„A Doua Venire” de William Butler Yeats
Rotindu-se, rotindu-se într-o spirală
din ce în ce mai largă,
Șoimul nu mai aude șoimarul.
Părțile se desfac;
centrul nu le mai poate ține;
Anarhia se răspândește-n lume,
Mareea sângelui vlăguit
încetează să pulseze - pretutindeni
Ceremonia inocenței a devenit inutilă;
În timp ce oamenilor buni
le lipsesc convingerile,
Ticăloșii sunt plini de pasiuni intense.
Desigur, câteva revelații
sunt la îndemână;
Desigur, a Doua Venire este la îndemână.
A Doua Venire! De-abia
s-au spus acele cuvinte
Şi, printr-o imagine imensă,
Spiritus Mundi
Îmi tulbură vederea:
undeva prin nisipurile pustiului
O înfățișare cu cap de om și trup de leu,
Cu o privire goală și neiertătoare,
ca aceea a soarelui,
Îşi târâie-ncet coapsele,
în vreme ce în jurul ei
Se-apleacă indignate umbre
de păsări ale deșertului.
Întunericul cade iarăși; dar știu eu acum
Că douăzeci de secole de somn împietrit
Au fost vexate până la coșmar
de leagănul unui copil,
Cum și ce fiară primitivă - ora ei,
în sfârșit, se-întoarce -
Se lăbărțează către Betleem
spre a se naște?