[Cetățeni ai lumii] [Ne aflăm într-o criză globală fără precedent] [Vă rugăm să ascultați mesajul...] [Secretarului General al ONU, António Guterres] Criza climatică e criza decisivă a timpurilor noastre. Suntem într-o cursă contra cronometru pe care o pierdem. Există un val de nervozitate în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza inacțiunii globale. Avem nevoie de mai multă ambiție de la toți: guverne, orașe, afaceri, investitori și oameni de pretutindeni. Așa că mă bucur că lansați TED Countdown. Influența și ideile voastre pot ajuta la accelerarea creării unei lumi fără emisii până în 2050. E singurul mod de a evita cele mai negative efecte ale încălzirii globale. Avem instrumentele, știința și resursele. Haideți să intrăm în această cursă folosindu-ne voința și energia politică. Să facem mai puțin de atât ar fi o trădare a umanității și a generațiilor viitoare. Vă mulțumesc! Și acum, să-i întâmpinăm cu căldură pe unul dintre arhitecții Acordului Climatic de la Paris, Christiana Figueres și pe directorul TED, Chris Anderson. (Aplauze) Chris Anderson: Bine ați venit! În următoarea oră va avea loc ceva remarcabil. Cea mai mare provocare globală, ce arată cam așa... e pe cale să fie confruntată de cele mai incredibile minți și curajoase inimi din lume, adică de voi, publicul extraordinar pe care îl avem aici în New York și în întreaga lume. Christiana, avem o audiență mare în această dimineață. Christiana Figueres: Cu siguranță. E un lucru bun că suntem cu toții împreună aici deoarece această inițiativă pe care urmează să o lansăm are nevoie de participarea fiecăruia dintre noi. Și aceasta e: Countdown [n.t. Numărătoare inversă] CA: Countdown e o inițiativă globală de a elimina emisiile cu efect de seră, ce caută soluții îndrăznețe în cinci mari domenii. Imaginați-vă ce am putea realiza dacă mai multe grupuri ar ieși din turnul lor de fildeș și ar acționa împreună. Începând de astăzi puteți accesa countdown.ted.com și să vă înscrieți în această inițiativă. La începutul anului 2020 vă vom împărtăși moduri în care vă puteți conecta cu ceilalți din compania, orașul sau școala voastră pentru a vă implica în această problemă. Totul conduce spre o întrunire globală ce va avea loc pe 10.10.2020. Fiecare e invitat să participe. CF: Și din acest motiv, deși am participat în multe inițiative de-a lungul anilor, sunt foarte entuziasmată de prezenta inițiativă. Deoarece Countdown e o invitație pentru fiecare, toată lumea, să ajute la salvarea planetei noastre și la crearea unui viitor extraordinar. Politicieni și cetățeni, directori și clienți, angajați, investitori, bătrâni și tineri, din nord sau sud. CA: (Râde) Văd ce ai făcut aici. (Râsete) Dar țelul nostru nu e să intrăm în arenă cu ceva nou și competitiv având în vedere inițiativele grozave deja existente. Nu. E să identificăm cele mai bune soluții la care lucrăm deja, să le combinăm, să le amplificăm și apoi să le activăm prin colaborarea acestor grupuri diferite. CF: Și dacă asta se va întâmpla, credem că putem rezolva criza climatică. Asta vrem să facilităm. Dar acum, Chris, o întrebare: De ce sunteți tu și TED interesați în participarea și activarea agendei climatice, când eu credeam că vreți doar să răspândiți idei? CA: Da, într-adevăr, aceasta a fost misiunea noastră în ultimii 15 ani, Idei ce Merită Împărtășite. Dar vara trecută, am ajuns la concluzia că urgența unor probleme, în special cea climatică, cerea să facem mai mult decât să răspândim idei, și să încercăm să le activăm. Suntem un non-profit relativ mic, ce nu poate face mare lucru dacă nu reușim să cooptăm noi membri în echipă. Dar lucrul extraordinar e că acest lucru deja s-a întâmplat. Toți cărora le-am vorbit despre acest proiect au fost bucuroși să participe. Și un moment cheie a fost când tu ni te-ai alăturat, Christiana. Ai fost un personaj-cheie în Acordul de la Paris. Și lumea a fost uimită de consensul realizat acolo. Care a fost cheia creării acelei înțelegeri? CF: E să provoci și să schimbi presupunerile oamenilor despre ce e posibil dacă ne propunem un obiectiv comun și lucrăm la atingerea acelui scop împreună. Mantra nostră era atunci, și continuă să fie: „Imposibilul nu e un fapt, e o atitudine.” De fapt, e doar o atitudine, și aceasta poate fi schimbată. CA: Ar trebui să reținem această mantra în următoarele luni, deoarece consensul științific se înrăutățește. Pentru un scurt raport din linia întâi, urmează directorul a mii de oameni de știință ce formează IPCC, dr. Howsung Lee. (Video) Huesung Lee: Am publicat recent trei rapoarte speciale care arătau distrugerile și riscurile trecute și viitoare ale schimbărilor climatice. Arătau de asemenea că stabilizarea climatică presupune o reducere drastică a emisiilor gazelor cu efect de seră pe termen scurt. Societatea va trebui să treacă prin schimbări majore pentru a realiza asta. Chiar limitarea la o creștere de 1,5 grade Celsius va avea ca efect fenomene meteo extreme, niveluri ridicate ale oceanelor, secete în anumite regiuni și va amenința securitatea alimentară și biodiversitatea. O temperatură mai ridicată va cauza mai multe efecte negative, amenințând viața și stilul de viață a milioane de oameni din întreaga lume. CA: Suntem norocoși să avem alături un alt om de știință de primă mână, Johan Rockström. El a fost responsabil de crearea proiectului Planetary Boundaries. Johan, cât de gravă e situația în care ne aflăm? (Video) Johan Rockström: Săptămâna trecută am publicat în „Nature” actualizarea după 10 ani a riscului de a depăși punctele critice, punctele critice ireversibile. Cunoaștem 15 astfel de puncte, inclusiv Groenlanda și stratul arctic de gheață și permafrostul din tundra siberiană, de exemplu, iar astăzi avem dovezi observaționale, adică dovezi empirice, că nouă din 15 s-au activat și se modifică. Nu au depășit limita critică încă, pot fi reversibile, dar ne avertizează că e timpul să acționăm cu adevărat, pentru că odată depășite, de exemplu, dacă depășim limita critică a pădurilor amazoniene, riscăm să pierdem bătălia, deoarece planeta se va afla într-un cerc vicios al încălzirii. Din acest motiv această inițiativă e extrem de importantă. Să începem! CA: Bine spus. (Aplauze) Ambii au fost foarte clari că agenda reducerii emisiilor e foarte importantă. Cum a evoluat aceasta? CF: Nu foarte bine, deoarece în ciuda a ceea ce știm deja, în ciuda a ceea ce ne-a spus știința, a ceea ce am făcut, inclusiv adoptarea Acordului de la Paris, de fapt am crescut constant emisiile de gaze cu efect de seră în ultimele decenii, iar acum suntem la 55 de gigatone de dioxid de carbon pe care le emitem cu toții în fiecare an. Și, precum am auzit, avem doar o cale, există doar o soluție, iar asta e: să începem acum să reducem emisiile, în loc să le creștem, le reducem, să inversăm trendul, să modificăm curba. Reducem emisiile, începând cu 2020, până la punctul în care înjumătățim emisiile până în 2030, apoi vom continua să le reducem la zero până în 2050. E singura cale pe care o putem accepta. CA: Cum începi să abordezi un țel atât de îndrăzneț ca acesta? CF: Putem începe prin a împărți acest țel îndrăzneț în părțile care îl formează, adică cinci elemente principale. CA: Aceste cinci elemente sunt imense, și dacă putem găsi soluții pentru fiecare dintre ele, vor forma un plan de acțiune care va rezolva problema. Acestea sunt cele cinci elemente: CF: Energia. Cât de repede ne putem obține energia din surse 100% regenerabile? CA: Construcțiile. Cum putem reproiecta lucrurile din jurul nostru? CF: Transportul. Cum am putea schimba modul în care ne mișcăm și transportăm mărfuri? CA: Alimentele. Cum putem declanșa o schimbare globală către sisteme alimentare mai sănătoase? CF: Și desigur, natura. Cât de mult putem să reînverzim Pământul? Ar trebui să spunem că răspunsurile la aceste întrebări și măsurile pe care le-am lua nu doar vor reduce emisiile nete, fac asta desigur, împreună, spre zero, dar ne indică și drumul spre un viitor care e mult mai bun și mai impresionant. Deci, gândiți-vă la noi metode interesante de transport, aer curat, mâncare mai sănătoasă, păduri frumoase și oceane ce abundă de viață. Rezolvarea crizei climatice nu înseamnă să sacrifici ceva și să te mulțumești cu un viitor mediocru, e exact opusul. E vorba despre co-crearea unui viitor mai bun pentru noi toți. CA: Cum vom aborda aceste întrebări? (Râsete) CA: De exemplu această întrebare, să ne gândim la asta. Cât de mult am putea reînverzi Pământul? Sunt, desigur, multe răspunsuri la această întrebare, multe propuneri. În principiu e despre: „Cum creștem cantitatea de fotosinteză sustenabilă de pe Pământ.” Fotosinteza captează carbon. Pot fi propuneri de păduri gigantice de alge sau iarbă marină, sau despre plante ce au rădăcini adânci și pot capta carbonul pe întreaga planetă. Dar probabil, cea mai importantă propunere a fost reîmpădurirea. O campanie masivă, globală de reîmpădurire. O singură organizație, indiferent cât de mare, nu poate face asta. Rețeta e ca toată lumea să colaboreze, guvernele să desemneze zonele, afacerile să investească, investitorii să realizeze acele investiții, grupurile ecologiste și filantropii ce le susțin, și o mișcare masivă a cetățenilor de pretutindeni, ce își transformă grădinile, orașele, cartierele, merg împreună în călătorii. Atunci poți visa la ceva cu adevărat măreț. CF: Putem testa această teorie? Deoarece suntem norocoși să avem astăzi alături de noi pe cineva ce a crescut într-o mișcare de reîmpădurire, probabil una dintre cele mai recunoscute mișcări de reîmpădurire. Și ea e fiica laureatei Premiului Nobel Wangari Maathai, și conduce în prezent Fundația Wangari Maathai. O invităm pe draga noastră prietenă, Wanjira Mathai. (Aplauze) (Video) Wanjira Mathai: Mulțumesc foarte mult, Christiana și Chris pentru ceea ce faceți. Copacii au făcut parte, într-adevăr, din viața mea de când mă știu, dar știm și că de secole, copacii și pădurile ne-au protejat de impactul negativ al variațiilor climatice foarte mulți ani. În timpul vieții mele, mama mea, prin Mișcarea Green Belt, precum ați și menționat, a inspirat plantarea a peste 50 de milioane de copaci prin munca depusă în cadrul Mișcării Green Belt, o singură organizație. Dar lumea are acum nevoie de noi să plantăm de 100 de ori mai mulți copaci decât atunci. Și singurul mod de a face asta e ca toți să participăm, orașe, cetățeni, guverne, companii, organizații de mediu, și trebuie să credem în capacitatea noastră de a schimba lumea. Și împreună suntem o forță. Și sper că toți vă veți alătura nouă. (Aplauze) CF: Deci, împreună suntem o forță. Cred că Wanjira a puns punctul pe i, deoarece e vorba despre colaborarea dintre un spectru larg de oameni. Și din fericire sunt reprezentanți din fiecare grup aici cu noi. Și vă vom invita să vă implicați mai mult. Dar vrem să vi-i prezentăm pe câțiva dintre acești oameni, ce vorbesc din propria perspectivă. Am vrea să începem cu un politician. Suntem incredibil de onorați să îl avem alături astăzi pe fostul prim-ministru al Bhutan-ului, și trebuie să vă spun că Bhutan-ul e singura țară din lume ce absoarbe mai mult carbon decât emite. Prietenul nostru bun, Tshering Tobgay. (Aplauze) Tshering Tobgay: Țara mea e o țară obișnuită din emisfera sudică. Obișnuită, adică nu a cauzat criza schimbărilor climatice. Într-adevăr, suntem binecuvântați cu păduri dese și râuri frumoase ce au permis țării mele, Bhutan, să rămână carbon-negativă. Și totuși, schimbările climatice ne amenință pădurile. Și amenință să transforme râurile în niște pericole cumplite pentru oamenii noștri, pe măsură de ghețarii din Himalaya se topesc și ne amenință cu inundații și cu scăderea rezervelor naturale de apă. Deci, sunt mândru să mă alătur inițiativei Countdown și să lucrez cu voi toți, și cu tine, și cu tine, (Râsete) în mod constructiv, pentru a găsi soluții puternice și corecte. Vă mulțumesc! (Aplauze) CA: Mulțumesc! (Aplauze) CA: Afacerile au, desigur, un rol important de jucat, la fel și cei care controlează fondurile globale de investiții. Am avut plăcerea să îl cunosc recent pe ofițerul șef al investițiilor pentru cele 1,6 trilioane de dolari ale fondului de pensii japonez. Acesta e cel mai mare fond de pensii din lume. El vrea și e interesat să ni se alăture în această călătorie și să aducă și pe alții cu el. Deci, undeva, cred că îl avem pe Hiro. Hiro Mizuzo. Ești în direct. Bine ai venit, Hiro! (Video) Hiro Mizuno: Perfect. Mulțumesc, Chris și Christiana, și organizatorilor TED, pentru că faceți acest lucru posibil. În calitate de responsabil al celui mai mare fond de pensii din lume și a asigurării pensiilor pentru multe generații, gestionarea riscurilor climatice e o problemă extrem de importantă. Am analizat recent portofoliul nostru global, măsura în care corespunde cu Acordul de la Paris. A fost diagnosticat, portofoliul nostru se îndreaptă spre peste trei grade. Mult prea departe față de țelurile Acordului de la Paris. Portofoliul nostru nu e doar mare, ci unul dintre cele mai diverse portofolii din lume. Asta înseamnă că lumea e pe aceeași traiectorie. Am obosit să aud același comentariu de la companiile de portofolii și, desigur, de la investitori: „Suntem realiști.” Îmi pare rău, dar să fii „realist” nu mai e o opțiune. Suntem conștienți de responsabilitatea noastră în calitate de cel mai mare fond de a inspira schimbarea în piața de capital. Ne vom angaja activ cu tot ce putem în piața de capital pentru a schimba lucrurile. Aștept cu nerăbdare să particip în acest dialog important cu voi toți. Vă mulțumesc! (Aplauze) CF: Sunt sigură că știți că în ultimele 12-18 luni, ce a fost nou și puternic și captivant a fost vocea incredibilă a atâtor tineri, milioanele de tineri ce se află în străzi, nervoși, mânioși, disperați, și care ne cer să ne facem datoria. Și au fost inspirați de Greta Thunberg, dar și de alți tineri fantastici din aproape fiecare țară a lumii. Și astăzi, suntem încântați să avem patru tineri activiști care ni se vor alătura. (Aplauze) (Urale) (Aplauze) Alexandria Villaseñor: Vinerea viitoare se vor împlini 52 de săptămâni de când protestăm pentru climă. Adică un an. În acest timp am aflat că oamenii nu știu despre schimbarea climatică sau cât de serioasă e criza climatică. Așa că am fondat Earth Uprising International pentru a-i învăța pe tineri despre schimbările climatice, deoarece când înțeleg știința și impactul, vor să treacă la acțiune. Să fii activist înseamnă să faci să apară schimbarea. Jamie Margolin: Am devenit activistă pentru climă deoarece viața mea depinde de asta. Acum mă înscriu la facultate, încercând să îmi planific viitorul. Dar nu vom mai putea spera la nimic dacă nu luăm acum măsuri drastice pentru a opri criza climatică. Am inițiat mișcarea pentru justiție climatică denumită Zero Hour în 2017, deoarece e ultimul ceas în care putem acționa împotriva schimbărilor climatice. Nu mai avem timp. A devenit clar pentru mine că liderii noștri nu vor face nimic concret decât dacă oamenii le vor cere asta, așa că asta am făcut. Natalie Sweet: Am devenit activistă pentru climă deoarece dacă nu lupt pentru drepturile oamenilor din prezent și din viitor, cine o va face? Xiye Bastida: Am devenit activistă pentru climă când am realizat că criza climatică afectează comunitățile marginalizate cel mai mult, inclusiv orașul meu din Mexic. Am protestat împreună cu Fridays for Future în fiecare vineri, deoarece mișcarea noastră nu e despre a câștiga influență, ci despre a porni o schimbare culturală. Dar faptul că mii de elevi protestează pentru climă înseamnă că deja implementăm justiția climatică în fiecare aspect al vieților noastre, ce deja redefinește lumea. JM: În cursul vieților noastre am văzut deteriorarea Pământului într-un ritm rapid și comunități traumatizate și strămutate de un număr în creștere de dezastre naturale. În 2030 voi avea 28 de ani. AV: Eu voi avea 24 de ani. XB: Eu 27. NS: Eu 26. Vrem să putem să predăm planeta copiilor noștri și copiilor copiilor noștri, la fel cum ați făcut-o mulți dintre voi. Dacă nu toată lumea se angajează împreună, guverne, companii, școli, oameni de știință, cetățeni, să repare ceea ce am stricat, va fi prea târziu altfel. XB: Nu doar vă rugăm să aveți grijă de viitorul nostru, dar și să aveți grijă de trecutul nostru. Oamenii indigeni au avut grijă de Pământ timp de mii de ani, motiv pentru care filosofia indigenă e importantă când implementăm acțiuni climatice. JM: Această criză climatică pare imposibil de reparat. Dar nu e. Și nu poate fi, deoarece eșecul nu e o opțiune. Eșecul înseamnă să pierdem tot ceea ce iubim și tot ceea ce contează. Mulți dintre noi deja lucrează la salvarea viitorului lumii, dar asta nu poate fi doar responsabilitatea generației viitoare. E o povară prea mare pentru a fi lăsată pe umerii celor tineri. E timpul ca și tu să îți sufleci mânecile și să faci tot ce e în puterea ta pentru a salva totul înainte de a fi prea târziu. Sunteți cu noi? Publicul: Da. (Aplauze și urale) (Aplauze) CA: Vă mulțumesc! Mulțumesc, mulțumesc! Și, desigur, un rol important îl au povestitorii lumii, și cei cu influență pe platformele sociale. Fiecare dintre aceștia au fost entuziasmați să participe în acest proiect. Ne-au oferit numele și suportul lor. Câțiva sunt aici cu noi. Vă mulțumim mult că sunteți aici. Să îl ascultăm pe unul dintre ei. Jimmy Kimmel: Bună, sunt Jimmy Kimmel și am fost rugat să explic de ce sunt pasionat de schimbarea climatică. Motivul pentru care sunt pasionat e același pentru care persoanele care se îneacă sunt pasionate de salvamari. Îmi pasă de această planetă deoarece aici trăiesc. Nu vreau să mă mut pe Marte, Marte pare groaznică. Vreau ca copiii și nepoții mei să poată trăi pe Pământ, cu aer respirabil și apă potabilă. Din acest motiv îmi pasă de schimbările climatice. Și de asemenea, mă topesc după Leonardo DiCaprio. (Aplauze) CF: Împreună cu toți acești oameni, avem oportunitatea de a explora o gamă variată de posibile soluții bazate pe colaborare, provocare reciprocă și inspirare reciprocă. În octombrie 2020, vom invita aproximativ 1.000 de oameni din diferite domenii în Bergen, Norvegia, pentru a răspunde la cele cinci mari întrebări. CA: Va fi cu siguranță un eveniment grandios. Dar chiar mai important decât ce se va întâmpla în Norvegia, e ce se întâmplă în restul lumii. Deoarece în ultima zi a conferinței, planificăm o activare majoră a comunităților globale TEDx. TEDx permite inițiativelor să organizeze evenimente locale, iar acum sunt 4.000 astfel de evenimente anual. Așa arată. Au loc în peste 200 de țări, au peste un miliard de vizualizări pe YouTube anual. Ne așteptăm la evenimente în sute de orașe. Vom conecta organizatorii TEDx cu primarii orașelor angajați să creeze un viitor curat pentru orașele lor. Aceasta e rezolvarea. Conectarea dintre cei puternici, ce de obicei dețin controlul asupra discuțiilor și milioane de oameni din întreaga lume. Din cauza schimbării paradigmei din ultimul an sau doi, brusc, putem începe, deoarece există un sentiment puternic suficient. Dacă le putem oferi oamenilor vizibilitate, conectare, să visăm puțin aici, și să ne permitem să visăm. CF: Țelul nostru e să construim conexiuni cu și între celelalte organizații climatice. De exemplu, Solutions Project e o inițiativă minunată fondată de Mark Ruffalo și Don Cheadle. Să auzim câteva lucruri de la liderii pe care i-au susținut. CA: Bine ați venit, sunteți live. (Râsete) (Video) Wahleash Johns: Bună, numele meu e Wahleash Johns, sunt de la Native Renewables, și noi lucrăm ca să obținem energie solară pentru triburile din toată lumea. Avem peste 15.000 de familii native americane ce nu au acces la electricitate, iar noi lucrăm să le oferim panouri solare și baterii acestor familii din Statele Unite, ce nu au acces la electricitate. Și se află în rezervația mea, Navajo Nation. Anna Lappé: Bună, tuturor, sunt Anna Lappé de la Real Food Media, și noi lucrăm la îmbunătățirea vieților fermierilor și crescătorilor de vite ca soluție a crizei climatice. Sistemul alimentar global e un mare contributor la această criză, dar nu ar trebui să fie. Fermierii și crescătorii de vite sunt în prima linie a rezolvării crizei climatice. Noi încercăm să împărtășim poveștile a milioane de fermieri de la cei din Andhra Pradesh, India, până la cei din valea munților din Oaxaca, ce folosesc agricultura regenerativă pentru a produce soluri sănătoase, bogate în carbon, hrană gustoasă și pentru a crește comunitățile solide de care avem nevoie. Rahwa Ghirmatzion: Bună de la PUSH Buffalo, numele meu e Rahwa, suntem localnici simpli ce visează și planifică un cartier echitabil, holistic și sacru, ca cel de unde vorbesc acum, School 77, o școală renovată ce are primele panouri solare accesibile 100% comunităților din statul New York instalate de localnici. Deservește și 30 de apartamente și un ansamblu de spații mixte ce servesc ca club comunitar, unde exersăm noi strategii economice pentru o planetă locuibilă. CF: Mulțumesc! CA: Bravo! (Aplauze) CA: E grozav, (Aplauze) CF: Deci, vedeți, e vorba despre toată lumea. Despre orașe, despre organizații locale de activiști, dar e desigur vorba și despre afaceri. Așa că invităm toate companiile, subliniez „toate”, să se alăture acestei inițiative, să colaboreze cu angajații pentru a găsi moduri de a proteja planeta și viitorul nostru, în același timp. La începutul lui 2020 vă vom oferi un set de instrumente ce pot ghida companiile mai rapid către țintele cu bază științifică, ce ne vor conduce la zero emisii până în 2050 cel târziu. CA: Gândiți-vă la asta, pentru că în calitate de individ, mulți oameni se simt fără putere în această problemă. Dar dacă te-ai asocia cu alții din companie vei fi uimit câtă putere ai. Aproape toate emisiile provin de la o companie de undeva de pe planetă. Și ideea e că mulți directori executivi vor să ajute la rezolvarea acestei probleme. L-am auzit astăzi pe Anand Mahindra, care conduce cel mai mare grup de afaceri din India, spunând că e personal implicat în asta, vrea să facă parte din călătoria noastră și e un susținător al Countdown. Directorii executivi vor putea face schimbări mult mai rapid dacă există un grup de angajați cu care să se consulte, care să îi ajute, să mențină spiritul urgent al problemei. Site-ul nostru vă va ajuta să vă conectați cu alții din companie și vă va ajuta să puneți întrebările potrivite, să propuneți inițiative, pentru că dacă companiile pot fi convinse să facă lucrul corect, deodată, această problemă pare rezolvabilă. CF: Toate aceste eforturi converg către o zi fantastică: sâmbătă, 10 octombrie 2020, e 10.10.2020, ușor de ținut minte, când această întrunire fantastică va avea loc în toată lumea. Și sperăm să avem până atunci un raport entuziasmant despre fiecare soluție la care națiunile, orașele, companiile, cetățenii deja vor fi colaborat până atunci. E o zi la care fiecare om de pe planetă e invitat să participe. Biletul de intrare e că trăiești pe această planetă. CA: Cheia succesului acestui eveniment e să aibă loc la scară mare. Vrem că toată lumea să afle cu ușurință de inițiativă și să joace un rol activ. Dar cum faci asta? Lumea e un loc zgomotos. Platforma TED poate ajuta puțin, poate, dar există o platformă și mai mare. Se numește YouTube. Și suntem încântați să lucrăm cu ei în această misiune. Vom invita majoritatea creatorilor lor de top să facă parte din Countdown. Împreună pot ajunge la o audiență de multe milioane. De fapt, să cunoaștem pe unul dintre ei. Dr. Joe Hanson de la „Hot Mess”, o nouă serie despre impactul schimbărilor climatice asupra tuturor. (Video) Numele meu e Joe Hanson, și sunt profesor YouTube. Și vă puteți baza pe mine. Lucrez cu oamenii de știință, inventatorii și liderii viitorului, și ei merită să știe adevărul despre ce spune știința, astfel încât să poată ajuta la construirea unui viitor mai bun pentru toți. CA: Imaginați-vă asta multiplicată de multe ori, e foarte, foarte palpitant. CF: Și desigur, când e vorba de răspândit vorba, fiecare din această cameră puteți contribui în felul vostru. Dacă aveți orice mod de a ajunge la oricine care e interesat să construiască un viitor mai bun, și asta ar trebui să ne preocupe pe toți, vă rog invitați-i să se alăture inițiativei Countdown. CA: Mai avem un as în mânecă. Suntem entuziasmați să dezvăluim o campanie media globală. E o campanie diferită. La fel cum TEDx s-a extins enorm, permițându-i-se să se dezvolte la nivel local, în mod independent, această campanie e construită să poată fi implementată oriunde pe glob. Dacă se întâmplă să deții o companie de panouri publicitare sau o televiziune, sau o stație radio, sau un site web, sau un cont pe rețelele sociale, vă invităm pe toți să folosiți imaginile pe care urmează să le vedeți și să le răspândiți. Site-ul nostru vă va facilita asta. Plănuim să le traducem în multiple limbi, cu amabilitatea armatei de peste 20.000 de traducători voluntari globali. Câțiva dintre voi sunteți aici. Dacă ești traducător TED, ridică mâna te rog. CF: Uite-i. (Aplauze) Munca voastră poartă idei puternice către fiecare colț al Pământului. Suntem foarte mândri de voi, vă suntem recunoscători. Această campanie e construită să atragă atenția, să comunice urgența, dar și un strop de speranță. Și credem că această combinație e necesară pentru a stimula acțiunea. Ne-ar plăcea să ne spuneți ce părere aveți. CF: Chiar acum. [Alege-ți viitorul.] (Aplauze) [Transformă frica în acțiune. Alătură-te numărătorii inverse.] (Aplauze) [Acțiunea inspiră acțiune Alătură-te numărătorii inverse. Pământul îți va mulțumi.] (Aplauze) [10.10.2020 Ziua destinului climatic. Ești invitat.] CF: Amintiți-vă data. [Distrugere în masă. Nicio problemă. (Dacă o prevenim.)] (Aplauze) [Asteroid gigant se îndreaptă spre noi. Inamicul comun ce ne poate uni.] (Aplauze) [„Ne plac dezastrele naturale” - nu a spus nimeni, niciodată. Atunci de ce le cauzăm?] (Aplauze) [Relaxează-te, nu poți face nimic pentru climă. În afara cazului în care lucrezi într-o companie sau trăiești într-un oraș. Sau ai un telefon. Sau un creier.] [Cauza decesului: Apatia. Dar există un antidot.] (Aplauze) [Încetează să mai strici totul! Inacțiunea climatică e obscenă. Putem schimba asta.] CA: Prea mult? CF: Nu, nu e, e bună. (Aplauze) [Ai avut parte de acțiune în ultimul timp? Asta e șansa ta. Ajută clima.] (Râsete) CA: Nu îmi place asta, dar echipa mea, știți... CF: Aparent, multora ne place. (Râsete) [Renunță. Cu sinceritate, TED. Răspândirea ideilor nu e suficientă. E timpul să acționăm. Ni te alături?] CA: Asta e din nefericire foarte adevărată. [Unele lucruri contează mai mult decât afinitățile politice. Vino să lupți împotriva inamicului ce ne poate uni.] [Stop burnout Compania ta poate ajuta la salvarea Pământului.] [Oferă planetei mai mult decât iei. Alătură-te numărătorii inverse.] [Disperare, fă cunoștință cu speranța Putem evita catastrofa climatică dacă luăm acum măsuri urgente.] CF: Asta e tot. (Aplauze și urale) CF: Pentru a închide cercul, am vrea să invităm pe cineva foarte special. (Video) Bună, sunt Claire O'Neill. Sunt președintele desemnat al conferinței COP de anul viitor, discuțiile ONU despre schimbările climatice din Marea Britanie, și abia așteptăm să vă întâmpinăm acolo. Dar acum sunt în Spania, în Madrid, la COP25, acest eveniment anual unde trimitem negociatori și activiști din întreaga lume pentru a vedea ce putem face pentru a reduce emisiile de CO2. Problema e că emisiile cresc, nu scad. Dar eu cred că anul 2020 va fi un an al acțiunii, un an în care trebuie să nu mai vorbim, ci să acționăm. Și nu doar aici în aceste conferințe, ci peste tot. Valoarea procesului TED, valoarea a ceea ce facem împreună e că răspândim discuția și soluțiile din aceste spații în toată lumea. Și aștept cu nerăbdare să lucrez cu grupul TED în 2020. 2020 pentru mine va fi cel mai important an pentru acțiunea climatică, și vom face asta împreună. (Aplauze) CF: Bine, prieteni, mai avem puțin, doar câteva mici intervenții foarte speciale. Prima, câteva cuvinte de la una dintre cele mai luminate minți ce ne va fi alături în această călătorie. Un mesaj de la marele scriitor, istoric și futurist, Yuval Harari. Yuval Harari: Schimbările climatice sunt despre inegalități. Inegalitatea dintre bogați, ce sunt principalii responsabili, și săraci, ce suferă cel mai mult. Inegalitatea dintre noi, Homo sapiens, ce controlăm această planetă, și celelalte animale, ce sunt victime neajutorate. Inegalitatea dintre oamenii de știință, ce caută cu ardoare adevărul, și escrocii profesioniști, ce răspândesc falsuri printr-o apăsare de buton. Schimbarea climatică e despre a face o alegere. Ce fel de planetă vrem să locuim, și ce fel de oameni vrem să fim? O alegere între lăcomie și compasiune, între neglijență și responsabilitate, între a ne închide ochii în fața adevărului și a ne deschide inimile către lume. Schimbarea climatică e o criză, dar pentru oameni o criză e întotdeauna și o oportunitate. Dacă facem alegerile corecte în următorii ani, nu doar că vom salva ecosistemul, dar putem crea o lume mai corectă și putem deveni oameni mai buni. (Aplauze) CF: E o descriere puternică a ceea ce avem în fața noastră și cred că e tragic că puterea transformării pe care o avem în fața noastră e diminuată de cei care vor să politizeze această problemă și să ne separe în grupuri politice. Nu poate fi o problemă părtinitoare, nu poate fi o problemă politizată. Din fericire, sunt câțiva care lucrează împotriva acestora. Astăzi, avem unul dintre acești oameni, un om de știință extrem de curajos, ce e creștin practicant și care a lucrat la această problemă cu conservatorii și cu comunitățile religioase și spirituale ani de zile, cu un curaj incredibil. Katharine Hayhoe. (Aplauze) Katharine Hayhoe: Când cineva spune schimbări climatice, ne gândim deseori: „E o problemă de mediu. Oamenilor care iubesc copacii sau oamenilor de știință le pasă, sau poate oamenilor cu vederi politice de stânga.” Realitatea e, indiferent dacă știm sau nu, că ne pasă deja de schimbările climatice, indiferent cine suntem. De ce? Deoarece schimbările climatice afectează deja toate lucrurile de care ne pasă. Ne afectează sănătatea, ne afectează mâncarea, apa pe care o bem, aerul pe care îl respirăm. Schimbările climatice afectează economia și securitatea națională. Îmi pasă de schimbările climatice pentru că, așa cum armata le numește, sunt un pericol multiplicator. Probleme precum sărăcia și foametea, bolile, lipsa de acces la apă potabilă, chiar și instabilitatea politică, sunt accentuate sau amplificate. Din acest motiv, ca să îți pese de schimbările climatice nu trebuie să fii într-un anumit fel. Un termometru nu e albastru sau roșu, liberal sau conservator, ne arată aceeași temperatură indiferent cum votăm. Și suntem cu toții afectați de un climat în schimbare. Deci, ca să îți pese de schimbările climatice, trebuie să fim un singur lucru: un om ce trăiește pe Pământ. Și suntem cu toții. (Aplauze) CF: Și în final, omul ce a adus această problemă atât de puternic în atenția tuturor acum mulți ani și a continuat să lucreze neobosit la ea de atunci. Singurul și inconfundabilul, Al Gore. (Aplauze) (Video) Al Gore: Mulțumesc. (Aplauze) Mulțumesc mult, Christiana, și mulțumesc pentru leadership-ul excepțional, și mulțumesc, Chris Anderson și întregii comunități TED, YouTube și celorlalți ce se vor alătura acestei inițiative fantastice. Am doar trei mesaje. Unu: acestă criză e incredibil de urgentă. Chiar ieri oamenii de știință au publicat un raport ce spune că emisiile continuă să crească. În fiecare zi punem 150 de milioane de tone de poluanți ce încălzesc planeta în stratul subțire al atmosferei ce înconjoară Pământul. În fiecare zi e captată suplimentar energie echivalentă cu 500.000 de bombe atomice de primă generație ce explodează în fiecare zi. Și consecințele sunt din ce în ce mai clare... tot ce ne spune Mama Natură, incendiile, creșterea nivelului oceanelor, inundațiile și alunecările de pământ și extincția animalelor. Al doilea mesaj e că speranța există. Chiar avem soluții disponibile. E din nefericire adevărat că în prezent criza se înrăutățește mai repede decât implementăm aceste soluții. Dar energia regenerabilă, vehiculele electrice, bateriile, agricultura regenerativă, reciclarea și toate celelalte soluții iau amploare. Economistul Rudi Dornbusch explicând ceea ce e cunoscut ca legea Dornbusch, a spus: „La început lucrurile se schimbă mai încet decât credem. Dar apoi, se schimbă mai repede decât am crezut că e posibil.” Putem crește ritmul. Câștigăm putere și curând vom rezolva criza. Dar e esențial ca toată lumea să ni se alăture, indiferent de opțiunile politice, indiferent de ideologie, de naționalitate, toate barierele dintre noi trebuie eliminate astfel încât noi, umanitatea să ne unim. În încheiere, vreau să le spun celor care se îndoiesc că noi, ca oameni, avem abilitatea de a ne ridica la nivelul așteptărilor când totul e amenințat, să își reamintească că voința politică e și ea o resursă regenerabilă. (Râsete) (Aplauze) CA: Mulțumesc foarte mult! Mulțumesc foarte mult, Al, pentru leadership-ul din acești mulți ani. Nimic dintre acestea nu ar fi fost posibile fără extraordinarii noștri parteneri. Am vrea să îi amintim. (Aplauze) Dacă ne urmărești acum și crezi că organizația ta ar trebui să ni se alăture, că ne poți ajuta cumva, scrieți-mi un email la chris@ted.com. Vom implica pe toată lumea. Bine, înainte de întrebări, vreau să îți pun o întrebare, Christiana. Ce crezi? (Râsete) Ai fost implicată în multe lucruri asemănătoare. Are această inițiativă vreo șansă? CF: Înainte de toate, suntem în momentul în care orice contează. Totul contează. Și sunt foarte încântată de acest lucru, deoarece a fost foarte dureros pentru mine să văd cum în ultimele 12-18 luni, din cauza răspunsului tragic de insuficient pe care l-am avut, spiritului general s-a schimbat față de Paris, când eram destul de optimiști. Acum suntem disperați, neajutorați, mânioși. Asta găsești pe străzi. Nu îi învinovățesc, și eu mă simt la fel. Dar ideea e că trebuie să transformăm asta în schimbare. Și cred că această inițiativă are potențialul ăsta, adică de a oferi fiecărei persoane ce se simte neajutorată, un instrument pentru a face ceva. Unii vor contribui puțin, alții vor contribui mai mult, în funcție de influența lor. Iar celor care sunt nervoși și disperă, ei bine, oferă-le și lor o oportunitate de a-și canaliza energia, și e o energie puternică, în soluții. Și în final, ceea ce e foarte exaltant e amploarea, nu Chris? De exemplu, numărul partenerilor ce vor fi acolo. Am încercat multe lucruri pentru a lua amploare. Dar asta, cred, e cea mai promițătoare inițiativă pe care am văzut-o, care va putea să ia amploare, să aducă efort și soluții de amploare. Și viteza. Deoarece dacă există un lucru la care nu avem voie să dăm greș, acela e rezolvarea crizei climatice. Și nu numai atât, ci să o facem într-un timp rezonabil. CA: Mulțumesc, a fost elocvent. Și vă mulțumesc și vouă! Am încheiat. (Aplauze) Bine, avem mulți membri din elita globală media. Vom avea câteva întrebări, ei ar trebui să aibă prioritate la întrebări. Dacă nu mai au întrebări, oricine poate interveni. Dacă sunteți membri media, vă rog să ridicați mâna, vă vom da un microfon, și vom face tot ce putem. Rachel Crane: Bună, Rachel Crane de la CNN. Întrebarea mea e ce acțiuni concrete vor rezulta din Countdown. Am auzit multe astăzi despre cum va mobiliza planeta asupra aceastei probleme, creând punți de legătură între oameni și la fel, între companii, dar sunt curioasă să știu, descrie-ne te rog, cum ar putea arăta această acțiune ce se va naște din această inițiativă. Sunt convinsă că totul e în fază incipientă și nu ne vom aștepta să fie exact cum ne spui acum. CA: Un proces intens se va desfășura de acum și până în octombrie, în care încercăm să implicăm cei mai mari gânditori din domeniu din lume în jurul acelor cinci mari domenii. Sperăm să avem atunci multiple propuneri care colectiv vor rezolva o mare parte din această criză. Unele dintre ele pot fi una ce predomină. De exemplu, transportul. Putem accelera cumva sfârșitul motoarelor cu ardere internă? De ce va fi nevoie? Asta ar putea fi o problemă clasică pentru acest tip de abordare, deoarece ce decid guvernele acum depinde de ceea ce văd că se întâmplă în alte domenii. Deciziile directorilor auto s-ar schimba dacă ar vedea milioane de oameni pe rețelele sociale care spun: „Nu voi cumpăra niciodată o mașină cu ardere internă”? Vor fi influențați de semnalul câtorva sute de primari care spun: „Vom crea zone fără emisii în orașe, și le vom extinde, și facem asta curând”? Se vor schimba dacă un director auto vizionar și-ar asuma riscul și ar spune: „Știți când am spus că vom continua până în 2050? Nu. Vrem să se știe, dorim să fim de partea corectă a istoriei, facem asta în 2030.” Credem că poate exista o cale spre asta. Unele din aceste probleme vor depinde de multe discuții, de aducerea împreună a oamenilor, arătând... și la asta tu te pricepi de minune, arătând că ceilalți nu au atitudinea pe care crezi că o au. Ei se schimbă, mai bine te schimbi și tu. E o ridicare reciprocă a nivelului de ambiție. E un ciclu ce are loc, ce deja a avut loc. Și asta vrem în fiecare dintre aceste aspecte. Cele mai mari și mai îndrăznețe lucruri. Visați mai mult decât o faceți de obicei, deoarece sunt mult mai mulți oameni implicați decât în mod obișnuit, milioane de cetățeni implicați în asta. Acesta e procesul și în timp ce are loc, vor fi multiple alte implicări în companii și orașe din toată lumea. Sperăm ca totul să se așeze într-un mod senzațional în octombrie și vom avea ce să sărbătorim. Dominique Drakeford: Numele meu e Dominique Drakeford de la MelaninASS, sau rețele sociale ca formă media. Pentru a înțelege corelația inerentă a acumulării de carbon în atmosferă și exploatarea cumulativă și extracția, economia de extracție, ce creează zone de sacrificiu pentru comunitățile de oameni de culoare și indigeni, cum planificăm să... sau cum planificați să diminuați aceste sisteme de opresiune în strategiile voastre pe cele cinci componente, astfel încât să începem să reducem emisiile? CF: Dacă transformările din economie și societate nu includ reducerea inegalității și soluții de justiție socială, atunci nu facem nimic. Deoarece toate aceste lucruri ne vor urmări. Trebuie să abordăm întreaga problemă. Asta nu e ușor, dar e posibil. Și din acest motiv sunt entuziasmată de schimbările climatice, deoarece se află în fruntea acestei transformări, dar va aduce în atenția noastră multe alte probleme ce au fost ignorate. Vom aduce aceste probleme în atenția tuturor. Transformarea trebuie să fie o transformare integrativă. Ellen Maloney: Bună, Chris! Bună, Christiana! Întrebarea mea e: eforturile individuale precum refuzul paielor de plastic sau veganismul fac o diferență sau sunt doar un gest minuscul? CF: Bună întrebare. CA: E o întrebare bună. CF: Sunt foarte importante. Foarte importante. Pentru că nu e vorba doar de un pai pe care îl folosesc. E vorba despre mine care nu folosesc acel pai, și merg în restaurant și îi spun chelnăriței: „Scuză-mă, nu vreau un pai de plastic pentru că...” și îi oferi o mică lecție, apoi merge la manager, managerul vine la masă și spune: „Mă scuzați, puteți să îmi explicați și mie?” Apoi repeți lecția. Iar mai repede decât ai crede, ai acel restaurant plus altele... Informația e contagioasă. Și dorința de a face lucrurile corecte e contagioasă. Nu o privi simplu: „Ce e cu acest pai? să folosesc acest pai sau să nu mai folosesc pungi de plastic, am pungile mele pe bază de plante pentru cumpărături” etc, etc. Toate acestea contează. Contează pentru tine în primul rând, pentru că vă reamintește cine sunteți și ce susțineți, dar e și un instrument foarte important de a-i educa pe cei din jurul tău. CA: Corect, și cred că nucleul inițiativei noastre e: totul contează: ce mănânci, cum călătorești, etc, contează mult. Dar mai există o putere pe care o avem cu toții la care nu ne gândim probabil la fel de mult și credem că ar trebui să se gândească, îi invităm să facă asta, adică ceea ce pot face ca angajat și ce pot face ca membru al unui oraș. Trebuie să colaborăm, dacă ne organizăm, dacă realizăm conexiuni unii cu alții, credem că există o cale directă de a schimba deciziile ce vor avea un impact și mai mare. Răspunsul e da, totul contează, dar mai sunt și altele. (Râsete) CF: Avem o întrebare online de la o clasă de copii. CA: De la o clasă de copii? CF: „Ce pot face elevii?” Ura! Ador această întrebare, o ador. În primul rând, vinerea la ora 11 faceți grevă. Serios, nu? (Aplauze) Să o facem, haideți. Și această presiune trebuie menținută. Sunt încântată că sunt oameni aici care fac asta de 52 de săptămâni. Problema cu asta, dragii mei, e că nu e un sprint, e un maraton. Așa că să vă pregătiți pentru încă 52 de săptămâni, nu? Și implicați mai mulți oameni, deoarece nu e ușor. Dacă ar fi fost ușor, am fi făcut-o. Acesta va fi un efort pe termen lung. Dar e fantastic să fii în stradă, să obții atenție din partea mass-mediei, de la noi, adulții idioți care nu ne-am făcut datoria... e fantastic. Așa că folosiți-vă vocile. De asemenea, în școală, vă puteți educa... Întrebarea pe care tu ai pus-o, aceea e întrebarea pe care fiecare elev ar trebui să o adreseze școlii: „De unde provine energia noastră?” Să o facem. Studenți, cum e posibil să mai avem universități care nu au 100% energie curată și nu și-au schimbat capitalul și dotările către o reducere a emisiilor? E incredibil. (Aplauze) Și în final, cel mai important lucru pe care tinerii îl pot face e să-și întrebe părinții: „Ce naiba faci cu viitorul meu?” Iată un lucru uimitor. Am vorbit... oare cu câți... am vorbit cu trei sau patru directori executivi ai industriei petroliere. Am vorbit cu trei-patru investitori importanți, directori ai firmelor de investiții, ce au venit la mine, de obicei în privat, și au spus: „Christiana, motivul pentru care schimb direcția afacerii mele e pentru că fiica mea sau fiul meu, mă întreabă seara: „Ce naiba faci cu viitorul meu?” E o întrebare puternică, și doar tinerii pot pune această întrebare. Folosiți acest instrument... Întrebați-vă părinții ce fac cu viitorul vostru. Scuze pentru cuvântul vulgar. (Aplauze) Jo Confino: Bună, sunt Jo Confino de la HuffPost. Christiana, o întrebare pentru tine, despre ceva ce nu prea s-a discutat și anume despre tradițiile spirituale și rolul lor în acest proiect, deoarece ceea ce vedem e că vechea înțelepciune revine în termeni de interdependență și nimic nu e separat de restul. Care e tradiția spirituală pe care o putem folosi pentru a face o diferență? CF: Ceea ce cred că e foarte important de înțeles, fie că se întâmplă să fii o persoană spirituală ce meditează sau face exerciții de mindfulness, fie o persoană non-religioasă, ceea ce cred că e foarte important despre înțelegerea spirituală a prezenței umane pe acest Pământ, e să înțelegem că nu suntem separați. Nu ca și cum „acolo e planeta Pământ, și oamenii sunt aici.” Și suntem interconectați cu celelalte specii și cu toate vietățile, și fiind responsabili față de ele, suntem responsabili față de noi. Și viceversa. Această interconectare provine din tradițiile spirituale, dar nu trebuie să fii religios sau spiritual ca să înțelegi asta. Adevărul e că fiecare picătură de apă pe care o bem provine din natură. Fiecare bucățică de hrană pe care o mâncăm provine din natură. Și trebuie să vindecăm această conexiune. CA: Întâmpinăm cu bucurie implicarea. (Aplauze) Kaley Roshitsh: Bună, Kaley Roshitsh de la Women's Wear Daily. Evident, industria modei e responsabilă de o mare parte din amprenta de carbon, așa că mă întreb care e părerea voastră despre consumul conștient? CA: Țelul principal aici e să punem în concordanță în același timp, să schimbăm opiniile companiilor, angajaților și consumatorilor. Dacă toate modificările au loc în același timp, pot produce o schimbare. Acum, tot timpul altcineva e de vină. „Investitorii nu ne permit să facem asta.” „Nu există o piață pentru acest produs mai sustenabil.” Așa că toate trebuie să se schimbe în același timp. asta e speranța noastră. Și avangarda nu suntem noi, sunt angajații și directorii și echipele de conducere ce lucrează în acea industrie. Colaborați, schimbați ceva. Și folosiți valul schimbării ce e în desfășurare... va fi profitabil și din punctul de vedere al afacerilor. CF: Pot interveni și eu? De ani, de secole, am avut o mentalitate de tipul extragere-consum. Modul în care ne trăim viața și modul în care afacerile sunt construite e extrage, folosește, aruncă, extrage, folosește, aruncă. E o simplificare, dar sincer, e atât de simplu. Și pentru a înțelege că acest lucru nu mai poate continua, că trebuie să fie circular acum, trebuie să trecem către o economie circulară ce folosește fiecare resursă pe care o extragem, deoarece vom continua să extragem, nu o dată, ci de două, trei, patru, cinci, 10 ori, iar și iar, în cerc. Asta e o economie circulară. Și trebuie să ajungem aici, deoarece rămânem fără resurse de extras. Jodi Xu Klein: Bună, numele meu e Jodi Xu Klein. Sunt de la South China Morning Post, un ziar din Hong Kong publicat în SUA. Raportăm despre războiul comercial de peste un an, și trăim într-o lume în care țările se deconectează una de alta. Cum veți depăși această tendință și veți aduce pe toată lumea împreună? CA: Nu știm, sunt probleme dificile. Ce știm e că trebuie să aducem pe toată lumea împreună pentru a discuta. Sunt atât de mulți oameni în China, inclusiv de multe ori guvernul chinez a făcut pași îndrăzneți pentru a combate această problemă. Occidentul are multe de învățat de la China. CF: Aș spune că, într-o lume în care vedem un val de naționalism și populism, modul în care abordăm problema e să extindem implicarea, și să nu lăsăm responsabilitatea combaterii schimbărilor climatice doar în mâinile guvernelor naționale. Da, au un rol important, dar putem coborî la un nivel diferit de implicare, adică la nivel de cetățean. Și odată ce am înțeles că suntem toți oameni și că împărtășim un viitor comun, nu există că doar cei mai aproape de gaura din barcă să se scufunde. Nu. Ori ne scufundăm cu toții ori plutim. Justine Calma: Mă numesc Justine Calma, sunt de la The Verge, mulțumesc mult. Întrebarea mea e despre amprenta de carbon a TED și YouTube. Difuzarea conținutului video consumă multă energie, și sunt curioasă dacă TED și YouTube își vor reduce propriile emisii asociate activităților lor. CA: Nu pot vorbi în locul YouTube, desigur. Voi spune, ca să îl citez pe George Monbiot, toți din această mișcare suntem ipocriți. Dacă ai cumpărat vreodată ceva sau porți haine, sau mănânci, ești un ipocrit, creezi emisii. E parte din viață. Cred că perfecțiunea... Există un risc în perfecțiune, urmărirea acesteia și concentrarea pe ea și vinovăția asociată acesteia poate încetini pe toată lumea. Vrem să fie o coaliție și o voință ce acceptă că nu suntem perfecți, dar vrem să acționăm. Tot acest proces a declanșat o mare dezbatere la TED despre cum să acționăm mai responsabil, și asta vom continua să facem. Cu siguranță nu vom înceta să difuzăm conținut video. La un moment dat trebuie să faci un calcul, oferi mai mult planetei decât iei, e regula de aur în care eu cred cu tărie. Și dacă o idee, alimentată de puțină electricitate, se poate aprinde în creierul cuiva, voi paria pe idee decât să economisesc electricitate. Dar nu există perfecțiune în asta. Și cu siguranță avem ce să îmbunătățim. Să mergem acolo și apoi înapoi. Lane Florsheim: Bună, sunt Lane Florsheim de la Wall Street Jurnal și îmi place ce spui, Chris, despre industria modei și despre ce pot schimba și cum necesită colaborarea angajaților și a directorilor executivi, pentru că cine poate înțelege mai bine o industrie și procesele și infrastructura lor, dar mă gândesc la companiile cu amprente mari, și mă refer la Amazon și Zara, unde, din orice perspectivă, angajații nu au multă putere și directorii executivi nu au un interes să se schimbe acum. Ce poți spune despre acest tip de companii? CA: Aceasta va fi o conversație importantă deoarece ne aflăm în poziția ironică în care oamenii care pot face cel mai mult pentru a rezolva problema sunt cei mai mari vinovați. Deci, ce facem? Îi includem în discuții sau nu? Eu spun să îi includem, atâta timp cât vedem o implicare serioasă. De exemplu Amazon. Jeff Bezos a ascultat ce au spus mulți angajați, au fost foarte hotărâți cei angajați acolo în legătură cu amprenta de carbon... a ascultat, s-a consultat cu tine și cu alții. Și au anunțat, cred că e corect spus așa... CF: Da, au anunțat. CA: O accelerare a angajamentului de a atinge zero emisii până în 2040, dacă știu bine. E vorba de companiile cu miile și zecile de mii de camioane și împachetarea și restul. Așa se va rezolva această problemă. Eu spun să invităm acești directori executivi să ni se alăture, și să le solicităm să o ia în serios și să accelereze, poate mai repede decât se simt confortabil să o facă. Dar asta trebuie să facem. Nu să defăimăm sau să denunțăm, cel puțin nu înainte de a purta o conversație serioasă: „E timpul, angajații vor asta, clienții vor asta, investitorii vor din ce în ce mai mult asta, să o facem.” Asta e speranța noastră. CF: Și lucrul minunat despre companiile de mărimea lui Amazon, sau Walmart, e că au un efect în cascadă. Deoarece când Jeff Bezos a spus: „În 2040, Amazon nu va mai avea emisii nete...” Acordul de la Paris propune 2050, dar el vrea să fie mai bun de atât, deci 2040 pentru Amazon. E bine, îl vom urmări. Lucrul incredibil e că pentru ca Amazon să fie carbon neutru până în 2040, trebuie să lucreze cu tot lanțul de aprovizionare de la bază în sus. Trebuie să lucreze cu toate acele companii care le livrează servicii și bunuri ca ei să devină carbon neutri cât mai repede. Pentru că altfel nu își pot atinge angajamentul. Deci, companiile mari sunt foarte importante, pentru că nu e vorba doar de amprenta lor de carbon, e vorba despre de amprenta de carbon încorporată în lanțul de aprovizionare. Iar transformarea aceasta e uriașă. CA: Ultima întrebare. Jackie Padilla: Mă numesc Jackie, sunt de la NowThis News, și în fiecare zi lucrez cu tineri activiști de mediu precum cei de astăzi, dar când scriem știri despre ei, inclusiv Greta Thunberg, observ că sunt criticați vehement și în mare parte e din cauza diferențelor dintre generații. Nu știu dacă sunteți familiari cu expresia „OK Boomer”, dar se pare că există multă vină sau responsabilitate de căutat în ceilalți, și pe altă parte, observăm lipsa de educație sau doar ignoranță în această chestiune. Care este sfatul vostru pentru tinerii care sunt criticați și cum să răspundă pentru a încuraja conversațiile constructive? CF: Probabil ar trebui să îi întrebi pe ei. XB: Bună, mulțumesc pentru întrebare. CA: Vino aici. (Aplauze) XB: E adevărat că suntem din ce în ce mai criticați și nu doar când vorbim cu cei care neagă schimbările climatice, dar și pe rețelele sociale. Rețelele sociale sunt un instrument de răspândire a informațiilor, de organizare a grevelor și de a răspândi informațiile, dar și un instrument pentru oamenii ce vor să ne submineze, să ne atace personal. Și modul în care rezistăm când construim comunități împreună, când ne organizăm, e să copiem lumea care ne inspiră. Nu există ierarhie în organizarea noastră, lucrăm împreună către același țel, alegându-ne rolurile preferate pentru a face greva cât mai reușită. Am avut 300.000 de oameni la protestul din New York, am organizat un concert, oamenii l-au numit „Climchella”, a fost grozav. (Râsete) Ideea e că nu ne vor opri. Criticismul nu ne va opri. Și chiar dacă știm că suntem copii, și nu suntem aici ca să vă spunem toate soluțiile care deja există. Vom continua să facem ce facem, deoarece fiecare copil căruia îi pasă de criza climatică va crește pentru a studia din perspectiva protejării mediului și a schimbării lumii. Suntem aici să vă spunem... personal, activiștii de mediu pe care îi cunosc nu folosesc „OK Boomer”, deoarece scopul nostru e cooperarea dintre generații. Și cred că a da vina și a ne diviza nu ne va conduce nicăieri, din acest motiv noi nu folosim expresia, și nu cred că ar trebui folosită, și vreau să mulțumesc tuturor celor care fac ceva pentru că acțiunea inspiră acțiune. Și voi ne inspirați, și suntem fericiți că v-am inspirat și noi pe voi. (Urale și aplauze) (Aplauze) CA: Wow! (Aplauze) CF: Asta e tot. (Aplauze și urale) (Aplauze) CA: Nu există un mod mai potrivit de a încheia. Vă mulțumesc! (Aplauze)