Permiteți-mi să încep cu Roy Amara. Roy susține că cele mai noi tehnologii sunt supraestimate din cauza impactului noutății lor, ajungând să fie subestimate pe termen lung deoarece ne obișnuim cu ele. Acestea sunt timpuri miraculoase, magice. Vă amintiți acel cântec minunat al lui Paul Simon? Avea două versuri. Și ce era considerat a fi miraculos atunci? Încetinirea lucrurilor... mișcarea lentă... și apelurile internaționale. Deoarece, bineînțeles, eram întrerupți de operatoare ce spuneau: „Apel internațional. Doriți să închideți?” Iar acum apelurile în întreaga lume par ceva normal. La fel pare să se întâmple cu descifrarea și programarea organismelor vii. Dar înainte de a intra în detalii, haideți să vorbim despre telescoape. Inițial, impactul telescoapelor a fost supraestimat. Acesta e unul dintre primele modele ale lui Galileo. Oamenii credeau că va compromite toate religiile. (Râsete) Așa că nu acordăm prea multă atenție telescoapelor. Dar telescoapele lansate acum zece ani, după cum tocmai ați auzit, dacă ducem un Volkswagen pe Lună, i-am putea vedea farurile acelui Volkswagen strălucind pe Lună. Aceasta e puterea de rezoluție care ne permite să vedem fire de praf plutind în jurul unor sori îndepărtați. Imaginați-vă că acesta e un soare aflat la un miliard de ani lumină, iar un fir de praf se află în fața sa. Atât de greu e să detectezi o exoplanetă. Și e interesant că telescoapele actuale ne permit să vedem o lumânare aprinsă aflată pe Lună. Iar dacă am mai pune una la un braț distanță, am putea vedea două lumânări distincte. O asemenea rezoluție e necesară pentru a surprinde în imagine un fir de praf plutind în jurul soarelui și pentru a vedea dacă are o tentă albastră-verzuie. Iar dacă are o tentă albastră-verzuie, înseamnă că organismele vii sunt des întâlnite în univers. Când o planetă îndepărtată are o tentă albastră-verzuie, înseamnă că acolo există fotosinteză, există apă, iar șansa de a fi unica planetă unde există fotosinteză e aproape inexistentă. Iar aceasta e o schimbare istorică: e momentul în care știm că nu suntem singuri în univers. Descoperirea vreunui continent ar fi insignifiantă. Și dacă ne gândim la asta, începem să surprindem în imagini aproape tot universul. Iar acesta e un moment miraculos, magic, pe care îl considerăm ca fiind ceva normal. La fel se întâmplă și în viață. Auzim de aceste crâmpeie de viață. De CRISPR, de tehnologia cutare și de tehnologia cutare, dar până la urmă viața se dovedește a fi un cod. Iar viața ca cod e un concept foarte important, deoarece înseamnă că, așa cum scriem o propoziție în engleză, franceză sau chineză, așa cum putem copia o propoziție, așa cum putem edita o propoziție, așa cum putem printa o propoziție, aproape am reușit să facem asta și cu organismele vii. Înseamnă că începem să învățăm cum să citim acest limbaj. Iar acesta e limbajul folosit de această portocală. Cum implementează portocala codul? Nu o face prin secvențe de unu și zero ca un computer. Stă într-un pom și într-o zi: pleosc! Asta înseamnă: implementează! AATCAAG: creează o rădăcină. TCGACC: creează un lăstar. GAC: creează niște frunze. AGC: creează niște flori. Apoi GCAA: mai creează niște portocale. Dacă editez o propoziție în engleză, într-un procesor de texte, pot trece de la un cuvânt la altul. Dacă editez ceva în această portocală și introduc GCAAC, folosind CRISPR sau alte metode cunoscute, această portocală devine o lămâie, sau un grepfrut, sau o tangerină. Iar dacă editez una din o mie de litere, puteți deveni persoana care stă lângă voi astăzi. Fiți mai atenți unde stați. (Râsete) În primul rând, aceste lucruri erau foarte scumpe, ca și apelurile internaționale. Dar costurile scad cu 50% mai repede decât prezice legea lui Moore. Primul genom complet a fost anunțat ieri de Veritas la 200 de dolari. Astfel, observăm că aceste sisteme, nu contează, nu contează, dar apoi contează. Permiteți-mi să vă prezint o privire de ansamblu. E o descoperire importantă. Sunt 23 de cromozomi. Tare! Haideți să vedem o imagine îndepărtată, dar în loc să folosim un telescop, vom privi la microscop în interiorul cromozomilor, și anume, în cromozomul Y. Are o treime din dimensiunea cromozomului X, e recesiv și alterat. Dar iată, doar un mascul. Dacă privim aici, vedem mai de aproape la o rezoluție de 400 de perechi de baze, apoi mărim la 550, apoi la 850, începem să identificăm din ce în ce mai multe gene mărind imaginea. Mărim imaginea mai mult și ne putem da seama cine are leucemie, ce fel de leucemie e, ce a cauzat boala, ce modificări au apărut. Apoi mărim imaginea și mai mult. Asta se întâmplă în cazul unui cancer colorectal la un anumit pacient, la o rezoluție maximă. Astfel strângem informații, generăm cantități enorme de informație. E una dintre cele mai mari baze de date de pe planetă, ea crescând mai repede decât putem noi crea calculatoare pentru a o stoca. Pot fi create niște hărți incredibile folosind asta. Dorim să înțelegem ciuma, de ce una e ciumă bubonică, alta e de alt tip și alta e de alt tip. Iată o hartă a ciumei. Unele tipuri sunt letale pentru oameni, altele nu. Observăm, privind mai atent, dacă se aseamănă cu tuberculoza. Aceasta e diferența dintre tuberculoză și diferite tipuri de ciumă. Putem astfel investiga, analizând un anumit tip de holeră care a afectat Haitiul, pentru a vedea în ce țară a apărut, în ce regiune și probabil care soldat a adus-o în Haiti dintr-o țară africană. Micșorăm. Nu doar mărim imaginea. Aceasta e una dintre cele mai tari hărți făcute de oameni. Conform informației genetice existente despre toate speciile, au creat un arbore al vieții pe o singură pagină pe care o putem mări sau micșora. Ce elemente au fost primele, cum s-au diversificat, cum s-au ramificat, ce mărime are genomul, pe o singură pagină. Un fel de univers al vieții pe Pământ care e actualizat și completat constant. Observând aceste lucruri, vedem că în trecut biologia era reactivă. Mulți biologi lucrau cu microscoape și lupe cu care observau animalele. Biologia modernă e proactivă. Nu doar observăm lucrurile, ci le creăm. E o schimbare foarte importantă, deoarece ne permite să facem asemenea lucruri. Știu că sunteți foarte încântați de această imagine. (Râsete) Ne-au trebuit patru ani și 40 de milioane de dolari pentru a face această fotografie. (Râsete) Astfel, am scos din celulă întregul cod genetic, nu doar una sau două gene, ci întregul cod genetic al celulei, am construit un cu totul alt cod, l-am introdus în celulă, am reușit să o facem să-l implementeze și am construit o cu totul altă specie. Aceasta e prima formă de viață artificială din lume. Deci ce facem cu aceste descoperiri? Ele vor schimba lumea. Iată trei tendințe pe termen scurt ale modului în care vor schimba lumea. În primul rând, vom vedea o nouă revoluție industrială. În adevăratul sens al cuvântului. Așa cum Elveția, Germania și Marea Britanie au schimbat lumea cu mașinării ca cele din hol, creând curent electric, și CERN va schimba lumea, utilizând noi instrumente și viziunea noastră asupra universului, Și formele de viață programabile vor schimba lumea, deoarece programând celulele așa cum programăm și un microcip, vom putea crea aproape orice. Un microcip poate crea fotografii, muzică, film, scrisori de dragoste, tabele. Sunt doar secvențe de unu și zero. Dacă bazele nucleotide (ATCG) pot circula prin celule, atunci acest program își va crea propriile componente, adică se va dezvolta foarte repede. Orice s-ar întâmpla, dacă lăsăm telefonul mobil pe noptieră, nu vom avea un miliard de telefoane mobile dimineața. Dar organismele vii pot fi multiplicate la scară mare. Printre altele, putem produce carburanți cu o amprentă de carbon foarte redusă la scară comercială până în 2025. Și facem asta la Exxon. Dar pot substitui și terenurile agricole. În loc să utilizăm 100 de hectare pentru producția de uleiuri sau proteine, le putem produce în aceste bazine cu o productivitate de 10 sau 100 de ori mai mare la hectar. Putem stoca informații sau putem crea toate vaccinurile din lume în acele trei bazine. Putem stoca aproape toată informația păstrată la CERN în acele trei bazine. ADN-ul este un dispozitiv de stocare a informației foarte performant. În al doilea rând, vom asista la o emancipare a biologiei teoretice. Facultățile de medicină sunt extrem de conservatoare. Modul de predare a anatomiei e similar celui de acum 100 de ani. „Bine ai venit, studentule. Iată cadavrul pentru tine.” Școlile medicale nu prea creează noi secții. De aceea e ieșit din comun. Isaac Kohane a creat o secție utilizând informatica, informațiile, cunoașterea, la Facultatea de Medicină Harvard. Într-un fel, biologia începe să adune destule informații încât să urmeze calea fizicii. În trecut exista fizica observațională, existau fizicieni ce făceau experimente, apoi au creat biologia teoretică. Asta începem să observăm deoarece există atâtea date medicale, avem atâtea informații despre oameni: despre genomul, viromul și microbiomul uman. Adunând aceste informații, începem să anticipăm ce va urma. În al treilea rând, consumatorul devine beneficiar. Și harta genomului vostru poate fi identificată. Asta contribuie la nașterea unor companii precum 23andMe, iar asemenea companii vă vor furniza din ce în ce mai multe informații, nu doar despre rudele voastre, ci și despre corpul vostru, făcând comparații. Vor face asta de-a lungul timpului, creându-se astfel baze de date uriașe. Dar și alte afaceri vor fi influențate în moduri neașteptate. De obicei, când promovăm un produs, consumatorul n-ar trebui să urineze pe materialul publicitar. Doar dacă, bineînțeles, vorbim despre IKEA. Dacă o femeie urinează pe o foaie ruptă din revistă, iar foaia se albăstrește, înseamnă că e însărcinată. (Râsete) Și-i vor acorda o reducere la pătuț. (Râsete) Când vorbesc despre responsabilizarea consumatorului, și asta nu se întâmplă doar în biotehnologie, vorbesc serios. La Synthetic Genomics, începem să producem imprimante ce ne permit să creăm și să printăm o celulă, să implementăm programul în celulă. Acum putem printa vaccinuri în timp real, de când un avion decolează și până aterizează. Vom livra 78 de asemenea mașinării anul acesta. Aceasta nu e teorie despre biologie. E printare biologică. Voi vorbi despre două tendințe pe termen lung care vă parvin după o perioadă mai lungă de timp. În primul rând, am început să reedităm genetic specii. Ați auzit despre asta, nu? Reedităm genetic copaci. Reedităm genetic flori. Reedităm genetic iaurtul, brânza, orice doriți. Și asta, bineînțeles, ridică o întrebare interesantă: Cum și când ar trebui să reedităm genetic oameni? Mulți gândim: „Vai, nu! Nu dorim să reedităm genetic oameni.” Doar dacă, bineînțeles, copilul nostru are o genă Huntington și e condamnat la moarte. Sau dacă suntem purtătorii unei gene de fibroză chistică, caz în care dorim să ne reedităm genetic atât pe noi, cât și pe copiii și pe nepoții noștri. Sunt dezbateri complicate ce au loc acum. Vă dau un exemplu de actualitate: azi, la Academia Națională, are loc o dezbatere asupra posibilității de a modifica genetic țânțari, pentru a ucide toți țânțarii purtători de malarie. Unii spun: „Va afecta extrem de mult mediul înconjurător, nu faceți asta.” Alții spun: „E o boală care ucide milioane de oameni anual. Cine ești tu să-mi spui că nu pot salva copiii din țara mea?” De ce e dezbaterea asta atât de complicată? Pentru că odată eliberați în Brazilia sau în sudul Floridei, țânțarii nu respectă granițele. Luăm o decizie pentru întreaga lume când eliberăm un material modificat genetic. Acest om minunat a câștigat un Premiu Nobel, și după ce a câștigat Premiul Nobel, și-a pus problema cum a început viața pe această planetă și dacă e posibilă și în altă parte. Astfel, a apelat la foștii săi studenți și le-a spus: „Creați viață, dar fără să folosiți substanțe sau instrumente moderne. Creați ființe care existau acum miliarde de ani. Nu puteți folosi lasere. Nu puteți folosi asta, nici cealaltă.” Mi-a dat o fiolă cu ceea ce a creat acum vreo trei săptămâni. Ce a creat? Practic a creat din lipide ceva asemănător bulelor de săpun. A creat un precursor al ARN-ului. A lăsat celula să absoarbă ARN-ul și apoi să se dividă. Nu mai avem mult, poate un deceniu, poate două, până când vom crea viață de la zero din protocelule. Al doilea trend pe termen lung: Am trăit și continuăm să trăim în era digitală, am intrat în era genomului, a biologiei, a CRISPR și a biologiei sintetice, iar toate acestea se vor uni în era creierului. Suntem capabili să reconstruim majoritatea părților corpului ca și cum am face ca un os rupt sau pielea arsă să crească la loc. Începem să învățăm cum să recreăm traheea sau vezica urinară. Ambele au fost implantate la oameni. Tony Atala lucrează la 32 de organe. Dar acesta va fi baza deoarece ne reprezintă, iar restul este doar un ambalaj. Nimeni nu va trăi mai mult de 120, 130, 140 de ani dacă nu îl modificăm. E provocarea cea mai interesantă. E următoarea limită de atins, împreună cu: „Cât de frecvent apare viața în univers?” „De unde provenim?” și alte întrebări asemănătoare. Permiteți-mi să închei cu un citat apocrif al lui Einstein. [Puteți trăi ca și cum totul este un miracol sau ca și cum nimic nu e un miracol.] E alegerea voastră. Puteți vedea lucrurile rele sau înfricoșătoare, și cu siguranță există lucruri înfricoșătoare. Dar folosiți 10% din creier pentru asta, sau poate 20% sau 30%, dar rețineți, trăim cu adevărat într-o eră a miracolelor și a magiei. Suntem norocoși să fim în viață azi, să vedem aceste lucruri. Suntem norocoși să putem interacționa cu oamenii care creează toate lucrurile din această sală. Vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce faceți! (Aplauze)