Sunt onorat să fiu aici şi să vorbesc despre acest subiect, care, cred eu, este foarte important. Am vorbit mult despre consecinţele teribile pe care plasticul le are asupra planetei şi asupra altor specii, dar plasticul îi afectează şi pe oameni, în special pe cei săraci. Şi atât în producerea plasticului, cât şi în folosirea şi depozitarea acestuia, oamenii care sunt cel mai puternic afectaţi sunt oamenii săraci. Oamenii au fost foarte supăraţi când a avut loc scurgerea de ţiţei provocată de BP din motive foarte întemeiate. Oamenii au spus: "Dumnezeule! E teribil, ăsta e ţiţei! E în apă! Va distruge vieţuitoarele de acolo. Oamenii vor fi afectaţi. E îngrozitor că ţiţeiul va afecta oamenii din zona golfului." Oamenii nu se gândesc la ce s-ar întâmpla dacă ţiţeiul ajunge la ţărm. Dar dacă ţiţeiul ar fi ajuns unde trebuia să ajungă? Nu numai că ar fi fost ars în motoare şi ar fi contribuit la încălzirea globală, dar există un loc numit "aleea cancerului" şi motivul pentru care se numeşte aşa este pentru că industria petrochimică ia acel ţiţei şi îl transformă în plastic şi, în acest proces, ucide oameni. Reduce durata de viaţă a oamenilor care trăiesc în zona golfului. Deci, ţiţeiul şi petrochimicele nu sunt o problemă doar când există o scurgere, constituie o problema şi când această scurgere nu există. Şi ceea ce nu apreciem adesea este preţul pe care oamenii săraci îl plătesc pentru ca noi să avem aceste produse substituibile. Celălalt lucru pe care adesea nu îl apreciem este că săracii nu suferă doar din cauza producţiei ca atare. Oamenii săraci suferă şi din cauza utilizării acestor produse. Cei care avem un anumit nivel al venitului, dispunem de posibilitatea de a alege. Vrei să munceşti din greu, să ai o slujbă şi să nu fii amărât şi falit pentru a putea alege, pentru a face alegeri economice. De fapt, avem posibilitatea de-a alege să nu folosim produse care conţin materiale plastice periculoase, otrăvitoare. Alţi oameni, care sunt săraci, nu au aceste opțiuni. Deci, oamenii care au venituri mici sunt cei care cumpără produsele ce conţin chimicale periculoase, produse pe care copiii lor le folosesc. Aceia sunt oamenii care ingerează cantităţi mari de plastic periculos prin folosirea acestuia. Şi oamenii spun: " Ei bine, ar trebui să cumpere alte produse." Problema e că atunci când eşti sărac nu ai aceste opţiuni. Adesea trebuie să cumperi cele mai ieftine produse. Cele mai ieftine produse sunt, adesea, cele mai periculoase. Şi ca şi cum n-ar fi deja destul de rău, dacă nu ar fi decât producţia de plastic care provoacă cancer în locuri ca "aleea cancerului" reducând durata de viaţă şi afectând copiii săraci în momentul utilizării, când vine vorba de aruncarea deşeurilor, din nou, oamenii săraci sunt cei care sunt sacrificați. De multe ori, credem că facem un lucru bun. Eşti în birou, îţi bei apa îmbuteliată, sau orice bei tu, şi îţi spui: "Hei, voi arunca sticla asta! Nu! Voi fi responsabil! O voi pune în coşul albastru." Te gândeşti: " Pun sticla în coşul albastru." Apoi te uiţi la colegul tău şi spui: "De ce, idiotule?! Ai pus sticla în coşul alb!" Şi o folosim ca poveste cu morală. Suntem atât de mândri de noi înșine. Poate că mă voi ierta. Tu nu, dar eu aşa simt. Oarecum, avem acest moment de bună-dispoziţie morală. Dar dacă am putea să urmărim călătoria acelei sticluţe, am fi şocaţi să descoperim că, mult prea des, acea sticlă va ajunge pe un vapor. Va traversa oceanul şi va genera cheltuieli. Şi va sfârşi într-o ţară în curs de dezvoltare , adesea în China. Cred că, în mintea noastră, ne imaginăm că cineva va lua acea sticluţă şi va spune: "Oh, sticluţo! Suntem atât de fericiţi să te vedem!" (Râsete) Ai deservit atât de bine! Apoi sticluţei i se face un mic masaj, i se dă o medalie. Şi i se spune: "Ce ai vrea să faci în continuare?" Sticluţa răspunde: "Chiar nu ştiu." Dar asta nu e ceea ce se întâmplă de fapt. Acea sticluţă sfârşeşte prin a fi arsă. Reciclarea plasticului în multe ţări în curs de dezvoltare înseamnă incinerarea acestuia, arderea plasticului, ceea ce eliberează chimicale extrem de toxice care, din nou, ucid oameni. Și astfel, oamenii săraci fac aceste produse în centre petrochimice precum ”aleea cancerului”; oamenii săraci folosesc aceste produse în mod excesiv; pe urmă există oamenii săraci, care chiar și la sfârșitul procesului de reciclare, se aleg cu viețile scurtate și sunt cu toții grav afectați de această dependență a noastră de a arunca tot. Acum spuneți în sinea voastră - știu că așa e - spuneți: ” Sigur că asta e teribil pentru săracii oameni. E îngrozitor, bieții oameni! Sper că cineva face ceva pentru a-i ajuta.” Dar ceea ce nu înțelegem este că -- să luăm exemplu Los Angeles. Am muncit foarte mult pentru a reduce poluarea de aici, din Los Angeles. Dar știți ceva? Pentru că toată producția ”murdară” se face în Asia acum, pentru că legile în domeniul mediului nu îi protejează pe oamenii din Asia, aproape toate progresele legate de calitatea aerului pe care le-am făcut aici, în California au fost anulate de aerul poluat venit din Asia. Deci, suntem cu toții loviți. Cu toții suntem afectați. Doar că primii loviți sunt săracii. Ei sunt afectați cel mai tare. Dar producția poluantă, arderea substanțelor toxice, lipsa normelor de mediu în Asia creează atât de mult aer poluat care traversează oceanul și anulează progresele de aici, din California. Ne-am întors la situația din 1970. Locuim pe o singură planetă și trebuie să fim capabili să găsim cauza acestor probleme. Cred că sursa acestei probleme este însăși ideea aruncării deșeurilor. Dacă înțelegi legătura dintre ceea ce facem, prin faptul că otrăvim și poluăm planeta și ceea ce le facem oamenilor săraci, ajungi la o revelație foarte tulburătoare, dar și foarte utilă: pentru a arunca la gunoi planeta, trebuie să arunci la gunoi oamenii. Dar dacă creezi o lume unde nu arunci la gunoi oamenii, nu poți arunca la gunoi planeta. Suntem într-o epocă în care ideea de justiție socială și cea de ecologie ne arată că la urma urmelor, aceste două idei reprezintă una singură. Și ideea este că nimic nu este inepuizabil. Nu avem resurse pe care să le risipim. Nu avem specii de aruncat la gunoi. Nu avem oameni de aruncat la gunoi. Nu avem o planetă pe care să ne permitem să o aruncăm la coș și nu avem copii de aruncat la gunoi - totul este important. Pe măsură ce ajungem cu toții la această idee de bază apar noi oportunități de acțiune. Bionica, care este o nouă știință, devine o foarte importantă idee de justiție socială. Pentru oamenii care de-abia învață despre asta, bionica înseamnă a respecta înțelepciunea tuturor speciilor. Apropo, democrația înseamnă să respecți înțelepciunea tuturor oamenilor - vom ajunge și la asta. Dar bionica înseamnă să respecți înțelepciunea tuturor speciilor. Se pare că suntem o specie destul de inteligentă. Suntem foarte mândri de acest cortex mare. Dar dacă vrem să fabricăm ceva solid, spunem: ”Știu! Voi crea o substanță dură. Știu, voi face rost de aparate de vidare și furnale și voi extrage materiale din pământ și voi încălzi lucrurile, voi răspândi otravă și voi polua, dar am creat acest obiect dur. Sunt atât de deștept!” Și te uiți în urma ta și vezi numai distrugere în jur. Dar știi ce? Ești atât de deștept, dar nu ești mai deștept ca o moluscă. Carapacea unei moluște este dură. Nu există aparate de vidare, nu există furnale, nu există otravă și nici poluare. Se pare că alte specii și-au dat seama demult cum să creeze multe din lucrurile de care avem nevoie prin procese biologice pe care natura știe cum să le utilizeze. Datorită bionicii oamenii de știință și-au dat în sfârșit seama că avem multe de învățat de la alte specii -- Nu mă refer să iei un șoarece și să îl înțepi cu diverse lucruri. Nu vreau să spun să abuzăm de speciile mici -- ci să spun că ar trebui să le respectăm, să respectăm ce au realizat. Asta se numește bionică și asta deschide ușa către dispariția deșeurilor din producție, a poluării rezultate din producție - către posibilitatea de a ne bucura de o calitate înaltă a vieții, un standard ridicat de viață fără a distruge planeta. Ideea de bionică, de respectare a înțelepciunii tuturor speciilor, combinată cu ideea de democrație și justiție socială, respectarea înțelepciunii și valorii tuturor oamenilor ne-ar duce la o societate diferită. Am avea un alt tip de economie. Am fi o societate verde, de care Dr. King ar fi mândru. Acesta ar trebui să fie țelul. Ca să ajungem acolo, trebuie mai întâi să recunoaștem că ideea de a arunca ceva la coș nu numai că afectează speciile despre care am vorbit, dar ne corupe chiar și societatea. Suntem foarte mândri că trăim aici, în California. Am votat și toți spuneau: ”Păi, asta nu se întâmplă în statul nostru! Nu știu ce fac celelalte state.” (Râsete) Atât de mândri. Da, și eu sunt mândru. Dar California, deși suntem lideri mondiali în unele ramuri ale ecologiei, din păcate, suntem lideri și la capitolul privare de libertate. California are una dintre cele mai ridicate rate de încarcerare dintre toate cele 50 de state. În prezent, ne confruntăm cu o provocare morală. Suntem entuziasmați să salvăm câteva obiecte de la groapa de gunoi, dar, uneori, nu suntem atât de înflăcărați să salvăm ființe vii, ființe umane. Și aș spune că trăim într-o țară care deține 5% din populația mondială, 25% din emisiile de gaze cu efect de seră, dar și 25% din persoanele încarcerate. Una din patru persoane din lume aflate în închisoare, este închisă chiar aici, în Statele Unite. Ceea ce corespunde cu ideea că noi credem în conceptul de-a arunca la gunoi. Cu toate astea, pentru o mișcare care trebuie să își mărească numărul adepților, să crească, să depășească zona noastră naturală de confort, unul dintre obstacolele pentru această mișcare și pentru aruncarea plasticului și schimbarea direcției economice e faptul că oamenii privesc această mișcare cu suspiciune. Și pun întrebarea: ”Cum pot fi acești oameni atât de înflăcărați?” O persoană săracă, cu venituri reduse, cineva din ”aleea cancerului”, cineva din Watts, cineva din Harlem, cineva dintr-o rezervație de indieni, și-ar putea spune, pe bună dreptate: ”Cum pot acești oameni să fie atât de pasionați în a se asigura că o sticlă de plastic primește o a doua șansă în viață, sau că o cutie din aluminiu primește o a doua șansă, și totuși, când copilul meu are probleme și ajunge la închisoare, el nu primește o a doua șansă?” Cum poate această mișcare să fie atât de înflăcărată când spune că nu dispunem de lucruri, de materiale de aruncat și cu toate acestea, există vieți și comunități pe care le putem arunca, precum ”aleea cancerului”? Acum primim o nouă șansă pentru a fi cu adevărat mândri de această mișcare. Când deschidem astfel de discuții primim o șansă suplimentară pentru a iniția alte acțiuni, pentru a deveni mai puțin exclusiviști și să ne maturizăm. Și putem, în sfârșit, să ieșim din această dilemă în care suntem. Majoritatea sunteți oameni buni, cu inimă bună. Când erați tineri, vă păsa de întreaga lume și la un moment dat, cineva ți-a spus că trebuie să alegi un domeniu, că trebuie să te concentrezi pe un lucru. Nu poți iubi întreaga lume - trebuie să te axezi pe copaci sau pe imigrație. Trebuie să te specializezi pe un domeniu. În mod fundamental, ți-au spus: ”Vei îmbrățișa un copac sau un copil? Alege! Vei îmbrățișa un copac sau un copil? Alege!” Când începi să lucrezi în domenii precum plasticul, îți dai seama că totul este interconectat și, din fericire, majoritatea dintre noi avem două brațe. Îi putem îmbrățișa pe amândoi! Vă mulțumesc. (Aplauze)