Cum ar fi dacă plantele ar putea detecta nivelul de toxicitate din sol și să exprime acest lucru prin culoarea frunzelor lor? Cum ar fi dacă ar putea să elimine toxinele din sol? Sau cum ar fi dacă plantele și-ar crește propriul ambalaj, sau ar fi modificate pentru a putea fi culese doar de mașinăriile patentate ale proprietarilor lor. Ce se întâmplă când designul biologic e condus de motivația obținerii produselor de consum? Cum ar fi această lume? Numele meu e Ani și sunt designer și cercetător la MIT Media Lab, unde fac parte dintr-un grup relativ nou și unic numit Design Fiction, unde ne aflăm undeva între science fiction și știință. La MIT sunt norocoasă să fiu alături de oameni de știință ce studiază în diferite domenii de graniță precum neurobiologia sintetică, inteligență artificială, viață artificială și toate lucrurile între acestea două. Și în campus sunt oameni de știință geniali care se întreabă: „Cum pot face lumea un loc mai bun?” Și o întrebare pe care și-o pune grupul din care fac parte e: „Ce e mai bine?” Ce e mai bine pentru tine, pentru mine, pentru o femeie caucaziană, un bărbat gay, un veteran, un copil cu o proteză? Tehnologia nu e niciodată neutră. Construiește o realitate și reflectă un context. Vă puteți imagina ce s-ar zice la birou despre echilibrul muncă-viață personală dacă acesta ar fi rezultatul standard din prima zi? (Râsete) Cred că e rolul artiștilor și al designerilor să pună aceste întrebări importante. Arta e cum poți vedea și simți viitorul, și astăzi e o perioadă interesantă să fii designer, datorită tuturor instrumentelor care devin accesibile. De exemplu, biologia sintetică presupune modificarea biologiei pentru modificarea designului. Folosind aceste metode, laboratorul meu întreabă care sunt rolurile și responsabilitățile unui artist, designer, om de știință sau ale unui om de afaceri? Care sunt implicațiile biologiei sintetice, ingineriei genetice, și cum modelează ele noțiunile despre ceea ce înseamnă să fii om? Care sunt implicațiile acestora asupra societății, asupra evoluției și care sunt mizele în acest joc? Propria mea cercetare în acest moment analizează biologia sintetică, dar pentru un răspuns emoțional mai puternic. Sunt obsedată de simțul olfactiv, și acest proiect a început cu ideea de a putea face un selfie folosind mirosul, un smelfie. (Râsete) Cum ar fi dacă ai putea folosi mirosul natural propriu și să îl trimiți unui iubit? Am aflat că aceasta era o tradiție austriacă în secolul XIX, în care cei care se curtau țineau o felie de măr la subțioară în timpul dansurilor, iar la sfârșitul serii, fata îi dădea fructul băiatului pe care îl plăcea, și dacă și el simțea la fel, i-ar fi dat și el acel măr puturos. (Râsete) Se știe că Napoleon i-a scris multe scrisori de dragoste lui Josephine, dar cea mai memorabilă e acest bilețel scurt și urgent: „Ajung acasă în trei zile. Nu te spăla.” (Râsete) Atât Napoleon cât și Josephine adorau violetele. Josephine purta un parfum cu miros de violete, a purtat violete în ziua nunții, iar Napoleon i-a trimis un buchet de violete în fiecare an de aniversarea lor. Când Josephine a murit, el a plantat violete la mormântul ei și, înainte de exilul său, a mers la mormânt, a cules câteva flori pe care le-a pus într-un medalion și le-a purtat până în ziua morții sale. Și acest lucru m-a emoționat, m-am gândit: pot face ca violetele să miroasă ca Josephine? Cum ar fi dacă, pentru o eternitate, când mergi să îi vizitezi mormântul ai putea să simți mirosul lui Josephine, același pe care Napoleon îl îndrăgea? Am putea produce noi moduri de a plânge pe cineva, noi ritualuri de rememorare? Până la urmă, am produs culturi transgenice pentru a maximiza profitul, culturi care avantajează transportul, culturi care au o durată de depozitare lungă, culturi foarte dulci, dar care rezistă la pesticide, uneori în defavoarea valorii nutritive. Putem folosi aceleași tehnici pentru a obține un răspuns emoțional senzitiv? Momentan, în laboratorul meu, cercetez întrebări precum: ce face un om să miroasă ca un om? Se pare că e destul de complicat. Factori precum dieta, tratamentul medicamentos, stilul de viață influențează modul în care miroși. Am aflat că transpirația nu are miros, dar bacteriile și microbiomul sunt responsabile de miros, de starea, de identitate și multe altele. Există o multitudine de molecule pe care le emitem, dar pe care le percepem subconștient. Am clasificat și strâns bacterii din diferite zone ale corpului meu. După ce am vorbit cu un om de știință ne-am gândit, poate amestecul perfect e 10% din zona claviculară, 30% de la subraț, 40% din zona inghinală și tot așa, și ocazional am lăsat cercetătorii din alte laboratoare să miroasă mostra mea. Și e interesant să auzi cum e perceput mirosul corporal în afara contextului corporal. Am primit răspunsuri precum: miroase a flori, a pui, a fulgi de porumb, a carnitas cu vită. (Râsete) În același timp am cultivat câteva plante carnivore pentru capacitatea lor de a emite mirosuri pentru a atrage prada, în încercarea de a crea o relație simbiotică între bacteriile mele și acest organism. Se întâmplă să fii la MIT într-un bar, vorbind cu un om de știință care din întâmplare e chimist și botanist, îi spun despre proiectul meu, și el spune: „Pare botanică pentru o femeie singură.” (Râsete) Nederanjată, am răspuns: „Bine.” L-am provocat. „Putem construi o plantă ce mă poate iubi?” Și dintr-un motiv sau altul, a răspuns: „Sigur, de ce nu?” Așa că am pornit cu: putem face plantele să crească spre mine ca și când aș fi soarele? Cercetăm mecanismele din plante cum ar fi fototropismul, ce face planta să crească către soare prin producerea de hormoni precum auxină, ce cauzează elongarea celulară pe partea umbrită. Și acum creez un set de rujuri care sunt infuzate cu aceste chimicale care îmi permit să interacționez cu planta prin propria semnătură chimică, rujuri care fac plantele să crească acolo unde le sărut, plante care să înflorească dacă le sărut bobocii. Și prin aceste proiecte, pun întrebări precum: cum putem defini natura? Cum definim natura dacă îi putem reconstrui proprietățile, și când ar trebui să o facem? Ar trebui să o facem pentru profit sau pentru utilitate? Sau în scopuri emoționale? Poate biotehnologia să creeze opere la fel de emoționante ca muzica? Care sunt pragurile dintre știință și abilitatea de a da forma peisajului nostru emoțional? O mantra faimoasa din design spune că forma urmează funcția. Acum că suntem undeva între știință, design și artă, pot să întreb: cum ar fi dacă ficțiunea ar forma realitatea? Cum ar arăta laboratorul și ce fel de întrebări ne-am pune? Ne uităm deseori la tehnologie ca la un răspuns, dar ca artist și designer, îmi place să întreb: dar care e întrebarea? Vă mulțumesc! (Aplauze)