Sunt onorat să fiu aici
şi să vorbesc despre acest subiect,
care, cred eu, este foarte important.
Am vorbit mult despre
consecinţele teribile pe care plasticul le are
asupra planetei şi asupra altor specii,
dar plasticul îi afectează şi pe oameni,
în special pe cei săraci.
Şi atât în producerea plasticului,
cât şi în folosirea şi depozitarea acestuia,
oamenii care sunt cel mai puternic afectaţi
sunt oamenii săraci.
Oamenii au fost foarte supăraţi
când a avut loc scurgerea de ţiţei provocată de BP
din motive foarte întemeiate.
Oamenii au spus: "Dumnezeule!
E teribil, ăsta e ţiţei! E în apă!
Va distruge
vieţuitoarele de acolo.
Oamenii vor fi afectaţi.
E îngrozitor
că ţiţeiul va afecta oamenii din zona golfului."
Oamenii nu se gândesc la ce s-ar
întâmpla dacă ţiţeiul ajunge la ţărm.
Dar dacă ţiţeiul ar fi ajuns unde trebuia să ajungă?
Nu numai că ar fi fost ars în motoare
şi ar fi contribuit la încălzirea globală,
dar există un loc numit "aleea cancerului"
şi motivul pentru care se numeşte aşa
este pentru că industria petrochimică
ia acel ţiţei şi îl transformă în plastic
şi, în acest proces, ucide oameni.
Reduce durata de viaţă a oamenilor care trăiesc în zona golfului.
Deci, ţiţeiul şi petrochimicele nu sunt o problemă doar când există o scurgere,
constituie o problema şi când această scurgere nu există.
Şi ceea ce nu apreciem adesea
este preţul pe care oamenii săraci îl plătesc
pentru ca noi să avem aceste produse substituibile.
Celălalt lucru pe care adesea nu îl apreciem
este că săracii nu suferă doar din cauza producţiei ca atare.
Oamenii săraci suferă şi
din cauza utilizării acestor produse.
Cei care avem un anumit nivel al venitului,
dispunem de posibilitatea de a alege.
Vrei să munceşti din greu, să ai o slujbă
şi să nu fii amărât şi falit
pentru a putea alege, pentru a face alegeri economice.
De fapt, avem posibilitatea de-a alege
să nu folosim produse
care conţin materiale plastice periculoase, otrăvitoare.
Alţi oameni, care sunt săraci, nu au aceste opțiuni.
Deci, oamenii care au venituri mici sunt cei
care cumpără produsele
ce conţin chimicale periculoase, produse pe care copiii lor le folosesc.
Aceia sunt oamenii care
ingerează cantităţi mari
de plastic periculos prin folosirea acestuia.
Şi oamenii spun: " Ei bine, ar trebui să cumpere alte produse."
Problema e că atunci când eşti sărac nu ai aceste opţiuni.
Adesea trebuie să cumperi cele mai ieftine produse.
Cele mai ieftine produse sunt, adesea, cele mai periculoase.
Şi ca şi cum n-ar fi deja destul de rău,
dacă nu ar fi decât producţia de plastic
care provoacă cancer în locuri ca "aleea cancerului" reducând durata de viaţă
şi afectând copiii săraci în momentul utilizării,
când vine vorba de aruncarea deşeurilor,
din nou, oamenii săraci
sunt cei care sunt sacrificați.
De multe ori, credem că facem un lucru bun.
Eşti în birou,
îţi bei apa îmbuteliată, sau orice bei tu,
şi îţi spui: "Hei, voi arunca sticla asta!
Nu! Voi fi responsabil!
O voi pune în coşul albastru."
Te gândeşti: " Pun sticla în coşul albastru."
Apoi te uiţi la colegul tău şi spui:
"De ce, idiotule?!
Ai pus sticla în coşul alb!"
Şi o folosim ca poveste cu morală.
Suntem atât de mândri de noi înșine.
Poate că mă voi ierta.
Tu nu, dar eu aşa simt.
Oarecum, avem acest moment de bună-dispoziţie morală.
Dar dacă am putea să urmărim călătoria
acelei sticluţe,
am fi şocaţi să descoperim că, mult prea des,
acea sticlă va ajunge pe un vapor.
Va traversa oceanul şi
va genera cheltuieli.
Şi va sfârşi într-o ţară în curs de dezvoltare , adesea în China.
Cred că, în mintea noastră, ne imaginăm că cineva va lua acea sticluţă
şi va spune: "Oh, sticluţo!
Suntem atât de fericiţi să te vedem!"
(Râsete)
Ai deservit atât de bine!
Apoi sticluţei i se face un mic masaj,
i se dă o medalie.
Şi i se spune: "Ce ai vrea să faci în continuare?"
Sticluţa răspunde: "Chiar nu ştiu."
Dar asta nu e ceea ce se întâmplă de fapt.
Acea sticluţă
sfârşeşte prin a fi arsă.
Reciclarea plasticului în multe ţări în curs de dezvoltare
înseamnă incinerarea acestuia,
arderea plasticului,
ceea ce eliberează chimicale extrem de toxice
care, din nou, ucid oameni.
Și astfel, oamenii săraci
fac aceste produse
în centre petrochimice precum ”aleea cancerului”;
oamenii săraci folosesc aceste produse în mod excesiv;
pe urmă există oamenii săraci,
care chiar și la sfârșitul procesului de reciclare,
se aleg cu viețile scurtate și
sunt cu toții grav afectați
de această dependență a noastră
de a arunca tot.
Acum spuneți în sinea voastră - știu că așa e -
spuneți: ” Sigur că asta e teribil
pentru săracii oameni.
E îngrozitor,
bieții oameni!
Sper că cineva face ceva pentru a-i ajuta.”
Dar ceea ce nu înțelegem este că --
să luăm exemplu Los Angeles.
Am muncit foarte mult pentru a reduce poluarea
de aici, din Los Angeles.
Dar știți ceva?
Pentru că toată producția ”murdară” se face în Asia acum,
pentru că legile în domeniul mediului
nu îi protejează pe oamenii din Asia,
aproape toate progresele legate de
calitatea aerului
pe care le-am făcut aici, în California
au fost anulate de aerul poluat venit din Asia.
Deci, suntem cu toții loviți. Cu toții suntem afectați.
Doar că primii loviți sunt săracii. Ei sunt afectați cel mai tare.
Dar producția poluantă, arderea substanțelor toxice,
lipsa normelor de mediu în Asia
creează atât de mult aer poluat
care traversează oceanul și anulează progresele de aici, din California.
Ne-am întors la situația din 1970.
Locuim pe o singură planetă
și trebuie să fim capabili să găsim cauza acestor probleme.
Cred că sursa acestei probleme
este însăși ideea aruncării deșeurilor.
Dacă înțelegi legătura
dintre ceea ce facem,
prin faptul că otrăvim și poluăm planeta
și ceea ce le facem oamenilor săraci,
ajungi la o revelație foarte tulburătoare,
dar și foarte utilă:
pentru a arunca la gunoi planeta,
trebuie să arunci la gunoi oamenii.
Dar dacă creezi o lume unde nu arunci la gunoi oamenii,
nu poți arunca la gunoi planeta.
Suntem într-o epocă
în care ideea de justiție socială
și cea de ecologie
ne arată că
la urma urmelor, aceste două idei reprezintă una singură.
Și ideea este că nimic nu este inepuizabil.
Nu avem resurse pe care să le risipim.
Nu avem specii de aruncat la gunoi.
Nu avem oameni de aruncat la gunoi.
Nu avem o planetă pe care să ne permitem să o aruncăm la coș
și nu avem copii de aruncat la gunoi - totul este important.
Pe măsură ce ajungem cu toții la această idee de bază
apar noi oportunități de acțiune.
Bionica,
care este
o nouă știință,
devine o foarte importantă idee de justiție socială.
Pentru oamenii care de-abia învață despre asta,
bionica înseamnă
a respecta înțelepciunea tuturor speciilor.
Apropo, democrația
înseamnă să respecți înțelepciunea tuturor oamenilor - vom ajunge și la asta.
Dar bionica înseamnă să respecți înțelepciunea tuturor speciilor.
Se pare că suntem o specie destul de inteligentă.
Suntem foarte mândri de acest cortex mare.
Dar dacă vrem să fabricăm ceva solid,
spunem: ”Știu! Voi crea o substanță dură.
Știu, voi face rost de aparate de vidare și furnale
și voi extrage materiale din pământ
și voi încălzi lucrurile, voi răspândi otravă și voi polua,
dar am creat acest obiect dur.
Sunt atât de deștept!”
Și te uiți în urma ta și vezi numai distrugere în jur.
Dar știi ce? Ești atât de deștept,
dar nu ești mai deștept ca o moluscă.
Carapacea unei moluște este dură.
Nu există aparate de vidare, nu există furnale,
nu există otravă și nici poluare.
Se pare că alte specii
și-au dat seama demult
cum să creeze multe din lucrurile de care avem nevoie
prin procese biologice pe care natura știe cum să le utilizeze.
Datorită bionicii
oamenii de știință și-au dat în sfârșit seama
că avem multe de învățat de la alte specii --
Nu mă refer să iei un șoarece
și să îl înțepi cu diverse lucruri.
Nu vreau să spun să abuzăm de speciile mici --
ci să spun că ar trebui să le respectăm, să respectăm ce au realizat.
Asta se numește bionică
și asta deschide ușa
către dispariția deșeurilor din producție,
a poluării rezultate din producție -
către posibilitatea de a ne bucura
de o calitate înaltă a vieții, un standard ridicat de viață
fără a distruge planeta.
Ideea de bionică,
de respectare a înțelepciunii tuturor speciilor,
combinată cu ideea
de democrație și justiție socială,
respectarea înțelepciunii și valorii tuturor oamenilor
ne-ar duce la o societate diferită.
Am avea un alt tip de economie.
Am fi o societate verde,
de care Dr. King ar fi mândru.
Acesta ar trebui să fie țelul.
Ca să ajungem acolo, trebuie mai întâi să recunoaștem
că ideea de a arunca ceva la coș
nu numai că afectează
speciile despre care am vorbit,
dar ne corupe chiar și societatea.
Suntem foarte mândri că trăim aici, în California.
Am votat și toți spuneau:
”Păi, asta nu se întâmplă în statul nostru!
Nu știu ce fac celelalte state.”
(Râsete)
Atât de mândri.
Da, și eu sunt mândru.
Dar California,
deși suntem lideri mondiali în unele ramuri ale ecologiei,
din păcate, suntem lideri
și la capitolul privare de libertate.
California are una dintre cele mai ridicate rate de încarcerare
dintre toate cele 50 de state.
În prezent, ne confruntăm cu o provocare morală.
Suntem entuziasmați să salvăm
câteva obiecte de la groapa de gunoi,
dar, uneori, nu suntem atât de înflăcărați
să salvăm ființe vii, ființe umane.
Și aș spune că trăim într-o țară care deține
5% din populația mondială,
25% din emisiile de gaze cu efect de seră,
dar și 25% din persoanele încarcerate.
Una din patru persoane din lume aflate în închisoare,
este închisă chiar aici, în Statele Unite.
Ceea ce corespunde cu ideea
că noi credem în conceptul de-a arunca la gunoi.
Cu toate astea,
pentru o mișcare care
trebuie să își mărească numărul adepților,
să crească,
să depășească zona noastră naturală de confort,
unul dintre obstacolele pentru această mișcare și
pentru aruncarea plasticului și schimbarea direcției economice
e faptul că oamenii privesc această mișcare cu suspiciune.
Și pun întrebarea:
”Cum pot fi acești oameni atât de înflăcărați?”
O persoană săracă, cu venituri reduse, cineva din ”aleea cancerului”,
cineva din Watts,
cineva din Harlem, cineva dintr-o rezervație de indieni,
și-ar putea spune, pe bună dreptate:
”Cum pot acești oameni să fie atât de pasionați
în a se asigura
că o sticlă de plastic
primește o a doua șansă în viață,
sau că o cutie din aluminiu primește o a doua șansă,
și totuși, când copilul meu are probleme
și ajunge la închisoare,
el nu primește o a doua șansă?”
Cum poate această mișcare să fie atât de înflăcărată
când spune că nu dispunem de lucruri, de materiale de aruncat
și cu toate acestea,
există vieți și comunități pe care le putem arunca, precum ”aleea cancerului”?
Acum primim o nouă șansă
pentru a fi cu adevărat mândri de această mișcare.
Când deschidem astfel de discuții
primim o șansă suplimentară
pentru a iniția alte acțiuni,
pentru a deveni mai puțin exclusiviști și să ne maturizăm.
Și putem, în sfârșit, să ieșim din această dilemă în care suntem.
Majoritatea sunteți oameni buni, cu inimă bună.
Când erați tineri, vă păsa de întreaga lume
și la un moment dat,
cineva ți-a spus că trebuie să alegi un domeniu,
că trebuie să te concentrezi pe un lucru.
Nu poți iubi întreaga lume -
trebuie să te axezi pe copaci
sau pe imigrație.
Trebuie să te specializezi pe un domeniu.
În mod fundamental, ți-au spus:
”Vei îmbrățișa un copac
sau un copil? Alege!
Vei îmbrățișa un copac
sau un copil? Alege!”
Când începi să lucrezi în domenii precum plasticul,
îți dai seama că totul este interconectat
și, din fericire, majoritatea dintre noi avem două brațe.
Îi putem îmbrățișa pe amândoi!
Vă mulțumesc.
(Aplauze)