Sunt astrodinamicist, ca acel tip Rich Purnell din filmul „The Martian”. Și e slujba mea să studiez și să prezic mișcarea obiectelor din spațiu. În prezent, urmărim în jur de 1% din obiectele periculoase de pe orbită, periculoase pentru serviciile de localizare, agricultură, activitate bancară, televiziune și comunicații, și în curând, foarte curând, chiar și internetul în sine. Aceste servicii nu sunt protejate de aproximativ o jumătate de milion de obiecte de la mărimea unui strop de vopsea, până la mărimea unui autobuz școlar. Un strop de vopsea, călătorind la viteza normală, lovindu-se de unul din aceste obiecte, ar putea să-l transforme în ceva complet inutil. Dar nu putem urmări lucruri care sunt cât un strop de vopsea. Putem urmări doar lucruri care sunt, să zicem, cât un smartphone. Așa că din această jumătate de milion de obiecte despre care ar trebui să fim îngrijorați, putem urmări doar în jur de 26.000. Și din aceste 26.000, doar 2.000 sunt în funcțiune. Totul în afara acestora este gunoi. Este mult gunoi. Ca să fac lucrurile puțin mai rele, majoritatea obiectelor lansate pe orbită nu se mai întorc niciodată. Trimitem satelitul pe orbită, nu mai funcționează, rămâne fără combustibil apoi iar trimitem unul... și încă unul... și apoi altul. Și uneori, doi sateliți se vor ciocni sau unul va exploda, sau chiar mai rău, cineva ar putea să-și distrugă unul din sateliții de pe orbită, iar asta generează mult mai multe bucăți, multe dintre care, de asemenea, nu se întorc niciodată. Aceste lucruri nu sunt împrăștiate aleatoriu pe orbită. Se pare că din cauza curburii timpului și a spațiului, există locații ideale unde punem acești sateliți; gândiți-vă la acestea ca la niște autostrăzi spațiale. Foarte asemănătoare cu autostrăzile de pe Pământ, aceste autostrăzi spațiale pot prelua o capacitate limitată de trafic pentru a permite o manevrare spațială sigură. Spre deosebire de autostrăzile de pe Pământ, nu există niciun fel de reguli pentru traficul spațial. Niciuna, bine? Uau. Ce s-ar putea întâmpla greșit? (Râsete) Ar putea fi foarte drăguț dacă am avea un fel de hartă a traficului spațial, ca un Waze pentru spațiu pe care aș putea să caut și să văd care sunt condițiile curente de trafic în spațiu, poate chiar să le prezică. Problema cu asta, în orice caz, este că întreabă cinci oameni diferiți, „Ce se întâmplă în oribită? Unde merg lucrurile?” și probabil vei primi 10 răspunsuri diferite. De ce se întâmplă asta? Pentru că informațiile despre obiectele de pe orbită nu sunt împărtășite reciproc. Cum ar fi dacă am avea un sistem de informații transparent pentru traficul spațial, deschis și global accesibil care poate informa publicul unde e localizat totul pentru a încerca să mențină spațiul sigur și sustenabil? Și dacă sistemul ar putea fi folosit pentru crearea unor reguli bazate pe dovezi, pentru traficul spațial? Așa că am dezvoltat ASTRIAGraph, primul sistem colectiv de monitorizare a traficului spațial, la Universitatea din Texas, Austin. ASTRIAGraph combină multiple surse de informații globale: guvern, industrie și academie, și le include pe o platformă comună pe care oricine o poate accesa astăzi. Aici puteți vedea 26.000 de obiecte aflate pe orbita Pământului, multe opinii, și e actualizată aproape în timp real. Dar să ne întoarcem la problema mea cu harta pentru traficul spațial: cum ar fi dacă ați fi avut doar informații de la guvernul Statelor Unite? Ei bine, în acest caz, așa ar arăta harta de trafic spațial. Dar ce cred rușii? Asta arată total diferit. Cine are dreptate? Cine greșește? Ce ar trebui să cred? În ce aș putea avea încredere? Asta face parte din problemă. În absența acestei platforme de monitorizare a activității spațiale, unde sunt localizate toate aceste obiecte, pentru a reconcilia aceste incoerențe și pentru a face aceste cunoștințe accesibile, riscăm, de fapt, să pierdem abilitatea de a folosi spațiul pentru beneficiul umanității. Vă mulțumesc foarte mult! (Aplauze și ovații)