Voi vorbi despre conștiință. De ce ? Fiindcă, în mod straniu, e un subiect neglijat atât de cultura științifică, cât și de cea filozofică. De ce în mod straniu ? E cel mai important aspect al vieții dintr-un motiv simplu și logic: să fim conștienți e o condiție necesară pentru tot ce e important în viață. Dacă îți plac știința, filozofia, muzica, arta, e inutil, dacă ești un zombi sau în comă. Deci conștiința e primordială. Acesta e primul motiv pentru care discutăm despre conștiință. Al doilea: când oamenii devin interesați de ea, așa cum ar trebui să fie, au tendința să spună niște lucruri groaznice. Nu voi încerca să ascund lucrurile îngrozitoare spuse despre conștiință. Chiar și atunci când oamenii nu spun lucruri groaznice și încearcă s-o studieze temeinic, se progresează lent. Să vă spun câteva ceva despre dificultățile întâlnite. Când mi-a trezit interesul, am crezut că e o problemă simplă, de biologie, și că neurochirurgii ar trebui să afle cum funcționează. Așa că m-am dus la UCSF să discut cu neurologii „de categorie grea” și au devenit iritați, cum fac savanții când le pui întrebări penibile. M-a frapat că un neurobiolog celebru a spus exasperat: „E în regulă să te intereseze conștiința, dar mai întâi obține titularizarea !” (Râsete) Studiez asta de mult și cred că acum chiar ai putea obține titularizarea studiind conștiința, și dacă e așa, e un pas înainte. De ce există totuși această stranie ezitare și ostilitate față de conștiință ? Cred că e vorba de două trăsături ale culturii intelectuale, ce par a fi în contradicție, dar de fapt au în comun același set de ipoteze. Conștiința nu face parte din lumea fizică, ci din cea spirituală, ținând de suflet, iar acesta nu face parte din lumea fizică. Asta e tradiția despre D-zeu, suflet și a nemurire. Mai e o tradiție, ce pare a fi contrară, dar admite cea mai proastă ipoteză: suntem adepți ai materialismului, conștiința nu face parte din lumea fizică, fie neexistând deloc, fie fiind altceva, un soft sau cine știe ce trăsnaie. În orice caz, nu face parte din știință. Aveam următoarea dispută ce-mi provoca dureri de stomac: „Știința e obiectivă, conștiința e subiectivă,” „deci nu poate exista o știință a conștiinței”. „Ador” acest argument fiindcă definește ambiguu obiectivitatea. Am irosit deja prea mult timp doar ca să-mi dreg vocea, ca să zic așa, dar voi ajunge și la asta. Aceste tradiții îngemănate ne paralizează, fiind greu să ne detașăm de ele, iar conferința mea conține un singur mesaj: conștiința e un fenomen biologic, ca fotosinteza, digestia, mitoza și celelalte fenomene biologice, și odată ce accepți asta, majoritatea chestiunilor dificile legate de conștiință dispar. Voi prezenta o parte din ele. V-am promis că voi aminti câteva lucruri revoltătoare spuse despre conștiință, dar, din cauza lipsei timpului, voi pomeni doar patru dintre ele. Primul: „Conștiința nu există. E o iluzie, ca apusurile de soare.” „Știința a demonstrat că apusurile și curcubeiele sunt o iluzie,” „deci și conștiința e o iluzie”. Al doilea: „Poate există, dar e altceva, un soft rulând în creier”. Al treilea: „Singurul lucru ce există cu adevărat e comportamentul”. E jenant ce influent a fost behaviorismul, dar voi reveni la asta. Al patrulea: „Conștiința poate exista, dar asta n-are nicio importanță.” „Cum ar putea spiritul să miște lucrurile ?” Când aud asta, îmi spun: „Vrei să vezi dacă spiritul mișcă lucruri ? Privește !” „Hotărăsc în mod conștient să ridic brațul și afurisitul se ridică”. (Râsete) Observați că nu spunem că e ca vremea din Geneva, uneori se ridică, alteori nu, ci se ridică atunci când vreau eu. Vă voi spune cum e cu putință. Încă nu v-am oferit o definiție și nu se poate fără o definiție. Oamenii spun mereu: „Conștiința e greu de definit”. Eu spun că e ușor, dacă nu încerci să oferi o definiție științifică. Nu suntem pregătiți pentru așa ceva, dar iată o definiție de bun-simț: conștiința înseamnă toate stările, sentimentele, senzațiile, percepțiile, începe de dimineață, când te trezești din vis sau din somn, și continuă toată ziua, până adormi ori până mori sau devii inconștient. Visele sunt o formă a conștiinței, conform acestei definiții. Aceasta e definiția de bun-simț, „ținta” noastră. Dacă nu vorbești despre asta, nu vorbești despre conștiință. Însă oamenii se gândesc: „Păi tocmai, e o problemă îngrozitoare !” „Cum poate așa ceva să facă parte din lumea reală ?” Dacă ați urmat un curs de filozofie, asta se numește „problema minte - corp”. Cred că are o soluție simplă. Iat-o: absolut toate stările conștiente sunt cauzate de procese neurobiologice de nivel inferior din creier și sunt caracteristici de nivel superior sau de sistem ale creierului. E la fel de misterios ca lichiditatea apei. Aceasta nu e un adaos de lichid produs de moleculele de apă, ci o stare în care se află sistemul. Așa cum apa dintr-un vas poate trece din stare lichidă în stare solidă în funcție de comportamentul moleculelor, tot așa creierul poate trece din stare conștientă în stare inconștientă în funcție de comportamentul moleculelor. Atât e de simplă celebra problemă minte - corp. Acum însă ajungem la probleme mai dificile. Să specificăm caracteristicile precise ale conștiinței, pentru a putea răspunde apoi la cele patru obiecții enunțate. Prima caracteristică: e reală și ireductibilă. Nu poți face abstracție de ea. Distincția dintre realitate și iluzie e cea dintre felul în care ne par a fi lucrurile în mod conștient și felul în care sunt de fapt. Ni se pare în mod conștient că există o boltă pe cer sau că soarele apune dincolo de munți, dar toate acestea nu se întâmplă în realitate. Însă distincția dintre felul în care par și cel în care sunt lucrurile nu poate fi făcută când vine vorba de însăși existența conștiinței. Fiindcă atunci când e vorba de însăși existența conștiinței, dacă ți se pare în mod conștient că ești conștient, înseamnă că ești. (Râsete) Dacă un grup de experți vine și-mi spune: „Suntem niște neurobiologi celebri, am realizat un studiu despre tine” „și suntem convinși că nu ești conștient, ci ești un robot abil construit”, nu mă gândesc nici măcar o clipă că poate au dreptate, căci Descartes o fi făcut multe greșeli, dar a avut dreptate în privința asta: nu te poți îndoi de existența propriei conștiințe. Aceasta e prima caracteristică a conștiinței: e reală și ireductibilă. Nu poți face abstracție de ea demonstrând că e o iluzie, așa cum poți face cu iluziile obișnuite. A doua caracteristică ne-a dat multă bătaie de cap. E vorba de faptul că toate stările conștiente au o natură calitativă: într-un fel te simți când bei bere și în altul când îți calculezi impozitul pe venit sau asculți muzică. Din această natură calitativă rezultă cea de-a treia caracteristică: stările conștiente sunt, prin definiție, subiective, adică există numai în măsura în care sunt resimțite de un subiect uman sau animal, de un sine. Poate vom fi capabili să creăm un robot conștient, dar, neștiind cum funcționează creierul, deocamdată nu avem posibilitatea s-o facem. Altă caracteristică a conștiinței: e alcătuită din câmpuri unificate. Nu numai că văd oamenii din fața mea, îmi aud sunetul vocii și simt greutatea pantofilor, ci percep toate aceste senzații ca parte a unui câmp al conștiinței unic și cuprinzător, întins în toate direcțiile. Aceasta e cheia înțelegerii enormei puteri a conștiinței. N-am reușit s-o facem în cazul roboților. Dezamăgirea produsă de robotică constă în faptul că nu știm să creăm un robot conștient, deci nu avem un aparat care să poate face așa ceva. Următoarea caracteristică a conștiinței, după uimitorul câmp unificat, e că funcționează cauzal în cadrul comportamentului. V-am oferit o demonstrație științifică ridicându-mi mâna, dar cum e cu putință așa ceva ? Cum poate un gând din mintea mea să miște obiecte materiale ? Vă voi răspunde. Nu știm detaliile, însă știm partea esențială: există secvențe de impulsuri nervoase, întrerupte acolo unde e secretată acetilcolina, în terminațiile axonale ale neuronilor motorii. Scuze că folosesc terminologie filozofică. Atunci când se întâmplă asta, se produc minuni în canalele ionice și al naibii braț se ridică. Gândiți-vă la ce v-am spus ! Unul și același eveniment, decizia conștientă de a-mi ridica brațul, are un nivel de descriere unde posedă calități sensibile, sufletești, fiind un gând din mintea mea, dar, totodată, implică secreția de acetilcolină și diverse alte lucruri, pe măsură ce-și croiește drum de la cortexul motor până la fibrele nervoase și la braț. Asta ne spune că vocabularul obișnuit folosit pentru discutarea acestor probleme e complet depășit. Unul și același eveniment are un nivel de descriere unde e neurobiologic și altul unde e psihic, dar e un singur eveniment, așa lucrează natura și așa poate conștiința să funcționeze cauzal. Ținând cont de asta, de examinarea caracteristicilor conștiinței, să revenim și să răspundem la obiecțiile de la început. Prima era: „Conștiința nu există, fiind o iluzie”. Am răspuns deja la ea, nu ne mai batem capul. Însă a doua a avut multă influență și poate că încă are: „Dacă există, conștiința e de fapt altceva, un soft rulând în creier”. Pentru a crea conștiința, trebuie să avem softul potrivit. Nu contează echipamentul, merge oricare, dacă e suficient de complex și de stabil pentru a susține softul. Știm că e o idee greșită. Oricine s-a gândit cât de cât la computere vede că e greșită, fiindcă calculul e definit drept manipularea simbolurilor, de obicei 0 și 1, dar orice simboluri sunt bune. Ai un algoritm pe care-l poți programa în cod binar, aceasta fiind trăsătura definitorie a unui soft. Însă știm că toate acestea sunt pur sintactice și simbolice, pe când conștiința umană reală mai are ceva, un conținut, pe lângă sintaxă, are semantică. Am susținut acest argument acum 30 de ani, nici nu vreau să mă gândesc cât a trecut, dar există un argument mai subtil, implicit, și vreau să-l descriu pe scurt: conștiința creează o realitate independentă de observator. Creează o realitate materializată în bani, avere, guvern, căsnicie, CERN, conferințe, petreceri și concedii. Toate astea sunt creații ale conștiinței. Existența lor e relativă la observator. Numai relativ la agenți conștienți o bucată de hârtie înseamnă bani sau un grup de clădiri e o universitate. Dar calculul ? E ceva absolut, ca forța, masa, atracția gravitațională ? Sau e relativ la observator ? Unele calcule sunt intrinseci. Adun 2 cu 2 ca să obțin 4 și asta se întâmplă indiferent ce crede oricine. Dar când îmi scot calculatorul de buzunar și calculez, singurul fenomen intrinsec e circuitul electronic și funcționarea sa. Acesta e singurul fenomen absolut. Restul e interpretat de noi. Calculul există numai relativ la conștiință. Fie un agent conștient efectuează calculul, fie are un aparat ce permite o interpretare numerică. Asta nu înseamnă că calculul e arbitrar. Am cheltuit mult pe acest echipament, dar continuăm să facem confuzie între obiectivitate și subiectivitate ca trăsături ale realității și ca trăsături ale premiselor. Concluzia acestei părți a conferinței e următoarea: poți avea o știință complet obiectivă, în care poți face afirmații obiectiv adevărate despre un domeniu a cărui existență e subiectivă, care există în creierul uman, constând din stări, senzații, sentimente sau percepții subiective. Deci obiecția cum că nu poate exista o știință obiectivă a conștiinței, deoarece conștiința e subiectivă, iar știința obiectivă, e un joc de cuvinte nereușit despre obiectivitate și subiectivitate. Poți face afirmații obiective despre un domeniu subiectiv ca mod de existență, neurologii chiar asta făcând. Au pacienți cu dureri și încearcă să creeze o știință obiectivă despre asta. Am promis să combat toate aceste inepții, dar nu mi-a rămas timp, voi mai combate doar vreo două. Am spus că behaviorismul ar trebui să fie o rușine a culturii intelectuale, fiindcă e lipsit de temei. Stările psihice sunt identice cu comportamentul ? Gândiți-vă la distincția dintre simțirea unei dureri și comportamentul cuiva când îl doare ceva. Nu voi demonstra comportamentul durerii, dar vă pot spune că nu mă doare nimic acum. E, deci, o greșeală evidentă. De ce au făcut-o ? Greșeala, și puteți reciti literatura din domeniu ca să vă convingeți, a fost că au crezut că, dacă accepți existența ireductibilă a conștiinței, renunți la știință, la 300 de ani de progres și speranță a umanității. Mesajul pe care vreau să-l rețineți: conștiința trebuie acceptată ca fenomen biologic autentic, supus analizei științifice la fel ca orice alt fenomen din biologie sau din celelalte științe, de altfel. Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze)