Sunteți un grup de oameni cu adevărat fascinant... pentru un psiholog. (Râsete) În ultimele zile, am avut ocazia să trag cu urechea la unele din conversațiile voastre și să văd felul în care interacționați. Cred că deja pot spune că există 47 de persoane în public care în acest moment prezintă simptome psihologice despre care aș vrea să vă vorbesc azi. (Râsete) Mă gândeam că ați vrea să știți despre cine vorbesc. (Râsete) Dar în loc să vă arăt cu degetul, ceea ce ar fi nejustificat și indiscret, m-am gândit să vă vorbesc despre câteva fapte și povești în care v-ați putea regăsi. Lucrez într-un domeniu de cercetare numit psihologia personalității, parte integrantă a științei personalității ce acoperă un întreg spectru tematic, de la neuroni la terapie narativă. Ceea ce încercăm să facem, în felul nostru, e să înțelegem cum fiecare dintre noi -- fiecare dintre voi --- e, din anumite puncte de vedere, la fel ca toţi oamenii, la fel ca anumiți oameni și ca nimeni altcineva. Acum, probabil că deja vă spuneţi „Nu sunt fascinant. Sunt pe locul 46 în topul plicticoșilor din Emisfera de Vest. Sau poate vă spuneţi: „Sunt fantastic, chiar dacă cei mai mulţi mă consideră un mare prostănac." (Râsete) Eticheta de plicticos și prostănac inerent pe care v-o aplicați singuri e ceea ce, pe mine, ca psiholog, mă fascinează la voi. Să vă explic de ce. Una dintre cele mai importante abordări în știința personalităţii, psihologia trăsăturilor de caracter, vă clasifică pe baza a cinci dimensiuni distribuite normal şi care descriu aspecte universal valabile de diferențiere a oamenilor. Formează acronimul DCEAN „D” vine de la „deschidere faţă de nou”, în opoziţie cu cei ce sunt mai închişi. „C” vine de la „conştiinciozitate”, în contrast cu cei ce au o abordare mai apatică a vieţii. „E” - „extraversiune”, în contrast cu oamenii mai introvertiţi. „A” - „agreabil”, în contrast cu cei incontestabil dezagreabili. „N” - „nevrotic”, în contrast cu indivizii mai stabili emoțional. Toate aceste trăsături influenţează starea noastră de bine, modul în care ne decurge viaţa. Ştim, de exemplu, că deschiderea şi conştiinciozitatea prevestesc succesul în viaţă, dar oamenii deschişi obţin succesul dacă sunt îndrăzneţi şi, câteodată, ciudaţi. Oamenii conştiincioşi obţin succesul respectând termenele limită, perseverând şi fiind pasionaţi. Extraversiunea şi agreabilitatea conduc amândouă la buna colaborare cu oamenii. Pe extrovertiţi, de exemplu, îi consider fascinanţi. Uneori le spun studenților mei câte un lucru elementar care ar putea fi revelator în privinţa personalităţii lor: Le spun că e practic imposibil ca adulții să-şi lingă cotul. (Râsete) Ştiaţi asta? Deja, unii dintre voi au încercat să-şi lingă cotul. Dar extrovertiţii dintre voi sunt probabil cei care nu numai că au încercat, dar chiar au reuşit să lingă cotul vecinului de scaun. (Râsete) Aceştia sunt extrovertiţii. Am să vă spun mai multe despre extraversiune pentru că e importantă şi fascinantă şi ne ajută să înţelegem ceea ce eu numesc cele trei naturi ale noastre. Mai întâi natura noastră biogenică - neurofiziologia noastră. Apoi cea sociogenică, sau a cea de-a doua natură, legată de aspectele sociale şi culturale ale vieţilor noastre. A treia natură e cea care vă face să fiţi voi - idiosincrasia - ceea ce eu numesc natura voastră „idiogenică”. Să vă explic. Una din caracteristicile extrovertiţilor e nevoia de stimulare. Stimularea poate fi obţinută prin găsirea lucrurilor interesante: zgomote puternice, petreceri şi evenimente sociale aici, la TED -- veți vedea extrovertiţii formând un nucleu magnetic. Se adună toţi laolaltă. V-am văzut. Introvertiţii stau mai degrabă în spaţiile liniştite de la etajul doi, unde pot reduce stimularea - şi pot fi percepuţi în mod eronat ca fiind antisociali, dar nu sunteţi neapărat antisociali. Ar putea însemna doar că vă descurcaţi mai bine când puteţi reduce nivelul stimulării. Uneori e o stimulare internă, din corpul vostru. Cofeina, de exemplu, e mult mai utilă extrovertiţilor decât introvertiţilor. Când extrovertiţii vin la birou la nouă dimineaţa şi spun: „Chiar am nevoie de o ceaşcă de cafea”, ei nu glumesc -- chiar au nevoie. Introvertiţii nu procedează așa, mai ales dacă sarcinile în care sunt implicați - chiar și cu puţină cafea băută - dacă acele sarcini sunt urgente şi multe, introvertiţii ar putea da impresia că nu țin pasul cu volumul de muncă. Dar e o impresie falsă. Astea sunt consecinţele cu adevărat fascinante: nu suntem mereu ceea ce părem a fi şi astfel ajung la următorul punct. Aş spune, înainte să ajung la asta, ceva despre raportul sexual, deşi s-ar putea să nu am timp. Dacă vreţi, să vă spun - da, vreţi? Bine. (Râsete) S-au făcut studii privind frecvenţa cu care oamenii se unesc în actul conjugal, pe categorii: bărbaţi, femei, introvertiţi, extrovertiţi. Ce credeţi? De câte ori pe minut - mă scuzați, ăla era studiul despre şobolani - (Râsete) De câte ori pe lună o fac bărbaţii introvertiţi? 3,0. Bărbaţii extrovertiţi? Mai mult sau mai puţin? Da, mai mult. 5,5 - aproape de două ori mai mult. Femeile introvertite: 3,1. Femeile extrovertite? Sincer, ca bărbat introvertit, vă voi explica mai târziu - sunt eroice. 7,5. Ele nu doar că rezolvă toţi bărbaţii extrovertiţi, dar iau şi câţiva introvertiţi. (Râsete) (Aplauze) Comunicăm diferit, extrovertiţii şi introvertiţii. Când relaţionează, extrovertiţii își doresc un raport social punctat de o apropiere strânsă. Preferă să stea aproape ca să comunice confortabil. Le place să mențină contactul vizual sau schimburile de priviri. Unele studii au arătat că folosesc mai multe diminutive când întâlnesc pe cineva. Dacă un extrovertit întâlneşte un Ion, se transformă repede în „Ionică” şi apoi „Nelu”, iar apoi în „Neluţule dragă”. (Râsete) Pentru introvertiţi însă, va rămâne Ion până ce va primi acordul de a se apropia din partea interlocutorului. Vorbim diferit. Extrovertiţii preferă exprimarea răspicată, concretă, simplă. Introvertiţii preferă - trebuie să vă spun iar că sunt cel mai extrem introvertit pe care vi-l puteţi imagina - noi vorbim diferit. Preferăm propoziţii cu un context complex, contingente, cu dublu înțeles - (Râsete) Mai mult sau mai puţin. (Râsete) Ca să spun așa. (Râsete) Fără a fi prea clari - cam aşa. Când vorbim, una spunem și alta înțelegem. Am avut un contract de consultanţă cu un coleg care e cât se poate de diferit de mine. În primul rând: se numeşte Tom. Eu, nu. (Râsete) Doi: are 2 metri. Tind să cred că nu e și cazul meu. (Râsete) Şi trei: el e extrovertitul tipic. Eu sunt profund introvertit. Mă suprasolicit, nu pot nici să beau o ceaşcă de cafea după ora trei după-amiază și să mă aștept să adorm seara. La acest proiect ni s-a alăturat un tip numit Michael. Iar Michael aproape că a dus proiectul într-un punct mort. Așa că persoana care-l sprijinea ne-a întrebat pe Tom și pe mine: Ce ne facem cu Michael? Am să vă spun de îndată ce a răspuns Tom. A vorbit în clasicul stil extrovertit. Iată ce au reținut urechile extrovertite din spusele mele care reflectau binișor realitatea. Am spus: „Michael are uneori tendința de a se comporta într-un fel în care poate fi perceput de unii din noi ca fiind probabil mai autoritar decât s-ar cuveni.” (Râsete) Tom își dă ochii peste cap și spuse: „Brian, e exact ceea ce am spus: e un măgar!” (Râsete) (Aplauze) Fiind un introvertit, aș putea face o aluzie subtilă la anumite calități măgărești din comportamentul acestui om, dar nu am să arunc apelativul care începe cu „m”. (Râsete) Dar extrovertitul spune: „Dacă merge ca unul, dacă vorbește ca unul, așa am să-i și spun". Una spunem, alta înțelegem. Acum vă întreb: merită să acordăm atenție acestui lucru? Desigur. E important să fim conștienți de asta. Doar asta suntem noi? Doar un mănunchi de trăsături? Nu. Amintiți-vă, sunteți la fel ca alte persoane și ca nimeni altcineva. Și cum rămâne cu propria specificitate? Ca Elizabeth sau George, ați putea avea în comun extroversiunea sau nevrotismul. Există oare niște trăsături distinctive elisabetiene în comportamentul vostru sau trăsături individuale giorgiene care să ne facă să înțelegem că sunteți mai mult decât un mănunchi de trăsături? Care să ne facă să vă iubim? Nu numai pentru că sunteți un anumit gen de persoană. Nu mă simt bine punând toată lumea în aceeași oală. Nici nu mi se pare corect pentru oală. Deci, ce anume ne face diferiți? Acțiunile în care ne angrenăm pe parcursul vieții: proiectele personale. Aveți un proiect personal chiar acum și poate că nimeni din sală nu știe asta. Are legătură cu copilul tău -- ați fost la spital de trei ori și încă nu au găsit cauza problemei. Sau ar putea fi mama ta. Și te comporți altfel decât de obicei. Acestea sunt trăsături libere. Ești o persoană foarte agreabilă, dar ai un comportament dezagreabil pentru a elimina bariere puse de amorțeala administrativă la spital, pentru a obține ceva pentru mama ta sau pentru copilul tău. Ce sunt aceste trăsături libere? Ele apar când intrăm într-un rol anume pentru a avansa un proiect valoros în viața noastră. Aceste trăsături contează cu adevărat. Nu întreba oamenii ce fel de persoană ești, ci care sunt proiectele lor de suflet. Așa activăm aceste trăsături. Sunt un introvertit, dar am un proiect de suflet: predatul. Sunt profesor universitar. Și-mi ador studenții și domeniul de activitate. Aștept cu nerăbdare să le spun ce e nou, captivant, ce aștept cu nerăbdare să le spun. Mă comport ca un extrovertit, pentru că la 8 dimineața studenții au nevoie de un pic de umor, un pic de implicare pentru a depăși zile intense de studiu. Dar trebuie să fim foarte prudenți când ne comportăm în mod diferit pe o perioadă prea lungă. Uneori am putea descoperi că nu avem grijă de noi înșine. De exemplu, după o perioadă pseudo-extrovertită, am nevoie să mă reîncarc undeva, de unul singur. Așa cum Susan Cain a spus în cartea sa, Liniște, într-un capitol ilustrând ciudatul profesor canadian care preda la acea vreme la Harvard, Uneori mă duc la toaleta bărbaților pentru a scăpa de supliciile extrovertiților (Râsete) Îmi amintesc o zi anume, mă retrăsesem într-o cabină de toaletă ca să evit hiperstimularea. Un extrovertit vine lângă mine, nu în cabina mea, ci în cabina vecină și aud diferite zgomote evacuatoare pe care noi le detestăm, chiar și pe cele proprii. de asta tragem apa în timpul și după ce terminăm. (Râsete) Și apoi am auzit o voce gravă spunând: Heeei, sunteți dvs., Prof. Little? (Râsete) Dacă există ceva care să constipe un introvertit 6 luni, e pălăvrăgeala de pe WC. (Râsete) Acolo mă îndrept acum. Nu mă urmați. Mulțumesc.