare
stare de urgență.
Comunități mari au intrat în carantină
în unele zone și au izbucnit revolte.
A fost o situație foarte terifiantă.
În lume, mulți oameni
au început să întrebe:
putem opri vreodată Ebola dacă
se răspândește așa?
Au început să întrebe: cât de bine
cunoaștem de fapt acest virus?
Adevărul e că nu cunoaștem Ebola bine.
E o boală relativ modernă
cu privire la câte știm despre ea.
Știm această boală de doar 40 de ani,
de când a apărut pentru prima dată
în Africa Centrală în 1976.
Dar, în ciuda acestui fapt,
știm multe lucruri:
virusul trăiește probabil
într-o specie de liliac.
Probabil intră în contact
cu populația umană
când luăm contact cu un animal sălbatic
care a fost infectat
și îmbolnăvit de virus.
Apoi știm că virusul se transmite
de la o persoană la alta
prin contact cu fluide contaminate.
Cum ați văzut,
știm ce boală terifiantă
provoacă la oameni,
vedem această boală provocând
febră, diaree și vărsături
și apoi, din păcate, în 70% din cazuri
provoacă moartea.
E o boală foarte periculoasă,
dăunătoare și mortală.
În ciuda faptului că nu cunoaștem
această boală de mult timp
și nu știm totul despre ea,
știm cum s-o oprim.
Sunt patru lucruri esențiale
pentru a opri Ebola.
În primul rând, comunitățile trebuie
să înțeleagă această boală,
trebuie să înțeleagă cum se transmite
și cum poate fi oprită.
Trebuie să avem sisteme care
să identifice fiecare caz,
fiecare contact al acelor cazuri
și să urmărească transmiterea,
pentru a o putea opri.
Ne trebuie centre de tratament
specializate în tratarea Ebolei,
unde angajații pot fi protejați
când încearcă să-i ajute pe cei infectați,
pentru a putea supraviețui bolii.
Pentru cei care mor
trebuie să ne asigurăm că procesul
de înmormântare e sigur, dar demn,
pentru a preveni răspândirea
în acel moment.
Ştim cum să oprim Ebola,
iar aceste strategii funcționează.
Virusul a fost oprit în Nigeria
prin aceste patru strategii
și desigur prin oamenii
care le-au implementat.
A fost oprit în Senegal,
unde se extinsese, la fel și în alte țări
afectate de această epidemie.
Nu e niciun dubiu că
aceste strategii funcționează.
Întrebarea e, doamnelor și domnilor,
dacă aceste strategii pot funcționa
la această scară, în această situație,
cu atâtea țări afectate
cu această creștere exponențială
pe care ați văzut-o.
Acesta era marele semn de întrebare
acum abia 2–3 luni.
Astăzi știm răspunsul,
datorită efortului extraordinar
al unui grup incredibil de ONG-uri,
guverne și lideri locali,
al agențiilor ONU,
al organizațiilor umanitare
care s-au alăturat luptei
pentru a opri Ebola în Africa de Vest.
Ce a trebuit făcut acolo
a fost puțin diferit.
Aceste țări au luat strategiile
pe care vi le-am arătat:
implicarea comunităților, identificarea
cazurilor și a contactelor etc.
și le-au inversat.
Boala era atât de extinsă,
încât au confruntat-o diferit.
Au decis mai întâi să încerce
să încetinească epidemia
aducând cât mai multe paturi
în centre specializate de tratament,
pentru a preveni extinderea bolii
de la cei deja infectați.
Au creat multe echipe de înmormântare,
pentru a se îngriji în siguranță
de cei morți
și prin asta au încercat
să încetinească epidemia
ca apoi să vadă dacă poate fi controlată
folosind metoda clasică
de identificare a cazurilor
și urmărire a contactelor.
Când am fost acum trei luni
în Africa de Vest,
ce am văzut a fost extraordinar.
Am văzut președinții deschizând
ei înșiși centre împotriva Ebolei
pentru a putea coordona
și promova personal
ajutorul internațional pentru
a opri boala.
Am văzut militari din aceste țări
și de mult mai departe
ajutând la construirea
centrelor de tratament Ebola
pentru a-i izola pe cei bolnavi.
Am văzut organizația Crucea Roșie
lucrând cu partenerii săi pe teren
pentru a învăța comunitățile
cum să-și înmormânteze morții
ei înșiși, în siguranță
și într-un mod demn.
Am văzut agenții ONU,
Programul Alimentar Mondial,
contribuind la un pod aerian
pentru a îi ajuta pe oamenii
din toate colțurile acestor țări
să implementeze strategiile
despre care am vorbit.
Ce am văzut, doamnelor și domnilor,
ce a fost cel mai impresionant
a fost munca incredibilă a guvernelor,
a liderilor acestor state,
cu comunitățile,
pentru a se asigura
că oamenii înțeleg boala,
înțeleg eforturile extraordinare
care trebuie făcute pentru a opri Ebola.
Ca rezultat, doamnelor și domnilor,
am văzut ceva de care nu eram siguri
cu două sau trei luni în urmă
că este posibil.
Ce am constatat puteți vedea
acum în acest grafic
cu datele de la 1 decembrie.
Am văzut că putem îndoi linia
crescătoare, să spunem așa,
să schimbăm creșterea exponențială
și să readucem speranță în capacitatea
de a ține sub control această epidemie.
Din acest motiv, doamnelor și domnilor,
nu e niciun dubiu acum
că putem ține pasul cu această epidemie
și putem învinge Ebola.
Mai e o întrebare pe care mulți o pun,
chiar și când au văzut graficul:
„Stai un pic, e minunat
că putem încetini Ebola,
dar o putem reduce la zero?”
Am răspuns deja acestei întrebări
la începutul conferinței,
când am vorbit de Lofa în Liberia.
V-am spus cum Lofa a ajuns la stadiul
în care n-au mai fost înregistrate
cazuri de opt săptămâni.
Sunt exemple similare în alte țări.
Din Gueckedou în Guineea,
prima zonă în care
a fost diagnosticat primul caz.
Am văzut foarte puține cazuri
în ultimele două luni.
Aici în Kenema, în Sierra Leone,
altă zonă de epicentru,
n-am văzut cazuri de mai mult
de două săptămâni.
Mult prea devreme pentru a ne declara
victorioși, evident.
Dar avem dovezi, doamnelor și domnilor
nu numai că reacția noastră
ține sub control boala,
dar că Ebola poate fi redusă la zero.
Provocarea este acum să facem
totul la scara necesară
în cele trei țări, ceea ce este
o provocare imensă.
Deoarece atunci când ai fost implicat
în așa ceva pentru atât timp,
două alte pericole se alătură virusului.
Primul este delăsarea,
riscul că o dată ce
acea linie este îndoită,
media se va concentra pe altceva,
lumea se va uita în altă parte.
Delăsarea e mereu un risc.
Alt risc e că ai lucrat din greu
pentru atât timp
și ai dormit așa puțin în ultimele luni;
oamenii au obosit, devin surmenați,
și aceste noi riscuri îi afectează
pe cei care au venit să ajute.
Doamnelor și domnilor, astăzi vă pot spune
– abia m-am întors din Africa de Vest –
oamenii din aceste țări,
liderii acestor țări,
nu sunt delăsători.
Vor să reducă numărul cazurilor
la zero în țările lor.
Acești oameni sunt într-adevăr
obosiți, dar nu surmenați.
Au energia, au curajul
și forța necesare pentru
a duce lupta până la capăt.
Doamnelor și domnilor,
ei au nevoie în acest moment
de sprijinul categoric
al comunității internaționale,
să fie alături de ei,
să-i sprijine și să aducă mai mult ajutor
pentru a termina lupta.
Pentru că oprirea Ebolei înseamnă
acum schimbarea tacticii:
virusul trebuie vânat.
Aduceți-vă aminte, întreaga criză
a început de la un singur caz
și se va termina cu un singur caz.
Dar se va sfârși doar dacă acele țări
au destui epidemiologi,
destui medici, suport logistic și destui
alți oameni care să lucreze alături de ei,
să poată identifica toate cazurile,
să urmărească contactele
și să se asigure că boala
e oprită o dată și pentru totdeauna.
Doamnelor și domnilor,
Ebola poate fi învinsă.
Trebuie ca voi să spuneți
povestea mai departe celor care ascultă
și să-i învățați ce presupune
înfrângerea Ebolei.
Chiar mai important, vrem ca voi
să-i convingeți pe cei care ne pot ajuta
să aducem resursele necesare
în aceste țări, pentru a învinge boala.
Sunt mulți oameni care
vor supraviețui și prospera
în parte mulțumită a ceea ce veți face
pentru a ne ajuta să învingem Ebola.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)