Pe 26 ianuarie 2013, o trupă de militanți Al-Qaeeda a intrat în orașul antic Timbuktu la marginea sudică a deșertului Sahara. Acolo au ars o bibliotecă medievală de 30.000 de manuscrise scrise în arabă și în mai multe limbi africane, variind de la subiecte ca astronomie, geografie și istorie până la medicină, inclusiv o carte ce menționează poate primul tratament pentru disfuncția erectilă masculină. Necunoscută în Occident, aceasta a adunat înțelepciunea unui întreg continent, vocea Africii într-o vreme când se credea că Africa nu are deloc glas. Primarul orașului Bamako, care a fost martorul evenimentului, a numit arderea manuscriselor „o crimă împotriva moștenirii culturale mondiale”. Și avea dreptate, sau ar fi avut, dacă nu ar fi mințit și el. De fapt, chiar înainte, savanții africani adunaseră niște cărți vechi pe care le-au lăsat să fie arse de teroriști. Azi, colecția este ascunsă în Bamako, capitala statului Mali, unde se deteriorează din cauza umidității ridicate. Ceea ce a fost salvat prin viclenie acum este din nou în pericol, de data aceasta din cauza climei. Dar Africa și colțurile îndepărtate ale lumii, nu sunt singurele locuri, sau locurile principale în care manuscrise care ar putea schimba istoria culturală mondială sunt în pericol. Acum câțiva ani am efectuat un sondaj asupra bibliotecilor europene de cercetare și am descoperit că există cel puțin 60.000 de manuscrise de dinainte de 1500 care sunt ilizibile din cauza umezelii, a decolorării, mucegaiului și a agenților chimici. Numărul real este probabil dublu, dar asta nici nu contează. Manuscrise renascentiste și manuscrise moderne și obiecte de patrimoniu cultural, cum ar fi hărțile. Cum ar fi dacă ar exista o tehnologie care ar putea recupera aceste lucrări pierdute și necunoscute? Imaginați-vă la nivel mondial cum un cufăr de sute de mii de texte necunoscute anterior ne-ar putea transforma radical cunoștințele despre trecut. Imaginați-vă ce clasici necunoscuți am descoperi care ar rescrie canoanele literaturii, istoriei, filozofiei, muzicii, sau mai provocator, care ar putea rescrie identitățile noastre culturale, construind noi punți între oameni și cultură. Acestea sunt întrebările care m-au transformat dintr-un savant medieval, un cititor de texte, într-un om de știință. Ce cuvânt nesatisfăcător este „cititor”. Pentru mine, el conturează o imagine pasivă a cuiva care stă alene într-un fotoliu, așteptând să vină cunoașterea la el într-un colet mic. Cât de bine este să fii participant la trecut, un aventurier într-o țară nedescoperită, căutând texte ascunse. Ca profesor universitar, am fost un simplu cititor. Am citit și am învățat aceiași clasici pe care oamenii i-au citit și învățat de sute de ani: Virgil, Ovid, Chaucer, Petrarch, și cu fiecare articol pe care l-am publicat am adăugat șuvițe de înțelegere cunoștințelor umane în scădere continuă. Ceea ce voiam să fiu era un arheolog al trecutului, un cercetător al literaturii, un Indiana Jones fără bici, sau, de fapt, cu bici. (Râsete) Și mi-am dorit asta nu doar pentru mine, ci și pentru studenții mei. Și astfel, acum șase ani, am schimbat direcția carierei mele. Pe atunci lucram la „Șahul Iubirii,” ultimul poem lung important din Evul Mediu European care nu a fost editat niciodată. Și nu a fost editat pentru că exista într-un singur manuscris care a fost atât de grav avariat în timpul bombardării din Dresda în Al Doilea Război Mondial, încât generații de savanți îl declaraseră pierdut. De cinci ani, lucram cu o lampă ultravioletă încercând să recuperez urmele scrisului și aș fi mers cât de departe putea să mă ajute tehnologia la acel moment. Și astfel am făcut ceea ce fac mulți oameni. Am mers online, și acolo am aflat despre utilizarea imagisticii multispectrale pentru recuperarea a două tratate pierdute ale renumitului matematician grec Arhimede dintr-un palimpsest din secolul al XIII-lea. Un palimpsest este un manuscris care a fost șters și rescris. Și așa, din senin, am decis să-i scriu cercetătorului în imagistică din proiectul palimpsestului lui Arhimede, profesorul Roger Easton, despre un plan și o pledoarie. Și spre surprinderea mea, mi-a răspuns. Cu ajutorul lui, am putut câștiga o subvenție din partea guvernului SUA pentru a construi un laborator imagistic transportabil multispectral. Și cu acest laborator, am transformat ceva ce era carbonizat și decolorat într-un nou clasic medieval. Deci, cum funcționează efectiv imagistica multispectrală? Ei bine, ideea din spatele imagisticii multispectrale e asemănătoare cu cea a ochelarilor cu vedere pe timp de noapte: ceea ce putem vedea în spectrul vizibil al luminii este doar o mică parte din ceea ce există de fapt. Același lucru este valabil și pentru scrisul invizibil. Sistemul nostru folosește 12 lungimi de undă de lumină între ultraviolet și infraroșu, iar acestea sunt proiectate pe manuscris de deasupra, folosind mai multe becuri LED, și de la o altă sursă de lumină multispectrală, care luminează de dedesubt foile manuscrisului. În acest fel sunt realizate 35 de imagini per secvență per foaie, folosind o cameră digitală de mare putere echipată cu un obiectiv făcut din cuarț. În lume există aproximativ cinci astfel de obiective. Și odată ce facem aceste imagini, le procesăm prin algoritmi statistici pentru îmbunătățirea și clarificarea lor în continuare, folosind un software proiectat inițial pentru imagini din satelit și folosit de oamenii de știință geo-spațiali și de CIA. Rezultatele pot fi spectaculoase. Poate ați auzit deja despre ce s-a realizat pentru Manuscrisele de la Marea Moartă, care se gelatinizează lent. Folosind infraroșul, am reușit să citim chiar și cele mai întunecate colțuri ale Manuscriselor de la Marea Moartă. Este posibil să nu știți totuși, despre alte texte biblice care sunt în pericol. Iată, de exemplu, o foaie dintr-un manuscris pe care l-am procesat, care este poate cea mai valoroasă Biblie creștină din lume. Codex Vercellensis este cea mai veche traducere a Evangheliilor în latină, și datează din prima jumătate a secolului al IV-lea. Aceasta este cea mai timpurie Biblie din momentul întemeierii creștinătății sub Împăratul Constantin și de asemenea de pe vremea Conciliului de la Niceea, când s-a convenit asupra credinței de bază a creștinismului. Din păcate, acest manuscris a fost foarte grav deteriorat, și este deteriorat pentru că de secole a fost folosit și manipulat în ceremoniile din biserică. De fapt, acea pată violet pe care o vedeți în colțul din stânga sus este Aspergillus, o ciupercă ce provine de pe mâinile nespălate ale unei persoane cu tuberculoză. Procesarea imagistică mi-a permis să fac prima transcriere a acestui manuscris în 250 de ani. Având un laborator care poate călători acolo unde colecțiile au nevoie, este doar o parte a soluției. Tehnologia este scumpă și foarte rară, iar abilitățile de imagistică și procesare a imaginilor sunt ezoterice. Asta înseamnă că recuperarea textelor e inaccesibilă majorității cercetătorilor, exceptând cele mai bogate instituții. De asta am fondat Proiectul Lazarus, o inițiativă non-profit pentru a aduce imagistica multispectrală cercetătorilor individuali și instituțiilor mai mici, cu costuri reduse. În ultimii cinci ani, echipa noastră de experți în imagistică, savanți și studenți, a călătorit în șapte țări diferite și a recuperat unele dintre cele mai valoroase manuscrise deteriorate din lume, incluzând Cartea Vercelli, cea mai veche carte în engleză, Cartea Neagră a lui Carmarthen, cea mai veche carte în galică, și unele dintre cele mai valoroase Evanghelii timpurii aflate în ceea ce este acum fosta Georgie Sovietică. Deci, imagistica spectrală poate recupera textele pierdute. Mai mult, poate recupera o a doua poveste din spatele fiecărui obiect, povestea despre cum, când și de cine a fost creat un text, și, uneori, ce gândea autorul în momentul în care l-a scris. Luați, de exemplu, o ciornă a Declarației de Independență scrisă de mâna lui Thomas Jefferson, pe care colegii mei au procesat-o acum câțiva ani în Biblioteca Congresului. Curatorii au observat că un singur cuvânt fusese șters și suprascris. Cuvântul suprascris a fost „cetățeni.” Poate puteți ghici care a fost cuvântul de dedesubt. „Subiecți.” Acolo, doamnelor și domnilor, este democrația americană evoluând sub mâna lui Thomas Jefferson. Sau luați în considerare Harta Martellus din 1491, pe care am procesat-o la Biblioteca Beinecke din Yale. Asta a fost harta pe care a consultat-o Columb înainte de a călători în Lumea Nouă și care i-a oferit o idee despre cum arăta Asia și unde se afla Japonia. Problema acestei hărți este că cernelurile și pigmenții ei s-au degradat atât de mult în timp, încât această hartă mare, de aproape șapte metri, a făcut ca lumea să pară un deșert uriaș. Până acum, nu știam în detaliu, ce știa Columb despre lume și cum erau reprezentate culturile lumii. Legenda principală a hărții era complet ilizibilă sub lumină normală. Lumina ultravioletă ajuta foarte puțin. Dar cea multispectrală ne-a oferit totul. În Asia am aflat despre monștri cu urechi atât de lungi că puteau acoperi întregul corp al creaturii. În Africa, despre un șarpe care putea face ca pământul să fumege. Precum lumina stelelor, care poate transmite informații despre felul în care arăta Universul în trecutul îndepărtat, și lumina multispectrală ne poate duce înapoi la primele momente ale creării unui obiect. Prin aceste lentile, asistăm la greșelile, la răzgândirile, la naivitățile, la gândurile necenzurate, la imperfecțiunile imaginației umane care fac ca aceste obiecte sfinte și autorii lor să devină mai reali, care aduc istoria mai aproape de noi. Dar viitorul? Sunt atât de multe din trecut, și atât de puține persoane cu abilități de a le salva înainte ca aceste obiecte să dispară pentru totdeauna. De aceea, am început să predau această nouă disciplină hibridă pe care o numesc „știință textuală.” Știința textuală este o căsătorie a abilităților tradiționale ale unui savant literar, capacitatea de a citi limbi și scrieri vechi de mână, cunoașterea modului cum sunt realizate textele pentru a le putea plasa și data, cu tehnici noi precum imagistica, chimia cernelurilor și a pigmenților, și recunoașterea optică a caracterelor asistată de calculator. Anul trecut, un student din clasa mea, un boboc, care cunoștea latina și greaca, a procesat imagistic un palimpsest pe care l-am fotografiat la o bibliotecă renumită din Roma. Pe măsură ce lucra, în spatele textului au început să apară mici scrieri grecești. Toată lumea s-a adunat în jur, iar el a citit un rând dintr-o lucrare pierdută a dramaturgului comic grec Menander. Aceasta a fost prima dată în peste o mie de ani când acele cuvinte fuseseră pronunțate cu voce tare. În acel moment, el a devenit savant. Doamnelor și domnilor, acesta este viitorul trecutului. Vă mulțumesc foarte mult! (Aplauze)