În 1958, Rachel Carson
a primit o scrisoare
în care scria că păsările cântătoare
cădeau din senin de pe ramuri.
Scriitoarea considera că moartea lor
era cauzată de un pesticid numit DDT
pe care deratizatorii l-au stropit
pe o mlaștină din apropiere.
Scrisoarea a fost un impuls
pentru Carson să investigheze DDT-ul.
Ea auzise de la cercetători și ecologiști
care erau preocupați
că utilizarea excesivă a pesticidului
puneau în pericol peștii,
păsările și chiar oamenii.
Ea a început să facă cercetări
folosind contactele din guvern
din timpul când a lucrat
în Biroul pentru activitățile de pescuit.
Ea a întrebat:
„ce a redus vocile primăverii?”
În 1962, Carson și-a publicat
opiniile în „Primăvara silențioasă”.
Cartea sa a raportat
abuzul de substanțe chimice
și daunele lor asupra naturii
și sănătății umane.
„Primăvara silențioasă” a atras rapid
atât aprecieri cât și dezaprobări,
împreună cu atacuri personale
aspre la adresa autoarei.
Cum a reușit această biologă
și scriitoare pașnică
să declanșeze o astfel de polemică?
Carson şi-a început cariera
ca o absolventă sârguincioasă,
echilibrând studiile sale în biologie
la Universitatea John Hopkins
cu lucrul cu jumătate de normă.
Totuși, a trebuit să renunțe la studii
înainte de finalizarea doctoratului
pentru a-i susține financiar
pe tatăl său bolnav și pe sora sa.
Carson s-a angajat cu jumătate de normă
la Biroul pentru activitățile de pescuit
scriind despre biologia marină
pentru un post de radio.
Abilitatea ei de a scrie materiale
ce puteau atrage atenția publicului
i-a impresionat pe superiorii săi,
iar în 1936 ea a devenit a doua femeie
angajată la Birou cu normă întreagă.
În 1941, ea a publicat prima
din cele trei cărți despre ocean,
îmbinând știința cu meditații lirice
despre lumile subacvatice.
Aceste explorări prindeau
la un public larg.
În „Primăvara silențioasă”,
Carson şi-a îndreptat atenția
spre modurile în care acțiunile umane
amenințau echilibrul naturii.
DDT-ul era inițial utilizat în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial
pentru a proteja recoltele de insecte
și soldații de bolile purtate de acestea.
După război, acesta era stropit regulat
pe zone mari pentru a combate insectele,
deseori cu rezultate neprevăzute.
O încercare de a elimina furnicile roșii
din sudul Statelor Unite
a nimicit flora și fauna aleator,
dar nu a eliminat furnicile.
În ciuda acestui fapt și a altor erori,
Departamentul American al Agriculturii
și companiile chimice
au preamărit beneficiile DDT-ului.
Nu exista o reglementare
sau o atenționare publică despre daune.
Însă Carson a demonstrat
că abuzul de substanțe chimice
a dus la dezvoltarea
unor specii rezistente,
ce încurajau crearea
unor substanțe chimice și mai ucigătoare.
Întrucât DDT-ul nu se dizolvă în apă,
ea a afirmat că odată cu timpul
se va acumula în mediul înconjurător,
în corpurile insectelor, în țesuturile
animalelor ce consumă aceste insecte
și într-un final în oameni.
Ea a sugerat că expunerea la DDT
ar putea altera structura genelor,
cu urmări necunoscute
pentru generațiile viitoare.
Răspunsul la „Primăvara silențioasă”
a fost unul incendiar.
Pentru mulți cartea era un apel
către reglementarea substanțelor
ce pot produce daune catastrofice.
Alții au protestat faptul că Carson
nu a menționat rolul DDT-ului
în controlul amenințării insectelor
asupra sănătății umane.
Fostul Secretar al agriculturii
Ezra Taft Benson a întrebat:
„de ce o femeie nemăritată
fără copii era preocupată de genetică?”
şi a concediat-o pe Carson
care „probabil e o comunistă”.
Avocatul unui producător de pesticide
s-a referit la Carson și susținătorii ei
ca „influențe sinistre” ce voiau
să le descrie afacerile drept „imorale”.
De fapt, Carson s-a concentrat
pe riscurile substanțelor chimice
fiindcă nu erau înțelese larg,
în timp ce meritele erau bine promovate.
Ea a respins convingerea că oamenii
ar trebui şi ar putea controla natura.
În schimb, ea a provocat
oamenii să cultive
„maturitatea și stăpânirea,
nu a naturii, ci a noastră”.
Carson a murit de cancer în 1964,
la doar doi ani după publicarea
cărții „Primăvara silențioasă”.
Lucrarea sa a impulsionat
o generație de activiști de mediu.
În 1969, sub presiunea ecologiștilor,
Congresul a adoptat
Legea Politicii Naționale de Mediu
care cerea agențiilor federale să evalueze
impactul acțiunilor lor asupra mediului.
Pentru a pune în aplicare actul,
președintele Richard Nixon a creat
Agenția de Protecție a Mediului.
Şi în 1972, APM a emis
o interzicere parțială a DDT-ului.
Mult timp după moartea sa,
Rachel Carson a continuat să apere natura
prin impactul persistent al scrierii sale.