I was only nine years old
when I had my first conversation
about addiction.
It still feels like yesterday.
It wasn't drugs or alcohol.
My drug of choice was a video game.
(Laughter)
You see, my parents
had had this horrific divorce,
and I suspect that to ease the pain,
my dad came home one afternoon
with a brand-new,
state-of-the-art Atari 2600.
(Laughter) (Applause)
This was a very big deal.
Spending money was
out of the norm for my dad.
To this day, he still uses lemons
and packets of sugar in his water
instead of buying the lemonade
at the restaurant.
(Laughter)
But on that day -
(Laughter)
On that day, after the excitement
and shock wore off,
my brother and I sat down,
set up the console to start playing -
actually,
I had to wait for my brother to leave
for practice until it was my turn.
But once it was my turn,
I plugged in the game "Pitfall"
and I proceeded to play for hours.
I can still actually remember
the sound the cartridge made
when you clicked it into place.
I kept the game's main character,
Harry, running for hours,
picking up jewels,
jumping over alligators.
If I missed even one, I would go back
to the beginning and I would start again -
I was relentlessly pursuing perfection;
I was obsessed with getting
the perfect score.
But this obsession didn't last long,
because out of the corner of my eye,
I saw grandma Drake watching with concern.
My grandmother was somebody
I treasured deeply in my life.
She was the person that kept me centered
in a time full of divorce, poverty,
and even occasional homelessness.
My grandmother was somebody
who no matter what she said to you,
it was always honest,
sometimes brutally so.
On that day, I continued playing -
remember I was obsessed
with getting a perfect score? -
and at last I did achieve perfection.
She had calmly sat there
for hours, waiting for me,
and then invited me
to come talk to her in her room.
It's something that she had done
countless times before.
But on this day,
she sensed that there were some painful
realities that I was ready to hear.
She talked to me about my family,
which I learned was wrought
with addiction:
drugs, gambling, alcohol -
you name it, we had it.
But what I was surprised to learn
was how deeply addiction
ran in both sides of my family.
You can say I was doubly blessed
with what today I fondly call
my genetic lottery.
But sadly, I'm not alone.
Scientists today estimate
that over 50 million Americans will be
struggling with the issue of addiction
at some point in their lifetime.
50 million Americans!
Drugs, alcohol, gambling,
pornography, sex;
even online shopping can be an addiction.
And today, these are some of our newest.
The difference with what I call
socially acceptable addictions
is that we rarely discuss them.
Trust me,
no one sat grandma Drake down
to have a conversation
about her collection
of over 2000 zebras as a real problem.
(Laughter)
Today, we have a new
socially acceptable addiction,
and it is technology.
(Laughter)
Every day, all around the world,
children spend countless hours online,
posting to social networks, online gaming,
and even just watching videos.
The more alarming part about this
is that many of these children
are receiving their own personal devices
now as early as six or seven years old.
When you take into consideration the most
recent census in the United States
that recorded over 21 million children
in the United States under the age of five
and you look at the research
that says 85% of American parents
have allowed these young children
to go online weekly
and in many cases daily since infancy,
it means that in the US alone,
we have over 17 million children
growing up endlessly
connected to technology.
So when we overlay
this excessive use of technology
at these critical developmental periods
of children's developing brains,
it begs the question:
Could we potentially be creating
a new generation of addicts?
Let's take a look at the science.
In this image, you see a healthy brain.
That nice robust red area
is our dopamine receptors.
In contrast, the brain of a drug addict.
The dopamine receptors in this scan
are significantly reduced.
Now most people still consider dopamine
to be that neurochemical
that makes us feel good,
but scientists today understand
that dopamine has more to do
with motivation and reinforcement
in our brain's reward center.
You can kind of think of it
as a do-it-again system
rather than a feel-good system.
An addict's brain is motivating them
to do it again and again.
But even natural rewards,
like eating food, having sex,
they produce the same
neurochemical responses.
The difference is, with drugs,
our brain is flooded
with up to 10 times more dopamine,
which leads the user
to repeat that behavior again and again,
and it leaves more natural rewards
feeling inadequate in comparison.
So let's look at what it is
to be a technology addict.
The scan that we're going to see
is a technology addict
who spent routinely eight hours online
posting to social networks,
playing online games
or viewing pornography.
As you can see in the scan -
the background looks a little different
because it's really recent science,
but it's the same type of scan that's
looking at those dopamine receptors -
you can tell that they've been impacted.
And when we compare them
next to the healthy brain,
the damage? – obvious.
When we compare the technology addict
to the drug addict,
the parallel in the damage occurring? -
indisputable.
So what does this all mean for us?
Well, we're all wired to seek reward,
and the tech companies,
they now understand
how to tap into our primal drives:
Companies have begun hiring
neuroscientists and behaviorists
to work along with their programmers
to develop products
that keep users hooked;
it has gone beyond the goal
of merely producing useful products
to the point where they are
actively seeking ways
to keep us all endlessly connected.
And if that corporate strategy
sounds familiar, it's because it is.
One comedian recently said,
"Philip Morris only wanted your lungs;
the app store wants your soul."
(Laughter)
I think we can all agree
that addiction is complicated;
it involves a relationship
between a chemical or a behavior
in concert with genetics, learning
or the environment.
Substance addiction
is more easily understood
because when we take
something into our body,
we can feel it make a difference,
but with behavioral addictions,
it's that much harder to identify
because there's no substance
and consequently,
that much harder to understand.
When we're talking about addiction,
what we're really talking about
is our brain's struggle for control.
If we're able to avoid
the substance or the behavior
when it's causing us problems,
great - we have no addiction issue.
But when we lose control,
and it starts to impact our relationships,
our work, our school, our self-esteem,
or even our emotional stability,
then the vicious cycle
of addiction begins.
"Microstructure abnormalities" is a phrase
that should stand out to all of us.
There are hundreds of studies
in development right now
by scientists who are trying to
find answers to provide us all guidance.
Each of the studies is complex,
but they're looking
at minute regions of the brain
and trying to help differentiate
between a healthy brain
and a brain of a technology addict.
Here's the structure,
generally, of a brain.
On the outermost area,
you can see that is our gray matter;
it's primarily responsible for processing
our information and our emotions.
Housed deeper within the brain
is our white matter;
it's like the superhighway of her brain -
it facilitates messages between the brain
to make sure that we get our messages
to the right place at the right time
so we can act upon them.
The scientific research
on technology addiction
has shown that we have a loss
of gray matter in critical areas
and a reduced density
of white matter within the brain.
Even more alarming are the areas
of the brain that are being impacted
have to do with motor control,
cognition, and motivation,
as well as areas
that process our emotions,
our decision-making,
and our impulse control.
Generally, the 24/7 access to technology
is making us more impulsive,
disconnected, anxious,
and emotionally unregulated than ever.
We know now that the more time
that children spend online,
the more isolated
and depressed they become.
And the more time they spend
viewing carefully curated,
digitally altered social media post,
the more inadequate
and depressed they feel.
You might be asking yourself, Well,
how depressed can kids really become?
Well, one recent study
that looked at 32 different hospitals
between 2008 and 2015
found that their hospital admissions
more than doubled for children
aged 5 to 17 years old
for self-harm, suicidal thinking,
and suicidal actions.
Another study reports that there's been
a 200% increase in suicides
among young girls aged 10 to 14
and a 50% increase in boys the same age.
Most of these suicides, reportedly,
related to an online incident.
The loss of human connection
through face-to-face communication,
eye contact, and touch
is creating a future for our children
in which they have the emotional intimacy,
the compassion, and the empathy
is disappearing.
Our society is becoming more focused
on the number of likes or post received
instead of on the human connection
that like is supposed to represent.
Remember these brain scans?
I lose sleep over the unintentional damage
to our children's brains
under the misguided assumption
that technology overuse
is totally harmless.
Of course we can't
keep our children from technology,
or it would put them
at a severe disadvantage
in a global economy that requires them
to be proficient with it.
But I am also acutely aware
from my education
that something as simple as a smartphone
can actually structurally
alter my daughter's brain
and potentially trigger
a lifetime of addiction.
The world is going to evolve
whether we like it or not -
technology especially.
And technology has
undoubtedly been net positive;
however, with all of this good
comes some bad.
The question for us moving forward
is not whether we can figure out a way
to have a balanced relationship
with technology,
it is how quickly we can get there
and, What is that healthy
balanced relationship going to look like?
I have spent my career
learning and understanding and talking
about the good and bad of technology.
Grandma Drake taught me about myself,
but most importantly,
she taught me that empowering
children with knowledge
and then trusting them
with that information
means that they will often
make better choices because of it.
We can all step
into the light together now
because I have proof
that that actually works.
My team and I have been
implementing a program
where we've empowered kids
and parents and educators
with knowledge about healthy,
balanced technology use.
And the results?
Children do in fact make better choices
for themselves and for their friends
when they're given the knowledge
and the opportunity.
This is some data from a middle school
that I worked in,
not unlike any other middle school,
likely in the US or in the world,
that had escalating issues
with technology related incidents:
cyber bullying, inappropriate posting,
plagiarism, even sexting.
As the graph shows,
their technology related incidents
had gone from 40% to 72%
of all of their administrative time
dealing with this in only five years.
After implementing our program,
the results were actually
shocking, even to us.
Educating kids on how to be
a good digital citizen
at the same time
as giving parents and educators
the tools and the resources they needed
in order to support these kids
through some change
reduced the overall technology-related
incidents by over 50%.
It proves that when we trust our children
with the emerging science,
and when we talk to them
about the educational and legal
consequences that they're facing
in every facet of their lives
for the rest of their lives,
it gives them good direction
on how to make better choices
in this digital world.
I believe all children want to make
good choices, given the opportunity,
but it's up to us in order to educate them
on how to do this in this new world -
everything that we do online
is public and permanent.
So now that we all know
this emerging science,
how do we all come together
to make a difference
in this very real issue
of technology addiction?
The answer is simply
awareness and education.
This is an amazing time
that we're living in.
And this, an amazing group of people,
who have all come together
to devour ideas worth spreading.
Technology has enabled us
to do so much good,
but it is not totally without consequence.
Pitfall - that's a really fun game
to play as a kid,
but it was essentially a stick figure
running across the screen
in maybe four colors.
(Laughter)
Today's games, apps, programs -
much more sophisticated,
and the programmers, as we've learned -
highly-skilled on our vulnerabilities.
It is imperative that we come together
and we address this issue boldly,
honestly, and without fear.
We have the knowledge we need
to rise above this.
Our children are counting on us
to become their grandma Drake.
Thank you.
(Applause)
كنت في التاسعة من عمري
عندما تمت مخاطبتي لأول مرة عن الإدمان.
مازلت أشعر بأنه كان البارحة.
لم يكن إدمان على المخدرات أو الكحول.
إدماني كان عبارة عن لعبة فيديو.
( ضحك)
لأكن واضحة، والدي مرا بطلاق مروع،
واعتقدت أن هذا سيخفف الألم،
في ظهر يومٍ ما عاد أبي للمنزل
مع لعبة أتاري
(state- of- the- art 2600) الجديدة.
(ضحك) ( تصفيق)
هذا كان شيء عظيم وقتها.
لم يكن إنفاق المال شيء طبيعي بالنسبة لأبي.
إلى يومنا هذا، مازال يستخدم ليمون
وظروف السكر في مائه.
بدلاً من شراء الليموناضة في المطعم .
(ضحك)
ولكن في ذلك اليوم ..
( ضحك)
في ذلك اليوم، بعد زوال الدهشة و التأثر،
جلست أنا وأخي، لنعد
لوحة التحكم لبدأ اللعب ..
فعلياً،
كان علي أن انتظر أخي
ليغادر إلى التمرين لأستطيع أن ألعب.
وما أن يصبح دوري،
أوصل اللعبة" pitfall"
و أستمر في اللعب لعدة ساعات.
مازلت قادرة على تذكر
الصوت الذي يحدثه الشريط
عندما تقوم بوضعه في مكانه.
أبقيت الشخصية الرئيسية
في اللعبة، هاري، يركض لساعات،
يقوم بالتقاط المجوهرات،
ويقفز متخطياً التماسيح.
إذا قمت بتفويت أحدها،
كنت أعود للبداية وأبدأ من جديد ..
كنت أسعى بلا كلل نحو الكمال؛
كنت مهووسة بتحقيق النتيجة المثلى.
ولكن هذا الهوس لم يدم طويلاً،
لأن رأيت جدتي دريك
بطرف عيني تشاهد بقلق.
كانت جدتي من أحد الأشخاص
الذين أعطيهم قيمة في حياتي.
هي الشخص الذي أبقى على اتزاني
في زمن مليء بالطلاق والفقر
وحتى التشرد في بعض الأحيان.
كانت جدتي من الأشخاص
الذين مهما قالوا لك،
كان دائماً قولٌ صادق،
وحتى في بعض الأحيان قاس جداً.
في ذلك اليوم ، استمررت في اللعب..
هل تذكرون كنت مهووسة
بالحصول على النتيجة المثلى؟
وأخيراً حققت الكمال .
كانت قد جلست هناك
بهدوء لساعات، بانتظاري،
ومن ثم قامت بمناداتي للجلوس
لمحادثتها في غرفتها.
هو أمر قامت به مرات لا تحصى من قبل.
ولكن في ذلك اليوم،
قد علمتْ بأنّني مستعدة لسماع
بعض الحقائق المؤلمة .
حدثتني عن عائلتي،
التي علمت بأنها مفطورة على الإدمان :
المخدرات والقمار والكحول ..
سمِ ما شئت ، هو لدينا
ولكن ما صُدمتُ به هو معرفتي
بأن الإدمان سارٍ بعمق في طرفي عائلتي.
يمكنك اعتباري محظوظة بشكل مضاعف
بما أشير إليه بشكلٍ
ساذج بأنه حظي الجيني.
ولكن مع الأسف ، لست وحيدة.
يقدر العلماء اليوم
سيعاني مايزيد عن 50 مليون أمريكي
من مشكلة الإدمان
في مرحلة معينة من حياتهم.
50 مليون أمريكي!
المخدرات والكحول والقمار والإباحية والجنس؛
حتى التسوق على الشابكة يعتبر إدمان.
واليوم، هذه بعض إدماناتنا الجديدة.
ولكن الفرق ما يمكن
اعتباره إدمان مقبول اجتماعيًا
وذلك لأنَنا نادراً ما نناقشها.
ثق بي،
لم يجلس أحد مع جدتي وتحدث معها
عن مجموعتها التي تفوق 2000 حمار وحشي
كمشكلة حقيقية.
(ضحك)
اليوم، لدينا إدمان جديد مقبول اجتماعيًا،
وهو التقنية.
( ضحك)
يقضي الأطفال ساعات لا تحصى يومياً
في جميع أنحاء العالم على الشابكة،
ينشرون على وسائل التواصل
واللعب وحتى لمجرد مشاهدة الفيديوهات.
الجزئية المنذرة بشكلٍ واضح حول هذا الموضوع
أن معظم هؤلاء الأطفال
يحصلون على جهازهم الخاص
الآن باكرًا كعمر ستة أو سبعة سنوات.
إذا أخذت بعين الإعتبار الإحصاءات الحديثة
في الولايات المتحدة
التي سجلت ما يفوق 21 مليون طفل
في الولايات المتحدة دون عمر الخامسة
وأمعنت في البحث
يشير إلى 85% من الأهالي يسمحون لأطفالهم
بالاتصال بالشابكة أسبوعياً
وأحياناً يوميًا منذ الولادة،
مما يشير أن الولايات المتحدة
لوحدها تملك 17 مليون طفل
وبشكل متزايد متصلين بالتقنية.
فعندما نقوم بتغطية
الاستخدام المتزايد للتقنية
وفي هذه المرحلة الحساسة
من التطور الخاص بعقول الأطفال
يظهر السؤال:
هل من الممكن أننا نخلق
جيل جديد من المدمنين؟
لنلقي نظرة على العلم.
في الصورة ، ترون دماغ سليم.
هذه المنطقة المتراصة الحمراء
هي مستقبلاتنا الدوبامينية.
وبالمقابل، دماغ مدمن مخدرات.
مستقبلات الدوبامين في هذا
المسح متناقصة بشكل واضح.
لايزال معظم الأشخاص يعتبرون الدوبامين
ناقل عصبي مسؤول عن الشعور الجيد،
ولكن يعلم العلماء اليوم
بأنه لديه علاقة بالتحفيز وتعزيز
مركز المكافأة في دماغنا.
يمكنك اعتباره كـ نظام قم- به -مجدداً
بدلاً من نظام الشعور الجيد.
الدماغ المدمن يحفزهم
لإعادة الكرّة أكثر من مرة.
ولكن حتى المكافأة الطبيعية،
مثل تناول الطعام، ممارسة الجنس،
يولدون نفس الاستجابة العصبية.
الفرق، مع المخدرات،
بأن دماغنا يمتلىء
بما يعادل 10 أضعاف الدوبامين،
مما يدفع الممارس لإعادة
السلوك أكثر من مرة،
مما يترك المكافأت الطبيعية
غير مرضية بالمقارنة.
إذاً لنلقي نظرة على ما يعنيه مدمن تقنية.
المسح الذي سنقوم برؤيته
هو لمدمن تقنية أمضى بشكل
روتيني 8 ساعات على الشابكة
يقوم بالنشر على وسائل التواصل الاجتماعي،
ويلعب ألعاب على الشابكة أويشاهد الإباحية.
كما ترون في المسح
الخلفية تبدو مختلفة قليلاً
لأنه حقاً علم حديث،
ولكنه نفس المسح الذي
يظهر مستقبلات الدوبامين..
يمكنكم الملاحظة بأنه تم تفعيلها
وعندما نقوم بمقارنتها مع دماغ سليم
الضرر؟ .. واضح .
وعندما نقارن مدمن تقنية مع مدمن مخدرات،
نجد الضرر يحدث بشكل متوازي؟..
أمرٌ لاجدل به.
إذاً ما الذي يعنيه كل هذا لنا؟
حسناً، جميعنا نسعى للمكافأة،
والشركات التقنية،
الآن هم مدركون لكيفية
تفعيل محركاتانا الأولية:
الشركات بدأت بتوظيف
علماء أعصاب وعلماء سلوك
للعمل مع مبرمجيهم
لتطوير منتجاتهم مما يجعل الممارس متعلق
لقد تجاوز الهدف أن يكون
انتاج منتجات مفيدة
للوصول إلى مرحلة السعي لإيجاد طرق
لإبقائنا مرتبطين إلى الأبدية.
وأن بدت هذه الاستراتيجية
للشركات مألوفة، ذلك لأنه حقاً كذلك.
أحد الكوميديين قال منذ فترة قريبة،
"فيليب موريس أراد رئتيك فقط؛
أما متجر التطبيقات يريد روحك."
(ضحك)
أعتقد بأنَنا نتفق على أن الإدمان معقد؛
يشمل العلاقات بين
المواد الكيميائية أوالسلوك
مع أخذ الجينات بعين الإعتبار
والتعليم والبيئة.
من السهل فهم الإدمان على مادة
لأن عندما ندخل شيء إلى جسمنا،
يمكننا معرفة بأنه يحدث تغيراً
ولكن الإدمان السلوكي،
هذا الأصعب في فهمه لأنه لايوجد مادة
وبالتالي، تأتي صعوبة الفهم.
عندما نتحدث عن الإدمان،
نقصد صراع أدمغتنا من أجل السيطرة.
إذا كنا قادرين على تجنب المادة أوالسلوك
عندما يسبب لنا المشاكل،
رائع..لايوجد لدينا مشكلة إدمان.
ولكن عند فقداننا السيطرة،
ويبدأ بالتأثيرعلى علاقاتنا وأعمالنا
ومدارسنا وتقدير لذاتنا،
أوحتى الاستقرار العاطفي.
ثم تبدأ حلقة الإدمان العنيفة.
"التشوهات البنيوية المكروية"
عبارة تنطبق علينا أجمع.
هنالك الآن العديد من الدراسات قيد التنفيذ
من قبل العلماء محاولين إيجاد
أجوبة من أجل توجيهنا.
كل دراسة من الدراسات معقدة،
ولكنهم يبحثون في مناطق دقيقة في الدماغ
محاولين المساعدة على التمييز
بين الدماغ السليم ودماغ مدمن تقنية.
هذه البنية العامة للدماغ.
المنطقة الخارجية كما ترونها،
هي مادتنا الرمادية؛
مسؤولة بشكل رئيسي بالتعامل
مع المعلومات وعواطفنا.
المنطقة الأعمق في دماغنا
هي مادتنا البيضاء؛
يمكننا تشبيهها بأنها
الطريق السريع لأدمغتنا.
تقوم بنقل الرسائل بين خلايا الدماغ
ولنضمن وصولها في المكان والوقت الصحيح
حتى نستطيع الاعتماد عليهم.
بحث العلماء فيما يخص مدمن التقنية
أظهر فقداناً لمادتنا الرمادية
في مناطق مهمة
وتناقص الكثافة للمادة البيضاء ضمن الدماغ.
والمنذر بشكل أكبر
بأن المناطق المتأئرة في الدماغ
لديها علاقة بالتنسيق الحركي
والإدراك والتحفيز،
كما أن المناطق التي تتعامل
مع مشاعرنا تتأثر أيضاً،
واتخاذنا للقرارات ودوافعنا.
بشكل عام، الولوج 24/7 للتقنية
يولد اندفاعية وفقدان التواصل والأرق،
وعدم استقرار عاطفي أكثر مما سبق.
الآن نعلم بأن قضاء الأطفال
وقت أطول على الشابكة،
أصبحوا منعزلين ومكتئبين أكثر.
وكلما كان الوقت الذي يمضونه أطول
متفحصين ومدققين بمنشورات
وسائل التواصل الاجتماعي
كلما زاد شعورهم بعدم الكفاية والاكتئاب.
من المحتمل أنكم تتساءلون مامقدار الاكتئاب
الذي ممكن أن يصل له الأطفال؟
حسناً، أحد الدراسات الحديثة
التي اطلعَت على 32 مشفى مختلفة
بين عامي 2008 و2015
وجدوا بأن القبول في المشافي
زاد أكثر من الضعف للأطفال
ذوي الأعمار بين 5-17عام
من أجل إيذاء الذات والتفكير الانتحاري
والاقدام على الانتحار.
وفي دراسةٍ أخرى تم الإبلاغ عن زيادة
الفعل الانتحاري بنسبة 200%
بين الفتايات اليافعات بأعمار بين
10-14عام
و50% من الفتيان في نفس الفئة العمرية.
معظم الأفعال الانتحارية التي
تم الإبلاغ عنها لها علاقة بالشابكة.
فقدان التواصل البشري
من خلال التواصل المرئي الحقيقي وجهاً لوجه
والتواصل العيني واللّمس
يقوم بخلق مستقبل لأطفالنا
حيث مشاعر الإلفة والتعاطف والرحمة
تتلاشى.
مجتمعنا يعطي قيمة لعدد الاعجابات
التي تتلقاها المنشورات
بدلاً من التركيز على التواصل البشري
الذي من المفترض أن يمثله الإعجاب.
هل تذكرون المسح الدماغي؟
أصبت بالأرق بسبب هذا الضرر
الغيرمقصود لأدمغة أطفالنا
تحت الاقتراضات المضللة
التي تدّعي أن التقنية غير مضرة تماماً.
ومن المؤكد لا يمكننا
إبعاد أطفالنا عن التقنية،
أو نضعهم في ضرر كبير
لأن الاقتصاد العالمي يتطلب منهم
أن يكونوا خبراء بها.
ولكنني مدركة بشدة بسبب تعليمي
أن شيء بسيط بقدر الهواتف الذكية
من الممكن أن تغير من بنية دماغ ابنتي
ومن المحتمل أن تحفز الإدمان لمدى الحياة.
العالم يتطور سواء أعجبنا ذلك أم لا ..
خصوصاً التقنية.
والتقنية لديها ما لاشك به ناحية إيجابية؛
مهما يكن، مع كل الفوائد تأتي بعض السلبيات.
السؤال الذي علينا الإجابة عنه
ليس إن كان بإمكانّنا إيجاد طريقة
للوصول إلى علاقة متوازنة مع التقنية،
وإنّما مدى السرعة لوصولنا لذلك
وماهي ماهية العلاقة المتوازنة الصحية؟
لقد أمضيت مسيرتي المهنية
أدرس وأفهم وأتحدث عن محاسن ومساوئ التقنية.
علمتني جدتي دريك عن ذاتي
ولكن الذي يعد أهم،
علمتني عن تزويد الأطفال بالمعرفة
ومن ثم الوثوق بتسليمهم هذه المعلومات
مما يعني أنها ستؤدي
إلى اختيارات أفضل بسببها.
يمكننا أن نخطو نحو النور سويةً الآن
لأنّني أملك الإثبات بأنه حقاً يعطي نتيجة.
أنا وفريقي ننفذ برنامج
حيث قمنا بتزويد الأطفال
والأهالي والمعلمين
بالمعلومات عن الإستخدام
الصحي المتوازن للتقنية.
وكانت النتائج؟
يقوم الأطفال باختيارات أفضل
بشكل حقيقي لأنفسهم ولأصدقائهم
عندما يزودون بالمعلومات وتتاح لهم الفرصة.
هذه بعض البيانات لمدرسة
إعداية عملت عليها،
ليست مختلفة عن باقي المدارس الإعدادية
في الولايات المتحدة وفي العالم أيضاً،
من حيث مشاكلهم المتصاعدة
المتعلقة بالتقنية:
التنمر الإلكتروني والمنشورات الغير مناسبة
وانتحال الشخصيات وحتى إرسال رسائل جنسية.
كما يوضح المخطط،
تزايد الحوادث المتعلقة
بالتقنية من 40% إلى 72%
من الوقت الإداري للتعامل
مع هذه المشاكل خلال 5 سنوات فقط.
بعد تنفيذ برنامجنا،
النتائج كانت صادمة حتى بالنسبة لنا.
تثقيف الأطفال عن كيفية أن تكون
مواطن الكتروني جيد
بالتزامن مع إعطاء الأهالي والمعلمين
الوسائل والمصادر التي يحتاجونها
ليقوموا بدعم أطفالهم خلال التغيير
مما قلل من الحوادث المتعلقة
بالتقنية بنسبة فاقت الـ 50%.
هذا يثبت أنّه عند الثقة بأطفالنا
بالعلم الناشئ،
وعند التحدث معهم
عن العواقب التعليمية
والقانونية التي يواجهونها
في كل واقعة في حياتهم لما تبقى من حياتهم،
يزودهم ذلك بالتوجيه الصحيح
حول كيفية اتخاذ القرارات الأفضل
في العالم الافتراضي.
أؤمن بأن الأطفال جميعهم يريدون اتخاذ
قرارات جيدة وأن يتم إعطائم الفرصة،
ولكن هذا يعود لنا أن نقوم بتثقيفهم
عن كيفية القيام بذلك في العالم الحديث..
كل ما نقوم به على الشابكة هو عام ودائم.
والآن كلنا نعلم عن هذا العلم الناشئ،
وكيفية أن نتضامن لصنع فرق
في إدمان التقنية التي تعتبر مشكلة حقيقية؟
الجواب ببساطة هو الوعي والتثقيف.
إنّنا نعيش وقتًا رائعاً.
وهؤلاء مجموعة رائعة من الناس،
الذّين اجتمعوا معاً لإيصال الأفكار
التي تستحق النشر.
التقنية قامت بتمكينّنا للقيام
بأشياء جيدة كثيرة،
ولكن لا تأتي بلا تبعات.
(pitfall). كانت لعبة ممتعة لنلعبها كأطفال،
ولكن فعلياً كانت عبارة عن هيئة عصا
تركض على الشاشة
على ما اعتقد كانت بأربع ألوان.
(ضحك)
ألعاب اليوم والتطبيقات والبرامج
متطورة بشكلٍ أكبر بكثير،
والمبرمجون كما رأينا ..
ذو مهارات عالية على نقاط الضعف لدينا
من الضروري أن نتعاون
ونقوم بعنونة هذه المشكلة بخطٍ عريض
وصدقٍ ومن دون خوف.
لدينا المعرفة لنتخطى هذا.
أطفالنا تعتمد علينا لنكون لهم الجدة دريك.
شكراً جزيلاً.
(تصفيق)
제가 겨우 9살 때였습니다.
처음으로 중독에 관한 대화를
나누었을 때가요.
여전히, 어제 일 처럼 느껴집니다.
마약이나 술에 관한것은 아니었고
제의 중독 대상은
비디오 게임이었습니다.
(웃음)
제 부모님의 이혼은
무시무시 했습니다.
제 생각에는 고통을 완화 시키기 위해
아버지가 어느날 오후에
최신의 최첨단 '아타리2600'을
사오신 겁니다.
(웃음) (박수)
이건 정말 대단한 일이었습니다.
제 아버지는 정말 돈을
아껴 썼거든요.
오늘날까지, 물에다 레몬조각이랑
설탕을 넣어서 드십니다.
식당에서 레몬에이드를
주문하는 대신에요.
(웃음)
하지만, 그날은
(웃음)
그날, 흥분이 가라 앉고 충격이 가시자
제동생과 저는 앉아서
게임을 하려고 게임판을 설치했습니다.
사실
동생이 훈련을 위해 그 자리를
떠날때까지 제 차례를 기다려야 했죠.
하지만 일단 제 차례가 되자
전 '핏볼' 게임을 연결해서
몇시간 동안이나 계속해서 게임을 했습니다.
지금도 그 게임판이 만들어 냈던
소리가 기억이 납니다.
'딸깍' 소리를 내면서
제 위치에 끼워 졌을때요.
저는 '해리' 라는 주인공으로
몇시간 이고 게임을 했습니다.
보석을 줍고 악어들을 뛰어 넘으면서요.
한번이라도 실수를 하게 되면
처음으로 되돌아 가고, 다시 시작합니다.
전 끈질기게 완벽해지려고 했고
만점을 받겠다는데 집착했습니다.
하지만 이 집착은
오래 가지 않았습니다.
제가 곁눈질로 보니 할머니께서
걱정스럽게 저를 쳐다 보고 계시더군요.
할머니는 제가 제 인생에서
몹시 귀하게 여기는 분입니다.
할머니는 제가 중심을
유지할 수 있도록 해주셨죠.
부모님이 이혼할 때, 가난할 때
심지어 가끔 집이 없어 떠돌 때에도요.
제 할머니는 누구랑 무슨
이야기를 하시든지
항상 솔직하셨고
어떤 때는 너무 솔직하셨죠.
그날도 전 계속 게임을 했습니다.
제가 만점을 받는 것에
집착했다고 했던 거 기억하시죠?
마침내, 전 만점을 받았고
할머니는 그 시간 내내 저를 기다리며
조용히 앉아 계셨어요.
그런 다음 이야기를 좀 하자며
할머니 방으로 부르셨죠.
이전에도 수도 없이
할머니에게 불려 갔었어요.
하지만 그날은
제가 꼭 들어야 할 가슴 아픈
현실이 있다는걸 감지하셨어요.
할머니는 제 가족에 대해 말씀 하셨는데
중독으로 가득찬 이야기였어요.
마약, 도박, 술
뭐든 말씀해 보세요. 다 있어요.
하지만 제가 놀랬던 건
양가 모두가 중독성향이
매우 강했다는 거예요.
아마 두 배로 저주받았다고
말할 수 있을 텐데
요즘에는 기꺼이 유전자 복권이라고
말할 수 있어요.
하지만 슬프게도,
저 혼자만이 아니었습니다.
요즘, 과학자들이 추정하기로
5천만 명이 넘는 미국인들이
인생의 어떤 때에
중독으로 힘들어 할 겁니다.
5천만 미국인이요.
마약, 술, 도박, 포르노, 섹스
심지어 온라인 쇼핑도 중독됩니다.
오늘날은 이것이 최신형 중독입니다.
제가 사회적으로 통용되는 중독이라고
말씀드린 것들과의 차이점은
우리는 이런 것은 거의
언급하지 않는다는 거죠.
틀림 없습니다.
아무도 제 할머니에게
이야기 하지 않습니다.
할머니의 2,000개가 넘는
얼룩말 수집품이 문제라고는요.
(웃음)
오늘날, 우리는 사회적으로 통용되는
또 다른 중독물을 가지고 있습니다.
그것은 기술입니다.
(웃음)
매일, 전 세계의 아이들은 엉청난 시간을
온라인에 접속해 있습니다.
사회 연결망에 게시물을 올리거나, 온라인 게임을
하거나 심지어 그냥 비디오를 보면서요.
더 걱정스러운 부분은
이 많은 아이들이
6세에서 7세가 되면
자기 기기를 갖는다는 것입니다.
미국의 가장 최근
'인구조사'에 따르면
미국에 5세 이하의 2,100만 명의
아이들이 등록되어 있고
연구 조사에 따르면
85%의 미국 부모가 이 어린이들이
매주, 많은 경우 매일 유아기때부터
온라인에 접속할 수 있도록 허락한다고 합니다.
이는 미국에서만
1,700만 명 넘는 아이들이
끊임 없이 기술에 연결되어
자란다는 것을 의미합니다.
이러한 기술에 대한
과도한 노출에 더하여
아이들의 뇌가 발달하는
중요한 시기라면
정말 의문이 들지 않을 수 없습니다.
우리는 잠재적인 중독세대를
양산하고 있는것은 아닌가 하는
과학적인 근거를 보시겠습니다.
이것은 건강한 사람의 뇌 영상입니다.
활기차고 빨갛게 보이는 부분은
도파민 수용기들 입니다.
반대로, 마약 중독자의 뇌입니다.
이 스캔영상에서는 도파민 수용기들이
현저하게 줄어 들어 있습니다.
대부분의 사람들은 생각하기를 도파민은
우리를 기분좋게 하는
신경 화학물로 여기시지만
최근 과학자들이 발견한 것은
도파민은 우리뇌의 보상센터의
동기부여와 강화에
더 관련이 있다는 것입니다.
'다시 시도해 시스템' 이라고 생각
하실 수 있겠습니다.
'기분을 좋게 하는 시스템'
이라기 보다는요.
중독된 뇌는 도파민 수용체를 자극해서
반복되는 행동을 유도합니다.
하지만 자연적인 보상을 원하는
음식 섭취, 성행위도
같은 신경화학 반응을 이끌어 냅니다.
차이점이라면, 마약의 경우에는
우리의 뇌가 10배가 넘는
도파민의 홍수 상태라는 거죠.
이러한 상태가 같은 행동을
반복해서 하도록 유도하고요.
자연적인 보상으로는
비교적 부족하다고 느끼게 되죠.
이제, 기술중독이 어떤지
보시겠습니다.
우리가 볼 스캔 영상은
기술 중독자의 것으로
대략 8시간을 온라인에 접속해 있었고
사회관계망에 게시물을 올리거나
온라인 게임을 하거나,
포르노를 보거나 했습니다.
스캔영상에서 보듯이
배경이 약간 달라보이는데요
정말 최근의 과학이라서 그렇습니다.
하지만 도파민 수용기들을
촬영했던 것과 같은 형태로
수용기들이 영향을 받은 것을
확인하실 수 있습니다.
옆에 있는 건강한 사람들의 수용기들과
비교해 보시면
손상부위가 분명 합니다.
기술중독자의 뇌와
마약중독자의 뇌를 비교해 보면
뇌의 손상이 비등하죠?
이견이 없을 정도입니다.
이 모든 것이 우리에게
의미하는 것은 무엇일까요?
우리모두는 보상을 추구하도록
설계되어 있습니다.
그리고 테크 회사들은
이제는 근본적인 구동장치들을 어떻게
이용하는지 알게 되었습니다.
테크회사들은 신경 과학자들과
행동 심리학자들을 고용하여
그들의 프로그래머들과 협업해서
사용자들이 빠져들 수 있는
제품들을 개발합니다.
이는 단순히 유용한 제품을
생산하겠다는 목표를 넘어
우리가 끊임 없이 접속한 상태를 유지하도록
그들 스스로가 능동적으로
방법을 모색하겠다는 것입니다.
저러한 기업 전략이 친근하게 들리는 것은
진짜 그렇기 때문입니다.
최근 한 코미디언이 말하길
"담배는 당신의 폐만 망치지만
앱 스토어는 당신의 영혼을 뺏어 갑니다."
(웃음)
기술중독은 복잡한 중독이라는데
모두 동의 하실 겁니다.
이는 화학물 또는 유전학, 학습
그리고 환경과 연결된 행동과
관련이 있기 때문입니다.
약물중독은 좀 더 쉽게 파악 되는데
이는 우리 몸으로 무엇인가를
섭취해야 하기 때문이죠.
우리는 그 차이를 식별할 수 있지만
행동중독은 그렇지가 않습니다.
보이는 것이 없기 때문에
파악하기가 훨씬 힘들어서
결과적으로
파악하기도 훨씬 힘이 듭니다.
우리가 중독에 대해서 이야기 할 때
우리가 말하고자 하는 사항은
우리 뇌의 조절 능력을 말하는 것입니다.
우리가 어떤 물질이나 행동을
회피할 수 있다면
그건 전혀 문제될 게 없습니다.
훌륭합니다.
우리는 중독되지 않았습니다.
하지만 일단 조절능력을 잃게 되면
그것은 우리 관계, 일, 학교, 자존감
심지어 감정적 안정감에도
영향을 주기 시작합니다.
중독의 악순환이 시작되는 겁니다.
미세조직 이상이라는 표현을
우리 모두 눈여겨 보아야 합니다.
현재, 수백 개의 연구들이
진행되고 있습니다.
과학자들은 우리에게 지침을 제공할 수 있는
정답을 찾기 위해 노력하고 있습니다.
제 각각의 연구들은 복잡하지만
과학자들은 뇌의 미세한 부분들을
들여다 보며
건강한 뇌와 기술중독에 걸린
사람의 뇌의 차이를 찾아내려고
노력하고 있습니다.
이것은 전반적인 뇌의 구조입니다.
가장 바깥쪽 영역으로
지금 보고 계시는 부분이 회색질입니다.
이부분은 근본적으로 정보와
감정처리를 담당하는 영역이고
뇌속에 깊숙이 자리잡은
이부분은 백색질입니다.
뇌의 초고속 도로와 같은 것으로
뇌사이 메세지의 전달을 용이하게 해서
정확한 장소에서 정확한 시간에
메세지를 얻을 수 있도록 해줍니다.
그래서 우리는 그에 따라
행동할 수 있습니다.
기술중독에 대한 과학적 연구는
중요한 영역에서 회색질을 잃고
뇌속의 백색질의 밀도가
줄어듦을 보여 줍니다.
심지어 영향을 받은 뇌의 영역이
운동제어, 인지력 그리고
동기부여와 관련이 있습니다.
우리의 감정처리, 의사결정
그리고 충동조절만
관련 있는 것이 아니라요.
일반적으로,
24시간 기술에 노출되는 것은
우리를 좀더 충동적이게 하고
단절되고, 초조하며
감정적인 통제력의 상실을 의미합니다.
이제는 아이들이 온라인과
접속하면 할수록
좀더 고립되고
우울하게 된다는 걸 알게 됐습니다.
아이들이 더 많은 시간을
의도적으로 조작된, 디지털로 변형된
소셜미디어를 보는데 사용한다면
더 부족함을 느끼고
더 우울하게 될 겁니다.
여러분 자문 하실지도 모릅니다.
아이들이 우울하면 얼마나 우울하겠어 라고
32개의 병원을 조사한
한 연구 조사에 따르면
2008년과 2015년 사이
병원 입원율이
5세와 17세 아이들 사이에서
2배이상 증가 하였습니다.
자해, 자살 생각,
자살 행동 등으로요.
또 다른 연구에선, 자살율이
200% 증가하였습니다.
10세에서 14세 사이의
소녀들 사이에서요.
동년배 소년들에게선 50% 증가했어요.
보고에 따르면, 대부분의 이런한 자살은
온라인 사건과 관련이 있습니다.
면대면 의사소통, 눈 맞추기
그리고 접촉으로 이루어진
인간관계를 잃어버린 아이들의 미래엔
감정적 친밀감, 연민,
공감과 같은 것이
사라져 버릴 것입니다.
우리 사회는 점점더 '좋아요'나
댓글 숫자에 더 신경쓰며
인간적인 친밀감, 연민,
공감들은 신경쓰지 않습니다.
이 뇌 스캔 영상을 기억하십니까?
저는 우리아이들의 뇌에 의도치 않게
가해진 손상에 잠을 잘 수가 없었습니다.
잘못된 추정으로
기술의 남용이
전혀 무해하다고 했기 때문입니다.
물론 아이들을 기술에서
분리 시킬 수는 없습니다.
이는 아이들에게 엄청난
불이익을 안겨 줄테니까요.
기술의 능숙함을 요구하는
세계 경제에서요.
하지만 전 제가 받았던 교육으로
확실하게 인지하고 있습니다.
스마트폰 처럼 간단한것도
제 딸의 뇌를 실제로는 구조적으로
변화시킬 수 있으며
잠재적으로 평생 중독을
일으키게 할 수 있다는 것을요.
우리가 좋아하든 그렇지 않든
세상은 진화합니다.
특히 기술은요.
그리고 기슬은 의심할 여지 없이
순전히 긍정적입니다.
하지만 이 모든 좋은 점에도
불구하고 단점이 있습니다.
앞으로 나아가려고 하는 우리에게 문제는
기술과 균형을 맞추려는
방법을 찾아 내는 것이 아니고
얼마나 빨리 찾아내느냐이며
"강하고 균형잡힌 관계는 어떤 모습일까?"
알아내는 것입니다.
저는 제 경력을 기술의 장단점에 대해
배우고 , 이해하고,
전파하면서 쌓았습니다.
제 할머니는 저 자신에 대해
가르치셨습니다.
하지만 가장 중요한것은
제가 아이들에게 지식의
힘을 실어 줄 수 있게 하셨고
그정보를 기반으로 아이들을
신뢰할 수 있도록 했다는 것입니다.
이는, 그것으로 인하여 아이들이
좀 더 나은 선택을 할 수 있다는 겁니다.
우리 모두는 함께
빛으로 나아 갈 수 있습니다.
실제로 효과가 있다는 증거를
제가 보여 드리겠습니다.
저희팀과 저는 한 프로그램을
진행중 입니다.
이 프로그램에서
아이들, 부모님과 교육관계자들에게
건강과 균형잡힌 기술사용에 대해
힘을 실어 주고 있습니다.
결과는요?
이이들이 진짜로 지식과 기회가
주어진다면 스스로를 위해
더 나은 선택을 합니다.
이것은 제가 실험을 진행하고 있는
한 중학교의 자료입니다.
미국, 아니 전 세계에 있는
다른 중학교와 마찬가지로
기술관련 문제들이 빠르게
증가하고 있습니다.
사이버 괴롭힘, 부적절한 게시물,
표절, 심지어 섹스팅까지요.
그래프 에서 보시는 대로
기술과 관련된 사건들은 40%에서
70%로 상승하였습니다.
기술관련 행정적 사무를 보기
시작한지 5년 만에요.
우리 프로그램을 실행한 후
결과는 정말 충격적이었습니다.
심지어 저희에게도요.
훌륭한 디지털 시민이 되기 위한
방법을 아이들에게 교육시키고,
동시에 부모님과 교육관계자들에게도
그들이 필요로 하는
도구와 자원들을 지원하였습니다.
약간의 변화를 통한
아이들에 대한 지원은
기술관련 전반적 사건들은 50% 이상
줄일 수 있게 만들었습니다.
급부상하는 과학을 근거로
우리가 아이들을 신뢰하고,
솔직하게
그들이 앞으로 살아야할
그들의 모든 삶의 면면에서
직면할 교육적,
법적인 결과에 대해 이야기 한다면
그것은 아이들에게 훌륭한
방향 제시가 되줄 겁니다.
이 디지털 세상에서 어떻게
더 나은 선택을 할 수 있는지를요.
기회만 주어진다면 모든 아이들은
더 나은 선택을 할 수 있다고 믿습니다.
하지만 이는 디지털 세상에서
어떻게 행동해야 할지
그들을 교육하는
우리에게 달려 있습니다.
우리가 온라인상에서 하는
모든 것은 공개적이고 영원합니다.
이제 우리 모두는 이 떠오르는
과학에 대해 알고 있습니다.
"우리는 어떻게 함께 뭉쳐
기술중독이라는 매우 실제적인 문제에
변화를 만들어 낼 수 있을까요?"
정답은 간단하게도 인지와 교육입니다.
우리는 놀라운 시대에 살고 있습니다.
그리고 놀라운 사람들이
함께 뭉쳐 전파할 가치가 있는
생각들을 받아들입시다.
기술은 우리에게 많은 좋은 일을
할 수 있게 하지만
항상 좋은 결과만 있는 것은 아닙니다.
'핏볼'은 아이들이 하기에는
정말 재미있는 게임입니다.
그러나 본질적으로 스크린에서
왔다 갔다하는 막대그림일 뿐입니다.
색도 네 가지 밖에 없어요.
(웃음)
오늘날의 게임, 앱, 프로그램들은
훨씬 복잡합니다.
이미 아시다시피, 프로그래머들은
우리의 약점에 대해 고도로 숙련되어 있습니다.
우리가 뭉쳐야 하는 것은 필수입니다.
그리고 우리는 이 문제를 과감하고도
정직하지만 두려움 없이 다루어야 합니다.
우리에게는 이것을 뛰어넘을
지식이 있습니다.
우리의 아이들은 우리가 훌륭한 조언자가
되도록 의지하고 있습니다.
감사합니다.
(박수)
Eu tinha apenas nove anos,
quando tive a minha primeira
conversa sobre dependência.
Parece que foi ontem.
Não eram drogas ou álcool.
Minha droga era o videogame.
(Risos)
Meus pais tiveram um divórcio terrível,
e acredito que para aliviar a dor,
meu pai veio para casa uma tarde
com um Atari 2600 novíssimo,
de última geração.
(Risos) (Aplausos)
Foi um grande acontecimento.
Gastar dinheiro era
fora do normal para o meu pai.
Até hoje, ele ainda usa
limão e açúcar na água
em vez de comprar limonada no restaurante.
(Risos)
Mas naquele dia...
(Risos)
Naquele dia, depois que o entusiasmo
e o choque passaram,
meu irmão e eu sentamos e instalamos
o console para começar a jogar.
Na verdade, tive que esperar meu irmão
sair para o treino até ser a minha vez.
Mas, quando foi a minha vez,
coloquei o jogo "Pitfall"
e joguei por horas.
Ainda consigo lembrar
do som que o cartucho fazia
quando era encaixado no lugar.
Eu mantive o personagem principal do jogo,
Harry, jogando por horas,
coletando joias, pulando sobre jacarés.
Se eu perdesse alguma, eu voltava
ao início e começava de novo.
Eu era incansável na busca da perfeição;
eu estava obcecada em conseguir
a pontuação perfeita.
Mas essa obsessão não durou muito,
porque, pelo canto do olho,
vi vovó Drake me observando, preocupada.
Minha avó era alguém que eu estimava
profundamente na minha vida.
Ela foi a pessoa que me manteve centrada
em uma época cheia de divórcio, pobreza
e até uma ocasional falta de abrigo.
Minha avó era alguém que,
não importa o que dissesse para você,
era sempre honesta,
algumas vezes até brutalmente.
Naquele dia, continuei a jogar...
lembram da minha obsessão
pela pontuação perfeita?
E, finalmente, eu atingi a perfeição.
Ela ficou sentada lá por horas,
calmamente esperando por mim,
e então me convidou a ir
conversar com ela no quarto.
Era algo que ela tinha feito
várias vezes antes.
Mas, naquele dia,
ela percebeu que havia algumas verdades
dolorosas que eu estava pronta para ouvir.
Ela conversou sobre minha família,
que, fiquei sabendo,
foi forjada pela dependência:
drogas, jogos, álcool;
o que você pensar, nós tivemos.
Mas o que fiquei surpresa em saber
foi como a dependência ocorria
em ambos os lados da minha família.
Pode-se dizer que fui duplamente abençoada
com o que hoje chamo, carinhosamente,
minha loteria genética.
Mas, infelizmente, não estou sozinha.
Os cientistas hoje estimam
que mais de 50 milhões de norte-americanos
lutam contra a dependência
em algum momento da vida.
Cinquenta milhões de norte-americanos!
Drogas, álcool, jogos, pornografia, sexo;
até mesmo compra pela internet
pode ser uma dependência.
E hoje, estas são algumas
das dependências mais recentes.
A diferença em relação ao que chamo
de dependências socialmente aceitáveis
é que essas nós raramente discutimos.
Confiem em mim, ninguém sentou
com a vovó Drake para ter uma conversa
sobre sua coleção de mais de 2 mil zebras
como um problema real.
(Risos)
Hoje, temos uma nova
dependência socialmente aceitável
que é a tecnologia.
(Risos)
Todos os dias, no mundo todo, crianças
gastam incontáveis horas na internet,
postando nas redes sociais, jogando online
e, até mesmo, só assistindo vídeos.
A parte mais alarmante disso
é que muitas dessas crianças
estão recebendo seus dispositivos
pessoais com seis ou sete anos.
Quando você leva em consideração
o mais recente censo nos Estados Unidos,
que identificou mais de 21 milhões
de crianças com menos de cinco anos,
e olha as pesquisas que dizem
que 85% dos pais norte-americanos
permitiram que essas jovens crianças
ficassem online semanalmente
e, em muitos casos,
diariamente desde a infância,
significa que, só nos EUA,
temos mais de 17 milhões de crianças
crescendo conectadas,
permanentemente, à tecnologia.
Então, quando sobrepomos
esse uso excessivo da tecnologia
a esse período crítico
do desenvolvimento do cérebro infantil,
surge a pergunta:
estaríamos potencialmente criando
uma nova geração de dependentes?
Vamos dar uma olhada na ciência.
Nesta imagem, você vê um cérebro saudável.
Esta grande área vermelha
são nossos receptores de dopamina.
Em contraste, o cérebro
de um dependente de drogas.
Os receptores de dopamina neste exame
estão significativamente reduzidos.
Muitas pessoas consideram a dopamina
como sendo o neuroquímico
que nos faz sentir bem,
mas os cientistas, hoje, consideram
que a dopamina tem mais a ver
com motivação e reforço
no centro de recompensa do nosso cérebro.
Podemos pensar nisso
como um sistema de "fazer novamente"
mais do que um sistema de "sentir-se bem".
O cérebro de um dependente
o está motivando a repetir sempre.
Mas até mesmo recompensas naturais,
como comer, fazer sexo,
produzem as mesmas
respostas neuroquímicas.
A diferença é que, com as drogas,
nosso cérebro é inundado
com até dez vezes mais dopamina.
o que leva o usuário a ter
esse comportamento repetidamente
e faz as recompensas mais naturais
parecerem inadequadas, na comparação.
Então vamos ver o que é
ser um dependente tecnológico.
A imagem que vamos ver
é de um dependente tecnológico que passou
oito horas online rotineiramente
postando em redes sociais,
jogando jogos online ou vendo pornografia.
Como podem ver na imagem,
o fundo parece um pouco diferente
por ser uma ciência realmente nova,
mas é o mesmo tipo de imagem
que considera os receptores de dopamina;
você pode perceber
que eles foram impactados.
E quando comparamos
com um cérebro saudável...
O dano? É obvio.
Quando comparamos o dependente
tecnológico com o químico...
O paralelo com a ocorrência de danos?
Incontestável.
Então o que isso significa para nós?
Bom, nós todos procuramos recompensa,
e as empresas de tecnologia
agora entendem como mexer
com nossas necessidades primordiais:
as empresas começaram a contratar
neurocientistas e behavioristas
para trabalharem junto
com seus programadores
para desenvolver produtos
que mantenham os usuários ligados;
isso tem ido além da meta
de meramente produzir produtos úteis,
ao ponto de procurarem ativamente maneiras
de nos manterem infinitamente conectados.
E se essa estratégia corporativa
soa familiar, é porque é.
Um comediante recentemente disse:
"Phllip Morris queria só seus pulmões;
as lojas de aplicativos querem sua alma".
(Risos)
Acho que todos nós podemos concordar
que a dependência é complicada;
ela envolve um relacionamento
entre um químico ou um comportamento
em conjunto com a genética,
o aprendizado ou o ambiente.
A dependência química
é mais facilmente compreendida,
pois, quando colocamos
algo dentro do nosso corpo,
podemos sentir isso fazer uma diferença.
Mas dependências comportamentais
são muito mais difíceis de identificar
porque não existe uma substância
e, consequentemente,
são muito mais difíceis de entender.
Quando falamos sobre dependência,
estamos realmente falando da luta
do nosso cérebro por controle.
Se somos capazes de evitar
a substância ou o comportamento
quando está nos causando problemas,
ótimo, não temos problema de dependência.
Mas quando perdemos controle
e isso começa a impactar nossos
relacionamentos, trabalho, escola,
nossa autoestima ou até mesmo
nossa estabilidade emocional,
então o ciclo vicioso
da dependência começa.
"Anormalidades da microestrutura", termo
que deveria destacar-se para todos nós.
Há centenas de estudos
em desenvolvimento atualmente
por cientistas que estão tentando achar
respostas para nos dar toda orientação.
Cada um dos estudos é complexo,
mas eles estão analisando
regiões ínfimas do cérebro
e tentando ajudar a diferenciar
entre um cérebro saudável
e um cérebro de um dependente tecnológico.
Esta é a estrutura,
normalmente, de um cérebro.
Na área periférica,
você pode ver nossa massa cinzenta;
é a principal responsável por processar
informações e emoções.
Alojada mais profundamente dentro
do cérebro está nossa massa branca;
como uma pista
de alta velocidade do cérebro,
facilita as mensagens dentro do cérebro
para garantir que nossas mensagens
estejam no lugar certo, na hora certa
para que possamos agir de acordo com elas.
A pesquisa científica
sobre a dependência tecnológica
tem mostrado que temos uma perda
da massa cinzenta em áreas críticas
e uma redução na densidade
da massa branca dentro do cérebro.
Ainda mais alarmante é que as áreas
do cérebro que estão sendo impactadas
têm a ver com controle motor,
cognição e motivação,
assim como as áreas
que processam as emoções,
a tomada de decisão
e o controle dos impulsos.
Geralmente, o acesso
ininterrupto à tecnologia
está nos tornando mais impulsivos,
desconectados, ansiosos,
e desregrados emocionalmente do que nunca.
Sabemos agora que quanto mais
tempo as crianças gastam online,
mais isoladas e deprimidas elas se tornam.
E quanto mais tempo elas gastam
vendo postagens bem selecionadas
e digitalmente alteradas nas redes sociais
mais inadequadas
e deprimidas elas se sentem.
Você deve estar se perguntando:
"Quão depressivas elas podem ficar?"
Um estudo recente que avaliou
32 hospitais diferentes
entre 2008 e 2015
descobriu que as admissões
nesses hospitais
mais do que dobraram para crianças
de 5 a 17 anos de idade
por automutilação
e pensamentos e ações suicidas.
Outro estudo relata que houve
um aumento de 200% em suicídios
entre garotas dos 10 aos 14 anos
e um aumento de 50%
entre garotos da mesma idade.
A maioria desses suicídios, supostamente,
relacionava-se a incidentes online.
A perda da conexão humana
através da comunicação cara a cara,
contato visual, toque,
está criando um futuro
para nossas crianças
no qual intimidade emocional, compaixão
e empatia estão desaparecendo.
Nossa sociedade está ficando mais focada
no número de "curtidas" ou comentários
do que na conexão humana
que essa curtida deveria representar.
Lembram daquelas imagens de cérebros?
Eu perco o sono com o dano não intencional
ao cérebro das nossas crianças
com a suposição errada
de que o uso excessivo de tecnologia
é totalmente inofensivo.
É claro que não podemos manter
nossos filhos afastados da tecnologia
ou isso os colocaria em grande desvantagem
numa economia global que exige
que eles sejam proficientes nela.
Mas também estou bem consciente
pela minha educação
que algo simples como um smartphone
pode realmente alterar estruturalmente
o cérebro da minha filha
e potencialmente desencadear
uma vida de dependência.
O mundo vai evoluir,
quer a gente goste ou não,
especialmente a tecnologia.
E a tecnologia, sem dúvida,
tem sido efetivamente positiva;
entretanto, com todo esse bem
vem um pouco de mal.
A pergunta para seguirmos adiante
não é se podemos descobrir uma maneira
de ter uma relação balanceada
com a tecnologia.
É quão rapidamente podemos chegar lá
e como vai ser esse relacionamento
saudável e balanceado.
Passei minha carreira
aprendendo, entendendo e falando
sobre o bem e o mal da tecnologia.
Vovó Drake me ensinou sobre eu mesma,
mas, mais importante,
ela me ensinou que capacitar
as crianças com conhecimento
e, então, confiar a elas essas informações
significa que elas vão, frequentemente,
fazer escolhas melhores por causa disso.
Podemos todos caminhar
juntos para a luz agora
porque tenho provas
de que isso realmente funciona.
Minha equipe e eu temos
implementado um programa
em que capacitamos as crianças,
os pais e os educadores
com conhecimento sobre o uso
saudável e balanceado da tecnologia.
E os resultados?
Crianças fazem, de fato, melhores escolhas
para si mesmas e para seus amigos
quando recebem o conhecimento
e a oportunidade.
Esses são alguns dados sobre um colégio
do ensino fundamental no qual trabalhei,
igual a qualquer colégio semelhante
nos EUA ou no mundo,
que tinha problemas crescentes
com incidentes relacionados à tecnologia:
bullying cibernético, plágios, postagens
inapropriadas, até mensagens sexuais.
Como mostra o gráfico,
para lidar com incidentes
relacionados à tecnologia
o tempo gasto passou de 40% a 72%
em apenas cinco anos.
Depois de implementar nosso programa,
os resultados foram realmente
chocantes, até mesmo para nós.
Educar crianças a serem
bons cidadãos digitais
ao mesmo tempo que dar
aos pais e educadores
as ferramentas e recursos
que eles precisavam
para dar suporte a essas crianças
através de algumas mudanças
reduziu o total de incidentes
relacionados à tecnologia em mais de 50%.
Isso prova que quando confiamos nas nossas
crianças com as ciências emergentes,
e quando conversamos com elas
sobre as consequências educacionais
e legais que elas estão encarando
em todas as facetas de suas vidas
para o resto de suas vidas,
isso dá a elas uma boa direção
para fazerem melhores escolhas
neste mundo digital.
Eu acredito que todas as crianças querem
fazer boas escolhas, tendo a oportunidade,
mas depende de nós educá-las
sobre como fazer isso
neste novo mundo.
Tudo que fazemos online
é público e permanente.
Então agora que nós todos
conhecemos essa ciência emergente,
como vamos nos unir para fazer a diferença
nesse problema tão real
da dependência tecnológica?
A resposta é simples:
conscientização e educação.
Este momento em que vivemos é incrível.
E este é um grupo incrível de pessoas
que vêm unir-se para consumir
ideias que valem a pena ser difundidas.
A tecnologia tem nos possibilitado
fazer tantas coisa boas,
mas não é totalmente sem consequências.
Pitfall: esse era um jogo superdivertido
para jogar enquanto criança,
mas era, essencialmente, um boneco
de palito correndo pela tela
em, talvez, quatro cores.
(Risos)
Os jogos, aplicativos, programas de hoje
são muito mais sofisticados,
e os programadores, como aprendemos,
altamente especializados
nas nossas vulnerabilidades.
É imperativo nos unirmos
e enfrentarmos esse problema
com ousadia, honestidade e sem medo.
Nós temos o conhecimento
que precisamos para vencermos isso.
Nossas crianças estão contando conosco
para sermos sua vovó Drake.
Obrigada.
(Aplausos)
Aveam doar nouă ani
când am avut prima conversație
despre dependență.
Parcă a fost ieri.
Nu era despre droguri sau alcool.
Drogul meu era un joc video.
(Râsete)
Părinții mei trecuseră
printr-un divorț oribil
și probabil pentru a alina durerea,
tata a venit într-o zi acasă
cu un Atari 2600 nou-nouț.
(Râsete) (Aplauze)
Era mare lucru.
Pentru tata era ceva neobișnuit
să cheltuiască bani.
Până și astăzi, pune în apă
lămâi și pliculețe de zahăr
în loc să cumpere limonadă la restaurant.
(Râsete)
Dar în acea zi...
(Râsete)
În acea zi, după ce am depășit
șocul și emoția,
fratele meu și cu mine am instalat
consola și am început să jucăm;
de fapt,
a trebuit să aștept ca fratele meu
să plece la antrenament ca să mă joc.
Dar, odată ce mi-a venit rândul,
am pus „Pitfall” și am jucat ore întregi.
Încă îmi amintesc sunetul făcut de casetă
când era introdusă în aparat.
L-am pus pe Harry, personajul principal,
să alerge preț de câteva ore,
să adune nestemate,
să sară peste crocodili.
Dacă ratam ceva, mă întorceam
și o luam de la capăt,
voiam cu tot dinadinsul
să-mi iasă perfect;
eram obsedată să obțin un scor perfect.
Dar această obsesie n-a durat mult,
pentru că vedeam cu coada ochiului
cum bunica Drake mă privea îngrijorată.
Am prețuit-o foarte mult pe bunica.
Ea a fost cea care m-a ajutat
pe perioada divorțului, a lipsurilor
și chiar când n-aveam unde sta.
Bunica a fost cea
care indiferent ce îți spunea,
era mereu sinceră,
câteodată chiar prea sinceră.
Am continuat să mă joc în ziua aceea -
eram obsedată să obțin un scor perfect -
și în sfârșit am reușit.
A așteptat răbdătoare să termin,
apoi m-a invitat
să stăm de vorbă în camera ei.
Făcusem asta de nenumărate ori înainte.
Dar în acea zi
simțea că erau niște adevăruri dureroase
pe care trebuia să le aud.
Mi-a vorbit despre familia mea,
despre care am aflat că dezvoltase
numeroase dependențe:
droguri, jocuri de noroc, alcool -
nimic nu ne-a scăpat.
Dar am fost surprinsă să aflu
cât de comună era dependența
de ambele părți ale familiei.
Parcă aș fi fost norocoasă la dublu
cu ceea ce astăzi numesc
loteria mea genetică.
Din păcate, nu sunt singura.
Oamenii de știință estimează astăzi
că peste 50 de milioane de americani
se vor lupta cu dependența
la un anumit moment în viață.
50 de milioane de americani!
Droguri, alcool, jocuri de noroc,
pornografie, sex;
chiar și cumpărăturile online
pot fi o dependență.
Astăzi, acestea sunt printre cele mai noi.
Diferența față de ce numesc eu
dependențe acceptabile în societate
este că rareori le aducem în discuție.
Credeți-mă,
nimeni nu i-a spus bunicii Drake
că ar fi o problemă cu colecția ei
de peste 2.000 de zebre.
(Râsete)
În zilele noastre avem o nouă
dependență social acceptată,
și aceasta este tehnologia.
(Râsete)
În fiecare zi, peste tot în lume,
copiii petrec multe ore online,
postând pe rețele sociale, jucându-se
sau doar uitându-se la video-uri.
Cel mai alarmant lucru
este că mulți dintre ei
primesc propriile dispozitive
de la vârsta de șase-șapte ani.
Dacă ne gândim că cel mai recent
recensământ din SUA
a documentat peste 21 de milioane
de copii sub 5 ani,
și ne uităm la studiul
confom căruia 85% dintre părinții
americani le permit copiilor
să intre pe net săptămânal
și chiar zilnic de la vârste fragede,
înseamnă că doar în SUA
avem peste 17 milioane de copii
care cresc conectați la tehnologie.
Dacă ne uităm la folosirea excesivă
a tehnologiei
în aceste perioade critice când creierul
este în curs de dezvoltare,
se pune întrebarea:
Nu cumva creăm o nouă generație
de dependenți?
Să vedem ce zice știința.
În această imagine avem un creier sănătos.
Zona roșie intens colorată
reprezintă receptorii de dopamină.
În contrast,
creierul unui dependent de droguri.
Receptorii de dopamină
sunt reduși semnificativ.
Mulți oameni consideră încă dopamina
ca fiind un neurotransmițător
care ne face să ne simțim bine,
dar oamenii de știință știu azi
că dopamina are mai mult de-a face
cu motivația și consolidarea
în centrul de recompense din creier.
Puteți să-l priviți
ca pe un sistem repetitiv,
în loc de unul al stării de bine.
Creierul unui dependent îl motivează
să repete acțiunea iar și iar.
Dar chiar și recompensele naturale,
cum ar fi mâncarea, sexul,
produc aceleași reacții neurochimice.
Diferența în cazul drogurilor
e că creierul e inundat
cu până la 10 ori mai multă dopamină,
lucru care îl face pe consumator
să repete acest comportament,
iar prin comparație,
recompensele naturale par neatrăgătoare.
Să vedem ce înseamnă
să fii dependent de tehnologie.
Tomografia pe care o veți vedea
este a unui dependent de tehnologie
care petrece opt ore online,
postând pe rețele sociale,
jucându-se online
sau vizionând pornografie.
După cum vedeți,
fundalul pare puțin diferit,
pentru că e o tehnică mai recentă,
dar e același tip de tomografie
ce urmărește receptorii de dopamină,
se observă că au fost afectați.
Și când le comparăm cu un creier sănătos,
daunele sunt evidente.
Când comparăm un dependent de tehnologie
cu un dependent de droguri,
asemănarea deteriorărilor
este incontestabilă.
Ce înseamnă toate astea?
Cu toții suntem programați
să primim recompense,
iar companiile de tehnologie
au înțeles cum să exploateze
instinctele noastre primare.
Companiile au început să angajeze
specialiști în neurologie și comportament
care lucrează împreună cu programatorii
pentru a dezvolta produse
care să-i țină legați pe utilizatori;
scopul nu mai este doar
de a face produse utile,
ci de a căuta modalități
de a ne ține conectați la nesfârșit.
Dacă această strategie sună familiar,
acesta este motivul.
Un comediant a spus recent:
„Philip Morris voia doar plămânii tăi;
magazinul de aplicații îți vrea sufletul."
(Râsete)
Cred că suntem cu toții de acord
că dependența este complicată;
presupune o relație între o substanță
chimică sau un comportament
în combinație cu genetica,
formarea sau mediul înconjurător.
Dependența de substanțe
e mai ușor înțeleasă
deoarece când introducem
ceva în corpul nostru,
simțim o transformare,
dar dependența comportamentală
e mult mai greu de identificat,
deoarece nu e nicio substanță,
prin urmare e mult mai greu de înțeles.
Când vorbim despre dependență,
vorbim de fapt despre lupta
creierului nostru pentru control.
Dacă putem să evităm substanța
sau comportamentul
atunci când ne provoacă probleme,
înseamnă că n-avem probleme
cu dependența.
Dar când pierdem controlul
și aceasta ne afectează relațiile,
slujba, școala, respectul de sine
și chiar stabilitatea emoțională,
atunci se declanșează
cercul vicios al dependenței.
„Anomalii de microstructură”
ar trebui să ne atragă atenția.
Sunt sute de studii în desfășurare,
în care oamenii de știință încearcă
să găsească resurse care să ne ghideze.
Fiecare studiu este complex,
sunt urmărite zone minuscule din creier
și se urmăresc diferențele
dintre un creier sănătos
și unul dependent de tehnologie.
Asta e structura generală a unui creier.
În zona periferică este materia cenușie;
rolul ei este de a procesa
informațiile și emoțiile.
În interiorul creierului
se află materia albă;
este autostrada creierului -
ea înlesnește transmiterea
mesajelor în creier,
pentru a se asigura că ajung
în locul potrivit la momentul potrivit,
ca să putem acționa în virtutea lor.
Cercetările științifice asupra
dependenței de tehnologie
au arătat o pierdere de materie cenușie
în zonele importante ale creierului
și o densitate redusă a materiei albe
în interiorul creierului.
Mai îngrijorătoare sunt zonele
afectate din creier
care controlează mobilitatea,
percepția și motivația,
precum și cele care procesează emoțiile,
luarea deciziilor
și controlul impulsurilor.
În general, accesul 24/7 la tehnologie
ne face mai impulsivi,
deconectați, anxioși
și mai dezechilibrați
emoțional ca niciodată.
Știm că timpul petrecut de copii online
îi face mai izolați și deprimați.
Și cu cât petrec mai mult timp
vizualizând postări modificate
și retușate digital,
cu atât sunt mai complexați și deprimați.
V-ați putea pune întrebarea:
cât de deprimați pot fi copiii?
Ei bine, un studiu recent
care a cuprins 32 de spitale,
între 2008 și 2015,
a constatat că internările în spital
s-au dublat pentru copiii
cu vârsta între 5 și 17 ani,
pentru auto-vătămare, gânduri
de sinucidere și acțiuni de sinucidere.
Un alt studiu a arătat o creștere
a sinuciderilor de 200%
la fetele de 10 până la 14 ani
și de 50% la băieții de aceeași vârstă.
Cele mai multe dintre acestea
au avut legătură cu un incident online.
Pierderea legăturii umane,
prin comunicarea față în față,
contact vizual și atingere,
creează pentru copiii noștri un viitor
în care intimitatea emoțională,
compasiunea și empatia
sunt pe cale de dispariție.
Societatea noastră devine din ce în ce
mai atentă la numărul de like-uri primite
în locul conexiunii umane
pe care îl reprezintă acel like.
Vă amintiți aceste tomografii?
Nu pot să dorm gândindu-mă cum stricăm
fără voie creierul copiilor noștri,
crezând în mod eronat
că excesul de tehnologie e inofensiv.
Bineînțeles că nu-i putem ține pe copii
departe de tehnologie,
sau să îi dezavantajăm
într-o economie globală care le cere
să fie în pas cu tehnologia.
Dar sunt foarte conștientă
prin educația primită
de faptul că până și un telefon inteligent
poate afecta structura
creierului fiicei mele
și poate declanșa o dependență pe viață.
Lumea va evolua indiferent
că ne place sau nu,
mai ales tehnologia.
Și nu e niciun dubiu
că tehnologia a fost net pozitivă;
cu toate acestea, tot acest bine
vine și cu ceva rău.
Întrebarea pentru noi
nu este dacă putem găsi o cale
de a echilibra relația cu tehnologia,
ci cât de repede putem face asta
și cum arată o astfel de relație
sănătoasă și echilibrată.
Mi-am petrecut cariera
învățând, înțelegând și vorbind
de calitățile și defectele tehnologiei.
Bunica Drake m-a învățat despre mine,
dar cel mai important
m-a învățat că oferirea
de cunoștințe copiilor
și încrederea oferită împreună
cu aceste informații
înseamnă că vor face alegeri mai bune.
Putem să ieșim cu toții la lumină,
deoarece am dovada că chiar funcționează.
Împreună cu echipa mea,
am realizat un program
în care am făcut cunoscut
copiilor, părinților și profesorilor
un mod de utilizare sănătos
și echilibrat al tehnologiei.
Rezultatele?
Copiii fac alegeri mai bune
pentru ei și prietenii lor
atunci când li se oferă
informațiile și posibilitatea.
Acestea sunt niște date
de la o școală unde am lucrat,
dar nu se deosebește de celelalte
școli din SUA sau din lume,
unde aveau probleme serioase
cu incidente legate de tehnologie:
hărțuire online, postări deplasate,
plagiat și chiar sexting.
După cum arată graficul,
incidentele legate de tehnologie
au crescut de la 40% la 72%
într-o perioadă de cinci ani
de când aveau aceste probleme.
După introducerea programului nostru,
rezultatele au fost șocante și pentru noi.
Educarea copiilor despre cum
să devină buni cetățeni digitali,
în același timp oferind
părinților și profesorilor
instrumentele și resursele necesare
pentru a-i sprijini pe copii
în această transformare,
au redus incidentele globale
legate de tehnologie cu peste 50%.
Asta dovedește că dacă
avem încredere în copiii noștri
și vorbim cu ei
despre consecințele educaționale
și juridice cu care se vor confrunta
în fiecare aspect al vieții lor
de acum înainte,
le oferă o direcție bună
cu privire la alegerile
pe care le fac în lumea digitală.
Cred că toți copiii vor să facă
alegeri bune când au ocazia,
dar depinde de noi să-i educăm
cum să facă acest lucru
în această lume nouă,
că în această lume online
totul e public și permanent.
Acum că suntem conștienți cu toții
de această știință nouă,
cum putem rezolva împreună
problema dependenței de tehnologie?
Răspunsul este pur și simplu
conștientizare și educație.
Trăim vremuri minunate.
Și aici suntem un grup
extraordinar de oameni
care s-au reunit pentru a analiza idei
ce merită răspândite.
Tehnologia ne-a permis
să facem atât de mult bine,
dar nu fără consecințe.
Pitfall e un joc amuzant pentru un copil,
dar nu era mai mult decât
un băț ce alerga pe ecran
în patru culori.
(Râsete)
Jocurile, aplicațiile, programele de azi
sunt mult mai sofisticate,
iar programatorii foarte pricepuți
la punctele noastre sensibile.
Este absolut necesar să ne unim
și să abordăm această problemă
cu îndrăzneală, sinceritate și fără frică.
Avem cunoștințele necesare
să depășim acest lucru.
Copiii noștri se bazează pe noi
să le fim bunica Drake.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)