Arta în epoca inteligenței artificiale

Cum arată în interiorul minții unei mașinării? Inspirat de viziunea arhitecturală a Los Angeles-ului futuristic din „Blade Runner”, artist-ul media Refik Anadol combină arta cu inteligența artificială, colaborând cu arhitecți, analiști, neurologi, muzicieni și mulți alții. Descoperă instalații nemaivăzute care te vor face să te gândești la viitorul tehnologiei și al creativității într-un mod diferit.

Bună, eu sunt Refik. Sunt un artist media.

Folosesc datele ca pigment

și vopsesc cu o pensulă a gândirii

care este asistată
de inteligența artificială.

Folosind spații arhitecturale drept pânze,

colaborez cu mașinării pentru a face

clădirile să viseze şi să halucineze.

S-ar putea să te întrebi
ce înseamnă toate astea,

aşa că lasă-mă să te port
în munca şi lumea mea.

Am descoperit puterea imaginației
când aveam opt ani,

ca un copil ce a crescut în Istanbul.

Într-o zi, mama mea a adus acasă
o casetă video

din filmul science-fiction „Blade Runner.”

Îmi amintesc cum eram hipnotizat

de viziunea arhitecturală uimitoare
din viitorul Los Angeles,

un loc pe care nu-l mai văzusem
până atunci.

Această viziune a devenit
un element de bază al viselor mele.

Când am ajuns în Los Angeles în 2012

pentru un master în Arte și Design Media,

am închiriat o mașină
și am condus în centru

pentru a vedea acea lume minunată
din viitorul apropiat.

Îmi amintesc o replică specifică

care îmi apărea
din nou și din nou în minte:

scena când android-ul Rachael

își dă seama că amintirile ei
nu sunt de fapt ale ei,

iar Deckard îi spune
că sunt amintirile altcuiva.

Din acel moment,

una dintre inspirațiile mele
a fost această întrebare.

Ce poate face o mașinărie
cu amintirile altcuiva?

Sau, să spun asta într-un alt mod,

ce înseamnă să fii
o inteligență artificială în secolul XXI?

Orice mașinărie Android sau AI

este inteligentă doar atâta timp
cât colaborăm cu ea.

Ea poate construi lucruri

pe care inteligența umană
dorește să le producă,

dar nu are capacitatea
de a face acest lucru.

Gândiți-vă la activitățile voastre
și rețelele sociale, de exemplu.

Ele devin mai inteligente
cu cât interacționați mai mult cu ele.

Dacă mașinăriile pot învăța
sau procesa amintiri,

pot și să viseze?

Să halucineze?

Să-și aducă aminte ceva involuntar

sau să facă legături
între visele mai multor oameni?

Oare să fii un AI în secolul XXI
înseamnă pur și simplu să nu uiți nimic?

Și, dacă da,

nu este cel mai revoluționar lucru
pe care l-am experimentat

în efortul nostru secular
de a capta istoria în mass-media?

Cu alte cuvinte,

cât de departe am ajuns de când a apărut
„Blade Runner” de Ridley Scott?

Așa că mi-am înființat studio-ul în 2014

și am invitat arhitecți,

informaticieni și analiști, neurologi,

muzicieni și chiar scenariști

să se alăture la realizarea viselor mele.

„Pot datele să devină un pigment?”

A fost prima întrebare pe care ne-am pus-o

când am început proiectul de încorporare
a artelor media în arhitectură

și de coliziune a lumii
virtuale cu cea fizică.

Așa că am început să ne imaginăm
ceea ce aș numi poetica datelor.

Unul dintre primele noastre proiecte,
„Picturi virtuale,”

a fost o sculptură de date publice

comandată de orașul San Francisco.

Lucrarea invită publicul

să facă parte dintr-o spectaculoasă
experiență estetică

într-un spațiu urban viu

prin reprezentarea unei rețele fluide
de conexiuni ale orașului în sine.

De asemenea, ne aduce aminte

de modul în care datele invizibile
din viața noastră de zi cu zi,

cum ar fi feed-urile Twitter
care sunt reprezentate aici

pot fi făcute vizibile

și transformate în cunoștințe senzoriale
care pot fi experimentate în mod colectiv.

De fapt, datele pot deveni doar cunoștințe
când sunt experimentate,

iar cunoașterea și experiența
pot lua multe forme.

Când exploram astfel de conexiuni

prin vastul potențial
al inteligenței mașinăriilor,

ne-am gândit și la conexiunea
dintre simțurile umane

și capacitatea mașinăriilor
de a simula natura.

Aceste întrebări au început în timp ce
lucram la picturi cu date despre vânt.

Ele au luat forma unor poezii

bazate pe seturi de date ascunse pe care
le-am colectat de la senzorii de vânt.

Apoi am folosit algoritmi generativi

pentru a transforma viteza vântului,
rafalele și direcția

într-un pigment de date eteric.

Rezultatul a fost o experiență
liniștitoare, dar și speculativă.

Această sculptură de date cinetice,
intitulată „Bosphorus,”

a fost o încercare similară de a verifica
capacitatea noastră de a ne reînchipui

evenimente naturale.

Utilizând colecții radar
de înaltă frecvență din Marea Marmara,

am colectat date privind suprafața mării

și i-am proiectat mișcarea dinamică
cu ajutorul AI.

Creăm un sentiment de imersiune

printr-o priveliște calmă, dar în același
timp în continuă schimbare, a mării.

A vedea cu creierul
se poate numi imaginație,

și, pentru mine, imaginarea arhitecturii

merge dincolo de sticlă, metal sau beton,

și experimentează în schimb cu cele
mai îndepărtate posibilități de imersiune

și modalități de augmentare
a percepției noastre în medii construite.

Cercetările privind inteligența
artificială sunt în creștere zilnic,

lăsându-ne cu sentimentul
că suntem conectați într-un sistem

care este mai mare și mai bine informat

decât noi înșine.

În 2017, am descoperit
o bibliotecă open-source

de documente culturale din Istanbul

și am început să lucrăm
la „Archive Dreaming,”

una dintre primele instalații publice
din lume care folosește AI.

Un AI ce explorează aproximativ
1,7 milioane de documente din 270 de ani.

Una dintre inspirațiile noastre
în timpul acestui proces

a fost o scurtă poveste
numită „Biblioteca Babel”

de scriitorul argentinian
Jorge Luis Borges.

În poveste, autorul concepe un univers sub
forma unei biblioteci vaste care conține

toate cărțile posibile de 410 de pagini
cu un anumit format și set de caractere.

Prin această imagine inspirată

ne imaginăm o modalitate de a explora
fizic vastele arhive ale cunoașterii

în epoca inteligenței artificiale.

Lucrarea rezultată, după cum puteți vedea,

a fost un spațiu captivant
controlat de utilizator.

„Archive Dreaming” a transformat profund
experiența unei biblioteci

în epoca inteligenței artificiale.

„Machine Hallucination”
e o explorare a timpului și a spațiului

realizată cu ajutorul arhivei fotografice
publice din New York City.

Pentru acest proiect imersiv unic,

am implementat algoritmi
de învățare automată

pentru a găsi și procesa peste 100
de milioane de fotografii ale orașului.

Am proiectat un sistem narativ inovator

pentru a utiliza inteligența artificială
să prezică sau să halucineze imagini noi,

permițând privitorului
să pășească într-o fuziune de vis

a New York-ului din trecut și viitor.

Pe măsură ce proiectele noastre

au aprofundat amintirea
și transmiterea cunoștințelor,

ne-am gândit mai mult despre
modul în care amintirile nu erau statice,

ci interpretări în continuă schimbare
ale evenimentelor din trecut.

Ne-am gândit cum ar putea mașinăriile

simula evenimente
conștiente și subconștiente,

cum ar fi visarea,
amintirile și halucinațiile.

Astfel, am creat „Melting Memories”

pentru a vizualiza momentul amintirii.

Inspirația a venit dintr-un
eveniment tragic,

când am aflat că unchiul meu
a fost diagnosticat cu Alzheimer.

Atunci, nu mă puteam gândi

decât la o modalitate de a sărbători
cum și ce ne amintim

cât încă mai putem.

Am început să mă gândesc la amintiri
nu ca și cum ar dispărea,

ci ca și cum s-ar topi
sau și-ar schimba forma.

Cu ajutorul inteligenței artificiale.

am lucrat cu oamenii de știință
în Laboratorul Neuroscape

la Universitatea din California,
care ne-au arătat

cum să înțelegem semnalele cerebrale
în timpul formării amintirilor.

Deși unchiul meu își pierdea
capacitatea de a procesa amintiri,

opera de artă generată de datele EEG

a explorat materialitatea amintirii

și a stat ca un tribut
la ceea ce unchiul meu a pierdut.

Aproape nimic legat
de Los Angeles-ul de azi

nu s-a ridicat la așteptările mele
din copilărie despre oraș,

cu excepția unei clădiri uimitoare:

sala de concerte Walt Disney,
proiectată de Frank Gehry,

unul dintre eroii mei.

În 2018, am avut un apel
de la Filarmonica din LA

care căuta o instalație

pentru a ajuta la marcarea aniversării
a o sută de ani a unei simfonii.

Pentru aceasta,
am decis să punem întrebarea:

„Poate o clădire să învețe? Poate visa?”

Pentru a răspunde,

am decis să colectăm toate înregistrările
din arhivele LA Phil și WDCH.

Pentru a fi precis, 77 TB
de amintiri arhivate digital.

Prin utilizarea inteligenței artificiale,

întreaga arhivă, veche de 100 de ani,

a devenit proiecții pe zidul clădirii,

42 proiectoare au fost utilizate pentru
această experiență futuristă publică

în inima Los Angeles-ului,

ducându-ne cu un pas mai aproape
de LA-ul din „Blade Runner.”

Dacă o clădire ar fi putut visa vreodată,

acesta ar fi fost momentul.

Acum, vă invit la o ultimă călătorie
în mintea unei mașinării.

Chiar acum, suntem complet scufundați
în universul datelor

al fiecărui TED Talk
din ultimii 30 de ani.

Asta înseamnă că acest set de date include
7.705 de discursuri de pe scena TED.

Aceste discursuri au fost traduse
în 7,4 milioane de secunde,

și fiecare secundă e reprezentată
aici în acest univers de date.

Fiecare imagine pe care o vedeți aici

reprezintă momente unice
din aceste discursuri.

Utilizând inteligența artificială,

am procesat un total
de 487.000 de propoziții

în 330 grupuri unice de subiecte
ca natura, emisiile globale,

extincție, probleme de rasă, calcul,

încredere, emoții, apă și refugiați.

Aceste grupuri sunt apoi
conectate între ele

printr-un algoritm,

care generează 113 milioane
de segmente de linie,

care dezvăluie noi relații conceptuale.

Nu ar fi uimitor să ne putem aminti

toate întrebările
care au fost puse pe scenă?

Aici sunt,

în interiorul minții
a nenumărați mari gânditori,

dar și a unei mașinării care
interacționează cu diferite sentimente

și are scopul de a învăța,

a-și aminti, a se îndoi

și de a-și imagina, toate în același timp,

extinzând puterea minții.

Pentru mine, faptul că sunt aici

e într-adevăr ceea ce înseamnă
să fii un AI în secolul XXI.

Este în mâinile noastre, a oamenilor,

sarcina de a instrui această minte
să învețe și să-și amintească

ceea ce noi putem doar să visăm.

Vă mulțumesc!