Când ne gândim la un copil, un bun prieten sau un partener romantic, cuvântul care ne vine în minte e probabil „dragoste", și apar imediat și alte emoții: bucurie și speranță, emoție, încredere și securitate, și da, uneori tristețe și dezamăgire. S-ar putea să nu fie în dicționar un cuvânt de care să fim mai atașați decât iubirea. Cu toate că joacă un rol important în viețile noastre, nu e interesant că nu învățăm niciodată cum să iubim? Legăm prietenii, parcurgem timpuriu relații romantice, ne căsătorim, aducem copii acasă de la spital cu speranța că ne vom descurca. Dar adevărul e că deseori îi rănim și nu îi respectăm pe cei ce îi iubim. Pot fi lucruri mărunte precum a șantaja emoțional un prieten pentru a petrece timp cu tine sau a trage cu ochiul la mesajele partenerului tău sau a învinovăți un copil pentru lipsa de efort la școală. 100% dintre noi vom fi afectați de comportamentul nesănătos al altora, iar 100% dintre noi vom face lucruri nesănătoase. Face parte din natura umană. Cel mai grav, răul pe care îl facem celor dragi se manifestă prin abuz și violență, iar abuzul într-o relație este ceva ce una din trei femei și unul din patru bărbați vor experimenta de-a lungul vieții. Acum, dacă ești ca majoritatea, când vei auzi aceste statistici vei spune: „Oh, nu, nu, asta nu mi se va întâmpla niciodată." Din instinct evităm cuvinte precum „abuz" și „violență" și ne gândim că li se întâmplă altor persoane, altundeva. Dar adevărul e că relațiile nesănătoase și abuzul ne înconjoară pretutindeni. Doar că le numim altfel și ignorăm conexiunile. Abuzul se strecoară printre noi sub forma iubirii nesănătoase. Lucrez pentru o asociație numită One Love (n.t. O iubire), înființată de o familie a cărei fiică a fost ucisă de către fostul iubit. A fost o tragedie la care nimeni nu se aștepta. Dar când au privit înapoi, au văzut semnalele de alarmă pe care nimeni nu le-a înțeles. Fie nebunie, dramă sau prea mult alcool, acțiunile acestuia nu i-au fost înțelese, însă au fost un semn clar de pericol. Familia fetei spune că dacă am fi fost educați cu privire la aceste semne, moartea ei ar fi putut fi prevenită. Așa că astăzi vrem să ne asigurăm că alții au informațiile pe care Yeardley și prietenii ei nu le-au avut. Avem trei scopuri principale: să ne dăm libertatea de a vorbi despre un subiect care este destul de incomod și dificil de discutat; să avem un capăt de linie, adică prieteni ca sprijin și să ne îmbunătățim, prin acest proces, abilitatea de a iubi. Pentru asta, este mereu important să începem prin a evidenția semnele nesănătoase care deseori ne scapă, iar munca noastră se concentrează pe a crea conținut pentru a iniția conversații cu tineri. Cum v-ați așteptat, conținutul nostru e destul de grav având în vedere subiectul de față, dar astăzi voi folosi unul dintre cele mai plăcute, dar totodată stimulante exemple, „Cuplurile", pentru a ilustra cinci semne ale iubirii nesănătoase. Primul este intensitatea. (Video) Blue: Nu te-am mai văzut de câteva zile. Mi-ai lipsit. Orange: Și mie mi-a fost dor de tine. Nu te-am mai văzut de cinci minute. Parcă ar fi o eternitate. Ce ai făcut fără mine în cinci minute? (#astanueiubire) Au trecut trei minute. (#astanueiubire) Vă sună familiar? Nu știu. Mie, da. Relațiile abuzive nu încep abuziv. Ele încep cu emoție și veselie. E un vârf de afecțiune și emoție, o scânteie. E o senzație foarte plăcută. Te simți atât de norocos, ca și cum ai fi câștigat la loterie. Dar în iubirea nesănătoasă, aceste sentimente se schimbă cu timpul de la exaltare la apăsare și chiar la senzația de sufocare. O simți pur și simplu. Poate fi atunci când noul iubit sau noua iubită spune „Te iubesc" mult prea repede sau când apare peste tot, trimite mesaje și sună foarte des. Poate sunt nerăbdători când vă ia timp să răspundeți, chiar dacă știu ca aveți și alte planuri în ziua respectivă. E important să ne amintim că nu contează cum a început o relație, ci cum evoluează aceasta. E important ca în primele zile ale unei noi relații să fii atent la cum te simți. Ești confortabil cu ritmul intimității? Simți că ai spațiu și timp ca să respiri? E important și să începi să exersezi să-ți folosești vocea pentru a discuta propriile tale nevoi. Îți sunt respectate dorințele? Al doilea punct e izolarea. (Video) Orange 2: Vrei să ieșim? Orange 1: Eu și iubitul meu ne distrăm mereu luni. Orange 2: Vrei să ieșim? Orange 1: Eu și iubitul meu ne distrăm mereu luni. - Mâine? - E marți, zi dedicată somnului. - Miercuri? - E ziua fără prieteni. După mine, izolarea e unul din semnele cel mai des omise și neînțelese ale iubirii nesănătoase. De ce? Pentru că fiecare nouă relație începe cu marea dorință de a petrece timp împreună, e ușor de omis când ceva se schimbă. Izolarea se strecoară când iubitul sau iubita începe să te îndepărteze de prietenii, familie și grupurile tale de sprijin, și te acaparează tot mai mult. Ar putea spune lucruri precum: „De ce îți petreci timp cu ei? Sunt niște ratați", despre prietenii tăi, sau: „Vor să ne despărțim. Sunt total împotriva noastră" despre familia ta. Izolarea e despre a semăna semințe de îndoială despre toată lumea pe care o cunoșteai înainte de relație. Iubirea pură include independență, doi oameni care iubesc să petreacă timp împreună, dar care rămân conectați cu oamenii și activitățile de care le păsau înainte. Deși la început ai putea petrece fiecare minut împreună, cu timpul, păstrarea independenței este cheia. Faci asta prin a-ți face planuri cu prietenii și a rămâne cu ei și prin a-ți încuraja partenerul să facă la fel. Al treilea punct al iubirii nesănătoase e gelozia excesivă. (Video) Blue 2: De ce ești atât de fericit? Blue 1: Tocmai mi-a dat follow pe Instagram! Blue 1: De ce ești atât de stresat? Blue 2: Ea... ea a început să mă urmărească peste tot. (#astanueiubire) Când perioada euforică se disipă, gelozia extremă poate să apară. Partenerul tău poate deveni mai dificil, dorind să știe unde și cu cine ești în orice moment, sau ar putea începe să te urmărească peste tot, online sau nu. Gelozia extremă aduce și posesivitate și neîncredere, acuzații frecvente de flirt cu alte persoane sau înșelare, și refuzul de a te asculta când le spui că nu au de ce să se îngrijoreze și când îți reafirmi iubirea. Gelozia face parte din orice relație umană, dar gelozia extremă e diferită. Are o latura amenințătoare, de disperare și furie. Iubirea nu trebuie să fie astfel. Punctul patru e denigrarea. (Video) Blue: Vrei să ieșim? Orange: Trebuie să învăț. Blue: Vei lua un 10 oricum. Zece de la zeiță. (#astaeiubire) Blue: Vrei să ieșim? Orange: Trebuie să învăț. Oricum vei lua patru. Patru de la... prostănacă. (#astanueiubire) Da, hmm. În iubirea nesănătoasă, cuvintele sunt folosite pentru a jigni. Conversațiile care erau distractive și relaxante devin răutăcioase și jenante. Poate partenerul tău face glume pe seama ta într-un mod care doare sau poate spune povești și glume răutăcioase despre tine. Când încerci să explici că sentimentele ți-au fost rănite, te descurajează și te acuză de exagerare. „De ce ești atât de sensibil? Care e problema? Ia mai lasă-mă!" Rămâi blocat la auzul acestor cuvinte. E destul de evident, dar partenerul tău ar trebui să te protejeze. Cuvintele acestuia ar trebui să te înalțe, nu să te denigreze. Ar trebui să păstreze secretele și să fie loial. Ar trebui să te facă mai încrezător, nu invers. În cele din urmă, al cincilea semn: volatilitatea. (Video) Orange 1: Aș fi tristă dacă ne-am despărți. Orange 2: Și eu aș fi trist. - Aș fi atât de deprimată dacă ne-am despărți... M-aș arunca de pe treapta asta. Aș face-o! Nu încerca să mă oprești! (#astanueiubire) Despărțiri și împăcări dese, urcușuri și coborâșuri: așa cum tensiunea crește, la fel și volatilitatea. certuri pline de lacrimi și frustrări urmate de împăcări emoționante, cuvinte urâte și dureroase precum: „Nu valorezi nimic, nici nu știu de ce sunt cu tine!" urmate rapid de scuze și promisiuni că nu se va mai repeta niciodată. Ajuns aici, ești deja dependent de acest roller coaster încât s-ar putea să nu realizezi cât de nesănătoasă și periculoasă a ajuns relația ta. Poate fi chiar greu de remarcat când o iubire nesănătoasă se transformă în abuz, dar putem spune că cu cât mai multe asemenea caracteristici are relația ta, cu atât mai nesănătoasă și periculoasă ar putea fi. Dacă instinctul îți spune să vă despărțiți și să pleci, sfat pe care îl dăm multor prieteni când au o relație nesănătoasă, nu e întotdeauna cel mai bun sfat. Despărțirea poate declanșa un act violent. Dacă te temi că te îndrepți spre abuz sau ești abuzat, trebuie să ceri sfatul experților pentru a ști cum să pleci în siguranță. Dar nu e doar despre relații romantice sau despre violență. A înțelege semnele iubirii nesănătoase vă poate ajuta să controlați și să înțelegeți aproape orice relație. Vei putea înțelege de ce ești dezamăgit de o prietenie sau de ce fiecare interacțiune cu un anumit membru al familiei te descurajează și te face anxios. S-ar putea chiar să observi cum propria ta tensiune și gelozie cauzează probleme cu colegii de muncă. A înțelege e primul pas spre îmbunătăţire, și cum nu poți face dintr-o relație nesănătoasă una sănătoasă, la unele va trebui să renunți. Poți face câte puțin în fiecare zi pentru a ameliora relațiile. Și aici sunt veștile bune: nu e nimic greu de înțeles. Comunicarea deschisă, respectul reciproc, bunătatea, răbdarea, le putem pune zilnic în practică. Și cum practica categoric te face mai bun, trebuie să îți promit că nu te va face perfect. Fac asta de o viață, mă gândesc și vorbesc zilnic despre relații sănătoase, și fac încă lucruri greșite. Chiar ieri, în timp ce încercam să îmi scot din casă cei patru copii în mijlocul neînțelegerilor și certurilor privind micul-dejun, mi-am pierdut total controlul. Am strigat din rărunchi: „Gura, faceți ce spun eu! Sunteți de groază! Nu vă mai las la TV și nu veți mai avea desert și orice altă sursă de fericire din viață!” (Râsete) Sună familiar? (Aplauze) Volatilitatea, slăbiciunea. Fiul meu cel mare s-a întors, m-a privit și a spus: „Mamă, asta nu e iubire." (Râsete) Pentru un moment am vrut să îl omor pentru că m-a corectat. Credeți-mă. Dar apoi m-am adunat și m-am gândit că de fapt sunt mândră. Sunt mândră că știe să mă oprească. Vreau ca toți copiii mei să înțeleagă cum e normal să fie tratați și să aibă un cuvânt de spus când acest lucru nu se întâmplă, în loc să accepte așa ceva. Pentru mult timp, am tratat relațiile ca pe un subiect delicat, când abilitatea de relaționare e cel mai important și mai dificil lucru de construit în viață. Înțelegerea semnele nesănătoase te ajută nu doar să eviți situația care duce spre iubirea nesănătoasă, dar a înțelege și a practica arta de a fi sănătos poate îmbunătăți aproape orice aspect al vieții. Sunt total convinsă că din moment ce iubirea e un instinct și o emoție, abilitatea de a iubi mai bine e o abilitate pe care o putem construi și îmbunătăți cu timpul. Vă mulțumesc! (Aplauze)