După miliarde de ani de monotonie, Universul se trezește la viață

Fizicianul David Deutsch ne pune pe gânduri cu meditația sa despre „marea monotonie” - ideea că nimic nou nu a apărut în Univers timp de miliarde de ani - și ne arată cum capacitatea umanității de a crea cunoaștere explicativă ar putea să se opună acestui trend. „Oamenii nu sunt marionetele forțelor cosmice”, spune el. „Noi suntem cei care ne folosim de forțele cosmice”.

Sunt încântat să vă vorbesc
despre această metodă revoluționară.

Dintre toți oamenii care au trăit,

o majoritate covârșitoare
ar considera ceea ce facem aici

imposibil de înțeles sau de crezut.

Asta deoarece, de mii de ani,

în vremurile dinaintea
revoluției științifice

și a Iluminismului,

oamenii nu aveau prea multe așteptări

de la viețile lor
și ale descendenților lor.

De obicei, ei nu se așteptau

ca ceva nou sau mai bun
să fie descoperit vreodată.

Acest pesimism se regăsește
chiar și în Biblie,

într-unul dintre puținele pasaje
cu autor cunoscut.

El se numește Qohelet
și e un tip de-a dreptul enigmatic.

El a scris: „Ce a fost e ce va fi,

și ce s-a făcut e ce se va face;

nu există nimic nou sub soare.

Există ceva despre care se spune:
'Uite, asta e nou',

Nu, pentru că acel lucru s-a făcut deja
în erele dinaintea noastră.”

Qohelet descria o lume fără nimic nou.

Prin „nou”, mă refer la ceva de noutate
în înțelesul lui Qohelet,

nu doar ceva ce s-a schimbat,

ci o schimbare relevantă
cu efecte de durată,

despre care oamenii ar spune cu adevărat:

„Uite, asta e nou”,

și, de preferat, și „bun”.

Deci, schimbările aleatorii
nu țin de noutate.

Heraclit a spus că un om nu poate păși
în același râu de două ori,

pentru că nu mai este nici același râu,
și nici același om.

Dar dacă râul curge încontinuu,

clar este același râu.

În contrast,

dacă o idee se răspândește
și în alte minți

și schimbă viețile unor generații,

atunci este ceva nou.

Viața umană fără noutate

este o viață fără creativitate,
fără progres.

Este o societate inertă,
ca un joc fără câștig.

Acela era iadul în care Qohelet trăia

la fel ca toți ceilalți,
până acum câteva secole.

Era un iad, deoarece, pentru oameni,

suferința este strâns legată de inerție.

Inerția nu este doar frustrantă.

Toate sursele suferinței -

foametea, pandemia, asteroizii iminenți,

și lucruri precum războiul sau sclavia

au afectat umanitatea până când am venit
cu idei pentru a le preveni.

În romanul lui Somerset Maugham,
„Despre sclavie”, este o poveste

despre un înțelept

care a rezumat întreaga existență umană
în următorul enunț:

„S-a născut,

a suferit și a murit.”

Și mai continuă:

„Viața era fără sens
și moartea fără importanță”.

Într-adevăr, marea majoritate
a oamenilor care au trăit vreodată

au dus vieți pline de chinuri și suferințe

și au murit de tineri în agonie.

Și da, în majoritatea generațiilor

nimic nu aducea ceva nou
pentru generațiile viitoare.

Cu toate astea, când oamenii antici
încercau să-și explice condiția,

făceau asta în termeni măreți, universali,

lucru care s-a dovedit bun,

cu toate că argumentele și miturile lor

erau în mare parte false.

Unii au încercat să explice

greutățile și monotonia lumii lor

în termenii unui nesfârșit
război universal dintre bine și rău,

în care oamenii au fost prinși la mijloc.

Asta explica de ce viețile lor
erau pline de suferințe

și de ce nu au progresat niciodată.

Dar nu era adevărat.

În mod surprinzător,

toate conflictele și durerile lor

erau provocate de modul
în care ei procesau ideile.

Erau mulțumiți de dogmele
și legendele lor,

în loc să le critice

și să încerce să găsească explicații
mai bune pentru lumea în care trăiau.

Fizica secolului XX a creat
explicații mai bune,

dar tot în termenii unui război universal.

De data asta, adversarii erau
ordinea și haosul, sau entropia.

Această poveste permite
apariția speranței pentru viitor.

Dar, altfel privit,

e chiar mai seacă
decât miturile străvechi,

pentru că negativul, entropia,

e predestinată să aibă victoria finală,

când legile termodinamice incontestabile
vor aboli orice noutate

prin așa-numita răcire totală
a Universului.

La ora actuală, există o poveste
despre o luptă mai mică din acel război,

cea dintre sustenabilitate, adică ordine,

și risipă, care este haos -

aceasta este versiunea modernă
a binelui și răului,

adesea cu observația
că oamenii reprezintă răul,

așa că nu ar trebui
să încercăm să învingem.

Recent,

au existat legende despre un alt război,

cel dintre gravitație,
care prăbușește Universul,

și materia neagră, care îl împrăștie.

De data asta,

indiferent care dintre aceste
forțe cosmice va învinge,

noi vom pierde.

Toate acele idei pesimiste
despre condiția umană

au și un sâmbure de adevăr,

dar, în calitate de profeții,

sunt toate înșelătoare, din același motiv:

niciuna nu îi prezintă pe oameni
ca ceea ce sunt cu adevărat.

După cum spunea Jacob Bronowski:

„Omul nu este o formă din peisaj,

ci este modelatorul peisajului.”

Cu alte cuvinte,

oamenii nu sunt marionetele
forțelor cosmice,

ci sunt cei care se folosesc de ele.

Voi reveni la acest subiect imediat,

dar mai întâi,
ce fel de lucruri creează noul?

Ei bine, nașterea Universului
este unul dintre ele.

Big Bangul de acum 14 miliarde de ani

a creat spațiul, timpul, energia

și tot ce există fizic.

Apoi, imediat, a apărut

ceea ce numesc prima eră a noului,

odată cu primul atom, prima stea,

prima gaură neagră,

prima galaxie.

Apoi, la un moment dat,

noul a dispărut din Univers.

Poate chiar de acum 12
sau 13 miliarde de ani

până în zilele noastre,

nu a mai apărut niciun fel
de corp cosmic nou.

A rămas doar ceea ce numesc
marea monotonie.

Deci, Qohelet avea
chiar mai multă dreptate

despre Universul de dincolo de Soare

decât avea despre cel din jurul Soarelui.

Cât timp marea monotonie persistă,

ceea ce a fost acolo

e chiar și ceea ce va fi.

Și nu mai există nimic în spațiu

despre care să spunem „Uite, asta e nou”.

Cu toate astea,

cândva în timpul marii monotonii,

a fost un eveniment
aparent nesemnificativ,

și nici miliarde de ani mai târziu

nu a afectat nimic în afara
propriei planete;

și totuși, ar putea aduce
un nou de proporții cosmice.

Acel eveniment a fost originea vieții:

crearea primei cunoașteri genetice,

codificarea pentru adaptări biologice,

codificarea pentru noutate.

Pe Pământ, a schimbat radical totul.

Genele din ADN-ul organismelor unicelulare

au eliminat oxigen în aer,

au absorbit dioxidul de carbon,

au introdus sulfați de calciu
și minereuri de fier în sol,

și aproape fiecare centimetru pătrat
de suprafață a fost modificată

de acele gene.

Pământul a devenit,
dacă nu un loc nou pe scara cosmică,

cu siguranță un loc straniu.

Doar ca exemplu, în afara Terrei,

doar câteva sute de substanțe chimice
diferite au fost descoperite.

Se presupune că ar exista mai multe,
în locuri fără viață,

dar pe Pământ

evoluția a creat miliarde
de compuși chimici diferiți.

Iar mai apoi, primele plante, animale,

apoi, într-unul dintre strămoșii noștri,

conștiința explicativă.

Pentru prima oară în Univers,
din câte știm,

cunoașterea explicativă este adaptarea
definitorie pentru specia noastră.

Ea diferă de cunoașterea non-explicativă

din ADN, de exemplu,

prin faptul că e universală.

Adică, orice poate fi înțeles

va fi înțeles prin această cunoaștere.

Și mai mult decât atât, orice proces fizic

poate fi controlat de asemenea cunoștințe,

limitate doar de legile fizicii.

Și astfel, cunoașterea explicativă,

a început să transforme
suprafața Pământului.

Curând, Terra va deveni singurul
obiect cunoscut din Univers

care respinge asteroizii
în loc să-i atragă.

Qohelet a fost, pe bună dreptate, derutat

de progresul dureros de lent
al zilelor sale.

Noutatea în viața umană
era încă prea rară, prea graduală

pentru a fi observată
de o singură generație.

În biosferă,

evoluția speciilor noi
a fost chiar mai lentă.

Dar ambele lucruri se întâmplau.

De ce este o monotonie imensă în Univers,

și ce ne face planeta
să fie diferită de acest ritm?

Ei bine, Universul larg e relativ simplu.

Stelele sunt atât de simple,

încât le putem prezice comportamentul
din viitoarele miliarde de ani,

și înțelege cum s-au format
cu miliarde de ani în urmă.

De ce este Universul simplu?

Practic, pentru că
lucrurile masive, puternice

afectează enorm lucrurile mai mici,
și nu viceversa.

Eu numesc asta regula ierarhiei.

De exemplu, când o cometă lovește Soarele,

Soarele își continuă
activitatea în mod normal,

însă cometa este distrusă.

Din același motiv,

lucrurile mari nu sunt afectate
semnificativ de părțile lor mai mici,

adică de detaliile lor.

Asta înseamnă că întregul lor comportament

este simplu.

Din vreme ce nimic nou
nu se poate întâmpla

cu lucrurile care rămân simple,

regula ierarhiei,
prin crearea unei simplități universale,

a produs această monotonie.

Cu toate astea, salvarea vine

din faptul că regula ierarhiei
nu este o lege a naturii.

S-a întâmplat doar să existe
atât de departe în Cosmos,

și nu aici.

În biosfera noastră,
celulele microscopice, genele

au un control vast
asupra unor resurse inegale.

Primele gene ale fotosintezei,

prin autoreproducere

și ulterioara transformare
a suprafeței planetei,

au încălcat sau inversat regula ierarhiei

prin incredibilul factor exponențial
de 10 la puterea 40.

Cunoașterea explicativă
este mult mai puternică

datorită universalității sale,

și este mult mai rapid creată.

Când cunoașterea umană a atins un factor
de 10 la puterea 40,

ea va controla aproape întreaga galaxie,

și va privi dincolo de ea.

Deci, oamenii

și oricare alți creatori de explicații
care ar mai exista

sunt cei mai buni agenți
ai noului din Univers.

Noi suntem motivul și mijlocul

prin care noutatea și creativitatea,
cunoașterea și progresul,

pot avea efecte fizice obiective,
la scară largă.

Dintr-o perspectivă umană,

singura alternativă la acel iad
al societăților inerte

este crearea continuă de idei noi,

comportamente, noi tipuri de obiecte.

Acest robot va fi curând de modă veche,

din cauza noilor cunoștințe
și a progresului.

Însă, dintr-o perspectivă cosmică,

cunoașterea explicativă
este inamicul regulii ierarhice.

Este distrugătorul marii monotonii.

Deci, este creatorul noii ere cosmice,

Antropocenul.

Dacă se poate vorbi
despre un război cosmic,

nu este acela descris
în vechile povești pesimiste.

Este un război
între monotonie și noutate,

între inerție și creativitate.

În acest război,

tabăra noastră nu este sortită eșecului.

Dacă alegem să aplicăm capacitatea noastră
unică de a crea cunoaștere explicativă,

putem câștiga.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)