Cum să salvăm o limbă de la extincție

Aproximativ 3.000 de limbi ar putea dispărea în următorii 80 de ani, reducând la tăcere culturi întregi. În acest discurs rapid, activistul lingvistic Daniel Bögre Udell ne arată cum oameni din toată lumea găsesc noi modalități de a revigora limbi ancestrale și de a-și reconstrui tradițiile - și ne încurajează pe toți să investigăm limbile strămoșilor noștri. „Revendicarea limbii și îmbrățișarea culturii reprezintă un mod puternic de a fi tu însuți”, spune el.

Limbile nu mor pur și simplu.

Oamenii nu-și abandonează limbile materne,
sunt forțați să o facă.

Adesea, presiunea este politică.

În 1892,

generalul american de armată
Richard Henry Pratt

susținea că uciderea culturilor indigene

e singura alternativă
la uciderea popoarelor indigene.

„Ucideți indianul”, spunea el,
„dar salvați omul”.

Și până în 1978,
exact asta a făcut guvernul,

luându-i pe copiii indigeni
din familiile lor

și ducându-i cu forța în internate
unde li se dădeau nume englezești

și erau pedepsiți
dacă vorbeau în limbile lor.

Asimilarea era complementară genocidului.

Astăzi există 7.000 de limbi,

dar puține sunt recunoscute
de propriile guverne

sau susținute online.

Așa că pentru oamenii
din marea majoritate a culturilor,

globalizarea rămâne
un proces de adâncă înstrăinare.

Înseamnă că renunți la limba ta
pentru a altcuiva.

Dacă nu se schimbă nimic,

în următorii 80 de ani
vor dispărea 3.000 de limbi.

Dar lucrurile se schimbă.

În lume,

oamenii își revigorează limbile ancestrale

și își reconstruiesc culturile.

După câte știm,

revendicarea limbilor a început în 1800
când, pe fondul creșterii antisemitismului

comunitățile evreiești
vedeau ebraica, limba lor ancestrală,

ca mijloc de revigorare culturală.

Deși latentă mai mult de 1.000 de ani,

a fost păstrată în cărți
de religie evreiască și de filozofie.

Astfel, activiștii evrei au studiat
și i-au învățat pe copiii lor,

crescând primii vorbitori nativi
după aproape 100 de generații.

Astăzi este limba maternă
pentru cinci milioane de evrei.

Și cel puțin pentru mine,

un membru asimilat vorbitor de engleză,
sau diaspora evreiască,

un stâlp al suveranității culturale.

Două mii de ani mai târziu,

suntem încă aici.

Până de curând,

redeșteptarea limbii ebraice
era o anomalie.

Puține limbi sunt
atât de bine păstrate ca a noastră,

iar înființarea Israelului,

primul stat evreu în 1.000 de ani,

a oferit un spațiu
pentru utilizarea limbii ebraice.

Cu alte cuvinte, cele mai multe culturi
n-au avut această șansă.

(Video) Bună seara, sunt Elizabeth

și trăiesc în Cornwall.

Aceasta era

vechea limbă din Cornwall,

care azi este, practic,
un district în sudul Angliei.

În anii 1900, activiștii din Cornwall
se luptau pentru cultura lor.

Limba fusese stinsă
timp de peste 100 de ani,

dar ei o foloseau în cărți vechi
și piese de teatru, să-i învețe pe copii.

Dar noua generație a vorbitorilor
vechii limbi din Cornwall

era risipită prin Cornwall

și nu o putea utiliza liber.

Prin anii 1990, vechea limbă a renăscut,

dar fără a fi înfloritoare.

Apoi, la începutul anilor 2000,
vorbitorii ei s-au cunoscut online

și au creat un spațiu digital
să o vorbească zilnic.

După aceea au organizat
evenimente săptămânale sau lunare

unde se puteau întâlni
să vorbească în public.

Astăzi, unele școli
predau vechea limbă din Cornwall.

Sunt semne cu vechea limbă din Cornwall,

reclame la înghețată,

Wikipedia și chiar meme.

(Râsete)

(Râsete)

Odată ce limba a redevenit intactă,

oamenii din Cornwall
i-au asigurat recunoașterea

ca națiune celtică împreună cu Irlanda,
Scoția și Țara Galilor.

Au sfidat secole de asimilare forțată

și au spus: „Nu suntem
un district din Anglia.

Suntem un popor cu drepturi depline.

Și suntem încă aici.”

Iar ei nu sunt singurii.

Tribul Tunica-Biloxi din Louisiana
își revigorează limba ancestrală.

(Video) Mă numesc Teyanna.

Prietenii îmi spun „Furtună Liniștită”.

A început în anii '80,

când Donna Pierite și familia ei

au început să călătorească
la Baton Rouge și New Orleans

pentru a fotocopia dicționare vechi
depozitate în arhivele universităților.

Scopul era să studieze limba tunică,

să o predea copiilor
și s-o împărtășească cu comunitatea.

Astăzi, ei se ocupă
de renașterea limbii tunice.

Din 2014, sunt aproape 100 de vorbitori
în clase de imersiune a limbii,

și conform unui recensământ din 2017,

32 de noi vorbitori fluenți,

dintre care, de exemplu,
fiica Donnei, Elisabeth,

îi învață limba tunică pe copiii lor.

Acești noi vorbitori creează conținut,

filmulețe Facebook
și, de asemenea, meme-uri.

(Râsete)

(Râsete)

(Râsete)

Cu cât publică mai multe,

cu atât inspiră alți oameni
din comunitate să se implice.

Recent, o membră din Texas a tribului
i-a scris lui Elisabeth pe Facebook,

întrebând-o cum se zice
„binecuvântează aceste pământuri”.

Era pentru un panou din curte,

ca să le arate vecinilor
că astăzi cultura ei e vie

și înfloritoare.

Ebraica, limba din Cornwall și tunica

sunt doar trei exemple dintr-o mulțime
de limbi activate pe fiecare continent.

Și fie de sunt vorbitori de Jèrriais
din Insulele Canalului,

sau vorbitori de keniană din Nairobi,

toate comunitățile care lucrează
pentru a păstra sau revendica o limbă

au un lucru în comun: media,

astfel ca limba lor
să fie împărtășită și învățată.

Odată cu creșterea internetului,

extinzând accesul și crearea media,

păstrarea și revendicarea
limbilor ancestrale

sunt acum mai posibile ca oricând.

Deci care sunt limbile voastre ancestrale?

Ale mele sunt ebraica, yiddish,
maghiara și scoțiana galică,

deși am fost crescut cu engleza.

Din fericire pentru mine,
fiecare dintre ele e disponibilă online.

În special ebraica,
mi s-a instalat pe iPhone,

e susținută de Google translate,

are chiar și auto-correct.

Pe măsură ce limba voastră
poate că nu e atât de susținută,

vă încurajez să investigați,

fiindcă sunt șanse ca cineva, undeva,
să fi început s-o încarce online.

Revendicarea limbii
și îmbrățișarea culturii

reprezintă un mod puternic
de a fi tu însuți în era globalizării,

fiindcă am învățat de curând
cum să spun în ebraică:

„'nḥnw 'dyyn k'n”,

suntem încă aici.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)