Am ajuns în Statele Unite din Kingston, Jamaica, în vara anului 1968. Eram șase membri ai familiei, înghesuiți într-un mic apartament din Brooklyn. Erau mulți copii în bloc. Unii vorbeau spaniolă, iar alții engleză. La început, nu aveam voie să mă joc cu ei, părinții mei numindu-i „turbulenți”, așa că îi priveam doar de la geam. Mersul pe rotile era activitatea lor preferată. Se agățau de bara din spate a unui autobuz, dându-i drumul când autobuzul oprea în stație, în fața blocului nostru. Într-o zi, era și o fată cu ei. Auzeam obișnuitele chicoteli și râsete, presărate cu câte un „Mira, mira!”, „Uite, uite!”, în spaniolă. Grupul s-a agățat de spatele autobuzului, în capătul străzii și alunecând la vale, râzând și țipând: „Uite, uite!”, autobuzul s-a oprit brusc. Copiii experimentați s-au redresat, eliberându-se de autobuz, dar fata cea nouă a căzut pe spate pe ciment. Nu mai mișca. Adulții prezenți s-au grăbit s-o ajute. Șoferul a coborât să vadă ce s-a întâmplat și a sunat la ambulanță. Îi curgea sânge de la cap și nu deschidea ochii. Am așteptat ambulanța la nesfârșit și lumea întreba: „Unde e ambulanța?” Apoi a ajuns și poliția și toți americanii de culoare au spus: „Nu vine nicio ambulanță!”. A repetat mai tare și polițistului: „Știi bine că nu vine nicio ambulanță! Ei nu trimit ambulanțe în zona asta!” Polițistul i-a privit pe vecinii mei frustrați, a urcat fetița în mașina poliției și a plecat. Aveam zece ani pe atunci, știam că nu e corect. Știam că puteam face mai multe. Ce puteam eu să fac, era să devin medic. Am devenit medic internist dedicându-mi cariera ajutorării celor pe care îi numim adesea defavorizați și vulnerabili, precum vecinii pe care îi aveam când am emigrat în America. În primii ani de specializare, în Harlem, prin anii '80, am observat o creștere șocantă a cazurilor de HIV la bărbații tineri. Iar când m-am mutat în Miami, am observat virusul HIV inclusiv la femei și copii, mai ales la cei săraci de culoare și mulatri. În câțiva ani, un virus întâlnit doar la un grup restrâns a devenit o epidemie globală. Din nou, am simțit că trebuie să fac ceva. Din fericire, cu ajutorul activiștilor, al susținătorilor, al educatorilor și al medicilor ca mine care tratează boala, am reușit să găsim soluții. A fost un efort educațional masiv pentru a reduce transmiterea HIV și pentru a oferi protecție juridică celor infectați. A fost o implicare politică să ne asigurăm că un număr cât mai mare de pacienți, la nivel global, chiar dacă nu pot plăti, să aibă acces la tratament. În câteva decenii, au apărut tratamente care au transformat un virus mortal într-o boală cronică, ca diabetul. Iar acum se lucrează și la un vaccin. În ultimii cinci până la șapte ani, a apărut o nouă epidemie la pacienții din Florida. Și arată cam așa: Doamna Anna Mae, o funcționară pensionată, ce trăiește modest în Opa-locka, a venit să-și ia medicamentele pe rețetă. Suferea de tensiune arterială crescută, diabet, avea probleme cu inima, și astm cu suprapunerea bolii pulmonare obstructive cronice, sau BPOC. Anna Mae era unul dintre pacienții ascultători și m-a surprins faptul că avea nevoie de rețetă mai devreme decât de obicei. La sfârșitul vizitei, mi-a dat să semnez un formular de subvenție la lumină. Era în urmă cu plata facturii la lumină. Formularul permite medicilor să identifice boli care necesită un anume echipament și care ar afecta pacienții dacă erau debranșați. „Dar Anna Mae, nu folosiți dispozitive medicale să respirați.” Nu cred că sunteți eligibilă. Mi-a dezvăluit că pornea aerul condiționat zi și noapte, din cauza căldurii, Ca să poată respira. Deoarece a cumpărat mai multe inhalatoare a rămas fără bani, nu și-a putut plăti facturile și s-au adunat. Am completat formularul, dar știind că poate fi respins, am trimis-o și la departamentul de asistență socială. Și mai era și Jorge, un domn cumsecade, care ne aducea fructe pe care le vindea pe străzile din Miami. El dădea semne de agravare ale funcției renale, din cauza deshidratării, deoarece lucra în fiecare zi pe străzile toride. Nu ajungea destul sânge la rinichi. Rinichii îi funcționau mult mai bine când își lua câteva zile libere. Dar fără altă sursă de venit, ce putea să facă? Precum spunea și el: „Ploaie, soare, frig sau caniculă, trebuie să muncesc”. Mai e și cazul doamnei Sandra Faye Twiggs din Fort Lauderdale cu BPOC. Ea a fost arestată după ce s-a certat cu fiica ei pentru un ventilator. Când a fost eliberată, s-a întors în apartamentul ei, a tușit non-stop și a murit trei zile mai târziu. Am mai observat ceva: statisticile arată că sezonul alergiilor începe mai devreme, temperaturile nocturne urcă, arborii cresc mai repede și țânțarii purtători de virus Zika sau febră denga apar în zone în care nu existau până acum. Mai văd și semne de gentrificare climatică iminentă. Adică bogații se mută în cartiere sărace aflate la o altitudine mai mare, ce nu sunt expuse la daunele cauzate de schimbările climatice. Ca pacienta mea, doamna Marie, care era stresată și neliniștită, pentru că au evacuat-o din casa ei din Micul Haiti, din Miami, pentru a face loc unui complex de apartamente de lux, ai cărui dezvoltatori au înțeles că Micul Haiti nu se va inunda, fiind la zece metri peste nivelului mării. O tendință de încălzire incontestabilă, clară și constantă ne așteaptă. Se pare că urmează o urgență pentru sănătate mai mare decât HIV/SIDA și pacienții mei cu venituri mici ne dădeau indicii despre cum va arăta. Această nouă epidemie e schimbarea climatică și are o varietate de efecte asupra sănătății. Schimbarea climatică ne afectează în patru moduri. Direct, prin căldură, vreme extremă și poluare, prin răspândirea bolilor. Prin întreruperea aprovizionării cu alimente și apă, și prin perturbarea bunăstării noastre emoționale. În medicină, folosim metode mnemotehnice pentru a memora ușor, iar cuvântul „caniculă”, arată cele opt efecte asupra sănătății cauzate de schimbările climatice: C: Complicații cauzate de căldură. A: Agravarea bolilor cardiace și pulmonare. N: Număr ridicat al cazurilor de astm. I: Incidente traumatice, mai ales în timpul catastrofelor naturale. C: Cazuri de infectare transmise prin apă și alimente U: Urticarii, alergii. L: Lyme, Zika, Dengue și alte boli transmise prin vectori. Și A: Afecțiuni cauzate de stres emoțional. Oamenii săraci și vulnerabili deja simt efectele schimbărilor climatice. Ei sunt „canarii din mina de cărbune”. Experiențele trăite de ei sunt ca niște oracole sau profeții. Ei ne spun să acordăm atenție faptului că dacă facem ceva rău planetei, ei sunt primii afectați. Dar, imediat după ei, urmăm noi. Dacă ne unim forțele, doctori, pacienți și specialiști în domeniu, vom găsi soluții. Așa am procedat și cu criza HIV. Totul se datorează activismului pacienților infectați cu HIV, care au cerut tratament și cercetare în domeniu și a colaborării dintre medici și cercetători, care au ținut epidemia sub control. A fost și meritul agențiilor internaționale de sănătate, a ONG-urilor, a politicienilor și a companiilor farmaceutice, cu ajutorul cărora tratamentul HIV a ajuns și în țările cu venituri mici. Nu există motive să nu aplicăm aceste metode de colaborare pentru a combate efectele schimbărilor climatice asupra sănătății până nu e prea târziu. Schimbarea climatică e aici. Afectează deja sănătatea și casele oamenilor săraci. Ca pacientul meu, Jorge, cei mai mulți dintre noi vor fi nevoiți să muncească, pe ploaie, soare, frig sau caniculă. Împreună, acești pacienți și medicii lor, cot la cot, cu câteva instrumente de bază, pot face mult, pentru ca tranziția climatică să nu fie așa brutală pentru noi toți. Pacienții m-au inspirat să înființez o organizație de clinicieni care să lupte cu schimbările climatice. Încercăm să înțelegem efectele schimbărilor climatice asupra sănătății, învățăm să pledăm pentru pacienții cu boli asociate climei și încurajăm soluțiile reale. Un studiu recent Gallup a arătat că trei dintre cele mai respectate profesii sunt asistentele medicale, medicii și farmaciștii. Deci, ca membri respectați ai societății, am amplificat voci pentru a influența politicienii și politica privind schimbările climatice. Putem face atât de multe. Contactele noastre cu pacienții ne permit să vedem lucrurile înaintea altora. Și asta ne pune într-o poziție ideală pentru a fi prima linie a schimbării. Putem preda despre bolile asociate climei în instituțiile medicale de învățământ. Putem colecta date despre bolile pacienților asociate climei, și să avem coduri de facturare pentru identificarea lor. Putem face cercetări pentru schimbările climatice. Putem învăța cum să avem practici ecologice în case. Putem susține nevoile de energie ale pacientului. Îi putem ajuta să obțină case mai sigure. Îi putem ajuta să obțină echipamentele necesare în case când condițiile se agravează. Putem depune mărturie în fața parlamentarilor cu privire la descoperiri și putem trata pacienții de bolile asociate schimbărilor climatice. Cel mai important e că putem pregăti pacienții mental și fizic pentru provocări cu care se pot confrunta, folosind un tratament care încorporează dreptatea economică și socială. Adică Sandra Faye Twiggs cu BPOC, care a murit după ce a fost eliberată din pușcărie, după o ceartă cu fiica sa de la ventilator, ar fi știut e irascibilă și suferindă din cauza căldurii din apartament și și-ar fi căutat un loc mai sigur să se răcorească. Sau mai bine, în apartamentul ei nu ar fi trebuit să fie atât de cald. De la săraci am învățat că viețile lor nu sunt doar vulnerabile, ci sunt povești de rezistență, inovație și supraviețuire. Ca acel bătrân înțelept care i-a spus polițistului în față, într-o zi de vară: „Nu vine nicio ambulanță!” și l-a obligat pe polițist să o ducă pe fetiță la spital cu mașina poliției. Știți ceva? Ascultați-mă! Dacă va exista un răspuns medical la schimbările climatice, nu va fi doar așteptarea unei ambulanțe. Se va întâmpla pentru că noi, clinicienii, facem primul pas. Putem face atât de mult zgomot, încât problema nu va fi ignorată sau înțeleasă greșit. Va începe cu poveștile pe care le spun pacienții noștri și cu poveștile pe care le spunem în numele lor. Vom face ce e corect pentru pacienți, așa cum am făcut întotdeauna, dar și ceea ce este corect pentru mediul nostru, pentru noi înșine și pentru toți oamenii de pe această planetă. Pentru toți! Vă mulțumesc! (Aplauze și urale)