Formând azi liderii de mâine: Lin Kobayashi la TEDxKyoto 2013

La Școala Internațională din Karuiza, formatorul internațional Lin Kobayashi oferă viitorilor lideri un nou tip de educație globală.

Multă lume se plânge

că sistemul nostru educațional

nu ne pregătește copiii

pentru adevăratele nevoi ale societății.

De exemplu, cu populația japoneză
îmbătrânită și în scădere

copiii vor trebui să învețe

să accepte diversitatea
și să aprecieze varietatea

pentru a putea trăi și munci

cu oameni din afara Japoniei.

În aceasta lume
complexă și schimbătoare,

este esențial pentru copii să învețe

că ei nu doar rezolvă problemele întâlnite,

ci că sunt în stare să le identifice

și să stabilească singuri ordinea zilei.

Ei nu mai pot urma

ceea ce a fost până acum status quo.

Iar pentru generația următoare

a nu risca ESTE un risc.

E esențial să învețe să se expună riscurilor

și să învețe să depășească situații dificile.

Acestea sunt provocările evidente.

Multe lucrări, prezentări și discuții precedente

ne îndeamnă să schimbăm felul

în care sunt educați copiii noștri în Japonia.

Și totuși nu s-a schimbat mare lucru.

Noi încercăm să facem o schimbare

prin deschiderea
primului internat internațional al Japoniei.

Școala Internațională din Asia, Karuizawa,

prescurtat ISAK.

Prima fază a construcției campusului e încheiată,

planificând să inaugurăm

prima clasă de studenți în 2014,

adică la anul.

Deja primim multe cereri din toată lumea,

cu mult înainte de începerea înscrierilor.

Peste 1000 de aplicanți pentru doar 50 de locuri.

Dar cum am ajuns la ideea nebunească

de a construi o școală de la zero?

Au fost două incidente

care m-au făcut să încep acest proiect.

Primul moment decisiv din viața mea

a fost când eram în liceu,

când obiectivul sistemului educațional
mi-a părut suspect

la scurt timp

după ce am intrat la cel mai prestigios liceu din Tokyo.

După un an am renunțat.

Am avut noroc să primesc o bursă

la un internat internațional din Canada.

Nu am învățat doar din experiența de clasă

foarte diferită, motivantă
și centrată pe student,

ci și de la colegii mei,

de proveniențe foarte diverse.

Într-o vară am fost în Mexic
la o colegă în vizită.

Acum 20 de ani.

Vă puteți da seama ce vârstă am!

Familia ei m-a dus să vad
o zonă de mahalale

chiar la periferia lui Mexico City.

Am văzut copii care nu aveau acces

nici la o educație de bază,
nici la apă potabilă.

Încă mai țin minte mirosul,
căldura și sudoarea

din după-amiaza aia din Mexic.

A fost probabil
prima oară când mi-am dat seama

ce norocoasă eram că pot merge la școală

sau că pot trăi într-o casă normală.

Aia a fost experiența care m-a dus

la al doilea moment decisiv din viața mea,
la jobul meu precedent

la UNICEF din Filipine.

Ca ofițer de program,

ajutam peste 8000 de copii ai străzii

să aibă acces la educația de bază

sau la traininguri vocațional.

A fost o muncă plină de satisfacții.

Am văzut cum s-au transformat
viețile multor copii

doar pentru că
au avut acces la educație de bază.

Dar în același timp,

trăind într-o țară în curs de dezvoltare,

am avut de-a face
cu o discrepanță socială imensă

și cu multă corupție.

Profesional, încercam să ajut un copil
care nu putea merge la școală

pentru că nu avea 10 dolari pentru uniformă.

În viața privată ieșeam la cină cu prietenii mei,

ai căror case erau de 20 de ori
mai mari decât a mea,

care aveau 3 șoferi, 4 bone și 5 grădinari.

Educarea săracilor este esențială,

dar dacă nu educăm liderii
ca să fie conștienți social

ca să poată face schimbări
pentru a îmbunătăți lumea,

această inegalitate va persista.

Așa am ajuns să mă interesez serios

în educația următoarei generații de lideri transformatori.

Acest drum nu a fost deloc ușor,

La o lună după ce m-am întors în Japonia

pentru proiectul ăsta, în august 2008,

criza financiară a lovit lumea, și Japonia,

iar să strângi fonduri pentru orice proiect
a devenit foarte dificil.

După doi ani de luptă,

am crezut că ni se luminează puțin calea.

Atunci a avut loc cutremurul Tohoku

în 11 martie 2011.

S-a terminat cu proiectul, m-am gândit.

Dar s-a întâmplat chiar opusul.

Din ce în ce mai mulți oameni
au început să susțină faptul

că trebuie să ne pregătim copiii
să poata trăi oriunde pe planetă,

să fie independenți și deschiși la minte.

Majoritatea donațiilor s-au făcut după 11 martie.

Din nimic, am reușit să strângem destui bani

pentru a clădi o școală de la zero,

cu 15 milioane de dolari americani,

sau 15 Oku Yen in japoneză.

În retrospectivă,

2010 a fost un an important
pentru proiectul nostru.

Nu aveam bani și nici oameni.

Tot ce puteam face era să oferim
o mică școală de vară în Kauizawa,

iar asta a provocat o mare schimbare.

Să discuți despre un sistem
educațional ideal e simplu,

să îl pui în aplicare e ceva complet diferit.

Aveam nevoie de cadre didactice
și de studenți din toată lumea

care să practice și să aibă experiența

a ceea ce credem a fi educație ideală,

în fiecare clasă și în fiecare moment
trăit în căminul studențesc.

Prin școala de vară
am dovedit că putem face asta.

Nu cred că am fi ajuns așa departe

fără școala de vară din 2010.

Au trecut 3 ani de atunci.

Anul acesta am avut
aproape 400 de aplicanți din 35 de țări,

fără nici un fel de reclamă.

Aproape toți au ajuns al noi

sau din auzite

sau citind articole despre acest proiect.

Ce a mai fost dificil?

Am dat de multe obstacole și provocări.

Să găsim locul potrivit cu un buget limitat

a fost o provocare considerabilă.

Ne-a luat mult timp să găsim
o locație în Karuizawa.

Prescurtarea școlii noastre fiind ISAK,

câțiva dintre membrii consiliului erau de părere

că putem merge în orice locație în Japonia,
doar să înceapă cu 'K' .

Apropo, și Kyoto e inclus aici.

Așa că am mers, dacă vă vine să credeți

în Kamakura, Kawaguchiko,
și aproape până în Kyoto,

ajungând până la Kyonan Machi în Chiba.

Până să ne stabilim în Karauizawa,

am vizitat aproape 20 de locații din Japonia,
dacă nu mai multe.

Sunt foarte recunoscătoare și entuziasmată

să văd crescând interesul, entuziasmul,

suportul și forța pe care o câștigă proiectul.

Și știu că oamenii
nu susțin doar școala din Kuraizawa,

ci o mișcare mai amplă

la care ar putea contribui proiectul nostru,
sau pe care o lansează:

O mișcare care sperăm că va aduce
o reformă educațională considerabilă

într-o țară care o așteaptă de multe decenii.

Conducând acest proiect

am ajuns să apreciez
ce a spus filosoful francez Alain:

Pesimismul se naște din emoții;
optimismul din dorință.

Întâlnim multe dificultăți și obstacole

și e natural, e simplu să fim pesimiști.

Dar viitorul ni-l creăm singuri.

Și dacă credem în asta,

putem și trebuie să facem ceva.

Și chiar această determinare puternică

este cea care devine o forță majoră

care deschide ușile viitorului
față de care putem fi optimiști.

Mulțumesc.

(Aplauze)