În lumea bizară a trolilor și propagandiștilor de pe internet

Jurnalistul Andrew Marantz a petrecut trei ani implicat în lumea trolilor de pe internet și a propagandiștilor de pe rețelele de socializare, căutând oamenii care propulsează dezbateri extreme în inima conversației online, și încercând să înțeleagă cum își răspândesc ideile. Să coborâm în obscuritatea propagandei online și a dezinformării - și să învățăm cum putem începe să facem internetul mai puțin toxic.

Am petrecut ultimii trei ani

vorbind cu unii dintre cei mai răi
oameni de pe internet.

Dacă ați fost online recent,

poate ați observat că există
o mulțime de gunoaie toxice acolo:

glume rasiste, propagandă misogină,
dezinformare virală.

Așa că am vrut să știu
cine face lucrurile astea.

Am vrut să înțeleg cum le răspândeau.

În cele din urmă, am vrut să știu

ce fel de impact ar putea avea
asupra societății noastre.

Astfel, în 2016 am început să urmăresc
unele glume înapoi spre sursa lor,

înapoi la oamenii care le făceau,
sau care le făceau să devină virale.

Mă adresam acestor persoane:

„Hei, sunt jurnalist.
Pot veni să urmăresc să faci?”

Adesea răspunsul era:

„De ce aș vrea să vorbesc cu un fătălău,

un evreu slăbănog
și globalist din Brooklyn,

care e în cârdășie cu Partidul Democrat?”

(Râsete)

La care răspunsul meu era:
„Uite, omule, asta e doar 57% adevărat.”

(Râsete)

Dar de multe ori am primit răspunsul opus.

„Da, sigur, vino.”

Așa am ajuns în sufrageria

a unui propagandist
social media din sudul Californiei.

Era un tip alb căsătorit
aproape de 40 de ani.

Avea o masă în fața lui
cu o cană de cafea,

un laptop pentru tweeting,

un telefon pentru mesaje

și un iPad pentru transmisie în direct
pe Periscope și YouTube.

Asta era tot.

Și totuși, cu aceste unelte,

a fost capabil să-și propulseze subiectele
lui de discuție îngrozitoare și nocive

în inima dezbaterilor americane.

De exemplu, într-o zi când eram acolo,

o bombă tocmai explodase în New York,

iar bărbatul acuzat că a plantat bomba
avea un nume ce părea musulman.

Pentru propagandistul din California,
aceasta părea o oportunitate,

fiindcă unul din lucrurile
pe care și le dorea

era ca SUA să reducă
aproape toată imigrația,

în special din țările majoritar musulmane.

Așa că a început să transmită în direct,

făcând ca urmăritorii lui
să comenteze frenetic

despre cum agenda frontierelor deschise
urma să ne omoare pe toți,

cerându-le să scrie pe Twitter asta,

utilizând cuvinte specifice,

încercând să facă cuvintele populare.

Și au scris,

sute și sute de mesaje,

multe dintre ele
prezentând imagini ca aceasta.

Acesta e George Soros.

E un miliardar și filantrop maghiar,

iar în mintea
unor conspiraționiști online,

George Soros e un baubau globalist,

unul din cele câteva elite ce manipulează
în secret toate treburile globale.

Acum, fac o pauză aici:
dacă această idee vă sună familiară,

că există câteva elite
care controlează lumea

și mulți dintre ei
se întâmplă să fie evrei bogați,

asta e pentru că e una dintre cele
mai antisemitice idei existente.

Ar trebui să menționez, de asemenea,
că cel ce a plantat bomba în New York,

era cetățean american.

Deci, orice altceva s-a întâmplat acolo,

imigrația nu era problema principală.

Și propagandistul din California,
a înțeles toate acestea.

Era un tip citit.
Era de fapt avocat.

Știa faptele de bază,

dar știa și că faptele
nu stârnesc discuții online.

Ce stârnește discuții online

e emoția.

Premisa principală a social media

a fost să ne aducă pe toți împreună,

să facă lumea mai deschisă,
mai tolerantă și mai corectă,

și a făcut asta uneori.

Dar algoritmii social media
nu au fost niciodată construiți

pentru a distinge adevărul de fals,

ce e bine sau rău pentru societate,
ce e prosocial de ce e antisocial.

Acești algoritmi nu fac asta.

Ei doar măsoară implicarea:

clicuri, comentarii, partajări,
repostări, acest fel de lucruri.

Și dacă doriți un conținut atrăgător,

trebuie să nască o emoție,

ceea ce oamenii de știință
numesc „emoție excitativă ridicată”.

„Excitație ridicată”
nu înseamnă doar excitare sexuală,

deși pe internet, evident că există.

Înseamnă orice, pozitiv sau negativ,
care face ca inima oamenilor să pompeze.

Deci, stăteam cu acești propagandiști,

nu doar cu tipul din California,
ci cu zeci dintre ei,

și urmăream cum făceau asta
din nou și din nou cu succes,

nu pentru că erau hackeri ruși,
nu pentru că erau genii ale tehnologiei,

nu pentru că aveau idei politice unice,

doar pentru că au înțeles
cum funcționează social media

și erau dispuși
să o exploateze în avantajul lor.

La început mi-am spus
că e un fenomen extrem,

ceva ce a ajuns pe internet.

Dar nu mai există separare
între internet și orice altceva.

Aceasta e o reclamă
difuzată pe multe posturi TV

în timpul alegerii congresului din 2018,

susținând cu foarte puține dovezi
că unul dintre candidați

era în buzunarul manipulatorului
internațional George Soros,

care e puternic editat aici
lângă stive de numerar.

Acesta e un mesaj
al președintelui Statelor Unite,

invocând, din nou, fără probe,

că politica americană
e manipulată de George Soros.

Lucruri care odată păreau atât de șocante,
marginale și, sincer, de ignorat,

acum sunt atât de normal,
încât abia le mai observăm.

Așa că am stat
aproape trei ani în această lume.

Am vorbit cu o mulțime de oameni.

Unii dintre ei păreau
să nu aibă deloc convingeri.

Păreau doar să parieze, perfect rațional,

că dacă vor să câștige bani online

sau să obțină atenție online,

trebuie să fie cât se poate de extremi.

Dar am vorbit cu alți oameni
care erau adevărați ideologi.

Și ca să fie clar, ideologia lor
nu era conservatorismul tradițional.

Aceștia erau oameni
ce doreau să revoce votul feminin.

Aceștia doreau revenirea
la segregarea rasială.

Unii dintre ei doreau
îndepărtarea totală a democrației.

E evident că acești oameni
nu s-au născut crezând aceste lucruri.

Nu le-au învățat în școala primară.

Mulți dintre ei, înainte
de a intra în obscuritățile internetului

fuseseră libertarieni sau socialiști

sau fuseseră cu totul altceva.

Deci, ce se întâmpla?

Ei bine, nu pot generaliza
pentru fiecare caz,

dar mulți oameni cu care am vorbit,

par să aibă o combinație
între un IQ mare și un EQ mic.

Par să se simtă confortabil
în spații online anonime

mai degrabă decât conectați
în lumea reală.

Așa că de multe ori
se retrag în aceste forumuri

sau subreddit-uri,

unde impulsurile lor
cele mai rele vor fi amplificate.

Ar putea începe
spunând ceva ca o glumă bolnavă,

iar apoi vor primi atât de multe
aprecieri pentru această glumă,

atât de multe „puncte pe internet”
fără sens, cum le numesc ei,

încât încep să creadă
în propria lor glumă.

Am vorbit mult cu o tânără
care a crescut în New Jersey,

care după liceu s-a mutat într-un loc nou,

unde brusc s-a simțit
înstrăinată și izolată

și a început să se retragă
în telefonul ei.

A găsit unele
din aceste spații pe internet

unde oamenii postează
cele mai șocante și amețitoare lucruri.

Și a considerat aceste lucruri
complet dezgustătoare,

dar de asemenea captivante,

ceva de care nu se putea dezlipi.

A început să interacționeze
cu cei din aceste spații online,

și au făcut-o să se simtă
inteligentă, autentică.

A început să simtă
un sentiment de comunitate,

a început să se întrebe dacă unele
dintre aceste idei șocante

ar putea conține un miez de adevăr.

Câteva luni mai târziu, era în mașină
cu noii ei prieteni de pe internet

în drum spre Charlottesville, Virginia,

pentru a manifesta cu torțe
în numele rasei albe.

A trecut în câteva luni,
din a-l susține pe Obama,

la a susține radical rasa albă.

În cazul ei particular,

ea a putut să renunțe
la cultul supremației albe.

Dar mulți oameni
cu care am vorbit nu au putut.

Și doar ca să fie clar:

nu am fost atât de convins
că trebuia să găsesc o bază comună

cu fiecare persoană cu care vorbeam,

încât să fiu dispus să spun:

„Știi ce, omule,
ești un propagandist fascist, eu nu sunt,

oricum, hai să ne îmbrățișăm,
și toate diferențele noastre se vor topi.”

Nu, absolut nu.

Dar am devenit convins că nu putem
să facem abstracție de aceste lucruri.

Trebuie să încercăm să le înțelegem,
pentru că numai înțelegându-le

putem să începem
să ne inoculăm împotriva lor.

În cei trei ani în această lume,
am avut câteva apeluri telefonice urâte,

chiar unele amenințări,

dar a fost puțin comparativ cu ce primesc
jurnalistele în această luptă.

Și da, sunt evreu,

deși, în mod ciudat, mulți naziști
nu și-au dat seama că sunt evreu,

ceea ce, sincer, e dezamăgitor.

(Râsete)

Serios, toată treaba ta
e să fii un antisemit profesionist.

Nimic la mine nu te intrigă deloc?

Chiar nimic?

(Râsete)

Nu e un secret.

Mă numesc Andrew Marantz,
scriu pentru „The New Yorker”,

personalitatea mea
e ca și cum un episod din Seinfeld

a fost filmat la Park Slope Food Coop.

Nimic?

(Râsete)

Oricum, în cele din urmă

ar fi frumos dacă ar exista
o formulă simplă:

smartphone plus un copil înstrăinat
egal 12% mai multe șanse să devii nazist.

Evident, nu e atât de simplu.

Și în scrierile mele,

sunt mult mai confortabil
să fiu descriptiv, nu prescriptiv.

Dar acesta este TED,

deci să devenim practici.

Vreau să împărtășesc câteva sugestii,

lucruri pe care cetățenii
de pe internet, ca voi și ca mine,

le-ar putea face pentru ca lucrurile
să devină mai puțin toxice.

Primul e să fii un sceptic inteligent.

Eu cred că există
două tipuri de scepticism.

Și nu vreau să intru în informații
tehnice epistemologice aici,

dar eu le numesc
scepticism inteligent și prost.

Deci, scepticism inteligent:

gândiți pentru voi,

vă îndoiți de orice afirmație,

solicitați dovezi,

grozav, acesta e scepticism adevărat.

Scepticism prost: suna a scepticism,

dar e de fapt mai aproape
de o reacție contra automată.

Toți spun că Pământul e rotund,

tu spui că e plat.

Toți spun că rasismul e rău,

tu spui: „Nu știu,
sunt sceptic în privința asta.”

Foarte mulți tineri bărbați albi
cu care am vorbit în ultimii ani

mi-au spus:

„Știi, mass-media, profesorii mei,
toți încearcă să mă îndoctrineze

să cred în privilegiul
masculin și al albilor,

dar nu știu ce să zic, nu cred asta.”

Tinerilor, adolescenți albi ai lumii,

uite:

dacă sunteți sceptici că Pământul
e rotund, că bărbații sunt privilegiați,

și că rasismul este rău,

nu sunteți sceptici, sunteți ticăloși.

(Aplauze)

E minunat să gândim critic,
cu toții ar trebui să gândim critic,

dar fiți deștepți în acest sens.

Următoarea e
despre libertatea de exprimare.

Veți auzi oameni deștepți spunând:
„Sunt pentru exprimare liberă.”

Și spun asta ca și cum
ar încheia o dezbatere,

când de fapt, ăsta e chiar începutul
oricărei conversații semnificative.

Toate lucrurile interesante
se întâmplă după acest punct.

Bine, ești pro exprimare liberă.
Ce înseamnă asta?

Înseamnă că David Duke și Richard Spencer

trebuie să aibă conturi Twitter active?

Înseamnă că oricine poate hărțui
pe oricine altcineva online

pentru orice motiv?

Am analizat întreaga listă
de vorbitori TED de anul acesta.

Nu am găsit niciun sceptic
că Pământul e rotund.

E o încălcare a normelor
de exprimare liberă?

Suntem toți pro exprimare liberă,
e minunat să avem exprimare liberă,

dar dacă asta e tot ce știi să spui mereu,

te opui unei conversații
mai productive.

Deci, să facem politețea
din nou grozavă...

Minunat!

(Aplauze)

Da. Nici nu trebuie să explic.

În cercetarea mea aș fi mers
pe Reddit, pe YouTube sau pe Facebook,

și aș fi căutat „legea sharia”

sau „Holocaustul”,

și puteți ghici
ce mi-au arătat algoritmii, nu?

„Legea sharia mătura toate Statele Unite?”

„Holocaustul s-a întâmplat cu adevărat?”

Scepticism prost.

Așa că am ajuns
în această dinamică bizară online,

când unii văd propaganda intolerantă

ca fiind tăioasă sau periculoasă și mișto,

iar oamenii văd adevărul de bază
și decența umană ca fiind șocante,

sau ca virtuți sau doar plictisitoare.

Și algoritmii social media,
intenționat sau nu,

au stimulat asta,

pentru că propaganda intolerantă
e grozavă pentru implicare.

Toți dau clic pe ea, toți comentează,

fie că o iubesc, fie că o urăsc.

Deci, primul lucru
care trebuie făcut aici

e ca rețelele sociale
să-și repare platformele.

(Aplauze)

Deci, dacă mă ascultați acum
și lucrați la o companie de socializare

sau investiți într-una sau,
nu știu, dețineți una,

acest sfat e pentru voi.

Dacă ați optimizat-o
pentru o implicare emoțională maximă,

iar implicarea emoțională maximă
se dovedește că dăunează lumii,

e timpul să o optimizați pentru altceva.

(Aplauze)

Dar pe lângă faptul de a pune
presiune pe ei să facă asta

și să așteptăm și să sperăm
că vor face asta,

există și alte lucruri
pe care noi ceilalți le putem face.

Așadar, putem crea câteva căi mai bune
sau sugera câteva căi mai bune

încât numărul tinerilor
revoltați să se reducă.

Dacă vedeți ceva și credeți
că e cu adevărat creativ și profund

și doriți să distribuiți acel lucru,
distribuiți-l,

chiar dacă nu vă inundă
cu o emoție puternică.

E un pas foarte mic, îmi dau seama,

dar per total, aceste lucruri contează,

pentru că acești algoritmi,
pe cât de puternici sunt,

își iau indiciile
comportamentale de la noi.

Deci, lasați-mă să închei cu asta.

Acum câțiva ani era la modă

să spun că internetul
e un instrument revoluționar,

ce avea să ne unească pe toți.

Acum e mai la modă să spunem

că internetul e
un incendiu uriaș, iremediabil.

Niciuna nu e adevărată.

Știm că internetul e prea vast și complex

pentru a fi total bun sau rău.

Și pericolul cu aceste moduri de a gândi,

fie că e vorba despre ideea utopică
că internetul ne va salva inevitabil

sau părerea distopică
că ne va distruge inevitabil,

oricare ar fi cazul,
suntem prea permisivi.

Nu e nimic inevitabil la viitorul nostru.

Internetul e format din oameni.

Oamenii iau decizii
în companiile de socializare.

Oamenii stabilesc trendul
unui hashtag sau nu.

Oamenii fac ca societățile
să progreseze sau să regreseze.

Dacă internalizăm acest adevăr,

ne putem opri din așteptarea
unui viitor inevitabil

și putem începe să-l construim acum.

Cu toții am fost învățați
că arcul universului moral e lung,

dar că se îndoaie spre dreptate.

Poate.

Poate o va face.

Dar asta a fost întotdeauna o aspirație.

Nu e o garanție.

Arcul nu se îndoaie de la sine.

Nu e îndoit inevitabil
de o forță misterioasă.

Adevărul real,

care e mai înfricoșător
și de asemenea mai eliberator,

e că noi îl îndoim.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)