În 1958, Rachel Carson a primit o scrisoare în care scria că păsările cântătoare cădeau din senin de pe ramuri. Scriitoarea considera că moartea lor era cauzată de un pesticid numit DDT pe care deratizatorii l-au stropit pe o mlaștină din apropiere. Scrisoarea a fost un impuls pentru Carson să investigheze DDT-ul. Ea auzise de la cercetători și ecologiști care erau preocupați că utilizarea excesivă a pesticidului puneau în pericol peștii, păsările și chiar oamenii. Ea a început să facă cercetări folosind contactele din guvern din timpul când a lucrat în Biroul pentru activitățile de pescuit. Ea a întrebat: „ce a redus vocile primăverii?” În 1962, Carson și-a publicat opiniile în „Primăvara silențioasă”. Cartea sa a raportat abuzul de substanțe chimice și daunele lor asupra naturii și sănătății umane. „Primăvara silențioasă” a atras rapid atât aprecieri cât și dezaprobări, împreună cu atacuri personale aspre la adresa autoarei. Cum a reușit această biologă și scriitoare pașnică să declanșeze o astfel de polemică? Carson şi-a început cariera ca o absolventă sârguincioasă, echilibrând studiile sale în biologie la Universitatea John Hopkins cu lucrul cu jumătate de normă. Totuși, a trebuit să renunțe la studii înainte de finalizarea doctoratului pentru a-i susține financiar pe tatăl său bolnav și pe sora sa. Carson s-a angajat cu jumătate de normă la Biroul pentru activitățile de pescuit scriind despre biologia marină pentru un post de radio. Abilitatea ei de a scrie materiale ce puteau atrage atenția publicului i-a impresionat pe superiorii săi, iar în 1936 ea a devenit a doua femeie angajată la Birou cu normă întreagă. În 1941, ea a publicat prima din cele trei cărți despre ocean, îmbinând știința cu meditații lirice despre lumile subacvatice. Aceste explorări prindeau la un public larg. În „Primăvara silențioasă”, Carson şi-a îndreptat atenția spre modurile în care acțiunile umane amenințau echilibrul naturii. DDT-ul era inițial utilizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a proteja recoltele de insecte și soldații de bolile purtate de acestea. După război, acesta era stropit regulat pe zone mari pentru a combate insectele, deseori cu rezultate neprevăzute. O încercare de a elimina furnicile roșii din sudul Statelor Unite a nimicit flora și fauna aleator, dar nu a eliminat furnicile. În ciuda acestui fapt și a altor erori, Departamentul American al Agriculturii și companiile chimice au preamărit beneficiile DDT-ului. Nu exista o reglementare sau o atenționare publică despre daune. Însă Carson a demonstrat că abuzul de substanțe chimice a dus la dezvoltarea unor specii rezistente, ce încurajau crearea unor substanțe chimice și mai ucigătoare. Întrucât DDT-ul nu se dizolvă în apă, ea a afirmat că odată cu timpul se va acumula în mediul înconjurător, în corpurile insectelor, în țesuturile animalelor ce consumă aceste insecte și într-un final în oameni. Ea a sugerat că expunerea la DDT ar putea altera structura genelor, cu urmări necunoscute pentru generațiile viitoare. Răspunsul la „Primăvara silențioasă” a fost unul incendiar. Pentru mulți cartea era un apel către reglementarea substanțelor ce pot produce daune catastrofice. Alții au protestat faptul că Carson nu a menționat rolul DDT-ului în controlul amenințării insectelor asupra sănătății umane. Fostul Secretar al agriculturii Ezra Taft Benson a întrebat: „de ce o femeie nemăritată fără copii era preocupată de genetică?” şi a concediat-o pe Carson care „probabil e o comunistă”. Avocatul unui producător de pesticide s-a referit la Carson și susținătorii ei ca „influențe sinistre” ce voiau să le descrie afacerile drept „imorale”. De fapt, Carson s-a concentrat pe riscurile substanțelor chimice fiindcă nu erau înțelese larg, în timp ce meritele erau bine promovate. Ea a respins convingerea că oamenii ar trebui şi ar putea controla natura. În schimb, ea a provocat oamenii să cultive „maturitatea și stăpânirea, nu a naturii, ci a noastră”. Carson a murit de cancer în 1964, la doar doi ani după publicarea cărții „Primăvara silențioasă”. Lucrarea sa a impulsionat o generație de activiști de mediu. În 1969, sub presiunea ecologiștilor, Congresul a adoptat Legea Politicii Naționale de Mediu care cerea agențiilor federale să evalueze impactul acțiunilor lor asupra mediului. Pentru a pune în aplicare actul, președintele Richard Nixon a creat Agenția de Protecție a Mediului. Şi în 1972, APM a emis o interzicere parțială a DDT-ului. Mult timp după moartea sa, Rachel Carson a continuat să apere natura prin impactul persistent al scrierii sale.