Azim Khamiza: Noi, oamenii, avem multe momente definitorii în viață. Uneori aceste momente sunt vesele, iar alteori sunt sfâșietoare, tragice. Dar în aceste momente definitorii, dacă putem să facem alegerea corectă, manifestăm literalmente un miracol în noi și alții. Unicul meu fiu, Tariq, un student, amabil, generos, un bun scriitor, un bun fotograf, cu aspirații de a lucra pentru National Geographic, logodit cu o frumoasă domnișoară, lucra ca livrator de pizza vinerea și sâmbăta. A fost momit la o adresă falsă de o gașcă tânără. Iar într-o ceremonie de inițiere, un tânăr de 14 ani l-a împușcat și ucis. Moartea bruscă, fără simțire a unei ființe umane inocente, neînarmate; durerea copleșitoare a unei familii; confuzia totală când încerci să absorbi o realitate nouă, hidoasă. Inutil să spun că mi-a adus viața într-o stare de ruină. Unul din cele mai grele lucruri pe care le-am făcut a fost să-i sun mama, care locuia în alt oraș. Cum îi spui unei mame că n-o să-și mai vadă fiul, sau să-l mai audă râzând, sau să-l mai îmbrățiseze? Eu practic sufismul. Meditez două ore pe zi. Și uneori, în traume și tragedii profunde, există o scânteie de claritate. Deci ce am înțeles în meditația mea este că au existat victime la ambele capete ale armei. Este ușor de văzut că fiul meu a fost victima unui puști de 14 ani, puțin mai complicat de văzut că a fost victima societății americane. Iar asta atrage după sine întrebarea: cine este societatea americană? Păi, suntem tu și eu, deoarece nu cred că societatea e doar întâmplătoare. Cred că suntem cu toții responsabili de societatea pe care am creat-o. Iar copiii care ucid copii nu sunt un semn al unei societăți civile. Deci la nouă luni după ce Tariq a murit, am înființat fundația Tariq Khamisa, iar sarcina noastră la fundația Tariq Khamisa este să oprim copiii să ucidă copii prin ruperea ciclului violenței tineretului. Iar în esență avem trei sarcini. Prima și cea mai mare este să salvăm viețile copiilor. Este important să facem asta. Pierdem atât de mulți zilnic. A doua sarcină este să oferim alegerile corecte, ca acești copii să nu mai evadeze și să aleagă viața de gașcă de cartier, infracțiuni, droguri, alcool și arme. Iar a treia sarcină este să-i învățăm principiile nonviolenței, ale empatiei, ale compasiunii, ale iertării. Eu am început cu premisa foarte simplă că violența este un comportament învățat. Niciun copil nu s-a născut violent. Dacă acceptați asta drept truism, nonviolența poate de asemenea să fie un comportament învățat, dar trebuie să-i învățați, deoarece copiii nu vor învăța asta prin osmoză. Curând după asta, am apelat la fratele meu de aici, considerând că ambii ne-am pierdut un fiu. Fiul meu a murit. Nepotul lui este în penitenciarul de adulți. I-am cerut să mi se alăture. După cum vedeți, 22 de ani mai târziu, noi încă suntem împreună, deoarece nu pot să-l readuc pe Tariq din morți, tu nu-l poți scoate pe Tony din închisoare, dar ce putem face este să fim siguri că niciun tânăr din comunitatea noastră nu mai sfârsește mort sau în închisoare. Cu îndurarea lui Dumnezeu, fundația Tariq Khamisa a fost un succes. Avem un model de școală sigură care are patru programe diferite. Primul e o întâlnire directă cu Ples și cu mine. Suntem prezentați, nepotul acestui bărbat a ucis fiul acestuia, iar acum sunt aici împreună. Avem curriculum de clasă. Avem un program de îndrumare după școală, și creăm un club al păcii. Și mă bucur să vă împărtășesc că pe lângă predarea acestor principii ale nonviolenței, putem să reducem suspendările și expulzările cu 70%, ceea ce este enorm. (Aplauze) Ceea ce este enorm. Cinci ani după moartea lui Tariq, am finalizat călătoria iertării, și m-am dus să-l văd pe cel care mi-a ucis fiul. Avea 19 ani. Și îmi amintesc întâlnirea deoarece noi eram - acum are 37, e încă în închisoare - dar la prima întâlnire, ne-am blocat privirile. Eu mă uit în ochii lui, el se uită în ochii mei, eu încercând să găsesc în ochii lui un ucigaș, dar nu am reușit. Eram pe cale să trec de privirea lui și să-i ating umanitatea, căci am înțeles că strălucirea din el nu era diferită de cea din mine sau oricine de aici. Deci nu mă așteptam la asta. Avea remușcări. Era articulat. Era manierat. Și am putut spune că iertarea mea l-a schimbat. Vă rog deci să-l întâmpinați pe fratele meu, Ples. (Aplauze) Ples Felix: Tony este singurul și unicul copil al fiicei mele. Tony a fost născut de fiica mea, care avea 15 ani când l-a născut pe Tony. Să fii mamă e cea mai grea meserie de pe planetă. Nu există lucru mai greu pe planetă decât să crești altă ființă umană și să fii sigur că e în siguranță, protejată și bine poziționată pentru a avea succes în viață. Tony a experimentat multă violență în timpul copilăriei sale. Și-a văzut unul din verii favoriți ucis într-un foc al unei arme automate și într-o gașcă din Los Angeles. A fost foarte traumatizat în atât de multe moduri. Tony s-a mutat la mine. Am vrut să fiu sigur că are tot ce avea nevoie pentru a avea succes. Dar în această seară aparte, după ani alături de mine și eforturi imense de a avea succes și de a se ridica la așteptările mele de a fi o persoană de succes, în această zi aparte, Tony a fugit de acasă în acea seară, s-a dus la oameni pe care îi considera prieteni, i s-au dat droguri și alcool și le-a luat deoarece a crezut că-i vor înlătura grijile. Dar tot ce au făcut a fost să-i crească anxietatea și să creeze un mai mare... gândire mai mortală din partea lui. A fost invitat la un jaf, i s-a dat un pistol de 9 mm. Și în prezența unui tânăr de 18 ani care îi ordona și a doi băieți de 14 ani pe care îi considera prieteni, l-a împușcat și l-a ucis pe Tariq Khamisa, fiul acestui bărbat. Nu există cuvinte, nu există cuvinte care pot să exprime pierderea unui copil. Înțelegând că nepotul meu era responsabil pentru omorul acestei ființe umane, m-am dus în locul de rugăciune, așa cum m-au învățat părinții mei, și am început să mă rog și să meditez. Lucrul pe care dl. Khamisa și eu îl avem în comun, și nu știam asta, pe lângă a fi niște ființe minunate, este că amândoi medităm. (Râsete) Mi-a fost de mare ajutor deoarece mi-a oferit oportunitatea de a căuta îndrumare și claritate despre cum am vrut să fiu alături de acest bărbat și de familia sa. Sigur, rugăciunile mele au primit răspuns, deoarece am fost invitat la o întâlnire în casa acestui om, i-am întâlnit mama, tatăl, soția, fratele, i-am întâlnit famila și am avut șansa de a fi cu acești oameni buni conduși de acest bărbat, care în spiritul iertării, a creat pentru mine oportunitatea de a împărtăși cu el și cu copiii importanța înțelegerii nevoii de a fi cu un adult responsabil, de a-și concentra furia într-un mod sănătos, și de a învăța să mediteze. Programele pe care le avem la fundația Tariq Khamisa asigură atât de multe instrumente la îndemâna copiilor astfel încât ei să le folosească toată viața. Este important pentru copiii noștri să înțeleagă că adulții îi iubesc și le pasă de ei și îi susțin, dar este de asemenea important pentru copiii noștri să învețe meditația, să învețe să fie pașnici, să învețe să fie puternic ancorați, și să învețe să interacționeze cu alți copii într-un mod blând, empatic și minunat de iubitor. Societatea are nevoie de iubire și din cauza asta suntem aici pentru a împărtăși iubirea cu copiii, deoarece copiii noștri ne vor vor conduce, deoarece cu toții vom depinde de copiii noștri. Când îmbătrânim și ne retragem, ei voi prelua această lume pentru noi, deci cu cât le oferim mai multă iubire, tot atât o să ne ofere înapoi. Binecuvântări. Mulțumesc. (Aplauze) AK: Deci eu m-am născut în Kenya, am fost educat în Anglia, iar fratele meu de aici este un baptist. Eu practic sufismul musulman. El e un afro-american, dar îi spun mereu, eu sunt afro-americanul din grup. Eu m-am născut în Africa. Tu nu. (Râsete) Și m-am naturalizat ca cetățean. Sunt un cetățean din prima generație. Și am simțit că, fiind cetățean american, trebuie să-mi asum partea mea de responsabilitate pentru uciderea fiului meu. De ce? Deoarece a fost tras de un copil american. Ați putea lua poziția, mi-a ucis unicul și singurul fiu, ar trebui spânzurat de cel mai înalt stâlp. Cum îmbunătățește asta societatea? Și știu că probabil vă întrebați ce s-a întâmplat cu acel tânăr. Încă e în închisoare. A împlinit 37 de ani pe 22 septembrie, dar am niște vești bune. De 12 ani am încercat să-l scoatem. O să ni se alăture în sfârșit peste un an. (Aplauze) Iar eu sunt foarte entuziasmat să-l avem alături, deoarece știu că l-am salvat, însă el va salva zeci de mii de studenți când își va prezenta mărturia în școli unde suntem prezenți în mod regulat. Când le spune copiilor: „La 11 ani, am intrat într-o gașcă. Când aveam 14 ani, l-am ucis pe fiul domnului Khamisa. Am petrecut o puzderie de ani în închisoare. Sunt aici să vă spun: nu merită.” Credeți că îl vor asculta copiii? Da, asta pentru că intonația sa va fi a unei persoane care a apăsat trăgaciul. Și știu că dorește să întoarcă ceasul înapoi. Desigur, nu este posibil. Mi-aș dori să fi fost. L-aș avea din nou pe fiul meu. Fratele meu l-ar avea din nou pe nepotul său. Deci cred că asta demonstrează puterea iertării. Deci care e punctul cheie de aici? Doresc să închei sesiunea noastră cu acest citat, care e baza celei de-a patra cărți a mea, care întâmplător, are cuvântul de început scris de către Tony. Începe astfel: bunăvoința susținută creează prietenie. Nu îți faci prieteni bombardându-i, nu? Îți faci prieteni crescând bunăvoința. Asta trebuie să fie evident. Bunăvoința susținută creează prietenie, prietenia susținută creează încredere, încrederea susținută creează empatie, empatia susținută creează compasiune, iar compasiunea susținută creează pace. Numesc asta formula mea de pace. Începe cu bunăvoință, prietenie, încredere, empatie, compasiune și pace. Dar oamenii mă întreabă: cum extinzi bunăvoința către persoana care ți-a ucis copilul? Le răspund: faci asta prin iertare. Căci, este evident, a funcționat pentru mine. A funcționat pentru familia mea. Ce este un miracol e faptul că a funcționat pentru Tony, a funcționat pentru familia lui, poate funcționa pentru voi și familiile voastre, pentru Israel și Palestina, Corea de Nord și Coreea de Sud, pentru Irak, Afganistan, Iran și Siria. Poate funcționa pentru Statele Unite ale Americii. Permiteți-mi să vă las cu asta, surorilor, și câțiva frați - (Râsete) că pacea este posibilă. Cum știu asta? Pentru că eu mă aflu în pace. Mulțumesc foarte mult. Namaste. (Aplauze)