Juana Ramírez de Asbaje stătea
în faţa unei comisii de teologi,
jurişti şi matematicieni prestigioşi.
Viceregele Noii Spanii îi invitase
să testeze cunoştinţele tinerei femei
punând cele mai dificile întrebări
pe care le puteau concepe.
Dar Juana a reuşit să facă faţă
oricărei provocări,
de la ecuaţii complicate
la întrebări filozofice.
Observatorii vor
asemăna mai târziu scena
cu „un galion regal
ce respinge câteva canoe".
Femeia ce a înfruntat acest interogatoriu
s-a născut la mijlocul secolului XVII.
În acea perioadă, Mexicul era
o colonie spaniolă de peste un secol,
îndreptându-se spre un sistem
complex şi stratificat.
Bunicii de pe linia mamei a Juanei
erau născuţi în Spania,
făcându-i membri ai celei
mai respectate clase din Mexic.
Dar Juana era un copil din flori
iar tatăl său, un căpitan militar spaniol,
a părăsit-o pe mama ei, Doña Isabel,
care le-a crescut singură
pe Juana şi pe surorile ei.
Din fericire, mijloacele de trai moderate
ale bunicilor ei
au asigurat familiei
o existenţă confortabilă.
Iar Doña Isabel era un bun exemplu
pentru fiicele sale,
reuşind să gestioneze
una din proprietăţile tatălui ei,
în ciuda analfabetismului ei
şi misoginismului perioadei.
Probabil acest precedent a inspirat
încredere Juanei de-a lungul vieţii.
La trei ani, ea mergea la şcoală
în secret alături de sora sa mai mare.
Când a realizat că studiile superioare
erau accesibile doar bărbaţilor,
ea a implorat-o pe mama sa
să o lase să înveţe deghizată.
Cererea fiindu-i respinsă, Juana
a găsit alinare în biblioteca bunicului.
La debutul adolescenţei, stăpânea deja
dezbaterile filozofice, latina
şi limba aztecilor Nahuatl.
Inteligenţa precoce
a Juanei atrăgea atenţia
curţii regale din oraşul Mexic,
iar la vârsta de 16 ani,
viceregele şi soţia sa au luat-o
la ei ca damă de companie.
Aici piesele şi poemele sale
fascinau şi totodată indignau curtea.
Poemul ei provocator „Foolish Men”
a criticat în mod scandalos
dublele standarde sexiste,
condamnând modul în care bărbaţii corup
femeile, învinuindu-le de imoralitate.
În ciuda acestei controverse,
munca sa totuşi inspira adoraţie
şi numeroase cereri în căsătorie.
Dar Juana era interesată mai mult
de cunoaştere decât de căsătorie.
Iar în societatea patriarhală a timpului,
exista un singur loc unde o putea găsi.
Biserica, fiind sub influenţa stăruitoare
a Inchiziţiei spaniole,
ar permite Juanei să-şi menţină
independenţa şi respectul,
rămânând nemăritată.
La 20 de ani, a intrat în mănăstirea
ieronimilor Santa Paula
şi a dobândit noul său nume:
Sor Juana Inés de la Cruz.
Ani de zile Sor Juana a fost considerată
o comoară preţioasă a bisericii.
Ea a scris drame, comedii şi tratate
despre filozofie şi matematică,
pe lângă muzică religioasă şi poezie.
Ea a creat o bibliotecă enormă
şi era vizitată de mulţi
savanţi remarcabili.
În timp ce slujea drept
trezorier şi arhivar al mănăstirii,
ea a protejat de asemenea
traiul nepoatelor şi surorilor sale
de bărbaţii ce încercau să le exploateze.
Însă sinceritatea ei a făcut-o să intre
în conflict cu binefăcătorii ei.
În 1690 un episcop a publicat critica
surorii Juana despre o predică respectată.
În publicaţie
el a avertizat-o pe Sor Juana să se dedice
mai mult rugăciunilor şi nu dezbaterilor.
Ea a răspuns că Dumnezeu
nu ar fi înzestrat femeia cu intelect
dacă nu ar fi dorit
ca aceasta să-l folosească.
Schimbul de replici a atras atenţia
arhiepiscopului conservator al Mexicului.
Treptat, Sor Juana
și-a pierdut prestigiul,
fiind forţată să-şi vândă cărţile
şi să renunţe la scriere.
Furioasă de această cenzură,
dar nedorind să părăsească biserica,
ea şi-a reînnoit jurămintele
cu amărăciune.
În ultimul ei act de sfidare,
ea le-a semnat:
„Eu, cea mai rea dintre toate”
cu propriul ei sânge.
Fără acces la cărți, Sor Juana
s-a dedicat acţiunilor de caritate,
iar în 1695 a murit de o boală
contractată în timp ce îngrijea surorile.
În prezent, Sor Juana e considerată
prima feministă a Americilor.
Ea e subiectul numeroaselor
documentare, nuvele şi opere,
apărând pe bancnota mexicană
de 200 de peso.
În cuvintele laureatului Nobel
Octavio Paz:
„Nu e deajuns să spunem că opera
Sor Juanei e un produs al istoriei:
trebuie să adăugăm că istoria e
şi un produs al operei sale.”