Acesta e momentul exact
în care am început să creez
Şcoala de tâmplărie.
Şcoala de tâmplărie e un loc
în care copiii pot folosi beţe
şi ciocane şi alte obiecte periculoase
cu încredere.
Încrederea că nu se vor răni
şi încrederea că nu îi vor răni pe alţii.
Şcoala de tâmplărie
nu foloseşte o programă stabilită
și nu există teste.
Nu încercăm să învăţăm
pe nimeni anumite lucruri.
Când ajung, copiii sunt puşi
în faţa multor lucruri:
lemne, cuie, sfoară şi roţi
şi multe scule, scule adevărate.
E o experienţă de şase zile
antrenantă pentru copii.
Şi în acest context
le putem oferi copiilor timp,
ceva care pare că e în cantităţi limitate
în vieţile lor mult prea planificate.
Obiectivul nostru e să ne asigurăm
că atunci când pleacă
au un simţ mai dezvoltat
despre cum se fac lucrurile
decât atunci când au ajuns,
şi o înţelegere interioară
că poţi rezolva lucruri prostindu-te.
Nimic nu iese aşa cum e planificat...
niciodată.
(Râsete)
Şi copiii învaţă curând
că toate proiectele ies anapoda...
(Râsete)
şi se obişnuiesc cu ideea că fiecare pas
dintr-un proiect e un pas mai aproape
de dulcele succes
sau de eşecul voios.
Începem de la desene şi schiţe.
Şi uneori facem planuri reale.
Uneori începem pur şi simplu să construim.
Construirea e miezul experienţei.
Lucrând efectiv, complet absorbit
şi complet implicat în problema de faţă.
Robin şi cu mine,
în calitate de colaboratori,
păstrăm schiţele proiectelor
până aproape de finalizare.
Succesul se află în proces.
Iar eşecurile sunt sărbătorite
şi analizate.
Problemele devin puzzle-uri
şi obstacolele dispar.
Când ne confruntăm cu probleme
deosebit de dificile sau complexe,
apare un comportament foarte interesant:
decorarea.
(Râsete)
Decorarea proiectului neterminat
e un fel de incubare conceptuală.
Din aceste interludii
ies informaţii valoroase
şi abordări uimitoare
pentru rezolvarea problemelor
care îi frustrau cu câteva minute înainte.
Toate materialele
sunt disponibile pentru utilizare.
Chiar şi banalele pungi de cumpărături
de plastic pe care le detestăm
pot deveni un pod
mai puternic decât ar putea
oricine să-şi închipuie.
Şi lucrurile pe care le construiesc
îi uimesc chiar şi pe ei.
(Video) Trei, doi, unu, start!
Gever Tulley: Un montagne russe construit
de copii de şapte ani.
(Video) Ura!
(Aplauze)
Gever Tulley: Vă mulţumesc!
A fost o plăcere deosebită.
(Aplauze)