(Bâzâit de țânțar) (Lovitură) Te-am prins. Țânțari. Îi urăsc. Voi nu? Bâzâitul îngrozitor pe care-l auziți noaptea vă înnebunește? Știind că vrea să înfigă un ac în pielea ta și să-ți sugă sângele e groaznic, nu-i așa? De fapt, la un singur lucru bun mă gândesc când vine vorba de țânțari. Când zboară în dormitor noaptea, preferă s-o piște pe soția mea. Fascinant, nu-i așa? De ce o ciupesc mai mult decât pe mine? Din cauza mirosului ei corporal. Fiecare avem un anumit miros, iar pe piele există substanțe chimice care îi atrag sau îi resping. Unii sunt mai „ademenitori” decât alții. Deci soția mea miroase mai frumos ca mine, sau poate eu miros mai urât. Oricum ar fi, țânțarii ne găsesc în întuneric mirosindu-ne. În timpul doctoratului, am vrut să știu ce substanțe chimice de pe piele îi fac pe țânțarii africani purtători de malarie să ne repereze noaptea. E o gamă întreagă de compuși. Obiectivul nu avea să fie ușor. Am pus la cale diverse experimente. De ce? Pentru că jumătate din populația lumii riscă să contracteze o boală mortală ca malaria printr-o simplă înțepătură de țânțar. La fiecare 30 de secunde, undeva pe pământ un copil moare de malarie, iar Paul Levi vorbea în această dimineață despre metafora unui Boeing 727 prăbușit în Statele Unite. Ei bine, în Africa avem echivalentul a șapte avioane uriașe 747 care se prăbușesc în fiecare zi. Dacă am folosi un miros să atragem țânțarii în capcane, am putea opri propagarea bolii. Rezolvarea problemei n-a fost ușoară pentru că producem sute de substanțe chimice pe piele, dar ne-am angajat în niște experimente remarcabile care ne-au ajutat să rezolvăm acest puzzle foarte repede. Mai întâi, am observat că nu toate speciile de țânțari înțeapă în aceeași parte a corpului. Ciudat. Am făcut un experiment cu un voluntar gol într-o cușcă mare, în care am eliberat țânțari, ca să vedem ce parte a corpului vor înțepa. Am descoperit diferențe remarcabile. În stânga vedeți înțepăturile țânțarilor olandezi purtători de malarie. Au preferat zona feței. În schimb, țânțarii africani purtători de malarie au preferat zona gleznelor și picioarelor, ceea ce ar fi trebuit să știm deja, de vreme ce se numesc mosqui-toes (degete de la picioare) (Râsete) (Aplauze) Am început să ne concentrăm asupra mirosului de picioare și am dat peste o afirmație în literatura de specialitate conform căreia brânza miroase ca picioarele murdare mai degrabă decât invers. Asta ne-a determinat să facem un experiment remarcabil. Cu o fărâmă de brânză Limburger, cu miros puternic de picioare, am încercat să atragem țânțarii africani purtători de malarie. Și ce credeți? A mers. De fapt, a mers atât de bine încât acum avem un amestec sintetic cu aroma brânzei Limburger pe care îl folosim în Tanzania care s-a dovedit a fi de două-trei ori mai ademenitor pentru țânțari decât oamenii. Limburg, fii mândru de brânza ta, fiindcă acum e folosită în lupta împotriva malariei. (Aplauze) Asta-i brânza, ca să știți. Și a doua poveste e deosebită. Este despre cei mai buni prieteni ai omului. Câinii. Am să vă arăt cum putem folosi câinii în lupta împotriva malariei. Un mod excelent de a omorî țânțarii e să nu aștepți până devin adulți și înțeapă oameni, transmițând boli. Trebuie stârpiți încă în apă, ca larve. De ce? Pentru că sunt exact ca CIA. În apă larvele sunt concentrate toate în același loc, imobile. Nu pot ieși din apă. Nu pot zbura. Și sunt accesibile. Poți efectiv să mergi până la bazin și să le omori acolo. Problema este că ochiurile de apă în care se află larve sunt peste tot, îngreunând munca unui inspector de a găsi toate ochiurile de înmulțire și de a le trata cu insecticide. Anul trecut ne-am gândit foarte mult la cum putem rezolva problema. Până când am realizat că așa cum noi avem un miros propriu, larvele de țânțari au și ele un miros unic. Am pus la cale un alt experiment neobișnuit, în care am colectat mirosul larvelor, l-am pus pe bucăți de material și apoi am făcut ceva extraordinar. Am folosit o bară cu patru găuri, iar în gaura din stânga am pus mirosul de larve. Oh, ce rapid. Acesta este câinele Tweed. Un border collie. Examinează găurile și acum a depistat mirosul. Vine înapoi să verifice găurile fără miros și se întoarce la prima, iar acum va reține acel miros, ceea ce înseamnă că inspectorii pot folosi câini ca să găsească cu precizie locurile unde se înmulțesc țânțarii, având astfel un impact mult mai mare asupra malariei. Această doamnă, Ellen van der Zweep, una dintre cele mai bune dresoare de câini din lume, crede că putem face mult mai mult. Fiindcă știm, de asemenea, că oamenii care au parazitul malariei au un miros diferit față de al celor neinfectați, ea e convisă că putem dresa câinii să găsească persoanele care poartă parazitul. Asta înseamnă că acolo unde malaria a făcut multe victime și mai sunt doar câteva persoane purtătoare de paraziți, câinii îi pot găsi pe acești oameni, iar noi îi putem trata cu medicamente anti-malarie, punând capăt bolii. Cel mai bun prieten al omului implicat în lupta împotriva malariei. A treia poveste este poate și mai deosebită și, ar trebui să spun, n-a fost făcută publică până azi. Da. E o poveste incredibilă, probabil cea mai bună răzbunare împotriva țânțarilor. De fapt, oamenii mi-au spus că de acum le va plăcea să fie ciupiți de țânțari. Vă întrebați desigur de ce s-ar bucura cineva să fie ciupit de țânțari? Răspunsul e chiar aici, în buzunar. E o simplă pilulă, care, luată cu apă, face minuni. Mulțumesc. (Bea apă) Să vă arăt cum acționează. În această cutie se află o cușcă cu câteva sute de țânțari femele flămânde, cărora o să le dau drumul. (Râsete) Glumesc. Îmi voi băga mâna înăuntru și o să vedeți cât de repede mă vor înțepa. Stați liniștiți, fac asta tot timpul în laborator. Acum, pe ecran o să vă arăt exact același lucru, dar ceea ce veți vedea în imagini s-a întâmplat la o oră după ce am luat pilula. Nu merge. Îmi cer scuze. Bag mâna înăuntru, le ofer o masă delicioasă, îi scutur de pe mână și mai târziu îi vedem că nu arată deloc bine, iată în fast-motion, iar trei ore mai târziu vedem pe fundul cuștii țânțari morți. Doamnelor și domnilor, rolurile s-au inversat. Nu ne omoară ei, ci noi pe ei. (Aplauze) Acum (Râsete) Maastricht, fii pregătit. Gândiți-vă la ce am putea face. Putem folosi pilula să scăpăm de focarele de boli și epidemii provocate de țânțari. Și mai bine, închipuiți-vă dacă toată lumea dintr-o zonă întinsă ar lua această pilulă doar trei săptămâni. Ne-ar da ocazia să eradicăm malaria ca boală. Deci brânză, câini și o pastilă ca să omorâm țânțarii. Iată genul de știință ”neconvențională” care-mi place să-l fac pentru progresul omenirii, dar mai ales pentru ca ea să crească într-o lume fără malarie. Mulțumesc (Aplauze)