Pe 26 ianuarie 2013,
o trupă de militanți Al-Qaeeda
a intrat în orașul antic Timbuktu
la marginea sudică a deșertului Sahara.
Acolo au ars o bibliotecă medievală
de 30.000 de manuscrise
scrise în arabă
și în mai multe limbi africane,
variind de la subiecte ca astronomie,
geografie și istorie până la medicină,
inclusiv o carte ce menționează
poate primul tratament
pentru disfuncția erectilă masculină.
Necunoscută în Occident,
aceasta a adunat
înțelepciunea unui întreg continent,
vocea Africii într-o vreme când se credea
că Africa nu are deloc glas.
Primarul orașului Bamako,
care a fost martorul evenimentului,
a numit arderea manuscriselor
„o crimă împotriva
moștenirii culturale mondiale”.
Și avea dreptate,
sau ar fi avut,
dacă nu ar fi mințit și el.
De fapt, chiar înainte,
savanții africani adunaseră
niște cărți vechi
pe care le-au lăsat
să fie arse de teroriști.
Azi, colecția este ascunsă în Bamako,
capitala statului Mali,
unde se deteriorează
din cauza umidității ridicate.
Ceea ce a fost salvat prin viclenie
acum este din nou în pericol,
de data aceasta din cauza climei.
Dar Africa
și colțurile îndepărtate ale lumii,
nu sunt singurele locuri,
sau locurile principale
în care manuscrise care ar putea schimba
istoria culturală mondială
sunt în pericol.
Acum câțiva ani am efectuat un sondaj
asupra bibliotecilor europene de cercetare
și am descoperit că există
cel puțin 60.000 de manuscrise
de dinainte de 1500
care sunt ilizibile din cauza umezelii,
a decolorării, mucegaiului
și a agenților chimici.
Numărul real este probabil dublu,
dar asta nici nu contează.
Manuscrise renascentiste
și manuscrise moderne
și obiecte de patrimoniu cultural,
cum ar fi hărțile.
Cum ar fi dacă ar exista o tehnologie
care ar putea recupera
aceste lucrări pierdute și necunoscute?
Imaginați-vă la nivel mondial
cum un cufăr de sute de mii
de texte necunoscute anterior
ne-ar putea transforma radical
cunoștințele despre trecut.
Imaginați-vă ce clasici necunoscuți
am descoperi
care ar rescrie
canoanele literaturii, istoriei,
filozofiei, muzicii,
sau mai provocator, care ar putea rescrie
identitățile noastre culturale,
construind noi punți
între oameni și cultură.
Acestea sunt întrebările
care m-au transformat
dintr-un savant medieval,
un cititor de texte,
într-un om de știință.
Ce cuvânt nesatisfăcător este „cititor”.
Pentru mine,
el conturează o imagine pasivă
a cuiva care stă alene într-un fotoliu,
așteptând să vină cunoașterea la el
într-un colet mic.
Cât de bine este
să fii participant la trecut,
un aventurier într-o țară nedescoperită,
căutând texte ascunse.
Ca profesor universitar,
am fost un simplu cititor.
Am citit și am învățat aceiași clasici
pe care oamenii
i-au citit și învățat de sute de ani:
Virgil, Ovid, Chaucer, Petrarch,
și cu fiecare articol
pe care l-am publicat
am adăugat șuvițe de înțelegere
cunoștințelor umane în scădere continuă.
Ceea ce voiam să fiu
era un arheolog al trecutului,
un cercetător al literaturii,
un Indiana Jones fără bici,
sau, de fapt, cu bici.
(Râsete)
Și mi-am dorit asta nu doar pentru mine,
ci și pentru studenții mei.
Și astfel, acum șase ani,
am schimbat direcția carierei mele.
Pe atunci lucram la „Șahul Iubirii,”
ultimul poem lung important
din Evul Mediu European
care nu a fost editat niciodată.
Și nu a fost editat pentru că exista
într-un singur manuscris
care a fost atât de grav avariat
în timpul bombardării din Dresda
în Al Doilea Război Mondial,
încât generații de savanți
îl declaraseră pierdut.
De cinci ani,
lucram cu o lampă ultravioletă
încercând să recuperez urmele scrisului
și aș fi mers cât de departe
putea să mă ajute
tehnologia la acel moment.
Și astfel am făcut
ceea ce fac mulți oameni.
Am mers online,
și acolo am aflat despre utilizarea
imagisticii multispectrale
pentru recuperarea a două tratate pierdute
ale renumitului matematician grec Arhimede
dintr-un palimpsest
din secolul al XIII-lea.
Un palimpsest este un manuscris
care a fost șters și rescris.
Și așa, din senin,
am decis să-i scriu
cercetătorului în imagistică
din proiectul palimpsestului lui Arhimede,
profesorul Roger Easton,
despre un plan și o pledoarie.
Și spre surprinderea mea, mi-a răspuns.
Cu ajutorul lui, am putut câștiga
o subvenție din partea guvernului SUA
pentru a construi un laborator imagistic
transportabil multispectral.
Și cu acest laborator, am transformat
ceva ce era carbonizat și decolorat
într-un nou clasic medieval.
Deci, cum funcționează efectiv
imagistica multispectrală?
Ei bine, ideea din spatele
imagisticii multispectrale
e asemănătoare cu cea a ochelarilor
cu vedere pe timp de noapte:
ceea ce putem vedea
în spectrul vizibil al luminii
este doar o mică parte
din ceea ce există de fapt.
Același lucru este valabil
și pentru scrisul invizibil.
Sistemul nostru folosește
12 lungimi de undă de lumină
între ultraviolet și infraroșu,
iar acestea sunt proiectate pe manuscris
de deasupra,
folosind mai multe becuri LED,
și de la o altă sursă
de lumină multispectrală,
care luminează de dedesubt
foile manuscrisului.
În acest fel sunt realizate
35 de imagini per secvență per foaie,
folosind o cameră digitală de mare putere
echipată cu un obiectiv făcut din cuarț.
În lume există aproximativ
cinci astfel de obiective.
Și odată ce facem aceste imagini,
le procesăm prin algoritmi statistici
pentru îmbunătățirea
și clarificarea lor în continuare,
folosind un software proiectat inițial
pentru imagini din satelit
și folosit de oamenii
de știință geo-spațiali
și de CIA.
Rezultatele pot fi spectaculoase.
Poate ați auzit deja
despre ce s-a realizat
pentru Manuscrisele de la Marea Moartă,
care se gelatinizează lent.
Folosind infraroșul, am reușit să citim
chiar și cele mai întunecate colțuri
ale Manuscriselor de la Marea Moartă.
Este posibil să nu știți totuși,
despre alte texte biblice
care sunt în pericol.
Iată, de exemplu,
o foaie dintr-un manuscris
pe care l-am procesat,
care este poate cea mai valoroasă
Biblie creștină din lume.
Codex Vercellensis este cea mai veche
traducere a Evangheliilor în latină,
și datează din prima jumătate
a secolului al IV-lea.
Aceasta este cea mai timpurie Biblie
din momentul întemeierii creștinătății
sub Împăratul Constantin
și de asemenea de pe vremea
Conciliului de la Niceea,
când s-a convenit
asupra credinței de bază a creștinismului.
Din păcate, acest manuscris
a fost foarte grav deteriorat,
și este deteriorat pentru că de secole
a fost folosit și manipulat
în ceremoniile din biserică.
De fapt, acea pată violet
pe care o vedeți în colțul din stânga sus
este Aspergillus, o ciupercă
ce provine de pe mâinile nespălate
ale unei persoane cu tuberculoză.
Procesarea imagistică
mi-a permis să fac prima transcriere
a acestui manuscris în 250 de ani.
Având un laborator care poate călători
acolo unde colecțiile au nevoie,
este doar o parte a soluției.
Tehnologia este scumpă și foarte rară,
iar abilitățile de imagistică
și procesare a imaginilor sunt ezoterice.
Asta înseamnă că recuperarea textelor
e inaccesibilă majorității cercetătorilor,
exceptând cele mai bogate instituții.
De asta am fondat Proiectul Lazarus,
o inițiativă non-profit
pentru a aduce imagistica multispectrală
cercetătorilor individuali
și instituțiilor mai mici,
cu costuri reduse.
În ultimii cinci ani,
echipa noastră de experți în imagistică,
savanți și studenți,
a călătorit în șapte țări diferite
și a recuperat
unele dintre cele mai valoroase
manuscrise deteriorate din lume,
incluzând Cartea Vercelli,
cea mai veche carte în engleză,
Cartea Neagră a lui Carmarthen,
cea mai veche carte în galică,
și unele dintre cele mai valoroase
Evanghelii timpurii
aflate în ceea ce este acum
fosta Georgie Sovietică.
Deci, imagistica spectrală
poate recupera textele pierdute.
Mai mult, poate recupera o a doua
poveste din spatele fiecărui obiect,
povestea despre cum,
când și de cine a fost creat un text,
și, uneori, ce gândea autorul
în momentul în care l-a scris.
Luați, de exemplu,
o ciornă a Declarației de Independență
scrisă de mâna lui Thomas Jefferson,
pe care colegii mei
au procesat-o acum câțiva ani
în Biblioteca Congresului.
Curatorii au observat că un singur cuvânt
fusese șters și suprascris.
Cuvântul suprascris a fost „cetățeni.”
Poate puteți ghici care a fost
cuvântul de dedesubt.
„Subiecți.”
Acolo, doamnelor și domnilor,
este democrația americană
evoluând sub mâna lui Thomas Jefferson.
Sau luați în considerare
Harta Martellus din 1491,
pe care am procesat-o
la Biblioteca Beinecke din Yale.
Asta a fost harta
pe care a consultat-o Columb
înainte de a călători în Lumea Nouă
și care i-a oferit o idee
despre cum arăta Asia
și unde se afla Japonia.
Problema acestei hărți
este că cernelurile și pigmenții ei
s-au degradat atât de mult în timp,
încât această hartă mare,
de aproape șapte metri,
a făcut ca lumea să pară un deșert uriaș.
Până acum, nu știam în detaliu,
ce știa Columb despre lume
și cum erau reprezentate culturile lumii.
Legenda principală a hărții
era complet ilizibilă sub lumină normală.
Lumina ultravioletă ajuta foarte puțin.
Dar cea multispectrală ne-a oferit totul.
În Asia am aflat despre monștri
cu urechi atât de lungi
că puteau acoperi
întregul corp al creaturii.
În Africa, despre un șarpe
care putea face ca pământul să fumege.
Precum lumina stelelor,
care poate transmite informații
despre felul în care arăta Universul
în trecutul îndepărtat,
și lumina multispectrală
ne poate duce înapoi la primele momente
ale creării unui obiect.
Prin aceste lentile, asistăm la greșelile,
la răzgândirile,
la naivitățile, la gândurile necenzurate,
la imperfecțiunile imaginației umane
care fac ca aceste obiecte sfinte
și autorii lor
să devină mai reali,
care aduc istoria mai aproape de noi.
Dar viitorul?
Sunt atât de multe din trecut,
și atât de puține persoane
cu abilități de a le salva
înainte ca aceste obiecte
să dispară pentru totdeauna.
De aceea, am început să predau
această nouă disciplină hibridă
pe care o numesc „știință textuală.”
Știința textuală este o căsătorie
a abilităților tradiționale
ale unui savant literar,
capacitatea de a citi
limbi și scrieri vechi de mână,
cunoașterea modului
cum sunt realizate textele
pentru a le putea plasa și data,
cu tehnici noi precum imagistica,
chimia cernelurilor și a pigmenților,
și recunoașterea optică a caracterelor
asistată de calculator.
Anul trecut, un student din clasa mea,
un boboc,
care cunoștea latina și greaca,
a procesat imagistic un palimpsest
pe care l-am fotografiat
la o bibliotecă renumită din Roma.
Pe măsură ce lucra, în spatele textului
au început să apară mici scrieri grecești.
Toată lumea s-a adunat în jur,
iar el a citit un rând
dintr-o lucrare pierdută
a dramaturgului comic grec Menander.
Aceasta a fost prima dată
în peste o mie de ani
când acele cuvinte
fuseseră pronunțate cu voce tare.
În acel moment, el a devenit savant.
Doamnelor și domnilor,
acesta este viitorul trecutului.
Vă mulțumesc foarte mult!
(Aplauze)