De ce au capul plat femeile ambiţioase?

Dame Stephanie Shirley este cea mai de succes femeie antreprenor în domeniul techonologiei. În 1960 a fondat în Anglia o companie de software formată din femei, care a fost evaluată la 3 miliarde de dolari, a făcut milionari 70 dintre persoanele din echipă. În această prezentare glumeaţă ea explică de ce s-a numit „Steve", cum a făcut faţă conetxtului de atunci şi ne împărtăşeşte câteva modalităţi de a recunoaşte femeile ambiţioase...

Când mi-am scris memoriul

editorii au fost oarecum confuzi.

Era oare vorba despre mine, copil refugiat

sau despre femeia care a înfiinţat
o companie de software în anii '60,

care a fost listată public

şi avea peste 8 500 de angajaţi?

Sau era despre mama unui copil autist?

Sau despre un filantrop
care donează sume consistente?

De fapt sunt toate acestea.

Vreau să vă spun povestea mea.

Totul a început când am urcat
într-un tren în Viena

care a salvat aproximativ
10.000 de copii evrei

din Europa Nazistă.

Aveam cinci ani, o ţineam de mână pe
sora mea de nouă ani

şi nu prea ştiam ce se întâmplă.

„Ce este Anglia şi de ce merg acolo?"

Trăiesc pentru că am fost ajutată
de nişte străini generoşi.

Am fost norocoasă atunci

şi mai norocoasă după ce m-am reunit
cu părinţii mei naturali.

Din păcate însă,
n-am mai putut fi la fel de apropiaţi.

Însă timp de şapte decenii,

de când mama m-a urcat in tren,

am făcut mai mult decât am visat vreodată.

Iubesc Anglia, ţara care m-a adoptat,

cu o pasiune pe care doar cineva
în situaţia mea poate.

Mi-am promis să fac
ca salvarea vieţii mele să fi meritat.

Şi apoi m-am apucat de treabă.

(Râsete)

Să ne întoarcem la începutul anilor '60.

Trecând peste preconceptele
despre sexe ale vremii

am înfiinţat compania ca un startup.

Era o companie a femeilor, pentru femei

o afacere socială timpurie.

Oamenii au râs de idee,
pentru că pe atunci softul

era vândut gratis odată cu hardul.

Nimeni n-ar fi cumpărat soft,
mai ales de la o femeie.

Deşi femeile absolveau universităţi

nu eram lăsate să progresăm.

M-am lovit de această barieră
destul de des

şi am dorit oportunităţi pentru femei.

Am recrutat femei calificate, casnice,

sau viitoare mame

şi am început
să lucrăm organizat de acasă.

Am promovat dreptul la muncă al femeii

după pauzele din carieră.

Am promovat metode diferite, flexibile:

munca part-time, participarea la profit
şi co-participarea

când am încredinţat angajaţilor
un sfert din companie pe cheltuiala mea.

Mulţi ani m-am ocupat de toate aspectele.

Pe atunci nu puteam licita la bursă,

nu puteam avea un autobuz sau un avion,

nici cont bancar fără aprobarea soţului.

Generaţia mea s-a luptat pentru
dreptul la muncă al femeilor

şi pentru egalitate la remunerare.

Se aştepta puţin de la femei,
la muncă sau în societate

pentru că acestea se concentrau
pe casă şi familie.

Eu nu m-am putut obişnui cu asta

aşa că am început să contest normele

şi mi-am schimbat chiar numele
din „Stephanie" în „Steve"

în scrisorile de prezentare

pentru a avea acces înainte ca
cineva să realizee

ca „el” era de fapt o „ea”.

(Râsete)

Compania mea, numită Programatori
Liberprofesionişti, asta şi era,

a început la masa din sufragerie

cu un capital echivalat azi
la 100 de dolari,

finanţat prin munca mea
şi folosind banii alocaţi casei.

Interesul meu era ştiinţific,
piaţa era comercială -

găseam lucruri ca statul de
plată plictisitoare.

Asa că am făcut un compromis
apelând la resurse externe

care se confruntau cu aceleaşi
provocări intelectuale

şi cu valoarea comercială
importantă pentru clienţi:

planificarea transportului de marfă,

programul autobuzelor şi
controlul stocurilor.

Şi în final am avut de lucru.

Am ascuns natura domestică şi
part-time a conducerii

oferind preţuri fixe.
Am fost printre primii la asta.

Cine ar fi ghicit că programarea

cutiei negre a supersonicului Concord

a fost făcută de câteva femei
care lucrau acasă.

(Aplauze)

Am folosit abordarea „încredere în staf"

şi un simplu telefon.

Întrebam aplicanţii:
„Aveţi acces la telefon?"

Un prim proiect a fost
să dezvoltăm standardele soft

pentru protocoale de control
în management.

Iar softul a fost şi este încă
o activitate care te înnebuneşte

dar care are o mare valoare.

Am folosit standardele,

am plătit pentru a le actualiza

şi în final au fost adoptate de NATO.

Programatorii noştri -
care erau doar femei,

inclusiv homosexuali şi transsexuali -

au lucrat cu creion şi hârtie
pentru a elabora diagrame

definind fiecare sarcină.

Apoi scriau cod, de obicei cod maşină

câteodată cod binar

care era trimis pe mail
unui centru de date

pentru a fi perforat pe cartele sau card

şi apoi reperforat pentru a fi verificat.

Toate astea înainte
de a ajunge la computer.

Aşa arăta programarea la
începutul anilor '60.

În 1975, la 13 ani de la
începerea activităţii,

a apărut în Anglia o legislaţie
a drepturilor egale

iar politicile noastre pro-feministe
au devenit ilegale.

Un exemplu al consecinţelor nedorite

a fost intrarea bărbaţilor în
compania mea de femei.

(Râsete)

Când am început această companie de femei

bărbaţii au spus că funcţionează
doar pentru că e o companie mică.

După ce a devenit mai mare au acceptat:
„Da, acum s-a mărit,

dar profitul nu e strategic."

Mai târziu când valora
peste trei miliarde de dolari

şi 70 din membrii de conducere
erau milionari

au spus : „Bravo, Steve!"

(Râsete)

(Aplauze)

Poţi spune dacă o femeie e ambiţioasă
după forma capului:

Are capul plat
de câtă condescendenţă îndură.

(Râsete)
(Aplauze)

Şi avem picioare mari care ne ţin departe
de chiuveta de la bucătărie.

(Râsete)

Vreau să vă împărtăşesc două
secrete de succes:

Înconjuraţi-vă de oameni de calitate
şi care vă plac

şi alegeţi-vă partenerii
cu foarte mare grijă.

Zilele trecute am spus:
„Soţul meu este un înger"

şi o femeie a spus : "Eşti norocoasă,

al meu este încă în viaţă."

(Râsete)

Toţi am fi milionari
dacă ar fi uşor să ai succes.

La mine succesul a apărut în mijlocul
unei crize şi traume de familie.

Fiul nostru Giles a fost
un copil minunat şi plăcut.

Apoi la doi ani şi jumătate

lucrurile s-au schimbat brusc,

şi-a pierdut capacitatea de a vorbi,

a devenit sălbatic, imposibil de stăpânit.

Amândouă;

era profund autist
şi nu a mai vorbit vreodată.

Giles a fost primul rezident
din prima casă

pentru copii autişti.

A fost apoi Şcoala Prior Court

pentru elevii cu autism,

la o organizaţie de caritate pentru
cercetări în domeniu.

Când sesizam că lipseşte ceva,
încercam să ajut.

Îmi place să fac lucruri noi
şi să le pun în mişcare.

Şi am început un think-tank de 3 ani
pentru autism.

O parte din câştigul meu se întoarce
de unde provine,

am fondat de asemenea Institutul
de Internet Oxford

şi alte societăţi IT.

Acest Institut nu se concentrează
pe tehnologie

ci pe probleme sociale, economice
şi etice legate de internet.

Giles a murit neaşteptat acum 17 ani.

Am învăţat să trăiesc fără el

şi fără nevoia lui de mine.

Acum mă ocup doar de filantropie.

Nu mă tem că o să mă pierd

pentru că mereu mă găseşte cineva.

(Râsete)

Este bine să ai o idee de afaceri

însă aşa cum mulţi oameni ştiu

este difici să faci lucrurile
să funcţioneze

pentru că necesită multă energie,
încredere şi voinţă,

curajul de a risca familia şi căminul

şi un angajament aproape obsesiv
24 de ore din 24.

Pot spune că sunt dependentă de muncă.

Cred în frumuseţea muncii
făcută corect şi cu smerenie.

Eu nu lucrez doar
pentru că nu am ce face.

Ne trăim mai departe viaţa.

Ce am învăţat din toate astea?

Că mâine nu va fi niciodată ca azi

şi cu siguranţă nici ca ieri.

Şi asta m-a ajutat
să gestionez schimbările

şi în unele cazuri
să le primesc detaşat,

deşi mi s-a spus că sunt încă
o persoană dificilă.

Vă mulţumesc mult.

(Aplauze)