În secolul XIII, Ginghis-Han a plecat într-o misiune pentru a prelua controlul asupra Eurasiei, cucerind rapid țările și alipindu-le la Imperiul Mongol în expansiune. Cu imensele sale armate, a devenit aproape de neoprit. Însă legenda spune că a existat un obstacol pe care nu l-a putut depăși nici chiar impunătorul Han: un perete înalt de gheață, crescut de oamenii locului peste trecătoarea unui munte pentru a nu permite armatelor lui Han să le invadeze teritoriul. Nimeni nu știe cu exactitate dacă această poveste e adevărată, însă în mod remarcabil, se bazează pe un fapt real: Timp de secole, în lanțurile muntoase Karakorum și Himalaya, oamenii au crescut ghețari și au utilizat masele lor de gheață ca surse de apă potabilă și pentru irigarea recoltelor. Însă înainte de a ajunge la acest fenomen impresionant, e important să înțelegem diferența dintre ghețarii ce cresc în natură și cei creați de oameni. În natură, ghețarii au nevoie de trei condiții pentru a crește: ninsoare, temperaturi scăzute și timp. Inițial o cantitate mare de zăpadă cade și se acumulează. Apoi temperaturile scăzute permit ca zăpada adunată să se mențină pe durata iernii, primăverii, verii și toamnei. În următorii ani, decenii și secole, presiunea zăpezii acumulate transformă straturile în gheață glaciară foarte compactă. Însă creșterea artificială a unui ghețar e total diferită. La intersecția celor trei lanțuri muntoase mari, Himalaya, Karakorum și Hindu Kush, unele culturi locale au crezut timp de secole că ghețarii sunt vii. Mai mult de atât, credeau că unii ghețari pot fi de gen masculin sau feminin. Cultivatorii locali de ghețari „creșteau” noi ghețari prin altoirea sau unirea fragmentelor de gheață de la ghețarii masculini și feminini, apoi îi acopereau cu cărbune, coji de grâu, pânze sau ramuri de salcie pentru a se reproduce. Sub straturile lor protective, acești nămeți de gheață se transformă în ghețari activi ce creșteau anual cu zăpada din fiecare iarnă. Aceștia servesc drept rezerve durabile de apă pe care fermierii le pot utiliza pentru irigarea recoltelor. Aceste practici s-au răspândit spre alte culturi, unde oamenii își creează propriile lor versiuni de ghețari și îi folosesc pentru rezolvarea problemelor moderne ale alimentării cu apă. De exemplu Ladakh, o regiune înaltă deșertică din nordul Indiei. E situată pe partea lipsită de ploi a munților Himalaya și primește în medie mai puțin de 10 cm de ploaie pe an. În timp ce ghețarii se micșorează din cauza schimbării climatice, deficitul regional de apă crește. Și astfel, oamenii au început să-și crească proprii lor ghețari drept asigurare contra acestei incertitudini. Acești ghețari sunt de două tipuri: orizontali și verticali. Ghețarii orizontali se formează când fermierii redirecționează apa topită a ghețarilor în canale și țevi, apoi o scurg atent prin sifonare în bazine din piatră și pământ. Sătenii controlează minuțios scurgerea apei în aceste rezervoare, așteptând ca fiecare strat nou să înghețe înainte de a umple bazinul cu un alt strat. La începutul primăverii, aceste piscine înghețate încep să se topească, oferindu-le sătenilor apa necesară pentru irigarea terenurilor lor. Localnicii creează ghețari verticali utilizând apa topită de la ghețarii deja existenți deasupra satelor lor. Apa topită intră în canalele ce coboară la vale, curgând până ajunge în zona unei recolte unde izbucnește dintr-o țeavă orientată direct în aer. Atunci când temperatura în timpul iernii coboară, această apă îngheață pe măsură ce iese din țeavă, formând o sculptură de gheață de 50 de metri numită „stupa”, ce se aseamănă cu un con de înghețată răsturnat. Această formă inversată minimalizează cantitatea de suprafață expusă la soare în timpul primăverii și verii. Astfel micul ghețar se topește încet și oferă o sursă sigură de apă pentru recoltele fermierilor. Aceste metode pot fi antice, însă ele devin mai relevante pe măsură ce schimbarea climatică are un efect negativ asupra planetei. De fapt, oamenii își cresc proprii ghețari în multe alte regiuni pe lângă Ladakh. Elvețienii, utilizând tehnologia modernă de creștere a ghețarului, au creat primul lor „stupa” în 2016 în Alpii Elvețieni. Se plănuiesc peste 100 de mii de ghețari în satele din Pakistan, Kazahstan și Kârgâzstan. Probabil într-o zi vom putea utiliza proprii noștri ghețari pentru a construi pereți întregi de gheață – de această dată nu pentru a ține departe alți oameni, ci pentru a face posibilă viața în cele mai aspre regiuni ale planetei.