Accidentul care a schimbat lumea - Allison Ramsey și Mary Staicu

Pentru întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/the-accident-that-changed-the-world-allison-ramsey-and-mary-staicu

În 1928, cercetătorul Alexander Fleming s-a întors în laboratorul său și a găsit ceva neașteptat: o colonie de mucegai crescuse pe un vas Petri pe care uitase să-l pună în incubator. În jurul acestei colonii de mucegai era o zonă complet lipsită de bacterii. Ce era acest fenomen ciudat? Allison Ramsey și Mary Staicu explică descoperirea penicilinei și cum a transformat medicina.

Lecție de Allison Ramsey și Mary Staicu, regia WOW-HOW Studio.

Londra, 1928: un grup de spori de mucegai
plutesc ușor printr-un laborator.

Sunt purtați pe un vas Petri
și, când aterizează,

dau naștere unei revoluții medicale.

Era laboratorul lui Alexander Fleming,
un om de știință scoțian

care studia proprietățile
bacteriilor infecțioase.

În acel moment,
Fleming era plecat în vacanță.

La întoarcere, găsește o colonie
de mucegai care crește pe un vas Petri

pe care a uitat să-l pună în incubator.

În jurul acestei colonii de mucegai
se află o zonă

în mod surprinzător fără bacterii.

Studiind acest fenomen ciudat,

Fleming și-a dat seama că mucegaiul
ascundea un fel de compus

care omora bacteria.

Mucegaiul era o specie
din genul Penicillinum,

așadar Fleming a numit acest
compus antibacterian „penicilină”.

Ce descoperise Fleming
era un sistem de apărare microbian.

Mucegaiul penicillium
produce constant penicilină

pentru a se apăra de pericole,

cum ar fi coloniile de bacterii din jur
care i-ar putea consuma resursele.

Penicilina distruge
multe tipuri de bacterii,

perturbând sinteza pereților celulari.

Acești pereți sunt rezistenți mulțumită
stratului dens și protector de zaharuri

și aminoacizi,

care e descompus și reconstruit
în permanență.

Penicilina se leagă de unul din compușii
care formează acest strat

și împiedică reconstrucția peretelui
într-o etapă critică.

În tot acest timp, penicilina stimulează
eliberarea moleculelor intens reactive

care provoacă daune suplimentare.

În final, structura celulei
se descompune în totalitate.

Acest atac din două direcții
este fatal unei game largi de bacterii,

fie că sunt pe un vas Petri,
în corpul nostru sau în altă parte.

Cu toate acestea, nu e periculos
pentru celulele noastre,

deoarece acestea nu au pereți celulari.

Timp de aproximativ un deceniu
după descoperirea lui Fleming,

penicilina a rămas
o curiozitate de laborator.

Dar în Al Doilea Război Mondial,

cercetătorii și-au dat seama
cum să izoleze compusul activ

și să crească mucegai
în cantități mai mari.

Pentru asta au câștigat Premiul Nobel.

Echipe de la Oxford și companii americane
de medicamente au continuat dezvoltarea

și a devenit disponibilă comercial
în decurs de câțiva ani.

Penicilina și compușii similari
au schimbat rapid tratamentul infecțiilor.

În prezent,

rămân unele dintre cele mai importante
antibiotice care salvează vieți.

Cu toate acestea, folosirea îndelungată
face ca bacteriile să dezvolte rezistență.

În cazul penicilinei,

câteva bacterii produc compuși
care pot distruge structura cheie

ce interferează cu sinteza
peretelui celular.

Odată cu creșterea
utilizării antibioticelor,

din ce în ce mai multe bacterii
au dezvoltat această apărare,

făcând ca aceste antibiotice
să fie ineficiente

împotriva unui număr în creștere
de infecții bacteriene.

De aceea e important ca doctorii
să nu prescrie în exces antibiotice.

În tot acest timp, între 5 și 15%
dintre pacienții din țările dezvoltate

se auto-identifică
ca fiind alergici la penicilină,

făcând alergia la penicilină
cea mai comună alergie medicamentoasă.

Însă majoritatea oamenilor, peste 90%,

dintre cei care cred că sunt alergici
la penicilină, de fapt nu sunt.

De ce se întâmplă acest lucru?

Mulți pacienți sunt considerați
alergici în copilărie,

când le apare o iritație
după un tratament cu penicilină

sau un antibiotic asemănător.

Iritația este adesea pusă
pe seama penicilinei,

însă de vină este infecția

sau reacția dintre infecție și antibiotic.

Cu toate acestea,
adevăratele alergii la penicilină,

când sistemul imunitar
confundă penicilina cu un agresor,

sunt rare și pot fi extrem de periculoase.

Dacă suspectați că sunteți alergic,
dar nu sunteți sigur,

cel mai bine e să mergeți la alergolog.

O evaluare completă va confirma

dacă aveți sau nu această alergie.

Chiar dacă sunteți alergic la penicilină,

celulele imune care reacționează la ea
pot pierde abilitatea de a o recunoaște.

De fapt, aproape 80% din persoanele
care sunt alergice la penicilină

nu mai sunt alergice după zece ani.

Este o veste bună pentru cei

care sunt alergici la penicilină;

acest medicament îi poate salva cândva,
așa cum a făcut-o pentru mulți alții.