Cum să încetinești timpul (în scris și în film) - Aaron Sitze

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/slowing-down-time-in-writing-film-aaron-sitze

Anumite momente din viața noastră par să dureze o veșnicie. Fie că e vorba de primul sărut sau de un accident de mașină, timpul pare că se lungește ... sau chiar se oprește. Aaron Sitze explică modul în care această senzație e obținută în cinema și cum aceleași convenții pot fi folosite pentru a încetini timpul în scris.

Lecție de Aaron Sitze, animație de TED-Ed.

Am avut primul meu accident de mașină când aveam 16 ani.

Tocmai îmi luasem carnetul de șofer și conduceam spre casă

când o mașină a intrat în intersecție

și bang! M-a lovit.

S-a întâmplat foarte repede.

Bang!

Dar când retrăiesc acea amintire,

nu durează doar două secunde.

Văd roțile mașinii trecând de semnul stop,

am timp să mă gândesc,

„Cred că mașina aceea o să mă lovească.”

Văd colțul din dreapta al capotei

„șifonându-se” ca o foiță de aluminiu,

văd vopseaua roșie exfoliindu-se și plutind în aer,

văd toate astea, de parcă s-ar derula cu încetinitorul.

În mintea mea, acea experiență durează 10 secunde.

Dar de ce?

De ce retrăirea acelei amintiri ține mai mult

decât a durat totul în realitate?

E un fenomen interesant

și nu doar la accidentele de mașină,

la montagne russe,

sau cel dintâi sărut.

Aceste evenimente par să țină mai mult decât durează ele de fapt.

Dar de ce?

Și când vine vorba de a scrie despre acea experiență,

cum exprim sentimentul acela?

Cum încetinesc timpul ca scriitor?

Ca să răspundem, trebuie să facem o vizită la Hollywood.

Modul în care regizorii creează ralanti

ne va spune multe despre modul în care scriitorii pot crea ralanti.

În primul rând, să ne amintim cum funcționează filmul.

Când pornește camera, nu înregistrează mișcare,

ci face multe, foarte multe fotografii individuale.

Apoi, când acele imagini sunt reluate cu proiectorul,

se amestecă și dau senzația de mișcare,

ca o cine-carte.

Să ne imaginăm că un cameraman trebuie

să-și filmeze actrița sărind printr-un câmp de margarete,

în mișcare obișnuită.

Gata, acțiune.

Ea sare pe câmpie,

el înregistrează asta,

și ...tăiați.

Să spunem, de dragul unei matematici ușoare,

că operatorul a luat 50 de imagini,

50 de cadre mici la acea lungime a filmului.

Acum, să luăm acel film și să-l derulăm

cu o rată de 50 de cadre în 5 secunde.

Rata aceasta e constantă,

proiector va merge cu aceeași viteză.

E ușor, avem 50 de cadre, deci filmul nostru durează 5 secunde.

Ea sare pe câmpie ....

.... și tăiați!

Cum facem, atunci, să încetinim timpul în film?

Cum creăm ralanti?

Poate e o surpriză, dar nu filmăm mai puține imagini,

ci chiar mai multe.

Gata, se filmează!

Ea sare pe câmpie,

el înregistrează asta,

și tăiați.

Acum avem mult film, o lungime mare,

să spunem 100 de cadre.

Când derulăm

ia mai mult timp să-l parcurgem,

și iată actrița în ralanti.

Sărind prin câmpul de margarete!

Ceaa ce ne aduce la scris.

Când sciem o narațiune,

poate vreți să folosiți ralanti într-una din scenele voastre.

E un efect tare, exact ca la Hollywood,

și atrage atenția cititorului asupra momentelor importante.

Ei bine, iată cum să faceți.

Când citim,

creierul nostru transformă cuvintele în imagini,

iar imaginile la un loc dau acțiune.

Așadar, ceea ce citim este ceea ce vedem

în timpul în care citim asta.

De exemplu, imaginați-vă că scrieți o narațiune

despre aruncarea voastră liberă ce decide soarta
meciului în campionat.

Iată un moment ca scriitor

pentru care ai vrea să încetinești timpul

pentru a surprinde secundă după secundă tensiunea

produsă de o scenă.

Te concentrezi,

pui creionul pe hârtie,

chiar vrei să încetinești timpul,

scrii,

„Am aruncat mingea în coș.

Timpul a încetinit. Apoi am câștigat.”

Îți ia două secunde să citești asta;

prin urmare, cititorul tău își imaginează o scenă care ține 2 secunde.

Mingea urcă, coboară, gata.

Vezi, chiar dacă ai scris „timpul a încetinit”,

nu ai obținut acest efect pentru cititor.

Doar spunând un lucru nu înseamnă că se și întâmplă.

Să luăm acum ceea ce facem în cazul filmului,

timpul încetinește cu mai multe imagini,

și încearcă din nou.

De data aceasta scrie MULT mai mult.

„Am îndoit genunchii și am ținut lejer mingea.

Am mai bătut mingea încă o dată

și mi-am adunat gândurile.

Acesta era momentul.

Am întins brațul drept și am dat drumul mingii cu o
zmucitură ușoară,

s-a învârtit puțin în drumul ei spre inel.

Mi-am ținut respirația.

Mingea a atins partea din spate a inelului,

căzând prin plasă cu un fâșâit plăcut, satisfăcător.

Iar mulțimea a explodat.”

Vedeți, tocmai am încetinit timpul prin scris.

Esențialul e acesta:

există momente în viață care par să dureze mai mult

decât în realitate.

Când vă planificați narațiunea,

gândiți-vă la acele momente,

acele frânturi de viață care au durat mai mult decât arată ceasul:

clipa când ați primit vești rele,

clipa când ați primit vești bune,

clipa de euforie când realizați că ați dat lovitura

sau momentul când vă dați seama că nu o să reușiți.

Odată ce ați identificat aceste momente în narațiune,

puteți folosi efectul ralanti când scrieți.

Doar țineți minte că nu e suficient să spui „timpul a încetinit”,

nu e suficient să arunci câteva adjective

într-o propoziție și să crezi că asta-i tot.

Scrierea descriptivă e o scris de calitate, e adevărat.

Dar dacă vreți să exprimați sentimentul de mișcare cu încetinitorul în viață,

trebuie să ocupați

mai mult spațiu fizic pe pagină,

să folosiți mai mult film, ca să spun așa.

Făcând asta, veți crea tensiune,

iar cititorul va râmâne curios.

Și astfel, data următoare când veți scrie,

veți controla camera de filmat a propriei scrieri.