Vă prezint salutările

celei de-a 52-a cea mai liberă
națiune de pe Pământ.

Ca american, mă supără că țara mea
continuă să se scufunde

în topul anual publicat de Freedom House.

Sunt fiul unor imigranți.

Părinții mei s-au născut în China
în timpul războiului și revoluției,

au plecat în Taiwan, iar apoi în SUA,

ceea ce înseamnă că toată viața

am fost conștient cât de fragilă
este o libertate moștenită.

De aceea mi-am petrecut timpul predând, 
predicând și practicând democrația.

Nu mă mint singur.

Peste tot în lume

oamenii au dubii dacă democrația 
va reuși.

Autocrații și demagogii par încurajați,

chiar încrezuți.

Lumea liberă se simte fără lideri.

Dar eu încă sper.

Nu mă refer la optimism.

Optimismul e pentru spectatori.

Speranța implică acțiune.

Spune că te implici în proces.

Speranța democratică necesită credința

nu într-un om puternic
sau într-un salvator carismatic,

ci în noi toți,

și ne face să ne întrebăm:

cum putem deveni vrednici
de o așa credință?

Cred că suntem într-un moment
de trezire morală,

precum cea care are loc
când vechile credințe se prăbușesc.

În inima acestei treziri
e ceva ce eu numesc „religie civică”.

Și astăzi vreau să vă povestesc
ce e religia civică,

cum o practicăm

și de ce contează acum
mai mult decât oricând.

Voi începe cu ce înseamnă.

Definesc religia civică drept un sistem
de credințe comune și practici colective

prin care membrii unei comunități libere

aleg să trăiască ca cetățeni.

Când spun „cetățean” nu mă refer
la documente sau pașapoarte.

Mă refer la un concept etic
mult mai profund și cuprinzător

de a fi un contribuitor în comunitate, 
un membru din organism.

A vorbi de religia civică ca religie 
nu e doar o licență poetică.

Deoarece democrația

e una dintre activitățile umane 
cele mai pline de credință.

Democrația funcționează doar atunci

când suficienți oameni
cred că funcționează.

E în același timp un joc de noroc
și un miracol.

Legitimitatea ei nu vine din cadrul extern
al regulilor constituționale,

ci din munca internă a spiritului civic.

Religia civică, ca orice altă religie,

conține un crez sacru,
fapte sacre și ritualuri sacre.

Crezul meu include cuvinte ca
„protecție egală în fața legii”

și „noi, oamenii”.

Lista de fapte bune include
drepturi egale, votul femeilor,

mișcarea civilă pentru drepturi,

debarcarea Aliaților în Normandia,

căderea Zidului Berlinului.

Și am un nou ritual civic
despre care vă voi vorbi imediat.

De oriunde ai fi de pe Pământ,

poți găsi sau crea propriul set
de credințe, fapte și ritualuri.

Practicarea religiei civice nu e
despre venerarea statului

sau despre obediența 
față de partidul de la guvernare.

E despre angajamentul față de alții

și despre idealurile noastre comune.

Sfințenia religiei civice nu e
despre divinitate sau supranatural.

E despre un grup de oameni diferiți

ce reprezintă similaritatea noastră,

gruparea noastră.

Poate că acum te îngrijorezi puțin

că încerc să te bag într-un cult.

Relaxează-te, nu încerc asta.

Nu e nevoie să te conving.

Ca om, ești mereu în căutarea unui cult,

dornic de experiențe religioase.

Suntem făcuți să căutăm explicații cosmice

față de credințe sfinte care ne unesc 
într-un scop transcendent.

Oamenii creează religii 
deoarece oamenii creează grupuri.

Singura alegere pe care o avem
e să folosim asta pentru a face bine.

Dacă ești o persoană evlavioasă,
știi asta.

Dacă nu ești,

dacă nu mergi să te închini

sau nu ai făcut-o niciodată,

atunci probabil vei spune
că yoga e religia ta,

sau Liga Engleză de fotbal

sau tricotajul, sau programarea,
sau TED Talks.

Indiferent dacă crezi într-un Dumnezeu 
sau în absența Lui,

religia civică nu îți cere 
să renunți la credințele tale.

Îți cere doar să fii un cetățean.

Și asta mă duce la următoarea temă:

cum putem să practicăm 
religia civică în mod productiv.

Lăsați-mă să vă povestesc 
despre noul ritual civic.

Se numește „Sâmbăta Civică”

și urmează modelul
unei adunări religioase.

Cântăm împreună,

ne întoarcem către străinii de lângă noi
ca să discutăm o problemă comună,

ascultăm poezie și scriptură,

există o predică ce leagă aceste texte

de alegerile etice 
și controversele vremurilor noastre.

Dar cântecul, scriptura și predica

nu sunt de la biserică,
sinagogă sau moschee.

Sunt de natură civică,

cu originea în idealurile noastre comune

și o istorie comună de revendicare 
și contestare a acestor idealuri.

Ulterior, formăm grupuri,
organizăm mitinguri, votăm,

intrăm în noi cluburi, creăm prietenii.

Eu și colegii mei 
am început să organizăm Sâmbăta Civică

în Seattle, în 2016.

De atunci, s-a răspândit
de-a lungul continentului.

Uneori cu sute de participanți,
alteori cu zeci.

Au loc în librării, centre comunitare,

spații comune de lucru,

sub corturi festive
sau în interiorul marilor săli.

Nu este nimic high-tech
despre această tehnologie socială.

Se adresează dorințe umane
de interacțiune personală.

Atrage tineri și bătrâni,
stânga și dreapta,

săraci și bogați, 
credincioși și necredincioși

din toate rasele.

Atunci când vii la Sâmbăta Civică 
și ești invitat să dezbați o temă

precum: „Pentru ce ești responsabil?”

sau „Ce ești dispus să riști sau să dai
pentru comunitatea ta?"

Atunci când se întâmplă, ceva se mișcă.

Tu ești mișcat.

Începi să îți spui povestea.

Începem să ne vedem unii pe alții.

Realizezi că lipsa de adăpost,
violența armelor, gentrificarea,

traficul teribil, neîncrederea 
față de străini, știrile false,

aceste lucruri nu sunt problemele altora,

sunt cristalizarea
propriilor obiceiuri și lacune.

Societatea devine așa cum te comporți.

Nu am fost niciodată puși să reflectăm 
asupra rolului de cetățean.

Mulți nu suntem niciodată invitați
să facem mai mult sau să fim mai mult,

și mulți nu avem idee 
cât de mult ne dorim această invitație.

Încă de când am creat seminarul civic

am început să învățăm oamenii de peste tot
să conducă adunările Sâmbetei Civice

pe cont propriu, în propriile orașe.

În comunitatea din Athens, Tennessee,

un lider curajos numit Whitney Kimball Coe

a ținut seminarul 
într-un magazin de artă și cofraj

împreună cu un cor tânăr
și multe steaguri mici.

Un tânăr activist numit Berto Aguayo

ține Sâmbăta Civică la colțul străzii

în cartierul Back of the Yards
din Chicago.

Berto a fost implicat în găști.

Acum el menține pacea

și organizează campanii politice.

În Honolulu, Rafael Bergstrom,

un fost jucător de baseball profesionist,
acum fotograf și ecologist

își conduce adunarea sub bannerul
„Civismul e sexy".

Chiar este.

(Râsete)

Uneori sunt întrebat, 
chiar de către participați:

„Nu este periculos 
să folosești limbaj religios?

Nu va face asta politica
și mai dogmatică și ipocrită?”

Viziunea asta asumă că toate religiile 
au o fundație fanatică.

Nu este așa.

Religia este un discernământ moral,

o îmbrățișare a îndoielii,

un angajament de detașare față de sine 
și de a-i servi pe alții,

o provocare de a repara lumea.

În acest sens, politica poate semăna
un pic mai mult cu o religie,

nu mai puțin.

Prin urmare, subiectul meu final de azi:

de ce religia civică contează acum.

Vreau să vă ofer două motive.

Unul este să contracareze 
cultura hiperindividualismului.

Fiecare mesaj pe care îl primim
de la ecranele și instrumentele

piețelor moderne

e că fiecare e pe cont propriu,

un agent liber,

liber să ne gestionăm propriul brand,

liber să trăim sub poduri,

liber să avem joburi secundare,

liberi să murim singuri fără asigurare.

Liberalismul economic ne spune
că nu avem obligații față de nimeni,

dar apoi ne subjugă

sub iluzia îngrozitoare
a consumerismului și a anxietății.

(Audiența) Da!

Milioane dintre noi deja sunt contra.

Acum realizăm

că liber în toate nu este același lucru
cu liber de la toate.

(Aplauze)

Ce ne face cu adevărat liberi
e să fim legați de alții

în ajutor mutual și obligații,

ca să realizăm cel mai bun lucru posibil
în cartierele și orașele noastre,

ca și cum credințele au fost îmbrățișate,

deoarece ele sunt,

ca și cum nu ne-am putea separa
unul de altul,

deoarece, în final, nu putem.

Legându-ne în acest mod,
de fapt ne eliberăm.

Ne arată că suntem egali în demnitate.

Ne aduce aminte că drepturile
vin cu responsabilități.

De fapt, ne amintește

că drepturile înțelese corect 
sunt responsabilități.

Al doilea motiv pentru care religia
civică contează acum

e că oferă cea mai sănătoasă
poveste despre noi și ei.

Astăzi vorbim despre identitate politică
ca și când ar fi ceva nou,

dar nu este.

Toate politicile sunt identitate politică,

o luptă nesfârșită
ca să definim ceea ce suntem.

În locul miturilor nocive
de sânge și pământ

ce etichetează pe unii ca străini eterni,

religia civică oferă oricui
o cale către apartenență

bazată doar pe credința universală 
a contribuției, a participării,

a incluziunii.

În religia civică, „noi"
suntem cei care dorim să servim,

să fim voluntari, să votăm, să ascultăm,

să învățăm, să empatizăm,
să dezbatem mai bine,

să transmitem puterea decât să o păstrăm.

„Ei” sunt cei care nu fac asta.

Este posibil să îi judecați aprig,

dar nu este necesar,

deoarece oricând, unul din ei,
poate deveni unul dintre noi,

alegând să trăiască ca un cetățean.

Așa că să le urăm bun venit.

Whitney, Berto și Rafael 
sunt niște gazde grozave.

Fiecare are o metodă locală, distinctivă,

de a face credință în democrație 
importantă pentru ceilalți.

Argoul lor poate fi appalachian,
sudic sau Hawaiian.

Mesajul lor este același:

iubire civică, spirit civic,
responsabilitate civică.

Poți crede că toată această religie civică

e doar pentru acei americani zeloși
de a doua generație ca mine.

De fapt e pentru oricine, oriunde,

care vrea să întărească
legăturile încrederii,

afecțiunea și colaborarea

necesare pentru a ne conduce în libertate.

Poate că Sâmbăta Civică nu e pentru tine.

E în regulă.

Găsește-ți propriile căi ca să hrănești
obiceiurile civice din inima ta.

Multe forme de prețuire a comunității
civice prosperă acum,

în aceste timpuri ale deșteptării.

Grupuri ca Organizarea
Comunității din Japonia

care folosește ritualuri creative 
de a spune povești

pentru a promova egalitatea femeilor.

În Islanda, confirmarea civilă,

unde tinerii sunt conduși de către seniori

ca să învețe istoria
și tradiția civică a societății lor,

culminând cu ritualul de absolvire

asemănător cu confirmarea bisericii.

Cercurile Ben Franklin din Statele Unite,

unde prietenii se întâlnesc lunar

ca să discute și să reflecte 
asupra virtuții codificate de Franklin

în autobiografia sa,

ca justiția, recunoștință și iertarea.

Știu că religia civică nu e suficientă

ca să remediem inechitățile radicale
ale vremurilor noastre.

Ne trebuie putere pentru asta.

Dar puterea fără caracter
e un tratament mai rău decât boala.

Religia civică singură
nu poate să repare instituții corupte,

dar reformele instituționale
fără noi norme nu vor dura.

Cultura e originea legii.

Spiritul e originea politicii.

Sufletul e originea statului.

Nu putem decontamina politica
doar curățând în aval.

Trebuie să mergem la sursă.

Sursa e valorile noastre,

Și pe tema valorilor,
sfatul meu e simplu: să ai câteva.

(Râsete)

(Aplauze)

Asigură-te că valorile tale
sunt prosociale.

Pune-le în practică,

și fă asta în compania altora,

folosind crezul, faptele bune
și ritualurile plăcute

ce vă vor face pe toți să vă întoarceți.

Aceia dintre voi care cred în democrație
și cred că e posibil,

avem sarcina grea să dovedim asta.

Dar țineți minte, nu e o povară

să fim într-o comunitate
unde ești văzut ca un om complet,

unde ai un cuvânt de spus
asupra lucrurilor ce te afectează,

unde nu trebuie
să fii conectat ca să fii respectat.

Asta e o binecuvântare,

și e disponibilă tuturor celor care cred.

Vă mulțumnesc!

(Aplauze)