Sunt aici pentru a vă vorbi
despre schimbarea climatică,
cu toate că nu sunt chiar un ecologist.
De fapt, nu m-am considerat niciodată
cu adevărat un iubitor al naturii.
Nu am mers niciodată cu cortul,
nici în drumeție,
n-am avut un animal de companie.
Am trăit toată viața la oraș,
mai bine zis într-un singur oraș.
Chiar dacă îmi plac excursiile în natură,
îmi imaginam mereu
că e ceva ce se întâmplă în altă parte,
departe de mine,
viața modernă fiind un fel de fortăreață
împotriva forțelor naturii.
Cu alte cuvinte,
ca majoritatea celor pe care îi cunosc,
îmi trăiam viața mulțumit de sine
și amăgit
în privința pericolului
încălzirii globale.
Credeam că se întâmplă încet,
că se întâmplă undeva departe
și că e doar o mică amenințare
la viața pe care o duceam.
În toate aceste moduri,
greșeam extrem de mult.
Majoritatea oamenilor, când vorbesc
despre schimbările climatice,
se referă la ele ca la o perspectivă.
Dacă aș face asta, aș spune:
„Conform Națiunilor Unite,
dacă nu schimbăm nimic
până la sfârșitul secolului,
vom avea probabil o încălzire
de circa patru grade Celsius.”
Asta înseamnă, cred unii cercetătorii,
de două ori mai mult război,
de două ori mai puțină hrană,
un PIB global cu 20% mai mic
decât ar fi fără schimbarea climatică.
Acest lucru are un impact mai puternic
decât Marea Criză Economică
și ar fi permanent.
Dar efectele se vor simți
mult mai devreme de 2100.
Se estimează că până în 2050
multe din cele mai mari orașe
din Asia de Sud și Orientul Mijlociu
vor avea veri insuportabil de calde.
Acestea sunt orașe în care azi locuiesc
până la 10, 12, 15 milioane de persoane.
Și peste doar trei decenii,
nu vei mai putea ieși la plimbare în ele
fără să riști să faci insolație
sau chiar să mori.
Planeta e acum mai caldă
cu 1,1 grade Celsius
decât înainte de industrializare.
Poate că asta nu pare mult,
dar ne pune de fapt cu totul
în afara intervalului de temperatură
care cuprinde toată istoria umană.
Asta înseamnă că tot ce știm
până acum ca specie,
evoluția de la animal la om,
dezvoltarea agriculturii,
dezvoltarea civilizației rudimentare,
a civilizației moderne
și a civilizației industriale,
tot ce știm despre noi înșine
ca ființe biologice,
ca ființe sociale, ca ființe politice,
toate acestea sunt consecința
condițiilor climatice
pe care le-am lăsat deja în urma noastră.
E ca și cum am fi aterizat
pe o planetă cu totul diferită,
cu o climă total diferită.
Și noi trebuie să descoperim
cât din civilizația care ne însoțește
poate suporta aceste noi condiții,
și cât nu poate.
Iar lucrurile se vor înrăutăți
tot mai mult de acum înainte.
Foarte mult timp
ni s-a spus că schimbările climatice
sunt un proces lent.
Au început cu revoluția industrială,
și e datoria nostră
să curățăm mizeria
lăsată de bunicii noștri
pentru ca nepoții noștri
să nu fie afectați de acestea.
Era o poveste seculară.
De fapt, jumătate din emisiile
produse până acum
prin arderea combustibililor fosili
în întreaga istorie a umanității
au fost produse doar în ultimii 30 de ani.
Adică de când Al Gore a publicat
prima carte despre încălzirea globală.
Iar Națiunile Unite au înființat
Grupul Interguvernamental
pentru schimbările climatice.
De atunci am adus mai multe daune
decât în toate secolele,
toate mileniile dinainte.
Am 37 de ani,
ceea ce înseamnă că viața mea
a trecut prin întreaga poveste.
Când m-am născut,
clima planetei părea stabilă.
Astăzi
suntem la limita unei catastrofe.
Criza climatică nu e moștenită
de la strămoșii noștri.
Este cauzată de o singură generație.
A noastră.
Toate astea par vești proaste.
Și într-adevăr,
chiar sunt vești foarte proaste.
Dar conțin totuși, cred,
și anumite vești bune,
cel puțin relativ vorbind.
Aceste efecte sunt înspăimântător de mari.
Dar cred că sunt și palpitante.
Deoarece reflectă de fapt
cât de multă putere avem asupra climei.
Dacă vom ajunge
la aceste scenarii infernale,
va fi deoarece noi le-am provocat,
deoarece am ales să le lăsăm să aibă loc.
Ceea ce înseamnă că putem alege
să aibă loc și alte scenarii.
Asta ar putea părea prea frumos,
iar obstacolele politice
sunt de fapt enorme.
Dar contează un simplu aspect -
principala cauză a încălzirii globale
e activitatea omului:
cât de mult carbon punem în atmosferă.
Puterea e în mâinile noastre.
Și putem să scriem noi înșine
viitorul climatic al planetei.
Nu numai că putem, ci o facem.
Pentru că și inacțiunea
e un fel de acțiune,
vom scrie acest viitor noi înșine,
fie că ne place sau nu.
Asta nu e o poveste oarecare,
avem cu toții viitorul planetei
în mâinile noastre.
Este genul de poveste
pe care o găsim doar în mitologie
și în teologie.
O singură generație
care a amenințat viitorul umanității,
are acum datoria
să-i asigure un nou viitor.
Cum ar putea arăta acesta?
Ar putea însemna panouri solare
răspândite pe toată planeta,
oriunde te-ai uita.
Ar putea însemna, dacă am dezvolta
baterii mai bune,
că nu va fi nevoie să le instalăm
la o scară așa de largă,
pentru că, s-a calculat,
doar o fâșie din deșertul Sahara
absoarbe suficientă energie solară
pentru toată lumea.
Dar am avea nevoie probabil
de o nouă rețea electrică,
una care nu pierde două treimi
din energie prin căldură,
fiindcă asta e problema azi în SUA.
Noi am putea folosi
mai multă energie nucleară, probabil,
cu toate că ar trebui să fie
o energie nucleară cu totul diferită,
pentru că tehnologia de azi
pur și simplu nu are un preț competitiv
față de energia regenerabilă,
al cărei preț coboară cu rapiditate.
Am avea nevoie de un nou tip de avion,
pentru că nu cred că e foarte practic
să ceri ca întreaga lume
să renunțe la călătoriile cu avionul,
mai ales când atât de mulți oameni
din emisfera sudică
își permit acest lucru pentru prima dată.
Avem nevoie de avioane
care nu emană carbon.
Avem nevoie de un nou tip de agricultură.
Probabil nu putem cere tuturor
să renunțe la carne și să devină vegani.
Ar fi nevoie de un nou mod
de a crește animalele.
Sau poate un mod vechi,
considerând că știm deja
că pășunatul tradițional
ar putea transforma fermele
din așa numitele surse de carbon,
care produc CO2,
în piscine de carbon, care îl absorb.
Dacă preferați o soluție tehnologică,
am putea crește
o parte din acea carne în laborator.
Probabil am putea hrăni
animalele cu alge,
pentru că asta ar reduce emisiile de metan
cu 95 sau 99 la sută.
Probabil că va trebui să facem
toate aceste lucruri,
deoarece considerând fiecare aspect
al acestui puzzle,
problema e pur și simplu
prea mare și complicată
pentru a avea o singură
soluție universală.
Și nu contează
cât de multe soluții am găsi,
nu vom reuși probabil
să curățăm atmosfera la timp.
Asta e problema teribilă
cu care avem de-a face.
Nu vom putea învinge schimbarea climatică.
Putem doar să trăim cu ea și să o limităm.
Și asta înseamnă că avem nevoie probabil
de o anumită cantitate
de ceea ce numim emisii negative,
care de asemenea
scot carbonul din atmosferă.
Miliarde de copaci noi,
poate trilioane de copaci noi.
Și întregi plantații
de instalații de captare a carbonului.
Probabil o industrie
de două ori sau de patru ori mai mare
decât afacerile actuale cu petrol și gaze
pentru a repara pagubele făcute
de acele afaceri în ultimele decade.
Avem nevoie de noi tipuri
de infrastructuri,
turnate cu un alt tip de beton,
pentru că, dacă betonul ar fi o țară,
ar fi al treilea cel mai mare
poluator din lume.
Iar China toarnă tot atâta beton
la fiecare trei ani
cât a turnat SUA în tot secolul XX.
Va trebui să construim diguri și faleze
pentru a proteja oamenii
care locuiesc pe litoral,
din care mulți sunt prea săraci
ca să le construiască azi,
ceea ce însemnă sfârșitul
geopoliticii naționaliste înguste
care ne permite să considerăm suferința
celor care trăiesc în alte zone din lume
ca fiind nesemnificativă,
chiar când cunoaștem situația.
Acest viitor mai bun nu va fi ușor.
Dar singurele obstacole sunt cele umane.
Asta ar putea să nu fie prea reconfortant
dacă ați ști ceea ce știu eu despre
brutalitatea și nepăsarea oamenilor,
dar vă promit
că e mai bine decât alternativa.
Știința nu ne oprește să luăm măsuri,
și nici tehnologia.
Avem instrumentele necesare
pentru a începe chiar azi.
Desigur, avem și posibilitatea
de a pune capăt sărăciei globale,
epidemiilor
și abuzurilor față de femei.
Dar mai mult decât de noi instrumente,
avem nevoie de o politică nouă,
un mod prin care să depășim
toate aceste obstacole umane:
cultura, economia,
prejudecățile status quo,
dezinteresul de a lua în serios
tot ceea ce ne sperie.
Obtuzitatea noastră.
Interesul propriu.
Și egoismul
celor bogați și puternici din lume
care nu au nicio intenție să schimbe ceva.
Vor suferi și ei,
dar nu atât de mult
ca cei care au cel mai puțin,
care au cauzat cel mai puțin
încălzirea climatică
și au beneficiat cel mai puțin
de procesele care ne-au adus
în această criză,
dar vor fi împovărați cel mai mult
în următoarele decenii.
O nouă politică
va trebui să gestioneze această povară:
pe cine va afecta și cât de mult,
și e prioritatea maximă a zilelor noastre.
Oricât ne-am strădui, schimbarea climatică
va transforma viața modernă.
O creștere a temperaturii
e deja în curs și e inevitabilă,
ceea ce înseamnă probabil
și o suferință suplimentară.
Și chiar dacă am lua măsuri dramatice
și am evita câteva din scenariile
cele mai groaznice,
ar însemna să trăim
pe o planetă cu totul diferită.
Cu o nouă politică, o nouă economie,
un raport nou cu tehnologia
și o nouă relație cu natura -
o lume complet nouă.
Dar una relativ locuibilă.
Relativ prosperă.
Și verde.
De ce să nu o alegem pe asta?
Vă mulțumesc!
(Aplauze)