Limbajul de-a fi uman

Vorbiți mult mai multe limbi decât realizați, spune Poet Ali. Într-un discurs profund, el dezvăluie cum ideea de „limbă” înseamnă mult mai mult decât un vocabular de cuvinte, și comunică experiențe universale precum iubirea, râsul și singurătatea; servind și drept portal către culturi, sentimente și gânduri care ne unesc pe toți.

Poet Ali: Hei!
Public: Hei!

PA: Vreau să vă adresez o întrebare.
Câte limbi vorbiți?

Nu e o întrebare retorică.

Vreau chiar să vă gândiți la un număr.

Pentru unii e destul de ușor.

În minte vă spuneți: „Una.
O vorbești, amice. Atât”.

(Râsete)

Alții poate se întreabă

dacă limba învățată
de la un fost iubit sau iubită,

unde ai învățat toate înjurăturile,

e importantă – te rog să o adaugi.

Când mi-am pus întrebarea,
am ajuns la patru,

probabil cinci, dacă am băut.

(Râsete)

(Italiană) Cu puțintel vin
pot să vorbesc italiana.

(Aplauze)

Noroc!

Dar la o examinare mai atentă,
am ajuns la 83 de limbi,

și am obosit și m-am oprit din numărat.

Și a trebuit să revin la această definiție
pe care o aveam despre limbaj.

Prima mențiune spunea:

„Metoda de comunicare umană,
vorbită sau scrisă,

constând în utilizarea cuvintelor
într-un mod structurat sau convențional”.

Definiția de mai jos se referă
la domenii specializate,

precum medicină, știință, tehnologie.

Știm că au propria lor limbă,
propriul lor jargon.

Dar ce m-a interesat cel mai mult
a fost acea definiție în centru:

„sistemul de comunicare utilizat
de o anumită comunitate sau țară”.

Și nu mă interesează
să modific această definiție.

Mă interesează să o aplic
la tot ceea ce facem,

pentru că eu cred că vorbim
mult mai multe limbi decât ne dăm seama.

Și în restul timpului petrecut împreună,

voi încerca să vorbesc într-o limbă

care e maternă fiecărei
ființe umane prezente aici.

Dar asta schimbă lucrurile puțin,

pentru că asta nu va mai fi o prezentare.

Aceasta devine o conversație,

iar în orice conversație
trebuie să existe un fel de interacțiune.

Iar pentru ca interacțiunea să aibă loc,

trebuie să existe o oarecare
participare a ambelor părți.

Iar eu cred că dacă suntem dispuși
vom vedea magia

care se poate întâmpla
doar cu puțină dorință.

Așa că am ales un numitor comun
cu un risc relativ scăzut

care poate fi un fel de etalon,
dacă avem cu toții bunăvoință.

Dacă sunteți fericiți
și știți asta, aplaudați.

(Aplauze)

Așa vă vreau!

(Spaniolă)
Tuturor celor care vorbesc spaniolă,

vă rog să vă ridicați în picioare.

Și priviți persoana de lângă voi
și începeți să râdeți!

(Râsete)

Mulțumesc foarte mult.
Vă rog să luați loc.

Dacă v-ați simțit puțin ciudat,

vă asigur că nu era o glumă
la adresa voastră.

Doar am rugat publicul
vorbitor de spaniolă să se ridice,

să se uite la o persoană
de lângă ei și să râdă.

Și știu că nu a fost politicos
și îmi cer scuze,

dar în acel moment
unii dintre noi au simțit ceva.

Deseori conștientizăm ce face limbajul
atunci când vorbim limba cuiva,

cum ne conectează, cum ne leagă.

Dar adesea uităm ce face
când nu poți vorbi acea limbă,

cum ne izolează, cum ne exclude.

Și vreau să avem răbdare

în timp ce facem mica noastră
plimbare printre limbi.

(Farsi: Aș vrea să traduc
ideea de „taarof”.)

Am spus în Farsi:

„Aș vrea să traduc
ideea de „taarof” în cultura persană”,

care nu are echivalent
în vocabularul englez.

Cea mai bună definiție ar fi
„har deosebit” sau „smerenie deosebită”.

Dar asta nu prea rezolvă problema.

Așa că vă voi da un exemplu.

Dacă doi domni
ar trece unul pe lângă altul,

ar fi foarte normal ca primul să spună:

(Farsi: Îți sunt îndatorat.)

Ce înseamnă: „Îți sunt îndatorat”.

Celălalt domn ar răspunde:

(Farsi: Îmi desfac cămașa pentru tine.)

Ce înseamnă: „Îmi desfac cămașa
pentru tine”.

Primul individ ar răspunde:
(Farsi: Sunt sluga dumitale.)

Ce înseamnă: „Sunt sluga dumitale”.

Apoi cel de-al doilea i-ar răspunde:

(Farsi: Sunt țărâna
de sub picioarele tale.)

Ceea ce la propriu înseamnă:
„Sunt țărâna de sub picioarele tale.”

(Râsete)

Iată un exemplu pentru voi,
în caz că nu ați înțeles.

(Râsete)

Și împărtășesc asta cu voi,

deoarece cu limbi noi vin concepte noi
care nu existau înainte.

Și un alt aspect e faptul că uneori credem

că limba înseamnă înțelegerea
sensului unui cuvânt,

dar eu cred că limba înseamnă
să dai sens unui cuvânt pentru tine.

Dacă aș afișa rapid
acest șir de cuvinte pe ecran,

unii dintre voi ați ști imediat
ce anume reprezintă.

Alții ar putea să se chinuie puțin.

Și probabil aș putea trage
o linie destul de clară

chiar în jurul vârstei de 35
și mai în vârstă, 35 și mai tineri.

Iar pentru cei dintre noi care cunoaștem,

noi știm că e un mesaj-text
sau limbaj SMS.

O serie de caractere destinate
să transmită cât mai multă informație

cu cât mai puține caractere,

ce sună aproape la fel
ca definiția noastră a limbii:

„sistemul de comunicare utilizat
de o anumită comunitate”.

Oricine a intrat
într-o dispută prin mesaje

poate argumenta că poate nu e
cea mai bună metodă de comunicare,

dar dacă v-aș spune
că ce ați văzut mai devreme

era o scrisoare de dragoste modernă?

Dacă vreți să mă urmăriți:

„Deocamdată, te iubesc mult,

pentru că într-adevăr dezvălui
tot ce e mai bun în mine

și râd tare, de altminteri,
îmi îngăduie să știu ce se întâmplă.

Pentru că ești o scumpete în opinia mea
și aș spune că, să te văd,

dacă nu te vezi cu cineva,
m-ar face fericit.

Ca să știi: voi fi acolo întotdeauna.

În orice caz, păstrăm legătura,
nu trebuie un răspuns

îți doresc numai bine, nu știu,
nu îmi pasă dacă vede cineva asta.

Nu te duce acolo, pe mai târziu
pa, îmbrățișări și sărutări,

nu trăiești decât o dată”.

(Aplauze)

Un fel de Romeo și Julieta moderni.

În acel moment, dacă ați râs,

ați vorbit o altă limbă
ce n-are nevoie de explicații: râsul.

Este una din cele mai
comune limbi din lume.

Nu e nevoie s-o explicăm unii altora,
e doar ceva ce simțim cu toții,

și de asta lucruri precum râsul
și muzica sunt atât de prevalente,

pentru că par cumva
să depășească orice explicație

și să transmită un înțeles profund.

Orice limbă pe care o învățăm e un portal

prin care putem accesa o altă limbă.

Cu cât știi mai mult,
cu atât poți vorbi mai mult.

Și e ceva obișnuit ce o facem cu toții.

Luăm orice concept nou și îl filtrăm

prin accesul deja existent
la realitatea din noi.

De aceea limbile sunt atât de importante,

pentru că ne dau acces către lumi noi,
nu doar către oameni.

Nu e vorba doar despre a vedea sau a auzi,

ci despre a simți,
a experimenta, a împărtăși.

Și deși am pomenit toate aceste limbi,

nu cred că am pomenit
una din cele mai profunde limbi

și anume: limba experienței.

De aceea, când vorbiți cu cineva,

dacă ați împărtășit aceeași experiență,
nu este nevoie sa explicați mult.

De aceea când povestiți ceva și terminați,

iar oamenii cu care vorbiți
nu prea înțeleg,

primul lucru spus de noi e:
„Presupun că trebuia să fii acolo”.

Trebuia să fii aici săptămâna asta
ca să știi despre ce e vorba.

Este cam greu de explicat, nu-i așa?

Și de dragul cercetării noastre,
voi încheia prin a vă cere

să participați încă o dată
la acest limbaj al experienței.

Voi menționa câteva limbi,
și dacă vorbesc limba voastră,

vă voi ruga să vă ridicați
și să rămâneți în picioare.

Nu trebuie să cereți permisiunea,

doar arătați-mi că mă vedeți
și atunci vă pot vedea și eu

dacă vorbiți această limbă a experienței.

Vorbiți această limbă?

Pe când eram în școala primară,
la sfârșitul anului organizam petreceri,

și votam dacă voiam să sărbătorim

la un parc de distracții
sau la un parc acvatic.

Și îmi doream foarte mult
să nu fie la un parc acvatic,

deoarece ar fi trebuit
să port costum de baie.

Nu știu cum voi, dar eu uneori
când mă apropii de o cabină de probă,

glandele sudoripare
mi se activează singure,

pentru că știu că haina
nu va arăta pe mine

așa cum arăta pe acel manechin.

Sau ce ziceți de asta?

Când mergeam la reuniunile
sau întâlnirile de familie,

de câte ori mai voiam încă o porție,

și de obicei mai voiam...

(Râsete)

era un întreg exercițiu
de analiză cost-beneficii,

rudele mele privindu-mă
de parcă ar spune:

„Nu știu. Chiar ai nevoie de asta?
Se pare că e destul, amice”.

Era oare pe obrajii mei un semn mare
„Ciupește-mă” pe care eu nu-l vedeam?

Și dacă vă simțiți jenați sau râdeți
sau v-ați ridicat în picioare

sau vă ridicați în picioare,

vorbiți limba pe care eu
o numesc afectuos:

„limba creșterii în calitate
de copil gras”.

Și orice problemă de imagine corporală
e un dialect al acelei limbi.

Vreau să rămâneți în picioare.

Din nou, dacă vă vorbesc limba,
vă rog să vă ridicați.

Imaginați-vă două facturi în mâna mea.

Una e factura la telefon,
și alta e factura la electricitate.

Ala bala portocala,
plătește una, alta las-o,

ceea ce înseamnă: „S-ar putea
să nu le pot plăti pe amândouă acum”.

Trebuie să fii inventiv.
Trebuie să găsești soluții.

Și dacă stați în picioare,

cunoașteți limba strădaniei
de a supraviețui, a efortului financiar.

Și dacă ați fost destul de norocoși
să vorbiți această limbă,

înțelegeți că nu există motivație mai mare
pentru măreție decât lipsurile.

Lipsa resurselor,
lipsa unui aspect bun, lipsa banilor

deseori poate fi cauzată
de solul nefertil,

în care cele mai productive semințe
sunt plantate și recoltate cu mare migală.

Vă voi întreba dacă vorbiți această limbă.

Imediat ce o recunoașteți,
puteți să vă ridicați.

Când am auzit diagnosticul,

m-am gândit: „Numai nu acel cuvânt.
Orice în afară de acel cuvânt.

Urăsc cuvântul acela”.

Apoi puneți o serie de întrebări:

„Sunteți sigur?”

„S-a răspândit?”

„Cât timp a mai rămas?”

„Doctore, cât timp?”

Și o serie de răspunsuri
determină viața unui om.

Și când tatălui meu îi era foame,
ne grăbeam la masa de seară să mâncăm,

pentru că asta făceam înainte.

Mâncam împreună, deci urma
să continuăm să facem asta.

Iar eu nu înțelegeam
de ce pierdeam această bătălie,

pentru că am fost învățat
că dacă lupți și ai starea potrivită,

ar trebui să câștigi.

Iar noi nu câștigam.

Cei care v-ați ridicat, știți foarte bine

că vorbesc limba de a urmări
lupta unei persoane iubite cu cancerul.

(Aplauze)

Orice boală terminală
e un derivat al acestei limbi.

Voi vorbi o ultimă limbă.

Nu, nu, eu ascult.

Da, da, nu, nu,
eu și tu, chiar aici, da.

(Râsete)

Nu, te ascult. Te ascult!

(Râsete)

Sau imaginați-vă luminile stinse

și o lumină albastră îți strălucește
în față în timp ce stai întins pe pat.

Și știu că unora, ca și mie,
le-a căzut telefonul exact peste față.

(Râsete)

Sau ce ziceți de asta?

Stând pe locul pasagerului, speriat,
și spui: „Poți să fii atent la drum?”

Și celor care s-au ridicat,

vorbiți limba pe care îmi place
s-o numesc „limba deconectării”.

A fost numită limba conectării,

dar îmi place s-o numesc
limba deconectării.

Nu mă refer la deconectare,
mă refer la deconectare,

deconectarea umană,
deconectat unul de altul,

de locul unde suntem, de gândurile noastre
ca să putem ocupa un alt spațiu.

Dacă nu stați în picioare,

probabil că știți
cum e să te simți exclus.

(Râsete)

(Aplauze)

Probabil știți cum e să te simți
când toți sunt parte din ceva,

iar tu nu ești.

Știți cum e să fii în minoritate.

Și pentru că acum vorbesc limba voastră,
vă voi ruga să vă ridicați,

din moment ce vorbim aceeași limbă.

Deoarece cred că limba
celui aflat în minoritate

e printre cele mai importante limbi
pe care le poți vorbi în viață,

deoarece cum te simți
în acea poziție de compromis

va determina în mod direct
cum acționezi în acea poziție de putere.

Vă mulțumesc pentru participare!

Vă rog să vă așezați,
vreau să vorbesc o ultimă limbă.

(Aplauze)

Acum nu trebuie să vă ridicați.

Vreau doar să văd dacă o recunoașteți.

Majoritatea fetelor din lume
se plâng de ea.

Majoritatea poemelor din lume
au fost scrise despre ea.

Majoritatea muzicii la radio lovește,
bate ritmul despre ea,

sau răpăie despre ea.

În majoritatea versurilor
oameni se vaită despre ea.

În majoritatea cântecelor
oamenii vorbesc despre ea.

Majoritatea inimilor frânte
ce le cunosc merg fără ea,

încep să se îndoiască
sau sunt pierdute fără ea.

Majoritatea umbrelor din întuneric
au uitat despre ea.

Oricine din lume s-ar poticni fără ea.

Fiecare băiat și fată va fi mort fără ea,

se va zbate fără ea, va fi nimic fără ea.

Majoritatea paginilor pline
sunt pline despre ea.

[„Ea" = Iubirea]

Lacrimile vărsate sunt din cauza ei.

Oamenii care au simțit-o
știu adevărul despre ea.

Viața fără ea ar fi pierdută.

Când sunt în ea și o simt,
strig despre ea.

Toată lumea știe despre ea.

Sunt rănit și distrus
și nestăvilit după ea,

greșind fiindcă nu am îngăduit-o.

S-ar vindeca rana sau cicatricea fără ea?

Nu ai putea ascunde
sentimentele pentru ea?

Toți au idealul lor despre ea,
visul lor despre ea, atracția lor.

Deci care e problema cu ea?

O să afli că viața este un vis
și ireală fără ea?

Eu sunt doar un scriitor.

Ce pot să dezvălui despre ea?

Cum se face că cea mai discutată
limbă din lume

e cel mai greu de vorbit sau de exprimat?

Oricât de multe cărți,
la oricât de multe seminare,

sau ore de îndrumare în viață mergem,
nu ne mai săturăm de ea.

Și vă întreb acum:

„S-a schimbat acel număr de la început?”

Vă provoc când vedeți pe cineva,
să vă întrebați:

„Ce limbi împărtășim?”

Și dacă nu găsiți niciuna, întrebați-vă:

„Ce limbi am putea împărtăși?”

Și dacă totuși nu găsiți niciuna,

întrebați-vă: „Ce limbi aș putea învăța?”

Și oricât de irelevantă sau neînsemnată
pare acea conversație în acel moment,

vă promit că vă va fi de folos în viitor.

Numele meu este Poet Ali.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)