De ce maimuțele (și oamenii) au un simț înnăscut al corectitudinii

Dreptatea contează... și pentru oameni, și pentru primate. Împărtășind înregistrări neprețuite ale maimuțelor capucin, reacționând la nedreptate, primatologul Sarah Brosnan cercetează motivul pentru care oamenilor și maimuțelor a ajuns să le pese de egalitate și pune accent pe legătura dintre o societate sănătoasă și cooperantă și pe ideea de a primi cu toții o parte echitabilă.

În primul meu an universitar
în care am studiat cooperarea maimuțelor,

am petrecut mult timp afară,

urmărind grupurile de maimuțe capucin
interacționând.

Într-o după-amiază, eram afară
și împărțeam arahide unuia dintre grupuri,

fiind nevoie să-l distrag pe Ozzie,
unul dintre masculi,

astfel încât celelalte maimuțe
să poată mânca și ele.

Ozzie iubea arahidele

și încerca întotdeauna să facă
tot ce putea pentru a lua câteva.

În acea zi, totuși,

a început să-mi aducă alte lucruri
care se aflau în apropierea lui

și a încercat să le dea la schimb
pentru arahide.

Se știe că maimuțele capucin sunt istețe,
deci nu a fost neapărat o surpriză.

Dar ceea ce m-a surprins

a fost că unele dintre lucrurile
pe care le aducea

sunt destul de sigură că îi plăceau
mai mult decât arahidele.

Prima dată, mi-a adus
mâncare pentru maimuțe,

asemănătoare cu cea pentru câini

și era până și de la Purina,

ceea ce pentru o maimuță
este fără valoare.

Desigur, nu i-am dat
nicio arahidă pentru asta.

Dar a încercat în continuare,

aducându-mi în cele din urmă
un sfert de portocală

și a încercat să o dea la schimb
pentru o arahidă.

Portocalele sunt valoroase pentru maimuțe,

astfel, acest târg părea
un pic cam neobișnuit.

Acum poate vă întrebați
cum de știm ceea ce preferă maimuțele.

Ei bine, le întrebăm,

punându-le să aleagă
între două feluri de mâncare

și observând pe care îl aleg.

În general, preferințele lor
sunt asemănătoare cu ale noastre:

cu cât este mai dulce,
cu atât le place mai mult.

La fel cum oamenii preferă
brioșele mai mult decât varza,

maimuțele preferă fructele,
precum portocalele și strugurii,

mai mult decât castraveții,

și mai mult decât mâncarea pentru maimuțe.

Iar arahidele nu sunt rele.

Totuși, nu preferă arahidele
mai mult decât o bucată de portocală.

Când Ozzie a încercat să schimbe
un sfert de portocală pentru o arahidă,

am fost surprinsă

și am început să mă întreb
dacă a vrut dintr-o dată acea arahidă

pentru că toți ceilalți
din grupul său primiseră una.

În cazul în care vă întrebați,
i-am dat lui Ozzie arahida sa.

Dar apoi, am mers direct
la îndrumătorul meu de an,

Frans de Waal,

și am început să concepem un studiu

să vedem cum ar reacționa maimuțele

când altcineva din grupul lor
primește o recompensă mai mare decât ele

pentru aceeași treabă.

A fost un studiu foarte simplu.

Am luat două maimuțe din același grup

și le-am pus una lângă cealaltă,

și aveau să primească o sarcină,

și anume să-mi dea la schimb un jeton,

iar dacă o făceau cum trebuie,

primeau o recompensă.

Trucul era că una dintre maimuțe
primea întotdeauna o bucată de castravete,

iar cealaltă maimuță
primea uneori o bucată de castravete,

iar uneori primea struguri.

Dacă vă aduceți aminte,

strugurii sunt preferați
mai mult decât castraveții

în ierarhia maimuțelor capucin.

Acestea sunt două dintre maimuțele mele.

Winter, în dreapta,
face schimb pentru struguri,

iar Lance, în stânga,
face schimb pentru castravete.

Puteți observa că aceasta...
da, Lance este de fapt femelă,

este foarte fericită la început
de castravetele ei,

până când o vede pe Winter
că face schimb pentru struguri.

Dintr-o dată, Lance
este foarte entuziastă de schimb.

Ia castravetele, ia o mușcătură și apoi

îl aruncă înapoi.

În același timp, Winter face iar schimb,
primește struguri

și are atenția exclusivă a lui Lance
în timp ce mănâncă.

De acestă dată,

Lance nu mai este
la fel de entuziasmată de schimb.

Dar în cele din urmă, o face.

Dar când primește castravetele
de această dată,

nu mai ia nici măcar o mușcătură

înainte să-l arunce înapoi.

Se pare că Lance vrea castravete

doar până când o vede pe Winter
mâncând struguri.

Și nu doar Lance a reacționat astfel.

Toate maimuțele capucin
erau mulțumite pe deplin de castravete

atât timp cât și celelalte maimuțe
primeau castravete.

Dar multe nu au mai fost așa mulțumite
de castravete

când alte maimuțe primeau struguri.

Evident, întrebarea este de ce?

Dacă inițial le plăcea castravetele,

ce se schimba?

Sunt om de știință,

după cum se știe, oamenii de știință evită
oarecum interpretarea studiilor,

mai ales când e vorba
despre ceea ce animalele

gândesc sau simt,

deoarece nu le putem întreba.

Totuși, ceea ce am văzut la maimuțele mele

semăna enorm cu ceea ce noi, oamenii,
numim simț al corectitudinii.

Până la urmă,

diferența în legătură cu acel castravete
a fost după ce Winter a primit struguri,

și nu înainte.

Noi, oamenii, suntem obsedați
de corectitudine.

Am o soră mai mică,

iar când eram mici,

dacă sora mea primea o felie
de plăcintă mai mare,

chiar și cu o firimitură,

eram furioasă.

Nu era corect.

Și nu sunt singura care gândește așa.

Noi, oamenii, urâm atât de mult
să primim mai puțin decât ceilalți,

încât s-a descoperit printr-un studiu

că dacă oamenilor li s-ar da să aleagă

între a câștiga 50.000 de dolari pe an,

în timp ce alții ar câștiga
25.000 de dolari

și a câștiga 100.000 de dolari pe an,

în timp ce alții ar câștiga
250.000 de dolari,

aproape jumătate dintre subiecți

au preferat să câștige
cu 50.000 de dolari mai puțin pe an

pentru a evita să câștige
mai puțin decât ceilalți.

E un preț destul de mare de plătit.

Ce îi face pe oameni

să ia astfel de decizii
aparent iraționale?

Până la urmă,

să-ți arunci castravetele
deoarece altcineva a primit strugure,

are sens doar dacă asta
face lucrurile mai corecte.

Altfel, Winter are un strugure,
iar tu nu ai nimic.

Desigur, oamenii nu sunt maimuțe capucin.

Dar la drept vorbind,

sacrificarea a 50.000 de dolari,

deoarece altcineva
poate câștiga mai mult decât tine,

nu are mai mult sens
decât aruncarea castravetelui.

Cu excepția că poate are.

Unii experți în economie consideră

că simțul corectitudinii al oamenilor
este legat de cooperare.

Cu alte cuvinte, avem nevoie
de simțul corectitudinii

când lucrăm cu altcineva

pentru a ști când primim
capătul scurt al bățului.

Gândiți-vă în acest fel.

Să spunem că aveți o colegă de muncă
care are ceva probleme

și are nevoie de puțin ajutor.

Probabil sunteți fericiți să ajutați,

în special, dacă și ea
vă ajută când aveți nevoie.

Cu alte cuvinte, dacă sunteți chit.

Dar acum,

să spunem că această colegă
lenevește mereu

și vă pasează muncă în plus.

Acest lucru este exasperant.

Sau mai rău,

cum ar fi dacă ați face toată treaba,
iar ea este plătită mai mult?

Sunteți indignați, nu-i așa?

Ei bine, ar trebui să fiți.

Acea furie justificată
este simțul corectitudinii

care vă zice că, ei bine, nu este corect.

Trebuie să primiți o parte echitabilă
de la persoanele cu care lucrați,

altfel e exploatare, nu cooperare.

Este posibil să nu puteți părăsi fiecare
loc de muncă unde sunteți tratat nedrept,

dar într-o lume perfectă,

una fără rasism și sexism

și dificultățile asociate
cu găsirea unui nou loc de muncă

este simțul corectitudinii
care vă va spune

când este timpul să mergeți mai departe.

Și dacă nu veți putea?

Ei bine, acea frustrare înăbușită
vă poate face să vă aruncați castravetele.

Și nu doar oamenii procedează astfel.

În studiul precedent, Lance
nu putea face nimic în acea situație,

dar dacă ar fi putut?

Se pare

că maimuțele capucin refuză
să coopereze cu alte maimuțe capucin

care nu le dau ceea ce au primit
după ce au lucrat împreună.

Iar refuzul de a lucra împreună
cu altă maimuță

este un mod destul de direct
de echilibrare a terenului de joc.

Aparent, nicio maimuță
care nu primește nimic

nu este mai bună decât alta
care primește mai mult.

Dar la fel ca voi și colegul vostru,

sunt mulțumite pe deplin
cu o inegalitate de scurtă durată,

atât timp cât lucrurile sunt chit
pe termen lung.

Această legătură economică
între corectitudine și cooperare

are sens pentru mine
ca biolog ce studiază evoluția.

Până la urmă,

strămoșii noștri nu au reușit
să-și transmită genele

deoarece s-au descurcat bine
la modul absolut,

ci pentru că s-au descurcat
mai bine decât alții.

Nu o numim supraviețuirea celui puternic,

ci supraviețuirea celui mai puternic.

Adică mai puternic decât alții.

Totul este relativ.

Bine.

Maimuțelor capucin nu le place
să primească mai puțin decât alții.

Și sunt mulțumite
să-și sacrifice castravetele

pentru a echilibra terenul.

Acest lucru e minunat.

Dar ceea ce am numi
simț al corectitudinii al oamenilor

înseamnă de asemenea că ne pasă
și când primim mai mult decât altcineva.

Cum rămâne cu maimuțele?

Se pare

că primatele chiar își dau seama
când primesc mai mult decât alții,

sau cel puțin unele o fac.

Maimuțele capucin nu își dau seama.

Dar într-unul dintre studiile mele,

cimpanzeii au refuzat
uneori boaba de strugure

dacă alt cimpanzeu
din grupul lor a primit castravete,

ceea ce este destul de impresionant,
dat fiind cât de mult le plac strugurii.

Totuși, erau și mai supărați
când primeau mai puțin decât alt cimpanzeu

comparând cu atunci când aveau mai mult.

Poate nu considerați incorect
să aveți mai mult decât are vecinul,

dar sigur nu considerați că e corect
când vecinul vostru are mai mult.

Există, totuși, o întrebare importantă.

De ce ne pasă
de inegalitate sau nedreptate

dacă noi suntem cei
care beneficiem necinstit?

Dacă evoluția e despre
supraviețuirea celui mai puternic,

nu ar avea sens să profităm
de orice avantaj pe care îl avem?

Treaba stă în felul următor.

Sigur, o duc mai bine
dacă am mai mult decât tine.

Dar cel mai bine este
dacă putem lucra împreună

și obține mai mult decât
am fi putut obține pe cont propriu.

Dar de ce ai lucra cu mine
dacă consideri că nu voi juca corect?

Dar dacă consideri că voi observa
când obțin mai mult decât tine

și voi face ceva în acest sens,

atunci vei lucra cu mine.

Evoluția ne-a făcut să acceptăm
pierderea ocazională pe termen scurt

pentru a menține aceste relații
importante de lungă durată.

Aceasta se întâmplă și la cimpanzei,

dar este și mai importantă pentru oameni.

Oamenii sunt extrem de interconectați
și interdependenți

și avem abilități cognitive dezvoltate

pentru a planifica departe în viitor.

Și pentru a ne da seama de importanța

menținerii acestor
parteneriate de cooperare.

Într-adevăr, în orice caz,

cred că tindem să minimalizăm

cât de important este
simțul corectitudinii pentru oameni.

Una dintre cele mai mari diferențe
dintre oameni și maimuțele capucin

este amploarea și ubicuitatea
cooperării oamenilor.

Cu alte cuvinte,

suntem mai cooperanți
decât maimuțele capucin.

Sistemele legale și economice există doar

dacă suntem de acord să luăm parte la ele.

Dacă oamenii se simt lipsiți
de răsplata și beneficiile

acestor sisteme,

atunci nu mai participă,

iar întregul sistem se prăbușește.

Multe dintre protestele
și revoltele văzute,

atât în SUA, cât și pe întregul glob,

se încadrează
în ceea ce numim corectitudine,

ceea ce nu este surprinzător pentru mine.

Fie că e vorba
de acces disproporționat la resurse,

fie că unele grupuri sunt
afectate disproporționat

de către sistemul legal
sau efectele unui virus,

aceste proteste sunt rezultatul logic

al tendinței nostre evoluționiste
de a respinge nedreptatea,

combinată cu lunga noastră istorie
a stratificării sociale.

Și inegalitățile sistemice

care au rezultat din această stratificare.

Și pe deasupra,
inegalitatea economică se află în creștere

din mai multe puncte de vedere.

Chris Boehm a cris o carte
numită „Ierarhia pădurii”,

în care argumentează
că oamenii au inversat ierarhiile

în care cei de jos își reunesc forțele

pentru a-i opri pe cei de sus
să profite de ei.

Poate aceste proteste
sunt doar manifestarea cea mai recentă

a tendinței oamenilor
de a reechilibra ierarhia.

Poate cea mai mare diferență
dintre noi și maimuțele capucin

este că noi conștientizăm
această problemă,

lucrând activ
pentru a face ceva în această privință.

Desigur, conștientizăm
când ne aflăm în dezavantaj.

Dar putem și trebuie să conștientizăm

și când suntem în avantaj pe seama altuia

și să recunoaștem corectitudinea

ca echilibru între
aceste două inegalități,

deoarece societatea noastră
depinde de asta.

Într-adevăr, studiul meu arată

că nu tuturor speciilor de primate
le pasă de inegalitate.

Doar acelora care se bazează pe cooperare,

incluzând categoric omul.

Am evoluat, păsându-ne de corectitudine,

deoarece ne bazăm unul pe celălalt
în cadrul societății noastre cooperante.

Cu cât mai nedreaptă devine lumea

și cu cât ne pasă mai puțin
unul de celălalt,

cu atât mai mult pericol vom înfrunta.

Problemele noastre sunt mai complexe
decât strugurii și castraveții,

dar așa cum maimuțele capucin
ne-au învățat,

cu toții o vom duce mai bine
dacă jucăm corect.

Vă mulțumesc!