Legătura dintre schimbările climatice, sănătate și sărăcie

Pentru cei săraci și vulnerabili, impactul schimbărilor climatice asupra sănătății este deja vizibil, este de părere dr. Cheryl Holder. Temperaturile neobișnuit de ridicate, țânțarii purtători de boli și gentrificarea climatică îi amenință pe cei cu probleme de sănătate, în timp ce oamenii înstăriți se mută în zone mai sigure. Prin discursul ei plin de pasiune, Holder propune metode eficiente prin care clinicienii își pot proteja pacienții în fața provocărilor aduse sănătății de către schimbările climatice și atrage atenția doctorilor, politicienilor și altor categorii cu privire la construirea un sistem medical care să încorporeze egalitatea economică și socială.

Am ajuns în Statele Unite din Kingston,
Jamaica, în vara anului 1968.

Eram șase membri ai familiei, înghesuiți
într-un mic apartament din Brooklyn.

Erau mulți copii în bloc.
Unii vorbeau spaniolă, iar alții engleză.

La început, nu aveam voie să mă joc cu ei,
părinții mei numindu-i „turbulenți”,

așa că îi priveam doar de la geam.

Mersul pe rotile
era activitatea lor preferată.

Se agățau de bara din spate
a unui autobuz,

dându-i drumul când autobuzul
oprea în stație, în fața blocului nostru.

Într-o zi, era și o fată cu ei.

Auzeam obișnuitele chicoteli și râsete,

presărate cu câte un „Mira, mira!”,
„Uite, uite!”, în spaniolă.

Grupul s-a agățat
de spatele autobuzului, în capătul străzii

și alunecând la vale, râzând și țipând:
„Uite, uite!”, autobuzul s-a oprit brusc.

Copiii experimentați s-au redresat,
eliberându-se de autobuz,

dar fata cea nouă a căzut
pe spate pe ciment.

Nu mai mișca.

Adulții prezenți s-au grăbit s-o ajute.

Șoferul a coborât să vadă
ce s-a întâmplat și a sunat la ambulanță.

Îi curgea sânge de la cap
și nu deschidea ochii.

Am așteptat ambulanța la nesfârșit
și lumea întreba: „Unde e ambulanța?”

Apoi a ajuns și poliția

și toți americanii de culoare au spus:
„Nu vine nicio ambulanță!”.

A repetat mai tare și polițistului:

„Știi bine că nu vine nicio ambulanță!
Ei nu trimit ambulanțe în zona asta!”

Polițistul i-a privit
pe vecinii mei frustrați,

a urcat fetița în mașina poliției
și a plecat.

Aveam zece ani pe atunci,
știam că nu e corect.

Știam că puteam face mai multe.

Ce puteam eu să fac, era să devin medic.

Am devenit medic internist
dedicându-mi cariera

ajutorării celor pe care îi numim
adesea defavorizați și vulnerabili,

precum vecinii pe care îi aveam
când am emigrat în America.

În primii ani de specializare,
în Harlem, prin anii '80,

am observat o creștere șocantă
a cazurilor de HIV la bărbații tineri.

Iar când m-am mutat în Miami,

am observat virusul HIV
inclusiv la femei și copii,

mai ales la cei săraci
de culoare și mulatri.

În câțiva ani, un virus întâlnit
doar la un grup restrâns

a devenit o epidemie globală.

Din nou, am simțit că trebuie să fac ceva.

Din fericire, cu ajutorul activiștilor,
al susținătorilor, al educatorilor

și al medicilor ca mine
care tratează boala,

am reușit să găsim soluții.

A fost un efort educațional masiv
pentru a reduce transmiterea HIV

și pentru a oferi
protecție juridică celor infectați.

A fost o implicare politică să ne asigurăm
că un număr cât mai mare de pacienți,

la nivel global, chiar dacă nu pot plăti,
să aibă acces la tratament.

În câteva decenii, au apărut tratamente
care au transformat un virus mortal

într-o boală cronică, ca diabetul.

Iar acum se lucrează și la un vaccin.

În ultimii cinci până la șapte ani,
a apărut o nouă epidemie

la pacienții din Florida.
Și arată cam așa:

Doamna Anna Mae, o funcționară pensionată,
ce trăiește modest în Opa-locka,

a venit să-și ia medicamentele pe rețetă.

Suferea de tensiune arterială crescută,
diabet, avea probleme cu inima,

și astm cu suprapunerea bolii pulmonare
obstructive cronice, sau BPOC.

Anna Mae era unul
dintre pacienții ascultători

și m-a surprins faptul că avea nevoie
de rețetă mai devreme decât de obicei.

La sfârșitul vizitei, mi-a dat să semnez
un formular de subvenție la lumină.

Era în urmă cu plata facturii la lumină.

Formularul permite medicilor să identifice
boli care necesită un anume echipament

și care ar afecta
pacienții dacă erau debranșați.

„Dar Anna Mae, nu folosiți
dispozitive medicale să respirați.”

Nu cred că sunteți eligibilă.

Mi-a dezvăluit că pornea aerul condiționat
zi și noapte, din cauza căldurii,

Ca să poată respira.

Deoarece a cumpărat mai multe inhalatoare
a rămas fără bani,

nu și-a putut plăti facturile
și s-au adunat.

Am completat formularul,
dar știind că poate fi respins,

am trimis-o și la departamentul
de asistență socială.

Și mai era și Jorge, un domn cumsecade,

care ne aducea fructe
pe care le vindea pe străzile din Miami.

El dădea semne de agravare
ale funcției renale,

din cauza deshidratării, deoarece lucra
în fiecare zi pe străzile toride.

Nu ajungea destul sânge la rinichi.

Rinichii îi funcționau mult mai bine
când își lua câteva zile libere.

Dar fără altă sursă de venit,
ce putea să facă?

Precum spunea și el: „Ploaie, soare,
frig sau caniculă, trebuie să muncesc”.

Mai e și cazul doamnei Sandra Faye Twiggs
din Fort Lauderdale cu BPOC.

Ea a fost arestată după ce s-a certat
cu fiica ei pentru un ventilator.

Când a fost eliberată, s-a întors
în apartamentul ei,

a tușit non-stop
și a murit trei zile mai târziu.

Am mai observat ceva:

statisticile arată că sezonul alergiilor
începe mai devreme,

temperaturile nocturne urcă,
arborii cresc mai repede

și țânțarii purtători
de virus Zika sau febră denga

apar în zone în care nu existau până acum.

Mai văd și semne de gentrificare
climatică iminentă.

Adică bogații se mută în cartiere sărace

aflate la o altitudine mai mare,

ce nu sunt expuse la daunele
cauzate de schimbările climatice.

Ca pacienta mea, doamna Marie,
care era stresată și neliniștită,

pentru că au evacuat-o din casa ei
din Micul Haiti, din Miami,

pentru a face loc unui complex
de apartamente de lux,

ai cărui dezvoltatori au înțeles

că Micul Haiti nu se va inunda,

fiind la zece metri peste nivelului mării.

O tendință de încălzire incontestabilă,
clară și constantă ne așteaptă.

Se pare că urmează o urgență
pentru sănătate mai mare decât HIV/SIDA

și pacienții mei cu venituri mici
ne dădeau indicii despre cum va arăta.

Această nouă epidemie
e schimbarea climatică

și are o varietate de efecte
asupra sănătății.

Schimbarea climatică ne afectează
în patru moduri.

Direct, prin căldură, vreme extremă
și poluare, prin răspândirea bolilor.

Prin întreruperea aprovizionării
cu alimente și apă,

și prin perturbarea
bunăstării noastre emoționale.

În medicină, folosim metode mnemotehnice
pentru a memora ușor,

iar cuvântul „caniculă”,

arată cele opt efecte asupra sănătății
cauzate de schimbările climatice:

C: Complicații cauzate de căldură.

A: Agravarea bolilor
cardiace și pulmonare.

N: Număr ridicat al cazurilor de astm.

I: Incidente traumatice,
mai ales în timpul catastrofelor naturale.

C: Cazuri de infectare
transmise prin apă și alimente

U: Urticarii, alergii.

L: Lyme, Zika, Dengue
și alte boli transmise prin vectori.

Și A: Afecțiuni cauzate
de stres emoțional.

Oamenii săraci și vulnerabili
deja simt efectele schimbărilor climatice.

Ei sunt „canarii din mina de cărbune”.

Experiențele trăite de ei
sunt ca niște oracole sau profeții.

Ei ne spun să acordăm atenție

faptului că dacă facem ceva rău planetei,
ei sunt primii afectați.

Dar, imediat după ei, urmăm noi.

Dacă ne unim forțele, doctori,
pacienți și specialiști în domeniu,

vom găsi soluții.

Așa am procedat și cu criza HIV.

Totul se datorează activismului
pacienților infectați cu HIV,

care au cerut tratament
și cercetare în domeniu

și a colaborării dintre medici
și cercetători,

care au ținut epidemia sub control.

A fost și meritul
agențiilor internaționale de sănătate,

a ONG-urilor, a politicienilor
și a companiilor farmaceutice,

cu ajutorul cărora tratamentul HIV
a ajuns și în țările cu venituri mici.

Nu există motive să nu aplicăm
aceste metode de colaborare

pentru a combate efectele
schimbărilor climatice asupra sănătății

până nu e prea târziu.

Schimbarea climatică e aici.

Afectează deja sănătatea
și casele oamenilor săraci.

Ca pacientul meu, Jorge, cei mai mulți
dintre noi vor fi nevoiți să muncească,

pe ploaie, soare, frig sau caniculă.

Împreună, acești pacienți și medicii lor,
cot la cot, cu câteva instrumente de bază,

pot face mult, pentru ca tranziția
climatică să nu fie

așa brutală pentru noi toți.

Pacienții m-au inspirat
să înființez o organizație de clinicieni

care să lupte cu schimbările climatice.

Încercăm să înțelegem efectele
schimbărilor climatice asupra sănătății,

învățăm să pledăm pentru pacienții
cu boli asociate climei

și încurajăm soluțiile reale.

Un studiu recent Gallup a arătat că trei
dintre cele mai respectate profesii

sunt asistentele medicale,
medicii și farmaciștii.

Deci, ca membri respectați ai societății,
am amplificat voci pentru a influența

politicienii și politica
privind schimbările climatice.

Putem face atât de multe.

Contactele noastre cu pacienții ne permit
să vedem lucrurile înaintea altora.

Și asta ne pune într-o poziție ideală
pentru a fi prima linie a schimbării.

Putem preda despre bolile asociate climei
în instituțiile medicale de învățământ.

Putem colecta date despre
bolile pacienților asociate climei,

și să avem coduri de facturare
pentru identificarea lor.

Putem face cercetări
pentru schimbările climatice.

Putem învăța cum să avem
practici ecologice în case.

Putem susține nevoile
de energie ale pacientului.

Îi putem ajuta să obțină case mai sigure.

Îi putem ajuta să obțină
echipamentele necesare în case

când condițiile se agravează.

Putem depune mărturie în fața
parlamentarilor cu privire la descoperiri

și putem trata pacienții
de bolile asociate schimbărilor climatice.

Cel mai important e că putem
pregăti pacienții mental și fizic

pentru provocări cu care se pot confrunta,

folosind un tratament care încorporează
dreptatea economică și socială.

Adică Sandra Faye Twiggs cu BPOC,
care a murit după ce a fost

eliberată din pușcărie, după o ceartă
cu fiica sa de la ventilator,

ar fi știut e irascibilă și suferindă
din cauza căldurii din apartament

și și-ar fi căutat un loc
mai sigur să se răcorească.

Sau mai bine, în apartamentul ei
nu ar fi trebuit să fie atât de cald.

De la săraci am învățat
că viețile lor nu sunt doar vulnerabile,

ci sunt povești de rezistență,
inovație și supraviețuire.

Ca acel bătrân înțelept care i-a spus
polițistului în față, într-o zi de vară:

„Nu vine nicio ambulanță!”

și l-a obligat pe polițist să o ducă
pe fetiță la spital cu mașina poliției.

Știți ceva?

Ascultați-mă!

Dacă va exista un răspuns medical
la schimbările climatice,

nu va fi doar așteptarea unei ambulanțe.

Se va întâmpla pentru că noi,
clinicienii, facem primul pas.

Putem face atât de mult zgomot,
încât problema nu va fi ignorată

sau înțeleasă greșit.

Va începe cu poveștile
pe care le spun pacienții noștri

și cu poveștile
pe care le spunem în numele lor.

Vom face ce e corect pentru pacienți,

așa cum am făcut întotdeauna,

dar și ceea ce este corect
pentru mediul nostru,

pentru noi înșine și pentru toți oamenii
de pe această planetă.

Pentru toți!

Vă mulțumesc!

(Aplauze și urale)