Când am fost invitat să țin această conferință acum două luni, am discutat mai multe titluri împreună cu organizatorii și s-au discutat multe variante. Dar nimeni n-a sugerat titlul „Învingerea Ebolei” Motivul e că acum două luni cazurile de Ebola creșteau exponențial și se extindeau pe zone geografice mai vaste decât am văzut vreodată și lumea era terifiată, îngrijorată și alarmată de această boală, cum nu s-a mai întâmplat în istoria recentă. Dar astăzi vă pot vorbi despre învingerea Ebolei mulțumită unor oameni de care n-ați auzit niciodată, oameni ca Peter Clement, un doctor liberian care lucrează în regiunea Lofa, un loc de care mulți nici n-aţi auzit, din Liberia. Motivul pentru care Lofa e atât de importantă e că acum aproape cinci luni, când epidemia abia începea să se extindă, Lofa era chiar în epicentrul acestei epidemii. Atunci, MSF și centrul de tratament de acolo consultau zeci de pacienți zilnic și acești pacienți, aceste comunități deveneau din ce în ce mai speriate cu trecerea timpului de această boală și de ce le făcea familiilor lor, comunităților, copiilor și rudelor. Așa că Peter Clement a fost trimis să conducă 12 ore pe un drum dificil din Monrovia, capitala, în Lofa să încerce să țină sub control epidemia care se extindea acolo. Când a ajuns, Peter a fost întâmpinat de teroarea de care v-am spus. Așa că a stat de vorbă cu liderii locali. Ceea ce a auzit era dureros. A auzit despre devastarea și disperarea oamenilor afectați de boală. A auzit povești cumplite nu doar despre răul pe care Ebola l-a făcut indivizilor, ci și despre ce le-a făcut familiilor și comunităților. I-a ascultat pe conducătorii locali care i-au spus: „Când copiii noștri sunt bolnavi, pe moarte, nu le putem fi alături când au cel mai mult nevoie. Când rudele noastre mor, nu le putem îngriji după tradiție. Nu ne e permis să le spălăm trupurile și să-i înmormântăm așa cum cer comunitățile și ritualurile noastre.” Din acest motiv, erau tulburați și alarmați văzând cu ochii lor extinderea epidemiei. Localnicii s-au răzbunat pe medicii care veniseră acolo, eroii care veniseră să ajute la salvarea comunității, să lucreze cu comunitatea, dar nu aveau acces la ei. Apoi Peter le-a explicat liderilor situația. Liderii au ascultat. Și-au schimbat perspectiva. Peter le-a explicat ce e Ebola. Le-a explicat ce e această boală, ce le face comunităților lor. Le-a explicat că Ebola amenință tot ceea ce ne face umani. Ebola înseamnă că nu poți fi alături de copiii tăi, așa cum ai vrea. Nu-ți poți îngropa morții așa cum ai vrea. Trebuie să te încrezi în oamenii în costume spațiale să facă lucrurile astea. Doamnelor și domnilor, ce s-a întâmplat a fost extraordinar: comunitatea, voluntarii și Peter au discutat și au creat un plan pentru a ține sub control Ebola în Lofa. Motivul pentru care asta e o poveste atât de importantă e că astăzi, în această regiune, care e în centrul epidemiei, ați urmărit situația, ați văzut în ziare, la televizor, astăzi sunt 8 săptămâni de când n-a mai fost niciun caz de Ebola în Lofa. (Aplauze) Asta nu înseamnă că treaba s-a terminat. Există în continuare un risc enorm de cazuri noi acolo. Ce putem învăța din asta e că Ebola poate fi învinsă. Asta e principal. Chiar la această scară, cu o creștere rapidă observată în acest mediu, acum știm că Ebola poate fi învinsă. Când comunitățile cooperează cu medicii, această boală poate fi oprită. Cum a ajuns Ebola în Lofa în primul rând? Pentru răspuns, ne întoarcem acum 12 luni, la începutul epidemiei. Virusul s-a extins fără a fi detectat. N-a fost detectat 3–4 luni de la apariție. Pentru că Ebola nu e o boală a Africii de Vest, ci a Africii Centrale, la jumătate de continent distanță. Oamenii nu mai văzuseră boala înainte, nici medicii. Nu știau cu ce se confruntă și, mai rău decât atât, virusul a creat un simptom, o formă de prezentare, atipică bolii. Așa că oamenii n-au recunoscut boala, nici cei care-i știau simptomele. Din acest motiv n-a fost detectată o vreme. Contrar opiniei publice, uneori în zilele noastre odată ce un virus e detectat, ajutorul vine foarte repede. MSF a creat un centru de tratament pentru Ebola în zonă, așa cum știți. Organizația Mondială a Sănătății și partenerii cu care lucrează au trimis sute de oameni în următoarele două luni pentru a putea urmări evoluția virusului. Problema, doamnelor și domnilor, e că pe atunci acest virus cunoscut drept Ebola, se răspândise prea departe. Deja depășise una dintre cele mai mari mobilizări efectuate pentru epidemii de Ebola. La mijlocul anului, nu doar Guineea, ci și Sierra Leone și Liberia erau infectate. Virusul se extindea geografic, și numărul victimelor creștea. De data asta, nu numai că sute erau infectați și mureau din cauza bolii, dar, la fel de important, cei din prima linie, care au mers acolo să ajute, medicii, ceilalți voluntari, erau și ei bolnavi și mureau cu zecile. Președinții acestor țări au înțeles urgența. S-au întâlnit atunci și au decis să acționeze împreună, creând centru comun de urgență în Conakry, ca să lucreze împreună să pună capăt bolii, să implementeze strategiile menţionate. Dar ce a urmat nu mai întâlniserăm la Ebola. S-a întâmplat că virusul, sau o persoană infectată, a urcat la bordul unui avion, a zburat în altă țară și pentru prima dată, virusul a reapărut într-o ţară îndepărtată. De această dată în Nigeria, în metropola aglomerată Lagos, 21 de milioane de locuitori. Acum virusul era în acest mediu. Anticipați că s-a declanșat o panică internațională, griji internaționale la o scară nemaivăzută în ultimii ani cauzată de o asemenea boală. Organizația Mondială de Sănătate a convocat imediat o rețea de experți care au analizat situația, declarând stare de urgență internațională. Făcând asta, s-au așteptat la un val de asistență internațională pentru a ajuta aceste țări care se confruntau atunci cu atâtea dificultăți. Dar ce am văzut a fost foarte diferit. Reacția a fost grozavă. Multe țări au venit în ajutor, multe ONG-uri și alții, așa cum știți. Dar totodată şi în multe locuri s-a întâmplat invers. Panica a crescut și, curând, aceste țări au realizat că nu primesc ajutorul necesar, ci sunt tot mai izolate. Companiile aeriene comerciale au început să zboare în aceste țări și oameni care nici nu fuseseră expuși la virus n-au mai fost lăsați să călătorească. Asta nu a cauzat probleme doar pentru țări, ci și pentru reacție. Organizațiile care încercau să aducă oameni pentru a lupta contra epidemiei, nu puteau trimite oamenii în avioane, nu-i puteau trimite în țările afectate să se ocupe de epidemie. În acea situație, doamnelor și domnilor, un virus ca Ebola profită. Ce am văzut atunci e tot fără precedent, nu doar că virusul a continuat în locuri deja infectate, ci a început să se intensifice și am constatat numerele pe care le vedeți aici; ceva nemaivăzut la o asemenea scară, o creștere exponențială de cazuri de Ebola, nu doar în țările sau regiunile deja afectate din aceste țări, ci extins mai departe în aceste state. Doamnelor și domnilor, aceasta a fost una dintre cele mai îngrijorătoare urgențe internaționale în sănătate publică văzute vreodată. Ce s-a întâmplat apoi în aceste țări, mulți aţi văzut la televizor, aţi citit în ziare, am văzut sistemul de sănătate prăbușindu-se sub greutatea epidemiei. Am văzut școli închizându-se, piețe care nu s-au mai deschis, nu mai funcționau cum ar fi trebuit în aceste țări. Am văzut dezinformarea și opiniile greșite începând să se răspândească chiar mai repede în comunitățile care deveniseră mai alarmate în legătură cu situația. Au început să se ferească de oamenii în costume spațiale, cum le spun ei, care au venit să-i ajute. Situația s-a deteriorat chiar mai mult. Statele au trebuit să declare stare de urgență. Comunități mari au intrat în carantină în unele zone și au izbucnit revolte. A fost o situație foarte terifiantă. În lume, mulți oameni au început să întrebe: putem opri vreodată Ebola dacă se răspândește așa? Au început să întrebe: cât de bine cunoaștem de fapt acest virus? Adevărul e că nu cunoaștem Ebola bine. E o boală relativ modernă cu privire la câte știm despre ea. Știm această boală de doar 40 de ani, de când a apărut pentru prima dată în Africa Centrală în 1976. Dar, în ciuda acestui fapt, știm multe lucruri: virusul trăiește probabil într-o specie de liliac. Probabil intră în contact cu populația umană când luăm contact cu un animal sălbatic care a fost infectat și îmbolnăvit de virus. Apoi știm că virusul se transmite de la o persoană la alta prin contact cu fluide contaminate. Cum ați văzut, știm ce boală terifiantă provoacă la oameni, vedem această boală provocând febră, diaree și vărsături și apoi, din păcate, în 70% din cazuri provoacă moartea. E o boală foarte periculoasă, dăunătoare și mortală. În ciuda faptului că nu cunoaștem această boală de mult timp și nu știm totul despre ea, știm cum s-o oprim. Sunt patru lucruri esențiale pentru a opri Ebola. În primul rând, comunitățile trebuie să înțeleagă această boală, trebuie să înțeleagă cum se transmite și cum poate fi oprită. Trebuie să avem sisteme care să identifice fiecare caz, fiecare contact al acelor cazuri și să urmărească transmiterea, pentru a o putea opri. Ne trebuie centre de tratament specializate în tratarea Ebolei, unde angajații pot fi protejați când încearcă să-i ajute pe cei infectați, pentru a putea supraviețui bolii. Pentru cei care mor trebuie să ne asigurăm că procesul de înmormântare e sigur, dar demn, pentru a preveni răspândirea în acel moment. Ştim cum să oprim Ebola, iar aceste strategii funcționează. Virusul a fost oprit în Nigeria prin aceste patru strategii și desigur prin oamenii care le-au implementat. A fost oprit în Senegal, unde se extinsese, la fel și în alte țări afectate de această epidemie. Nu e niciun dubiu că aceste strategii funcționează. Întrebarea e, doamnelor și domnilor, dacă aceste strategii pot funcționa la această scară, în această situație, cu atâtea țări afectate cu această creștere exponențială pe care ați văzut-o. Acesta era marele semn de întrebare acum abia 2–3 luni. Astăzi știm răspunsul, datorită efortului extraordinar al unui grup incredibil de ONG-uri, guverne și lideri locali, al agențiilor ONU, al organizațiilor umanitare care s-au alăturat luptei pentru a opri Ebola în Africa de Vest. Ce a trebuit făcut acolo a fost puțin diferit. Aceste țări au luat strategiile pe care vi le-am arătat: implicarea comunităților, identificarea cazurilor și a contactelor etc. și le-au inversat. Boala era atât de extinsă, încât au confruntat-o diferit. Au decis mai întâi să încerce să încetinească epidemia aducând cât mai multe paturi în centre specializate de tratament, pentru a preveni extinderea bolii de la cei deja infectați. Au creat multe echipe de înmormântare, pentru a se îngriji în siguranță de cei morți și prin asta au încercat să încetinească epidemia ca apoi să vadă dacă poate fi controlată folosind metoda clasică de identificare a cazurilor și urmărire a contactelor. Când am fost acum trei luni în Africa de Vest, ce am văzut a fost extraordinar. Am văzut președinții deschizând ei înșiși centre împotriva Ebolei pentru a putea coordona și promova personal ajutorul internațional pentru a opri boala. Am văzut militari din aceste țări și de mult mai departe ajutând la construirea centrelor de tratament Ebola pentru a-i izola pe cei bolnavi. Am văzut organizația Crucea Roșie lucrând cu partenerii săi pe teren pentru a învăța comunitățile cum să-și înmormânteze morții ei înșiși, în siguranță și într-un mod demn. Am văzut agenții ONU, Programul Alimentar Mondial, contribuind la un pod aerian pentru a îi ajuta pe oamenii din toate colțurile acestor țări să implementeze strategiile despre care am vorbit. Ce am văzut, doamnelor și domnilor, ce a fost cel mai impresionant a fost munca incredibilă a guvernelor, a liderilor acestor state, cu comunitățile, pentru a se asigura că oamenii înțeleg boala, înțeleg eforturile extraordinare care trebuie făcute pentru a opri Ebola. Ca rezultat, doamnelor și domnilor, am văzut ceva de care nu eram siguri cu două sau trei luni în urmă că este posibil. Ce am constatat puteți vedea acum în acest grafic cu datele de la 1 decembrie. Am văzut că putem îndoi linia crescătoare, să spunem așa, să schimbăm creșterea exponențială și să readucem speranță în capacitatea de a ține sub control această epidemie. Din acest motiv, doamnelor și domnilor, nu e niciun dubiu acum că putem ține pasul cu această epidemie și putem învinge Ebola. Mai e o întrebare pe care mulți o pun, chiar și când au văzut graficul: „Stai un pic, e minunat că putem încetini Ebola, dar o putem reduce la zero?” Am răspuns deja acestei întrebări la începutul conferinței, când am vorbit de Lofa în Liberia. V-am spus cum Lofa a ajuns la stadiul în care n-au mai fost înregistrate cazuri de opt săptămâni. Sunt exemple similare în alte țări. Din Gueckedou în Guineea, prima zonă în care a fost diagnosticat primul caz. Am văzut foarte puține cazuri în ultimele două luni. Aici în Kenema, în Sierra Leone, altă zonă de epicentru, n-am văzut cazuri de mai mult de două săptămâni. Mult prea devreme pentru a ne declara victorioși, evident. Dar avem dovezi, doamnelor și domnilor nu numai că reacția noastră ține sub control boala, dar că Ebola poate fi redusă la zero. Provocarea este acum să facem totul la scara necesară în cele trei țări, ceea ce este o provocare imensă. Deoarece atunci când ai fost implicat în așa ceva pentru atât timp, două alte pericole se alătură virusului. Primul este delăsarea, riscul că o dată ce acea linie este îndoită, media se va concentra pe altceva, lumea se va uita în altă parte. Delăsarea e mereu un risc. Alt risc e că ai lucrat din greu pentru atât timp și ai dormit așa puțin în ultimele luni; oamenii au obosit, devin surmenați, și aceste noi riscuri îi afectează pe cei care au venit să ajute. Doamnelor și domnilor, astăzi vă pot spune – abia m-am întors din Africa de Vest – oamenii din aceste țări, liderii acestor țări, nu sunt delăsători. Vor să reducă numărul cazurilor la zero în țările lor. Acești oameni sunt într-adevăr obosiți, dar nu surmenați. Au energia, au curajul și forța necesare pentru a duce lupta până la capăt. Doamnelor și domnilor, ei au nevoie în acest moment de sprijinul categoric al comunității internaționale, să fie alături de ei, să-i sprijine și să aducă mai mult ajutor pentru a termina lupta. Pentru că oprirea Ebolei înseamnă acum schimbarea tacticii: virusul trebuie vânat. Aduceți-vă aminte, întreaga criză a început de la un singur caz și se va termina cu un singur caz. Dar se va sfârși doar dacă acele țări au destui epidemiologi, destui medici, suport logistic și destui alți oameni care să lucreze alături de ei, să poată identifica toate cazurile, să urmărească contactele și să se asigure că boala e oprită o dată și pentru totdeauna. Doamnelor și domnilor, Ebola poate fi învinsă. Trebuie ca voi să spuneți povestea mai departe celor care ascultă și să-i învățați ce presupune înfrângerea Ebolei. Chiar mai important, vrem ca voi să-i convingeți pe cei care ne pot ajuta să aducem resursele necesare în aceste țări, pentru a învinge boala. Sunt mulți oameni care vor supraviețui și prospera în parte mulțumită a ceea ce veți face pentru a ne ajuta să învingem Ebola. Vă mulțumesc! (Aplauze)