John Ronald Ruel Tolkien,
s-a născut pe 3 ianuarie, 1892.
El și fratele lui, Hilary,
au avut o copilărie grea.
Cănd Tolkien avea doar patru ani,
tatăl lor, Arthur, a murit
de febră reumatică.
Văduvă, cu un venit mic.
Mabel, mama lor,
i-a educat pe cei doi acasă, având
un rol important în educația
și dezvoltarea lor.
Tolkien era un băiețel isteț,
cu o fascinație și o sete pentru limbi.
Tolkien a dat admiterea la școala King
Edward din Birmingham, și a luat-o.
Din toamna anului 1900,
pentru o taxă de aproximativ 64 RON pe an,
Tolkien va fi educat într-un mediu
care-l va ajuta să-și împlinească
potențialul academic.
John Garth: Această
școală a fost ceva foarte important
pentru Tolkien; era
foarte talentat. Școala King Edward
i-a oferit multe oportunități
și de asemenea, compania altor băieți
care erau la fel de talentați.
Ceva ce nu putea găsi ușor.
Simon Stacey: Nu doar că a jucat rugby
dar era și un exemplu de urmat
în clubul de dezbateri
și în cel literar.
Era foarte dedicat,
și cred că îi era dor de școală,
după ce a plecat.
VO: La 11 ani, Tolkien
și fratele său Hilary
și-au pierdut mama din cauza diabetului.
Îndurerat, s-a avântat
în studii
mai mult ca înainte.
Se remarcă pe plan academic,
iar în 1905 îl întâlneste pe Cristopher
Wiseman, rivalul său intelectual.
John Garth: Tolkien și-a întâlnit
cel mai bun prieten,
pe terenul de rugby al școlii,
Cristopher Wiseman.
Un muzician, un matematician,
destul de diferit de Tolkien.
Au dezvoltat o legătură puternică
pe terenul de rugby
pe care au numit-o;
„The Great Twin Brethren”,
o frază din „Cântecele Romei Antice”
de Macauley.
Simon Stacey: Erau și prieteni
și rivali la școală,
amândoi fiind interesați în studiile
lor. Wiseman avea un intelect formidabil
și era interesat
de aceleași
lucruri de care și Tolkien era interesat;
limbile, cred că era interesat de Egipt,
și de hieroglife.
John Garth: Tolkien și Wiseman s-au ajutat
reciporc in adolescență
deoarece aveau dispute;
aveau dispute despre
convingerile lor în viață.
Simon Stacey: Wiseman era
un muzician foarte talentat;
se pare că Tolkien nu avea ureche muzicală
dar asta nu i-a oprit din a se împrieteni!
VO: Tolkien se împrietenește
și cu fiul directorului, Rob Gilson.
Tolkien, Wiseman și Gilson,
au legat o prietenie puternică
care a rezistat de-a lungul
anilor de școală și după ce au absolvit.
În afara școlii, viața lui Tolkien
e pe cale de a se schimba, din nou.
John Garth: Tolkien locuia
cu fratele său, Hilary, în gazdă,
iar pe când avea 16 ani a întâlnit-o
pe Edith Bratt, care avea 19 ani atunci.
Era o tânără frumoasă;
o pianistă talentată și orfană ca și el.
Cei doi s-au apropiat datorită
suferinței pe care o împărtășeau
și datorită speranțelor și viselor lor.
Greutatea întâmpinată de Ronald,
cum îi spunea ea, și de Edith,
a fost aceea că el era romano-catolic
iar ea era anglicană.
VO: Tutorele lui Tolkien,
părintele Francis Morgan, preot catolic,
crede că asta este o greșeală; și
crede ca Edith îl va distrage pe Tolkien
de la a mai învăța pentru a intra
la universitatea Oxford.
John Garth: Părintele Francis Morgan,
le-a interzis să se mai vadă,
să mai comunice.
S-a reîntors la prieteniile
de la King Edward,
iar în această perioadă
a început să prospere
și să se simtă ca acasă;
el și prietenii lui erau foarte populari.
VO: Profitând de ultimul an
la școala King Edward
și de prietenii pe care și i-a făcut,
Tolkien și colegii lui au înfințat
un club neoficial.
Acești tineri se întâlneau
în biblioteca școlii
și făceau ceea ce nu
aveau voie să facă: ceai.
După școală, se întâlneau într-o cafenea
la Barrow's Stores în Birmingham
numindu-se, în glumă,
„Tea Club and Barrovean Society”
TCBS pe scurt.
(muzică nostalgică)
John Garth: Inima TCBS-ului
erau probabil
Tolkien și Wiseman iar ceilalți
gravitau în jurul lor. Și Robert
Quilter Gilson, fiul directorului
era în acest club; Rob era un băiat
cultivat și sociabil,
probabil el era cel mai sociabil din grup;
ar fi primit pe oricine cu brațele
deschise și ar fi găsit
ceva în comun cu ei. Un artist blând
căruia îi plăcea să deseneze.
Simon Stacey: Era un artist talentat și
visa să ajungă arhitect.
A mai existat un membru, venit mai târziu,
Geoffrey Bache Smith,
care era fascinat de mitologie,
de cea celtică; asta avea în comun
cu Tolkien;
era una din pasiunile
lui Tolkien.
Simon Stacey: Smith a fost un
poet desăvârșit
care i-a recomandat poezie contemporană
lui Tolkien. Când acesta a început
să scrie
poezie, Tolkien a fost inspirat
într-o oarecare măsură
de Smith și de ceilalți membrii din grup.
Acela fiind începutul
lui Tolkien ca scriitor.
John Garth: La început totul era
pentru amuzament, mai târziu, în timpul
războiului,
toate acestea s-au dezvoltat într-o
frăție din care
fiecare au extras putere
și consolare imensă.
VO: În acel an, Tolkien termină
studiile la King Edward și începe
primul semestru la Oxford, trecând cu brio
examenul de admitere.
În ziua în care a împlinit 21 de ani,
devenind independent
față de părintele Morgan,
Tolkien îi scrie lui Edith și în mai puțin
de o săptămâna cei doi se reîntâlnesc.
Edith e logodită cu un alt bărbat,
dar în ciuda faptului
că va fi ridiculizată,
acceptă să rupă logodna pentru
a fi cu Ronald.
În următoarele luni, un sentiment de
instabilitate crește în Europa,
iar pe 28
iunie, 1914, totul se schimbă.
(sunet de împușcătură)
(muzică solemnă)
Gavrillo Princip este arestat
pentru asasinarea arhiducelui
Franz Ferdinand.
După o criză diplomatică,
marile puteri europene sunt în război.
Germania invadează Belgia,
iar Marea Britanie
declară război Germaniei, parlamentul
cheamă la arme cetățenii britanici.
Paul Golightly: Cetățenii nu sunt
grăbiți să se înroleze. E tot mai evident
că sunt dispuși
să se alăture
armatei când aud poveștile dezastruaose,
atunci vrei cu ardoare
să fii lângă ceilalți.
John Garth: A fost un val de entuziasm
în legătură cu războiul, a existat
o impresie naivă
că asta le va da șanse tinerilor
să-și atingă
potențialul printr-un mod
care nu era posibil
în timpul păcii. A apărut
un sentiment
imens de patriotism și un simț al datoriei
pentru orice reprezintă Anglia
sau Marea Britanie.
Paul Golightly: Erau atrași
de idea de a regla conturile cu germanii,
sau cel puțin unii dintre ei.
Per total, credeau că vor reuși
să îî pună la punct.
John Garth: „Germanii au fost mișei”
și trebuiau să se ocupe de problema
asta și să îi pună la locul lor.
Paul Golightly: Bărbații se înrolau
din motive economice, ca în orice
alt război.
Viața nu e foarte palpitantă iar ideea
înrolării în armată și de a face parte
din ceva foarte mare, sunt sigur
că are o anumită atracție.
(muzică solemnă) Ei văd lucrurile
dintr-o perspectivă romantică, oarecum,
care e
sortită eșecului; cu toții știm
ce devine primul război mondial.
Nu e un război
de avânt și elan; nu e
cu cavalerii și trompete auzite
în depărtare; mi-e teamă
că e tropăiala focului de mitralieră
și zgomotul artileriei
care va domina.
Așadar ei, cred, aveau așteptări despre
cum va fi războiul, și cred că aveau
impresia că se va sfârși inainte
să ajungă în Franța.
John Garth: Tolkien, citea
literatură eroică antică, care e
surprinzător
de sinceră despre ce se întâmplă
în război, era mult mai conștient
când s-a înrolat în armată. S-a descris
ca fiind un „tânăr cu o imaginație
prea bogată” și nu a savurat bătălia
în niciun sens.
Paul Golightly: Cred că asta e valabil
pentru toți cei care au luptat
dar și pentru politicienii și generalii
care l-au coordonat; cred că mulți oameni
au înțeles cât de groaznic e războiul.
Simon Stacey: Ce reiese din scrisorile
schimbate între Gilson, Tolkien
și Wiseman
apoi în poezia lui Smith, e
o determinare puternică de a-și face
datoria și că erau
pregătiți să renunțe la viață.
Acestea erau vremuri negre
și trebuiau să răzbească.
VO: G.B. Smith și Rob Gilson se înrolează
în 1914, fratele lui Tolkien, Hilary,
se înrolează ca gornist și Cristopher
Wiseman
se alătură marinei. Însă Tolkien
se confruntă
cu o dilemă.
Simon Stacey: Tolkien se afla într-o
poziție dificilă când a început războiul;
era în ultimul an la Oxford iar el
avea neapărat nevoie de diploma
de absolvire și voia
să urmeze o carieră academică; nu avea
bani spre deosebire de Gilson,
de aceea, dedicându-și trei ani
studiilor sale era important
să le finalizeze. A descoperit o strategie
prin care să urmeze o instruire
la centrul de antrenament în timp ce
studia pentru a-și finaliza studiile,
a reușit asta
cu notă maximă.
VO: Îl urmează pe prietenul lui, G.B.Smith
la regimentul din Lancashire, sperând
să fie trimiși în același batalion.
John Garth: El căuta
în armată ceva prin care ar fi putut
să-și folosească talentele, iar acestea
erau limbile și sistemele de scriere; era
fascinat de coduri și așa mai departe.
Așadar
era de așteptat să devină
semnalizator.
Paul Golightly: Deci
Tolkien a avut acces la tehnologia
disponibilă atunci și trebuia
să-l fi interesat; folosirea radio-ului,
a semnelor și a semnalizării cu fanioane.
Simon Stacey: A învățat codul morse,
cum să folosească lămpile de semnalizare,
telefoanele de pe front, care bineînțeles
au devenit ineficiente ori s-au defectat.
John Garth: A devenit ofițer
semnalizator. Tolkien trebuia
să supravegheze corespondența
unui batalion care avea
între 600 și 1000 de bărbați
depinzând
de mâna de lucru de atunci.
Paul Golightly: Sarcina
lui era să fie o legătură între
straturile de comandă și era
responsabil pentru primirea ordinelor
și să se asigure că ajung la persoanele
potrivite și bineînțeles să comunice
conducerii
situația din sectorul lui.
John Garth: El a fost un element vital
într-un război care depindea de cât
de multă informație aveai despre poziția
inamicilor tăi.
VO: În martie 1916, în timp ce
antrenamentul său
se apropie de sfârșit, Tolkien și Edith
realizează că el va fi trimis pe front
curând. Se căsătoresc iar după două
luni, Tolkien e trimis în Franța.
O iau pe drumuri diferite, fără să știe
dacă se vor mai vedea din nou.
(sunete de luptă, împușcaturi, urlete)
(muzică sinistră)
VO: Când Tolkien ajunge pe front,
războuiul începuse de aproape doi ani
deja.
Prețul războiului e clar;
zona rurală e devastată iar pierderile
sunt mari.
După un impas al războiului de tranșee
de-a lungul anului 1915, și cu un nou val
de mii de recruți poraspăt instruiți, e
evident că bătălia de pe Somme era
inevitabilă.
(soldați mărsăluind)
Batalionul lui Tolkien rămâne în rezervă,
dar el se teme pentru viața
vechilor lui prieteni care se află
pe front.
Într-o lună de la sosirea în Franța,
Puterile Antantei lansează bătălia
de pe Somme.
Într-o zi de sâmbătă, 1 iulie, la ora 7:30
avangarda trupelor britanice
pornește la atac.
(ecouri de fluiere)
Doar în prima zi a bătăliei
au murit 20.000 de oameni, 35.000 au fost
răniți
și peste 2.000 au fost dați dispăruți.
Paul Golightly: Primul dezavantaj a fost
planul. Începuse să se destrame
foarte rapid. Din păcate, pentru
cei prinși
pe câmpul de luptă a însemnat
pedeapsa capitală. 1 din 5
soldați care au luptat pe 1 iulie
au fost omorâți.
John Garth: A fost cea mai groaznică zi
din istoria armatei britanice și
o tragedie pentru întreaga țară. Erau
sate care și-au pierdut toți tinerii.
Paul Golightly: Era
văzut ca o pierdere a inocenței,
că cei 20.000 care și-au pierdut viața
reprezintă un moment crucial în
conștiința britanică și relația
între cei care dau oridnele și cei care
sunt obligați șă le îndeplinească.
(muzică de pian)
VO: Printre cei care s-au stins
atunci, se afla și dragul prieten
și membru TCBS,
Robert Gilson.
John Garth: Și-a condus plutonul în luptă
a preluat conducerea regimentului lui,
dar a fost împușcat
în mijlocul zonei tampon.
Paul Golightly: Era în al patrulea val.
A văzut cum primul val a intrat în luptă
și a eșuat,
la fel și al doilea,
iar apoi al treilea.
A venit rândul plutonului lui,
trebuiau să intre în luptă, și au facut-o.
Acesta este cel mai intens și probabil
cel mai tragic moment al zilei de 1 iulie
1916. Această generație avea atât
de multă încredere
în superiorii lor, și probabil simțeau
o răspundere mare față de camarazii lor
încăt erau pregătiți să continue,
chiar dacă asta
însemna moarte sigură.
John Garth: Tolkien auzise veștile
abia după prima participare a lui în luptă
câteva săptămâni mai tarziu; a fost
devastat.
L-a bulversat până în adâncurile
sufletului. La fel ca și ceilalți membrii
ai TCBS-ului, vedea grupul ca o frăție
care încearca să dăruiască ceva
lumii întregi. O frăție
în care toți patru erau organe vitale,
iar acum unul din ei a pierit. Deci
ce însemna asta pentru scopul frăției?
Și de asemenea
pentru scopul său.
Simon Stacey: Geoffrey Smith
i-a scris o scrisoare în care
experiențele
și sentimentele devastatoare ale lui
și un sentiment
că frăția fusese ruptă erau evidente.
Rob nu va deveni
niciodată un arhitect, nu va mai putea
să-și îndeplinească visele.
John Garthm: I-a luat ceva timp
să-și revină din șoc. Ceilalți
doi membri, Wiseman și Smith, erau
determinați să-l convingă că scopul
TCBS-ului va continua, iar
Tolkien a fost încurajat de asta.
VO: Tolkien îi scrie tatălui lui Rob,
directorul
școlii King Edward să-și exprime
condoleanțele. TCBS-ul a pierdut un tânăr
isteț, un artist talentat
și un prieten drag.
Războiul lui Tolkien începuse de-a binelea
iar în următoarele luni trăiește
greutățile luptelor în tranșee.
John Garth: Își petrecea timpul înăuntrul
și în afara tranșeelor.
Batalioanele alternau
de pe front în tranșeele de rezervă
pentru a se odihni, după cum glumeau ei,
dar nu se odihneau cu adevarat,
se antrenau.
Tolkien a vorbit de obseala omniprezentă
pe timpul războiului. În această perioadă
a fost implicat în trei atacuri, a fost
norocos de a nu lupta în
prima zi a bătăliei de la Somme; era
la câțiva kilometrii în spatele frontului.
Batalionul lui trebuia să lanseze
un al doilea val de atacuri, s-au luptat
într-un sat numit Ovillers; unde era
frontul german. A întâlnit acolo
un haos total în ceea ce privea
comunicațiile de pe câmpul de luptă. Era
un sistem primitiv. Construit
doar pe jumătate; deteriorat
de circumstanțele luptelor.
A trimis soldați
prin zona tampon cu rachete semnalizatoare
pentru a le spune că au ajuns.
Alte semnale luminoase -
„avem prizonieri”, aveau
porumbei; ei fiind una dintre cele
mai sigure
metode de comunicație.
Unul din semnalizatorii
lui Tolkien a câștigat o medalie deoarece
porumbelul lui
a reușit să treacă de zona tampon
și să-și îndeplinească misiunea.
VO: Atacul e un succes și mulți
sunt capturați. Dintre toate luptele
înfruntate de Tolkien, una dintre cele
mai semnificative
este și ultima; un atac
contra germanilor.
John Garth: Era deja octombrie,
câmpul de luptă era plin de noroi.
Atacul a fost amânat din cauza ploii
torențiale
dar pe 21 octombrie vremea s-a răcit
încât pământul a înghețat
iar atacul a continuat.
(Bubuit puternic. Artilerie puternică)
(Împușcături, gloanțe șuierând)
(muzică solemnă)
John Garth: A fost martor
la morți violente,
a văzut și a simțit teroare extremă.
Niciodată, din câte știm, nu a descris
pe larg cum a fost războiul de tranșee
dar a rezumat în două cuvinte, intr-una
din scrisorile sale, și anume;
„oroare animalică”.
Războiul te face să-ți pierzi umanitatea
și să devii o bestie disperată
să supraviețuiască. E foarte interesant
că de fiecare dată în „Stăpânul inelelor”
când personajele înfruntă un sentiment
de spaimă, sunt descrise ca fiind
îngrozite de teroare.
Paul Golightly: Majoritatea tranșeelor
britanice erau făcute incomode
intenționat,
generalli au vrut ca soldații să creadă
că acelea erau doar temporare, și că ei
vor avansa, că tranșeele
nu erau casa lor.
VO: Pe frontul de vest, Tolkien se simte
izolat de casă și scrisorile
pentru și de la Edith sunt lumina
de la capătul tunelului.
Din motive de importanță strategică
Tolkien nu
avea voie să își dezvăluie locația
în scrisori,
astfel inventează un cod din puncte
pentru ca Edith
să știe unde se află.
John Garth: Pur și simplu
când îi scria, punea
câte un punct deasupra literelor
pentru a evidenția numele locului
în care se află. Edith avea o hartă
pe perete și marca locul unde era
el în momentul în care primea scrisorile.
VO: După atacul prosper asupra tranșeului
Regina, batalionul este retras
de pe front și defilează
în fața ofițerilor superiori.
Din păcate, Tolkien se îmbolnăvește.
John Garth: Era febră din tranșee. Era
o boală luată de la păduchi,
din cauza condițiilor
neigienice de acolo.
Paul Goligthly: Se răpândea prin contact
cu păduchi și simptomele erau neplăcute.
Aveai dureri de cap, aveai crampe
stomacale, te dureau articulațiile
și oasele, apăreau răni
pe piele, nu e fatală dar poate deveni
foarte debilitant. Iar în acea stare
nu poți fi
un soldat eficient. Cazul lui Tolkien
era urât, atât de urât încât trebuia
să fie trimis înapoi acasă.
Așa s-a sfârșit războiul lui.
John Garth: I-a salvat viața, a fost
scos de pe câmpul de luptă și trimis
înapoi în Marea Britanie.
A fost transportat la Birmingham,
la spitalul First Southern General,
cum se numea atunci, care se afla
în zona universității din Birmingham.
Acolo, Tolkien și soția lui, Edith
s-au reunit, și tot aici, el
a început să scrie primele povești despre
Pământul de Mijloc.
Reuniunea cu Edith a fost
foarte emoționantă
și a fost o inspirație pentru diferite
scrieri din mitologia sa, mai exact
povestea lui Luthien și Beren; care apare
în „Silmarillion” și e menționată
în „Stăpânul inelelor”. O poveste
de iubire
între un bărbat muritor
și o elfă nemuritoare.
(Muzică de pian)
VO: Însă răgazul lui Tolkien nu durează
mult.
După puțin timp, el
află de la Cristopher Wiseman,
că prietenul lor G.B.Smith a fost omorât.
John Garth: Bătălia de la Somme
se terminase, și Smith organiza un
meci de fotbal pentru soldații lui
la o distanță de 6.5 km
în spatele frontului, când un proiectil
a explodat aproape de el.
A fost lovit de șrapnel și a dezvoltat
o gangrenă gazoasă,
care l-a omorât în câteva zile.
La începutul anului 1916, pe când
Tolkien încă se antrena, a primit o
scrisoare
de la G.B.Smith, care se afla deja
în tranșee
în Franța.
VO: Smith era pe punctul să meargă
în Patrula de Noapte.
Ofițerul care a condus Patrula de Noapte
de dinainte, fusese capturat și porbabil
ucis.
John Garth: Era probabil
cea mai periculoasă
activitate pe care puteai să o faci
pe front,
Smith era pe cale să meargă și a profitat
de ocazie și i-a scris lui Tolkien,
spunându-i; „Sunt pe cale de a merge
în Patrula de Noapte,
sunt un mare admirator
a ceea ce ai scris și ce vei scrie”
I-a spus lui Tolkien „tu ești alesul, sunt
sigur,
și trebuie să publici”.
Smith a fost primul fan al Pământului
de Mijloc.
Simon Stacey: Smith spune în acea
scrisoare
că moartea nu poate curma TCBS-ul,
nu îi poate opri pe cei „patru nemuritori”
cum spunea el, că Tolkien
poate spune tot ce vrea să spună,
după ce el nu va mai fi.
Asta e foarte emoționant deoarece Tolkien,
deși era un artist desăvârșit,
a încercat în ultimii ani ai carierei sale
să împlinească visul artistic pe care-l
aveau în comun.
John Garth: A reușit să-și adune puterile
și să îl vadă pe Smith ca un ideal
la care trebuie să ajungă.
VO: În vara anului 1918, Tolkien
și Wiseman adună câteva din poeziile
lui Smith
și le publică într-un volum mic,
numit; „A Spring Harvest”.
Războiul lui Tolkien s-a sfârșit,
dar impactul
experiențelor îl va urmări toată viața,
și îi va influența scrierile.
John Garth: Experiența războiului
a afectat mult mitologia lui
Tolkien. Imediat ce s-a întors
de la Somme a început să scrie o poveste
numită „Căderea Gondolinului”
care a fost primul
element al mitologiei sale care implica
și lupte.
Și ce e și mai fascinant e că
atacatorii folosesc lucruri numite
de Tolkien „dragoni” „bestii”
ori „monștrii”
dar sunt descrise ca lucruri metalice
care scuipă foc iar unele ascund
soldați înăuntru, e destul de clar
că e o încercare de mitologizare
a tancului.
Tancul fiind arma secretă a tării lui,
care fusese lansată la Somme când
Tolkien era prezent.
„Stăpânul inelelor” se axează pe o frăție,
separată pe diferite câmpuri de luptă,
cum era și TCBS-ul.
Simon Stacey: Atunci când
a conceput ruperea frăției
în „Stăpânul inelelor”, Tolkien
a fost influențat de pierderea lui
din primul război mondial și ruperea
frăției TCBS.
Există o scrisoare în care menționează
că mlaștinile morții, prin care Frodo,
Sam și Gollum trec, se aseamănă
cu nordul Franței, zona Somme-ului
unde a luptat el.
John Garth: Frodo și Sam se aseamănă
cu un ofițer și cu un soldat; servitorul
său. Tolkien a spus că „Sam Gamgee
al meu e inspirat de ofițerii
și soldații pe care i-am întâlnit
în primul război mondial.”
Frodo reprezintă sentimentele unui
tânăr ca Tolkien, prins fără să vrea
într-un război și obligat să poarte
o povară, una a datoriei.
Putem observa
că Frodo dezvoltă simptome
care ar fi catalogate
ca stres post traumatic sau
trauma de război, sau cum era
numită atunci
psihoză traumatică. Se retrage
în sine atât de mult încât
spune că nu-și amintește cum arată iarba,
sau cum e lumina soarelui.
Când războiul se sfârșește în
„Stăpânul inelelor”
Frodo nu se comportă ca un erou,
e vizibil traumatizat de întreaga
experiență. Așa au fost majoritatea
soldaților care s-au întors de pe frontul
vestic, nu puteau să vorbească
despre experiențele
care i-au afectat atât de mult.
(muzică de pian retrospectivă)
Paul Golightly: Generația care luptă
în primul război mondial, ar trebui
numită curajoasă.
Simon Stacey: Sacrificiul acelei generații
a fost extraordinar.
John Garth: A însemnat o pierdere tragică
și pentru familii, prieteni
și pentru civilizație
ca întreg. A tulburat convingeri
și ipoteze glorificate înainte.
Simon Stacey: A fost primul
război al mașinăriilor.
Mii și milioane de oameni
puteau fi eradicați, puteau fi distruși
fără să-și întâlnească dușmanul.
Paul Golightly: Ei nu aveau
onoarea de a muri pe rând, ei mureau
la grămadă; și acele numere, cred,
ne traumatizează așa tare. De aceea avem
memorialele de la Thiepval
și la Menin Gate;
unde se găsește doar o listă lungă
cu nume.
Corpurile lor au dispărut,
fiecare dintre ei avea o viață distinctă
însă au pierit simultan.
John Garth: Când citești cronica școlii
King Edward, cum o fac eu cercetând
viața lui Tolkien, ajungi să-i cunoști
pe băieții
cu care a crescut și să le vezi
realizările, vezi ce învățau,
vezi cât de inteligenți,
creativi și splendizi erau. Apoi
a început războiul, și alfi
că s-au dus la luptă.
Paul Goligthly: Acești tineri,
care aveau viața înainte, știm
cu toții asta, au fost deconectați
de la dezvoltarea lor. Erau încărcați
cu potențial,
erau plini de viață, de energie,
de planuri,
de ambiție; vrând să facă tot felul
de lucruri cu viața lor
profesională și personală, însă nu au avut
șansa.
John Garth: Când realizezi cum a fost
războiului, e uimitor că Tolkien
a supraviețuit și a reușit să producă
opere literare minunate; opere
care ne-au format cultura. Mulți
se întreabă câți dintre cei care
n-au supraviețuit,
aveau un potențial care
nu a fost descoperit.
Pierderea e imensă.
Simon Stacey: G.B.Smith arată
cum o viața se stinge înainte
ca visele ei să fie împărtășite
în întregime.
Paul Golighty: Aceasta este o generație
care nu vorbea despre sentimente. Astfel
reacția emoțională a durat
mult. O parte din veterani
au supraviețuit războiului
doar ca să-și dea seama
că nu puteau supraviețui
păcii.
VO: În capela de la King Edward,
pe opt plăci de alamă sunt înscripționate
numele a 245 foști elevi care au pierit
în primul război mondial. Tolkien
și prietenii lui
din TCBS, sunt doar patru dintre
cei 1.500 de foști elevi
care s-au înrolat și au luptat
în marele război,
și povestea fiecăruia merită să fie spusă.
Paul Golightly: Cimitirele
prin care te poți
plimba în nordul Franței au devenit
un fel de catedrale ale secolului XXI;
unde trebuie puse câteva întrebări
importante
despre natura războiului și natura
sacrificiului, iar în cazul primului
război mondial,
dimensiunea sacrificiului.
Sau dacă un război
merită atât de mult sacrificiu.
(Solo la pian)