În anii '80, o maimuță bonobo
numită Kanzi

a învățat să comunice cu oamenii
la un nivel fără precedent:

nu prin vorbire sau semne,

ci folosind o tastatură cu semne abstracte
care simbolizau obiecte și acțiuni.

Arăta cu degetul simbolurile în ordine,
reușind treptat să-și exprime cererile,

să răspundă
la întrebările puse de cercetători

și să facă referire la obiecte
care nu erau prezente fizic.

Realizările lui Kanzi au declanșat
o dispută imediată asupra unei întrebări:

a învățat Kanzi limbajul?

Când vorbim de limbaj, ne referim la ceva
mult mai specific decât comunicarea.

Prin limbaj ne împărtășim gândurile:

povești, păreri, întrebări,
trecut sau viitor,

timpuri sau locuri imaginate, idei.

Limbajul este fundamental nelimitat,

iar cu ajutorul acestuia
putem spune un număr infinit de lucruri.

Numeroși oameni de știință
sunt convinși că doar oamenii au limbaj

și că gesturile folosite de alte specii
în comunicare nu reprezintă limbajul.

Fiecare dintre aceste gesturi corespunde,
în general, unui anumit mesaj,

așadar, cu un număr total limitat
de mesaje

care nu sunt îmbinate pentru a crea
idei complexe.

De exemplu, o specie de maimuțe
poate avea un semnal de alertă specific

care corespunde unui prădător anume,
precum un șarpe —

dar prin limbaj, avem o mulțime de moduri
de a spune „feriți-vă de șarpe".

Până în prezent, comunicarea animalelor
nu pare să dețină

nemărginirea limbajului uman.

Nu putem ști sigur ce se află
în mintea animalelor

și e posibil ca definiția noastră
de limbaj,

sau felurile prin care îl măsurăm,
să nu li se aplice și lor.

Până în prezent,
știm că doar oamenii au limbaj.

Oamenii vorbesc în jur de 7.000 de limbi,

iar orice copil poate învăța orice limbă,

fapt care arată că mașinăria biologică
care se află la baza limbajului,

este comună pentru noi toți.

Ce înseamnă limbajul pentru umanitate?

Ce ne permite să facem
și cum am ajuns să îl deținem?

Momentul exact în care am dobândit
această capacitate rămâne un mister.

Cimpanzeii și bonoboșii
sunt rudele noastre cele mai apropiate,

dar linia genetică care a dus la oameni
s-a separat de ceilalți hominizi

cu mai mult de patru milioane
de ani în urmă.

Între timp, au existat multe specii —
toate acum dispărute,

ceea ce face foarte dificil de știut 
dacă aveau limbaj sau ceva de acest fel.

Hominizii oferă un potențial indiciu
cu privire la originile limbajului, însă:

poate a început prin gesturi,
nu prin vorbire.

Hominizii folosesc mai mult gesturi
în sălbăticie,

în loc să vocalizeze între ei.

În timpul Pleistocenului, limbajul
a început probabil să prindă contur,

adică acum 2 sau 3 milioane de ani

odată cu apariția genului Homo, care a dat
naștere speciei noastre, homo sapiens.

Mărimea creierului s-a triplat,
iar bipedalismul a înlesnit

limbajul mâinilor.

E posibil să fi existat o tranziție
de la comunicarea gestuală

la limbajul gestual —

de la a indica și a mima —

până la a efectua
semne mai eficace și abstracte.

Abstracția comunicării gestuale
ar fi eliminat nevoia părții vizuale,

pregătind momentul pentru tranziția
la limba vorbită.

Totuși, această tranziție
ar fi avut loc mai târziu.

Vorbirea articulată depinde 
de un aparat fonator de o anumită formă.

Și strămoșii noștri cei mai apropiați,
Neanderthalii și Denisovanii,

aveau aparate fonatoare imperfecte,

dar au avut, probabil,
o anumită capacitate vocală

sau chiar un limbaj.

Doar oamenii au aparat fonator optim.

Rostirea cuvintelor permite mâinilor
să utilizeze și să transporte obiecte.

Așadar, ceea ce a dus
la supremația speciei noastre

ar putea fi apariția vorbirii,
nu limbajul în sine.

Limbajul este strâns legat de gândire,
percepție și funcții motorii,

astfel încât este dificil să deslușim
originile sale biologice.

Unele dintre cele mai mari mistere rămân:

în ce măsură a conturat
limbajul umanitatea, ca abilitate,

și până la ce punct
a conturat limbajul umanitatea?

Ce a apărut întâi, numărul vast
de scenarii pe care le puteam anticipa

sau abilitatea de a le împărtăși?