Educație și locuri de muncă pentru oamenii surzi | Ruma Roka

Ruma Roka este Fondatoare a Noida Deaf Society, care folosește programe vocaționale specializate pentru a-i ajuta pe cei cu deficiențe de auz să obțină un loc de muncă și să se integreze complet in comunitățile lor. Ea împărtășește o poveste cu impact puternic despre cum a realizat acest lucru printr-o voință puternică și muncă grea.

Nu ai înțeles nimic, nu-i asa?

(Râsete)

Sunt 63 de milioane de
oameni surzi în India

care trec prin asta an după an,
zi după zi,

încercând sa înteleaga o lume
pe care nu o pot auzi

Lipsa de informare și stigma sociala

de a avea un copil care are dizabilități.

Părinții aleargă încoace și încolo

încercând sa înțeleagă
cum să-și crească copilul

și li se zice, "Deși copilul nu poate auzi

nu e nimic în neregula cu laringele.

Nu e nimic în neregula
cu corzile lui vocale

și poate fi învățat eventual sa vorbească.

Aici începe o călătorie de ani
petrecuți încercând

sa înveți acest copilaș cum sa articuleze
cuvinte pe care nu le poate auzi.

Chiar și în familie acest copil vrea

sa comunice cu părintii lui.

Vrea sa fie parte dintr-o conversație
în familie.

Dar nu poate.și nu înțelege
de ce nimeni nu-l asculta.

Asa ca se simte izolat și pierde

o abilitate cruciala de care are nevoie

Se duce la școală gândindu-se,"Okay
sper ca lucrurile sa fie diferite."

și găsește profesorii
deschizându-și gurile și închizându-le

și scriind aceste lucruri ciudate
pe tabla.

Fără sa înțeleagă, pentru
ca nu aude,

el copiază totul,
și reproduce tot pentru examene,

și învățând pe de rost și cu câteva note
date cu bunăvoință, termina 10 clase.

Care sunt șansele sale de angajare?

Aici este un copil care nu are o educație
cu adevărat.

Cuvinte vizuale, vocabularul cu
treizeci pana la patruzeci de cuvinte.

Este nesigur emoțional, este probabil
nervos pe toată lumea, care de

asemenea, simte el l-a stricat sistematic.

Unde muncește?
Munca necalificata,

de multe ori în condiții abuzive.

Acesta este locul în care se naște călătoria mea,
în 2004. Eu nu am, cum ar spune Kelly,

Eu nu am nicio ruda care e surda.

Doar o atracție ciudata și,
niciun gând rațional.

Am intrat în aceasta lume și
am învățat limbajul semnelor.

La acel moment, a fost o provocare.
Nimeni nu voia... Nimeni nu părea sa știe...

"Ce vrei sa înveți, Ruma?
Este aceea o limba?"

In cele din urma, învățând limbajul semnelor
mi-a deschis lumea la aceasta comunitate

care în afara e tăcută,
dar da pe afara

de pasiune și curiozitate
prin cei care învăța vizual.

Si le-am auzit poveștile despre
ceea ce doreau sa facă.

Si un an mai târziu, în 2005,
cu puținele economii de aproximativ 5,000 $

de la o polița de asigurare
ajusă la scadenta, am pornit acest centru,

într-un apartament cu doua camere
cu doar sase elevi

și eu învățându-i engleza
în limbajul semnelor.

Această provocare, nevoia de aceasta clasa
la acel moment era,

cum ii fac pe copii care de abia au trecut
de liceu sa câștige

slujbe reale în companii?

Slujbe cu demnitate, slujbe care pot arata
ca surzii nu sunt prosti?

Si asa, provocarea era gigantica/
Surzi erau ani stand asa

și ani de tristețe și întuneric.

Au nevoie de încredere în ei.
Părinții trebuie sa fie convinși

de faptul ca, ai lor copii nu sunt surzi
și nici prosti.

Si ca e capabil sa stea pe
propriile picioare.

Însa ce e mai important,

este dacă angajatorul ar
angaja pe cineva care nu poate vorbi,

nu poate auzi și nici măcar
nu poate citi sau sa scrie?

Am stat împreună cu niște prieteni
din industrie,

și le-am împărtășit povestea mea,
despre ce înseamnă sa fi surd.

Si am înțeles ca erau domenii clare
în companii

unde surzii puteau lucra,oameni surzi
ar putea muci ca o adiție de mare valoare.

Si cu puținele resurse,
am creat primul

curriculum de învățământ vocațional
pentru oameni surzi din tara.

Găsitul instructorilor a fost o problema.
Asa ca mi-am antrenat copii surzi,

elevi mei, sa devină
profesori pentru cei cu deficit de auz.

Si este o meserie pe care au luat-o
cu mare responsabilitate și mândrie.

Totuși, angajatorii erau sceptici.
Educația, calificarea, clasa a 10 a trecuta.

"Nu, nu, nu Ruma,
nu putem să-l angajam."

Aceasta a fost o mare problema.

"Si chiar dacă l-am angaja,

cum am putea comunica cu el?
Nu poate sa citească, sa scrie.

Nu poate auzi sau vorbi."

Eu le-am zis,"Vă rog putem
să luăm totul pas cu pas?

Știți, putem să ne concentrăm
pe ce putem face?

Este o persoana vizuala.
Poate munci. Si ...

și dacă merge minunat și dacă nu,
măcar vom știi."

Aici as vrea sa va împărtășesc
o poveste despre Vishu Kapoor.

A venit la noi în 2009
fără să știe vreun limbaj.

Nu știa nici măcar limbajul semnelor.

Tot ce vedea, era procesat de creier
prin intermediul ochilor lui.

Mama lui era disperata și
ne zicea,

"Ruma, pot sa-l țin în centrul vostru
pentru doua ore?

Îmi este foarte greu
să mă descurc cu el,

tu poți sa te descurci cu el
24 de ore pe zi."

Asa ca am zis,"Da, ok."
Ca un serviciu de reparații.

Ne-a luat cu greu un an și
jumătate

să-l învățăm pe Vishu o limba.
Si a început sa comunice și

să aibă un sens despre el și
sa înțeleagă ca era...

Vreau să zic ca nu putea auzi, dar la naiba;
putea sa facă atât de multe lucruri.

Și-a dat seama ca-i plăcea sa lucreze
cu calculatoarele.

L-am încurajat, l-am motivat,

și l-am pus într-un program de I.T. .
A trecut toate teste, sa știți,

în ciuda fricilor mele.
O șansă a venit într-o zi

in spatele unei
foarte cunoscute companii de I.T.,

și doar expunere și experienta,
am zis,

"Lasă-l pe Vishu de asemenea
sa meargă la acest interviu."

Vishu a mers și a trecut toate
examenele tehnice.

Si chiar și atunci mi-am zis
"Uf, sper doar sa fie în stare sa stea

pentru cel putin 6 luni macar."

A trecut un an și jumătate acum.

Vishu este inca acolo
si nu e doar,

'of, acest om sărac lucrând într-un
domeniu auditiv'

Culege laurii ca pentru cel mai bun
angajat al lunii, și nu doar odată ci de doua ori.

(Aplauze)

Si vreau sa va zic ca,
azi, ne ia aproximativ

un an și jumătate sa învățăm
o persoana cu deficienta sa fie gata

sa intre în lumea reala
despre care știm tot.

Într-un scurt timp de 6 ani, azi
500 din minunații mei elevi

lucrează în unele dintre
organizațiile de top din industrie:

in poziții de designer grafici,
în spatele organizațiilor I.T.,

în industria de turism,
în poziții în care depășesc barierele

precum în securitate si în bănci.

De asemenea în magazine, și
lucrând în servicii cu clienți.

(Aplauze)

Stând față în față cu oameni ca
mine și ca tine în KFC, în cafenele.

Vreau sa va las cu
un mic gând că

da, schimbarea e posibilă.

Şi totul începe cu o mica
schimbare în perspectiva noastră.

Va mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)

Si aceste sunt aplauze,
este un semn internațional pentru aplauze.

Va mulțumesc foarte mult.