Cum poate iertarea să creeze un sistem juridic mai echitabil

Grațierile, comutările și legile falimentului sunt instrumente de iertare în cadrul sistemului juridic din Statele Unite. Le folosim suficient de des și în mod echitabil? Profesorul universitar de drept Martha Minow evidențiază felul în care aceste metode pot de fapt să adâncească inegalitățile rasiale și economice în toată țara și susține extinderea justiției reparatorii, un sistem care se concentrează mai degrabă pe responsabilizare și reconsiliere decât pe pedeapsă, pentru a crea o societate mai echitabilă pentru toți.

Ai ierta vreodată o persoană
care ți-a ucis un membru al familiei?

În septembrie 2019,

o polițistă din Dallas, Amber Guyger,
a fost condamnată pentru omor,

iar apoi fratele victimei

a iertat-o.

Brandt Jean avea 18 ani

și împreună cu întreaga țară
priveam la televizor cu admirație

acest gest de grațiere.

Dar totodată eram îngrijorată.

Mă temeam că persoanelor de culoare,
cum era Brandt Jean,

li se cere să ierte mai des
decât altor persoane.

Și mă temeam că un ofițer alb de poliție
precum Amber Guyger

va primi o pedeapsă mai ușoară

decât alți oameni
care comit crime abuzive.

Fiind profesoară de drept,

eram îngrijorată și pentru legea în sine.

Legea tinde tot mai mult
să pedepsească în aceste zile,

iar asta e o parte a problemei.

Despre asta aș dori să vorbesc aici.

Exemplul profund al iertării unui individ

mă tem că îi face pe avocați și oficiali
să treacă adesea cu vederea

metodele pe care legea însăși
le creează pentru a permite iertarea,

pe când acest principiu ar trebui
să fie temelia unei societăți prospere.

Mă tem că avocații și oficialii
nu folosesc adecvat metodele de iertare,

și mă refer la renunțarea
la plângerile justificate.

Și sunt multe astfel de metode.

Ele includ grațieri, comutări, exonerări,

faliment pentru datorii

și libertatea de acțiune deținută
de polițiști, procurori și judecători.

Dar mă mai tem -- am multe temeri --

(Râsete)

Mă tem că aceste metode,
când sunt folosite, înmulțesc diferențele,

inegalitățile legate de rasă,
clasă socială și alți indicatori

de avantaje și dezavantaje.

Favoritismul sau privilegiul sunt prezente

când președinții Statelor Unite
grațiază oameni acuzați de infracțiuni.

În general, persoanele albe
sunt grațiate de patru ori mai des

decât membrii grupurilor minoritare
pentru aceeași faptă, aceeași pedeapsă.

Iertarea între persoane
e susținută de toate tradițiile religioase

și de fiecare tradiție filozofică.

Iar dovezile medicale arată acum

ce beneficii are asupra sănătății
renunțarea la acuzații și resentimente.

În timp ce Nelson Mandela
a condus tranziția Africii de Sud

de la segregare la democrație,

a explicat:

„Resentimentul e ca și cum ai bea otravă
dar te aștepți să îți omoare dușmanii."

Legea poate șterge pedepsele
pentru cei care cer și caută iertarea.

De exemplu, în 39 de state din SUA

și Districtul Columbia,

există legi care permit cadrelor medicale
să-și ceară scuze

atunci când se întâmplă ceva rău,

fără teama că acea declarație
ar putea fi folosită împotriva lor

într-o acțiune în despăgubire.

Mai mult, legea falimentului
oferă datornicilor, în anumite condiții,

șansa de a o lua de la capăt.

Grațierile și ștergerile cazierelor
pot face același lucru.

Predau drept de aproape 40 de ani,
greu de crezut,

dar mi-am dat seama recent

că nu predăm studenților la drept
despre metodele de iertare

prezente în sistemul juridic,

și de obicei școlile de drept
nici nu explorează

potențialul pentru noi căi de iertare

pe care legea le-ar putea adopta
sau susține.

Acestea sunt oportunități pierdute.

Sunt chiar angajamente pierdute,

pentru că studenții cărora le predau

vor deveni procurori, judecători,
guvernatori, președinți.

Barack Obama, fostul meu student,

și-a folosit puterea ca președinte al SUA
pentru a acorda grațieri.

Astfel au fost eliberați sute de oameni
din închisori, după ce legea s-a schimbat,

acordând sentințe mai scurte
pentru aceeași infracțiune cu droguri

pentru care au fost condamnați.

Dacă nu-și folosea puterea de grațiere,
ei ar fi încă în închisoare.

Instrumentele legale de iertare
ar trebui folosite mai des,

dar nu fără motiv și nu cu părtinire.

O caricatură din ziarul „New Yorker"
arată un judecător cu nas și mustață mare

uitându-se în jos la un acuzat
cu exact același nas

și exact aceeași mustață

și spune: „Evident, nevinovat."

(Râsete)

Iertarea ar putea subestima
obligația pe care legea o are

de a trata oamenii la fel
în aceleași circumstanțe,

de a aplica regulile în mod egal.

În această eră a resentimentelor,
a încarcerărilor în masă,

a datoriei consumatorilor larg răspândite,

avem nevoie de mai multă iertare,
dar avem nevoie de o filosofie a iertării.

Trebuie să iertăm în mod echitabil.

Comparați tratamentul global
al copiilor-soldați

cu tratamentul infractorilor
minori din Statele Unite.

Drepturile internaționale ale omului
condamnă și pedepsesc adulții

care implică copii în conflicte armate

ca fiind cei mai responsabili,

dar pe copiii înșiși
îi tratează complet diferit.

Curtea Penală Internațională,

acum cu 122 de națiuni membre,

l-a condamnat pe Thomas Lubanga, dictator
militar din Republica Democrată Congo,

pentru înrolarea, recrutarea și trimiterea
copiilor și a adolescenților ca soldați.

Multe națiuni se angajează să se asigure
că persoanele sub 15 ani

nu vor deveni copii-soldați,

iar majoritatea națiunilor
îi tratează pe cei care devin soldați

nu ca entități care să fie pedepsite,

ci ca oameni care merită un nou început.

Comparați și diferențiați felul în care
SUA tratează infractorii minori,

unde se pedepsesc sever minorii,

deseori prin mutarea lor
în instanțe și chiar închisori de adulți.

Și totuși, ca și copiii soldați,

adolescenții și copiii sunt atrași
în activități violente în Statele Unite

când nu au alte opțiuni,

când sunt amenințați,

sau când adulții îi atrag
cu bani și ideologii.

Retorica inocenței e răsunătoare
când vorbim despre copii-soldați,

dar nu și când vorbim despre membrii
tineri ai bandelor din Statele Unite.

Dar în ambele cazuri tinerii sunt prinși
în lumi create de adulți,

iar iertarea poate oferi
și responsabilizare, și un nou început.

Cum ar fi dacă tinerii prinși
în activități criminale și violență

ar avea șanse
să își asume responsabilitatea

în timp ce învață și își reconstruiesc
viețile și propriile comunități?

Cadrele legale ce permit tinerilor
să-și descrie comportamentul

ar putea ajuta membrii comunităților
să înțeleagă și să ierte.

Numită „justiție reparatorie",

un asemenea efort evidențiază
responsabilizarea și serviciul

mai degrabă decât pedepsirea.

Multe școli din Statele Unite au adoptat
metode de justiție reparatorie

pentru a soluționa și preveni conflictele

și pentru a întrerupe
circuitul școală-închisoare.

Unele licee americane
au înlocuit eliminarea automată

cu oportunitatea ca victimele
să-și povestească experiențele

și acuzații să-și asume
responsabilitatea pentru faptele lor.

În timp ce își descriu experiențele
și sentimentele în legătură cu un furt,

un graffiti jignitor
sau un abuz verbal ori fizic,

victimele și acuzații exprimă
deseori sentimente puternice.

Alți membri ai comunității
fac cu rândul

în a descrie impactul
acestor infracțiuni asupra lor.

Mediatorul e deseori unul dintre colegi,
pregătit să aplatizeze conflictul

și să îndrepte conversația
spre ce anume ar putea face acuzatul

pentru a ajuta victima.

Împreună, ajung la un consens
despre cum să avanseze,

ce ar putea face vinovatul
pentru a repara daunele

și ce ar putea face cu toții
ca să evite asemenea conflicte pe viitor.

Priviți acest exemplu
dintr-o publicație recentă.

O tânără pe nume Mercedes M.
s-a transferat în California

de la un liceu la altul,

după ce a fost suspendată
în mod repetat în fostul liceu,

pentru că se lua la bătaie.

Iar aici, în noua școală,

alte două tinere au acuzat-o că minte

și au jignit-o.

Un consilier a stat și a discutat cu ea,
câștigându-i suficientă încredere

încât să admită că a furat pantofii
unei colege de clasă.

Se pare că cele trei
se cunoșteau de mult timp

și nu știau nici o altă metodă
de a interacționa

decât prin bătaie.

Mediatorul le-a invitat
să participe în cerc

la o discuție confidențială
despre ce s-a întâmplat,

iar ele au fost de acord.

Inițial, fiecare dintre ele
și-a exprimat mulțimea de sentimente.

Iar apoi Mercedes și-a cerut scuze.

A spus că ea a furat pantofii,

dar a făcut-o pentru că voia să-i vândă

și să plătească astfel un test de droguri,

pentru ca mama ei să demonstreze
că nu mai consumase

și să recâștige custodia
celor doi copii mai mici

care se aflau atunci în grija statului.

Celelalte fete au auzit asta,

au văzut-o pe Mercedes plângând

și au îmbrățișat-o.

Nu i-au cerut
să înapoieze ce furase,

dar au spus că vor să încerce din nou.

Voiau un motiv
să aibă încredere în ea.

Mai târziu, Mercedes spunea

că era sigură că ar fi fost suspendată

dacă n-ar fi trecut prin acest proces.

Iar liceul ei a redus suspendările
cu mai mult de jumătate,

prin aplicarea acestui tip
de justiție reparatorie.

Alternativa justiției reparatorii
antrenează acuzați și victime

în metode de comunicare

nepermise într-un proces
acuzator și defensiv,

și a devenit metoda de bază

în locuri precum sistemul de justiție
pentru minori din Districtul Columbia

și noul Tribunal pentru Adolescenți
din Los Angeles.

Dacă sunt setate pe corectitudine,

metodele de iertare precum falimentul
ar fi disponibile

nu numai pentru facultatea lucrativă
care dă faliment,

dar și pentru studenții
care rămân cu împrumuturile;

grațierile nu s-ar mai acorda
contribuitorilor la campanii;

iar bărbații de culoare nu ar mai primi
pedepse cu 20 de procente mai mari

decât primesc bărbații albi,

după cum apreciază judecătorii.

Iertarea per ansamblu e o cale
de a evita asemenea prejudecăți.

Uneori, societatea are nevoie
de o resetare

când vine vorba de pedeapsă și datorii.

Biblia cere iertarea periodică
a datoriilor

și eliberarea prizonierilor,

și a ajutat recent la inspirarea
unei mișcări globale.

Jubilee 2000 s-a alăturat
Papei Ioan Paul al II-lea,

vedetei rock Bono și altor 60 de națiuni,

într-un efort de a cere
și a obține anularea

datoriilor țărilor în curs de dezvoltare,

însumând peste 100 de miliarde de dolari

de datorii anulate,

rezultând în scăderi importante
ale sărăciei.

În același spirit, există oameni
care copiază tehnicile

colectorilor de datorii comerciale,

care preiau datorii la un preț mai mic

și apoi încearcă să le pună în aplicare.

John Oliver, gazda emisiunii de seară,
s-a alăturat unui grup non-profit

numit RIP Medical Debt,
(Factura medicală Odihnească-se în pace)

și pentru doar 60.000 de dolari,

au preluat 15 milioane de dolari
în datorii medicale,

ca apoi să le scutească.

(Aplauze)

Asta a permis ca aproape 9.000 de oameni
să aibă un nou început în viață.

Acest exemplu ar trebui să declanșeze
și să stimuleze astfel de acțiuni.

Este timpul pentru o reajustare

în ce privește încarcerarea în masă,

datoriile medicale și comerciale

și inculpații nevoiași

care sunt acuzați și băgați în datorii

pentru că trebuie să-și plătească singuri
consilierul de probațiune

și brățările de monitorizare.

A ierta încălcările legii

sau a promite rambursarea datoriilor

presupune riscuri.

Iertarea poate favoriza alte încălcări.

Economiștii au și un nume pentru asta.

Îl numesc „risc moral".

Ar trebui să existe amnistie
pentru infracțiuni de imigrare?

Ar trebui ca un președinte să dea grațieri
pentru a se proteja pe sine

sau pentru a induce încălcarea legii?

Sunt întrebări dificile
pentru zilele noastre.

Însă amplificarea resentimentelor
vine cu pericolele proprii.

La fel și învinuirea persoanelor

pentru circumstanțe pe care
în mare parte nu le pot controla.

A întreba cum poate ierta legea
nu presupune negarea infracțiunii.

Mai degrabă înseamnă lărgirea viziunii

pentru a avea o imagine de ansamblu

și pentru a găsi variante noi
de a merge înainte,

dacă putem oferi o a doua șansă.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)